Capitolul 19—Banii din celâlalt
Când a observat teancul de note de plată, aşezat lângă farfuria lui, domnul Taggard s-a încruntat. De fapt, ca să respectăm realitatea, atunci când a citit suma totală pe care o avea de achitat, a scos un oftat adânc şi a început să bombăne. Chitanţele fuseseră puse acolo de chibzuita şi precauta sa soţie, care făcuse lucrul acesta cu strângere de inimă, în aşteptarea scenei care avea să urmeze - aceeaşi întotdeauna.PPC 132.1
- Trebuie să fie o greşeală, Mary, spuse el, împingând deoparte farfuria şi abordând un aer de om disperat. Este absolut imposibil să fi folosit toate aceste lucruri într-o singură lună!PPC 132.2
- Notele de plată sunt corecte, John, a răspuns ea timidă. Le-am verificat eu însămi.PPC 132.3
- Atunci, un lucru este sigur: fie s-a făcut risipă şi aţi aruncat cu proviziile pe fereastră, fie ele au fost furate. Jane, servitoarea, are rude prin apropiere şi cred că le întreţine din ceea ce fură de la noi.PPC 132.4
Doamna Taggard era pe cale să-şi piardă cumpătul; obrajii i se îmbujoraseră, arătând ca două mere roşii, în timp ce încerca să se stăpânească, bătând nervoasă cu piciorul în podea.PPC 132.5
- Nu sunt nici risipitoare şi nici extravagantă, John, iar în ceea ce o priveşte pe Jane, o cunosc foarte bine şi ştiu că este cinstită şi dem-nă de toată încrederea.PPC 133.1
- Atunci este evident că există pe undeva vreo fisură, Mary. Şi este de datoria ta, ca soţie, să descoperi unde se duc banii şi să opreşti cheltuirea lor exagerată. Notele noastre de plată sunt de-a dreptul enorme şi, dacă lucrurile vor continua în felul acesta, voi ajunge cu siguranţă la faliment.PPC 133.2
Doamna Taggard nu a mai rostit niciun cuvânt, încercând să-şi înăbuşe simţămintele de indignare care erau pe cale să izbucnească în cuvinte.PPC 133.3
- Trebuie să comanzi nişte cărbuni, spuse ea, într-un sfârşit. Nu ne mai ajung nici măcar pentru astăzi.PPC 133.4
- Mai este şi altceva, doamnă Taggard? o întrebă soţul ei pe un ton plin de ironie.PPC 133.5
- Da. Nici eu şi nici copiii nu avem haine decente şi confortabile. Cu toţii avem nevoie de îmbrăcăminte nouă.PPC 133.6
- Continuă, doamnă. Ce altceva mai doreşti? Cum ştii că sunt un om cu posibilităţi financiare nelimitate, dacă mai ai şi alte cereri, sper că nu te vei abţine să le menţionezi pe toate.PPC 133.7
- Nicidecum, a fost răspunsul ei calm, dar îndrăzneţ. Nu aş face pentru altcineva ceea ce fac pentru tine, nici dacă ar fi să-mi ofere de două ori mai mult pentru întreţinere şi îmbrăcăminte. Atât salonul, cât şi camera de zi au nevoie să fie remobilate; totul arată atât de decolorat şi de ponosit, încât îmi este ruşine să primesc pe cineva în vizită. Covorul de pe scări trebuie schimbat şi el, obloanele şi uşa de la intrare trebuie reparate, iar gardul trebuie vopsit neapărat.PPC 133.8
- Nu poate fi aceasta totul, doamnă Taggard. Eşti sigură că nu mai este şi altceva?PPC 133.9
- Nu-mi mai vine altceva în minte acum, domnule Taggard, deşi, dacă ar mai rămâne ceva dolari după aceste cheltuieli, ar putea fi folosiţi şi ei cu siguranţă. Mi-ar plăcea să am şi eu în buzunar ceva mă-runţiş, ceea ce ar fi un lucru cu totul nou, în ceea ce mă priveşte. Nu ar trebui să-ţi fie teamă că banii vor fi cheltuiţi în mod inutil. PPC 133.10
Se vedea clar că domnul Taggard era de-a dreptul uluit de această izbucnire neaşteptată a soţiei sale, care de obicei era tăcută şi foarte răbdătoare, dar care, aşa cum se întâmplă cu majoritatea femeilor cu acest temperament, atunci când ajungea la limita răbdării, nu era deloc lipsită de curaj în a spune tot ceea ce avea de spus.PPC 134.1
Acum, pentru că ai terminat, doamnă Taggard, sper că mă vei lăsa şi pe mine să spun un cuvânt. Iată aici toţi banii pe care ţi-i pot oferi pentru această lună; cheltuieşte-i cum poţi mai eficient.PPC 134.2
