Capitolul 26—O lecţie de viaţă
Albert Moor avea douăzeci şi cinci de ani când a luat-o de soţie pe Alice Warren. El fusese în armată şi luptase de la Bull’s Bluff până la Richmond, iar acum fusese trecut în rezervă, cu gradul de căpitan. Nu venise din armată cu prea mulţi bani, dar avea o slujbă bună şi două mâini puternice; de aceea nu-şi făcea prea multe probleme cu privire la viitor. Din salariul ei de învăţătoare, Alice economisise câteva sute de dolari, astfel încât atunci când cei doi s-au căsătorit, după ce şi-au evaluat amănunţit situaţia financiară, au ajuns la concluzia că au suficienţi bani pentru a-şi mobila confortabil o casă modestă. Albert a propus să închirieze un apartament în oraş, dar Alice a considerat că pentru ei era mult mai potrivită o căsuţă la ţară, pe care cu timpul să încerce să o cumpere, ca să fie a lor.PPC 173.1
Albert nu a vrut să facă din aceasta un subiect de dispută, astfel că cei doi au găsit şi au închiriat o căsuţă, aproape de oraş. Era o aşezare plăcută, de ţară, legată de oraş printr-o cale ferată, astfel că lui Albert nu îi era deloc greu să meargă şi să se întoarcă de la lucru în fiecare zi.PPC 173.2
Timp de cinci ani, cât fusese învăţătoare, Alice câştigase experienţă şi învăţase o mulţime de lucruri folositoare. Rămânând orfană de la o vârstă fragedă, se preocupase foarte atent de problemele vieţii de fiecare zi, iar cunoştinţele pe care le dobândise în privinţa aceasta îi erau acum de un real folos. După nuntă, ea a descoperit că Albert era exact aşa cum îl cunoscuse cu ani în urmă: vesel şi generos, îngăduitor cu greşelile altora, gata să-şi ajute prietenii şi înclinat să rupă ramurile înflorite pentru a se bucura astăzi de parfumul lor, fără să se gândească la roadele pe care le-ar putea aduce acestea mâine.PPC 173.3
Erau căsătoriţi doar de câteva luni, când Alice şi-a dat seama că soţul ei era în stare să consume tot ce avea în zilele „albe”, fără să pună nimic deoparte pentru zilele „negre”, care ar fi putut urma.PPC 174.1
- Albert, i-a spus ea într-o seară, ştii că ar trebui să punem şi noi ceva deoparte?PPC 174.2
Albert şi-a ridicat privirea din ziar, aşteptând ca soţia lui să continue.PPC 174.3
- Parcă te-am auzit spunându-i domnului Greenough că nu ai bani. Ai dat ultimul dolar din buzunar chiar în această după-amiază?PPC 174.4
- Chiar aşa este, draga mea; dar nu uita că mâine este ziua de salariu.PPC 174.5
- Şi ai cheltuit tot ce ai câştigat luna trecută?PPC 174.6
-Da.PPC 174.7
A urmat un moment de tăcere, după care Albert a spus:PPC 174.8
- Haide, Alice, ştiu că ai ceva pe suflet. Spune-mi, sunt gata să te ascult!PPC 174.9
Atunci, pe un ton blând şi cu o faţă zâmbitoare, Alice i-a spus so-ţului ei că ar fi fost înţelept să facă şi ei ceva economii şi să pună nişte bani deoparte. Albert a zâmbit, la rândul său, şi a întrebat-o cum ar fi posibil să facă astfel, când ceea ce câştigă de-abia le ajunge pentru cheltuielile vieţii.PPC 174.10
- Tu câştigi trei dolari şi jumătate pe zi, spuse Alice.PPC 174.11
-Da.PPC 174.12
- George Summers câştigă doar trei dolari pe zi.PPC 174.13
- Ai dreptate.PPC 174.14
- Şi totuşi trăieşte şi nu face niciodată datorii.PPC 174.15
- Aşa este, dar el este obligat să-şi refuze multe dintre elementele de confort de care noi ne bucurăm.PPC 174.16
- Şi totuşi, cel mai mare confort de care ne-am putea bucura ne scapă printre degete.PPC 174.17
- Cum aşa?PPC 174.18
Acest confort ar fi siguranţa unor economii în bancă, pe care să le putem vedea cum cresc pentru a ne asigura un viitor mai bun.PPC 175.1
Albert nu înţelegea, iar Alice se temea că toată discuţia lor nu reprezenta decât vorbe goale aruncate în vânt. Ea ştia că soţul ei avea nevoie de cineva care să-l susţină şi să-l ambiţioneze, pentru că, din propria lui iniţiativă, niciodată nu ar fi început să economisească puţin câte puţin. El nu preţuia banii în felul acesta. Dacă cineva i-ar fi pus în mână cinci obligaţiuni de câte douăzeci de dolari, spunându-i că va ajunge, cu timpul, la cinci sute de dolari, el le-ar fi dat deoparte, fără nicio ezitare, deşi acestea ar fi fost un început a cărui dobândă s-ar fi adăugat în fiecare an, făcând ca suma iniţială să crească. Dar Albert nu-şi punea prea mari speranţe într-o bancnotă de un dolar, cu atât mai puţin să descopere punctul de plecare pentru o mare sumă într-o monedă de cincizeci de cenţi.PPC 175.2
Altfel stăteau lucrurile în ceea ce o privea pe Alice. Din câştigul ei umil de învăţătoare, ea economisise trei sute de dolari în mai puţin de cinci ani; şi prima ei economie pusă deoparte fusese o monedă de cincizeci de cenţi. Ea ştia ce înseamnă să aduni puţin câte puţin şi era hotărâtă să îl înveţe şi pe soţul ei acest lucru. Trebuia să aibă răbdare şi să fie perseverentă, iar aceste calităţi le poseda din plin. Aceasta avea să fie ţinta ei pentru primii ani de căsnicie. Pentru a o atinge, era dispusă să-şi pună la lucru toată energia. Ea a plănuit să pună deoparte în fiecare zi cei cincizeci de cenţi sau, dacă lucrul acesta nu avea să fie mereu posibil, să economisească atât cât va putea.PPC 175.3
Generos, sincer, cinstit şi iubitor, Albert a fost o pradă uşoară pentru trucurile cinstitei şi iubitoarei sale soţii. El îi dădea bani ori de câte ori ea îi cerea, iar ea îi cerea ori de câte ori credea că el are. Însă daţi-mi voie să vă spun că Alice era convinsă de faptul că soţul ei nu avea să facă nicio datorie. Era un lucru împotriva căruia se angajaseră să lupte încă de la începutul căsniciei lor. Atunci când punga îi era goală, Albert nu mai cumpăra nimic; dar când era plină, era gata să cumpere mai mult decât ar fi fost nevoie. Alice ştia foarte bine lucrul acesta şi acţiona ca atare.PPC 175.4
- Cred, spuse Alice într-o seară, că trebuie să-mi repar vechiul meu palton maro de caşmir. Aş fi vrut unul nou pentru iarna aceasta, dar nu cred că îţi poţi permite aşa ceva.PPC 176.1
Albert părea mâhnit. Nu putea suporta ideea că nu era în stare să-i cumpere soţiei lui un palton nou. Dar o haină de genul celei pe care o dorea ea costa cam douăzeci şi cinci, treizeci de dolari.PPC 176.2
- Dacă vrei, cumpără-ţi o haină nouă pentru iarnă, spuse Albert hotărât. Îţi voi da douăzeci de dolari din salariul de luna aceasta, iar diferenţa ţi-o voi da luna viitoare.PPC 176.3
Alice a luat cei treizeci de dolari, dar nu s-a dus să-şi cumpere pal-ton. Cheltuind doar cinci dolari pentru a-i pune o garnitură nouă, ea a reuşit să facă astfel ca vechea haină maro de caşmir să arate ca nouă.PPC 176.4
Aşa proceda Alice. Uneori, îi cerea soţului ei zece cenţi, alteori cincizeci, alteori un dolar sau chiar mai mult când era posibil, astfel încât, la sfârşitul anului, făcând un calcul, a descoperit că reuşise să economisească mai mult de cincizeci de cenţi pe zi; dar reuşise lucrul acesta lipsindu-se de multe lucruri pe care şi le-ar fi dorit, unele dintre ele fiind cu adevărat necesare.PPC 176.5
Rezultatul primului an de eforturi de felul acesta a încurajat-o pe Alice şi i-a dat puterea să meargă mai departe. Economisise o sută cincizeci de dolari, pe care îi investise în fondul guvernamental. Prin intermediul unui bun prieten, un unchi de-al ei, care lucra la o bancă şi căruia îi împărtăşise secretul ei, Alice a reuşit să cumpere obligaţiuni bancare la valoarea lor nominală.PPC 176.6