Şi, lăsând pe masă nişte bancnote împăturite, se ridică şi porni spre uşă, remarcând, chiar înainte de a o închide în urma lui, că urma să plece cu primul tren şi că avea să lipsească de-acasă toată săptămâna.PPC 134.3
Reveria în care a căzut doamna Taggard în timp ce asculta sunetul paşilor soţului ei îndepărtându-se era departe de a fi una plăcută. Pe lângă supărarea datorată discuţiei în contradictoriu, care avusese loc între ei, se simţea tristă şi dezamăgită şi pentru un alt motiv, acela că soţul ei, altădată un om blând şi îngăduitor, se schimbase atât de mult în rău. Părea a fi condus doar de lăcomie şi de dorinţa de a câştiga şi de a strânge cât mai mulţi bani, şi aceasta nu de dragul bucuriei şi al confortului pe care le-ar fi putut oferi celor dragi cu aceşti bani, ci pentru simpla plăcere de a-i aduna. Şi această adevărată patimă a zgârceniei crescuse în el cu fiecare zi, până când ajunsese să refuze familiei sale până şi cel mai elementar confort al vieţii. Cu toate acestea, doamna Taggard ştia că soţul ei nu numai că se descurca foarte bine în afaceri şi avea un venit confortabil, dar şi pusese deoparte sume considerabile, în fiecare an, încă de la începutul căsniciei lor. În timpul acesta, ea îşi pusese la lucru toată imaginaţia pentru a economisi, la rândul ei, pe orice cale, dar atunci când, la sfârşitul lunii, îi prezenta notele de plată, de fiecare dată urma aceeaşi scenă, doar că tonul discuţiei era de fiecare dată tot mai grav.PPC 134.4
Această zgârcenie îl afecta şi pe el în aceeaşi măsură. Îşi refuza şi lui, aşa cum le refuza soţiei şi copiilor, îmbrăcămintea potrivită cu starea materială şi cu poziţia socială pe care o avea şi mergea la întâlnirile de afaceri ponosit şi sărăcăcios îmbrăcat, astfel încât doamnei Taggard îi era ruşine cu el şi se întreba dacă acesta este bărbatul care o curtase cu ani în urmă şi de care se îndrăgostise.PPC 134.5
Cu un oftat adânc, doamna Taggard ridică teancul de bancnote de pe masă, sperând că va găsi în el suficienţi bani pentru a achita ceea ce datora deja. Nu aştepta nimic mai mult. Un strigăt de uimire izbucni de pe buzele ei când despături hârtia în care fuseseră împachetaţi banii. Erau 500 de dolari în bancnote şi un cec pentru alţi 500 de dolari. În total, o mie de dolari! Cu o privire hotărâtă, doamna Taggard se ridică în picioare. „Acum ori niciodată familia mea va avea confortul pe care îl merită!”PPC 135.1
Mai întâi a achitat fiecare notă de plată, simţind cum parcă i se ia o greutate de pe inimă. Apoi a înnoit proviziile de alimente şi a cumpărat lemne şi cărbuni. Următorul pas a fost să comande o mobilă nouă pentru salon şi pentru camera de zi, să schimbe covorul şi tapetul în hol, să repare uşa de la intrare şi să vopsească obloanele şi gardul. În cele din urmă, i-a luat pe copii în oraş şi le-a cumpărat îmbrăcăminte nouă, de la pălării până la pantofi. A cumpărat şi pentru ea trei rochii noi: una din bumbac, în carouri, pentru dimineaţa; una dintr-o lână fină, pentru după-amiaza şi una mai drăguţă, pentru ocaziile deosebite. Înainte de a se întoarce acasă, i-a luat pe copii şi i-a dus într-un magazin de jucării; băieţelul a fost încântat să capete, în sfârşit, patinele pe care şi le dorise atât de mult, iar fetiţa a primit visul cel drag al inimii ei: o păpuşă şi un şifonier pentru păpuşi. Şi nu a fost uitat nici bebeluşul de acasă, pentru care au cumpărat câteva cubuleţe colorate, pentru că, fiind o mamă înţeleaptă şi iubitoare, doamna Taggard dorea din toată inima să le ofere copiilor ei o copilărie fericită, ceva la care să privească înapoi peste ani cu bucurie şi cu amintiri plăcute. Nici John nu a fost uitat; cu ajutorul unui costum vechi, drept măsură, ea i-a cumpărat un costum nou, material pentru un halat de casă şi o pereche de papuci.PPC 135.2