De fiecare dată, era doar o mică sumă - uneori chiar foarte mică - dar acele firave economii la care se adăugau mereu altele poate la fel de firave, au crescut într-un mod uimitor. Agricultorul care stă lângă grămăjoara de boabe de porumb şi aşteaptă să pună plugul în brazdă ar putea fi descurajat; dar el ştie că, dacă plantează seminţele acelea mici şi le cultivă aşa cum trebuie, în cele din urmă va putea privi încântat la recolta bogată din hambar.PPC 176.7
Albert şi Alice se căsătoriseră în primăvara anului 1865. Era o seară călduroasă de august, a anului 1870, când Albert a venit acasă întristat. Fusese atenţionat de proprietar că trebuie să se mute din căsuţa aceea, care le devenise atât de dragă. Trebuia să renunţe la căminul lor plăcut şi să piardă micuţa grădină pe care o cultivaseră în fiecare an şi de care se îngrijiseră cu atâta bucurie.PPC 176.8
- Proprietarul vrea să vândă, exclamă el, şi a fixat deja un preţ. Cere două mii de dolari, dintre care cinci sute pe loc.PPC 177.1
În ochii lui Alice strălucea o luminiţă veselă. Era ceva vreme de când se gândea să-i împărtăşească lui Albert secretul ei. Începuse să o împovăreze taina aceasta. Iar acum, printr-o intervenţie providenţială, i se oferea ocazia. S-a ridicat şi s-a dus la scrinul din dormitor, iar atunci când s-a întors ţinea în mână o cărticică.PPC 177.2
- Albert, spuse ea, haide să cumpărăm noi căsuţa.PPC 177.3
Albert a privit-o uluit; dintr-odată şi-a dat seama că era prea multă solemnitate în tonul şi în privirea ei, ca să poată glumi. Şi-a adus aminte că, în ultimele luni, observase la ea ceva ciudat, şi acum tremura sub tensiunea nesiguranţei care îl cuprinsese.PPC 177.4
Atunci Alice a scos din carte un act în care era specificat că deţineau în bancă peste opt sute de dolari. Astfel gheaţa a fost spartă şi i-a povestit totul dintr-o suflare. I-a spus cum economisise puţin câte puţin şi cum, în cele din urmă, reuşise să cumpere o obligaţiune de cincizeci de dolari. Apoi, i-a spus cum unchiul ei, care lucra la bancă, se angajase să se ocupe de investiţia ei, iar acum, sub administrarea lui, dobânda crescuse uimitor de mult.PPC 177.5
Dar nu suma aceea atât de mare era esenţială. Lucrul cel mai important fusese începutul acela slab, moneda aceea mică, economisită cu credincioşie şi perseverenţă până când la ea s-a putut adăuga încă o monedă, poate la fel de mică.PPC 177.6
Ca rezultat al strădaniei îndrăzneţe şi neobosite a soţiei sale, Albert avea acum ceva ce putea reprezenta un punct de plecare pentru planuri mai îndrăzneţe. El nu ar fi putut niciodată ca, de la un început atât de umil, să construiască un edificiu atât de măreţ; dar acum, odată puse bazele construcţiei şi proporţiile lucrării stabilite, el s-a putut apuca de lucru. Văzuse cum se poate atinge o asemenea ţintă. Mai mult decât atât, văzuse că lucrul acesta era cu putinţă!PPC 177.7
A trecut un an de când Albert Moore a primit această lecţie de la soţia lui. În aceste douăsprezece luni, alăturându-se eforturilor lui Alice şi canalizându-şi toate energiile în această direcţie, el a reuşit să pună deoparte o sumă care, cu numai un an în urmă, i s-ar fi părut de-a dreptul imposibilă. Au economisit mai mult de cincizeci de cenţi pe zi; au renunţat la toate cheltuielile inutile, jertfite pe altarul modei sau al părerii celorlalţi. Şi astfel, Albert a reuşit să aducă tot felul de îmbunătăţiri şi de înfrumuseţări căsuţei lor, a plantat în grădină pomi fructiferi şi viţe-de-vie şi şi-a legat multe speranţe de locul acela, pentru că vedea că, zi după zi, casa devenea din ce în ce mai mult „a lor”.PPC 178.1
Iar clipa aceea mult visată se apropia încet, dar sigur! PPC 178.2