Ziua în care doamna Taggard îl aştepta pe soţul ei să se întoarcă acasă a fost foarte ocupată; dar, în cele din urmă, covoarele au fost aşezate, tapetul lipit pe pereţi şi totul pus în ordine. Soţul urma să vină cu trenul de ora cinci, astfel că, puţin înainte de această oră mama i-a pregătit pe copii, îmbrăcaţi cu hainele cele noi, ca să-l aştepte pe tăticul lor, în timp ce ea a coborât în bucătărie pentru a o ajuta pe Jane să pregătească ceva deosebit pentru cină. Tocmai se întorsese în sufragerie când domnul Taggard a intrat în curte.PPC 135.3
Totul era atât de diferit de ceea ce lăsase la plecare încât a tresărit uimit. Şi dacă nu ar fi fost plăcuţa de pe uşă pe care scria numele lui, ar fi ezitat să intre. Când a intrat în casă, a rămas însă şi mai uluit.PPC 136.1
- Mă aflu la mine acasă sau în casa altcuiva? a exclamat el, privind admirativ camera aceea luminoasă şi plăcută.PPC 136.2
- Este mobila cea nouă pe care am cumpărat-o, i-a răspuns soţia lui, zâmbind. Îţi place?PPC 136.3
- M-ai băgat în datorii, Mary?PPC 136.4
- Câtuşi de puţin, John; totul a fost cumpărat cu banii pe care mi i-ai lăsat, cu atâta generozitate, înainte de a pleca.PPC 136.5
Domnul Taggard îşi băgă repede mâna într-unul dintre buzunare.PPC 136.6
- Oh, Doamne, nu se poate! exclamă el agitat şi de-a dreptul spe-riat. Ţi-am dat banii din celălalt buzunar!PPC 136.7
Doamna Taggard nu părea câtuşi de puţin mirată sau deranjată de vestea aceasta; dimpotrivă, faţa ei era şi mai zâmbitoare şi mai mulţumită decât până atunci.PPC 136.8
- Doar nu vrei să spui că i-ai cheltuit pe toţi? întrebă domnul Taggard disperat.PPC 136.9
- Păi ce altceva ar fi trebuit să fac cu ei, John? Tu însuţi mi-ai spus să-i folosesc cât mai eficient cu putinţă şi cred că aşa am şi făcut.PPC 136.10
- Sunt un om ruinat, bombăni domnul Taggard.PPC 136.11
- Nicidecum, dragul meu, îi spuse soţia bucuroasă. Nu ai fi fost ruinat nici dacă aş fi cheltuit de două ori pe atât. În plus, am eco-nomisit suficienţi bani ca să îmi rămână şi pentru cheltuielile casei pentru cel puţin trei luni. Cred că ar trebui ca, pe viitor, să-mi dai câte un avans în scopul acesta. Ne-ar scuti pe amândoi de multă bătaie de cap.PPC 136.12
Copiii, cărora mama lor le spusese că tot ce le cumpărase erau „cadouri de la tăticul”, îl înconjurau acum cu toată bucuria. Domnul Taggard îşi iubea copiii şi era ceva cu totul imposibil, pentru cineva cu o inimă bună şi iubitoare, cum avea el în realitate, să respingă morocănos zâmbetele inocente şi îmbrăţişările pline de entuziasm cu care îl copleşeau micuţii.PPC 136.13
Astfel, în jurul mesei pregătite pentru cină s-a aşezat o familie veselă şi zâmbitoare. În timp ce privirea îi trecea admirativ de la copiii plini de vioiciune la faţa zâmbitoare a soţiei sale care, îmbrăcată cu rochia ei cea nouă, arăta cu zece ani mai tânără, domnul Taggard a ajuns la concluzia că, deşi îl costase ceva bani ca să-şi facă familia fericită, în final, meritase.PPC 137.1
Nu vrem să spunem că domnul Taggard se vindecase pe deplin. Nu poţi scăpa uşor de o patimă atât de puternică. Dar, atunci când vechea tendinţă de a fi zgârcit revenea şi domnul Taggard începea din nou să bombăne şi să refuze familiei sale minimul de confort, soţia lui îi spunea cu blândeţe:PPC 137.2
Haide, John, scoate banii din buzunarul celălalt! - cuvinte care se pare că aveau un efect magic atât asupra coardelor inimii, cât şi asupra băierilor pungii.PPC 137.3
„Să nu ne privăm singuri de confortul vieţii”, obişnuia ea să spună adesea „şi nici să nu-i lipsim pe copiii noştri de inocentele plăceri ale tinereţii, pentru a le aduna averi care, de cele mai multe ori, reprezintă un blestem, nu o binecuvântare.”PPC 137.4