- Nu-mi pasă, n-aveţi decât să râdeţi de mine, a spus sincer micuţa Bessie. Acesta este motivul - cel puţin, unul dintre ele. Este drăguţ; nu bate din picior şi nu ţipă prin casă - nu spune niciodată: „Hei, Bess”, şi nici nu râde când cad pe gheaţă.PPC 183.5

- Bessie vrea tot timpul maniere alese, spuse Wilfred.PPC 183.6

Iar Bell adăugă:PPC 183.7

- Ca să-i împlinim pretenţiile ar trebui să ne purtăm tot timpul ca nişte oameni mari.PPC 183.8

În treacăt fie spus, Bell era de-a dreptul pasionată de cuvintele lungi şi pretenţioase şi ceruse, drept cadou pentru următoarea ei aniversare, un dicţionar.PPC 183.9

Dauntless Bessie se grăbi să-i răspundă:PPC 183.10

- Ei bine, dacă unii dintre cei de aici ar deveni mai agreabili când vor fi oameni mari, atunci este păcat că nu ne putem grăbi să creştem.PPC 183.11

- Wilfred, ce sunt manierele alese? am intervenit eu, din fotoliul în care mă cufundasem.PPC 183.12

- Păi... păi... sunt... înseamnă să te porţi... ştii tu..., ca atunci când mergi în vizită sau când vine cineva la tine.PPC 184.1

- Manierele alese sunt maniere alese, spuse Horace.PPC 184.2

- O, da, am răspuns eu, gânditor. Înţeleg, maniere care sunt prea bune... pentru mama...,dar tocmai potrivite pentru doamna Jones.PPC 184.3

- Asta e, strigă Bess.PPC 184.4

- Haideţi să discutăm puţin despre aceasta. Vorbind serios acum, de ce ar trebui să fiţi mai politicoşi cu doamna Jones decât cu mama? Doar nu o iubiţi pe ea mai mult, nu?PPC 184.5

- O, sigur că nu, răspunseră glasurile în cor.PPC 184.6

- Şi atunci, nu înţeleg de ce numai doamna Jones merită să aibă parte de cuvinte agreabile şi politicoase; de ce numai în casa ei trebuie să se scoată pălăriile, să se doolească tonul vocii şi să se spună „te rog”, „mulţumesc” şi „scuzaţi-mă”, iar în casa mamei nu?PPC 184.7

- O, păi cu mama este altceva!PPC 184.8

- Şi mama ştie că toţi avem intenţii bune şi o iubim. În plus, n-ai dreptate, vere, pentru că noi, aici, vorbim despre băieţi şi despre fete, nu despre oameni mari.PPC 184.9

Astfel m-a asaltat micul meu auditoriu, aşa că am fost obligat să schimb puţin cadrul.PPC 184.10

- Bine, atunci să vorbim despre băieţi şi fete. Nu poate un băiat să fie la fel de fericit şi dacă, asemenea prietenului nostru Russell, este politicos cu fetiţele, nu-l împinge pe frăţiorul lui în zăpadă şi respectă drepturile verişorilor şi ale prietenilor lui apropiaţi? Mie mi se pare că politeţea este la fel de potrivită pe terenul de joacă precum este şi în camera de oaspeţi.PPC 184.11

- O, desigur. Asta dacă vrei să pierzi toată distracţia, spuse Wilfred.PPC 184.12

- Dragul meu, i-am spus, nu aceasta vreau. Aleargă, sari şi strigă cât de mult vrei; patinează, dă-te cu sania, bate-te cu bulgări de zăpadă; dar fă totul fiind politicos cu ceilalţi copii şi sunt convins că nu vei pierde deloc din distracţie. Poate vi se pare uneori că pe Burke Holland îl răsfăţ mai mult decât pe ceilalţi copii care îmi sunt prieteni. Dar pot să nu fac astfel? Pentru că, deşi este un băiat energic şi activ, uneori chiar pus pe şotii, manierele lui sunt întotdeauna bune. Nu-l vezi niciodată cu scaunul sprijinit doar pe picioarele din spate sau cu pălăria pe cap atunci când este în casă. Nu te împinge niciodată deoparte ca să-şi facă loc să iasă primul din cameră. Dacă tu vrei să ieşi, îţi ţine uşa deschisă; dacă eşti obosit, Burke este cel care-ţi aduce un pahar cu apă, îţi oferă un scaun, îţi aduce un evantai, sare să-ţi ridice batista căzută - şi toate fără să i se spună înadins şi fără să-i afecteze câtuşi de puţin buna dispoziţie şi exuberanţa.PPC 184.13

Şi această atenţie deosebită nu îmi este acordată doar mie, ca mu-safir, sau doamnei Jones, când merge să o viziteze, ci şi mamei, mătuşii Jennie şi surioarei lui celei mici, în aceeaşi măsură; acasă, la şcoală sau la joacă, are la fel de mare grijă să nu fie nepoliticos. Amabilitatea lui nu este doar una ocazională, ci o haină care i se potriveşte bine şi pe care o poartă întotdeauna. Curtoazia lui este autentică, izvorând din bunătate şi din iubire. De fapt, aceasta este adevărata politeţe: grija faţă de ceilalţi şi o veghere atentă asupra propriei purtări, astfel încât colţurile ascuţite ale firii noastre să nu îi facă să se simtă stânjeniţi.PPC 185.1

Băieţilor şi fetelor le este imposibil să-şi dea seama, înainte de a ajunge prea bătrâni ca să mai poată schimba ceva, cât de important este să ne ferim să devenim neglijenţi şi să adoptăm obiceiuri nepotrivite în vorbire şi în purtare. Unii cred, în mod neînţelept, că nu este nevoie să fii foarte atent cu privire la aceste lucruri decât atunci când sunt de faţă vizitatori sau persoane străine. Dar aceasta este o greşeală gravă, pentru că grosolănia şi impoliteţea vor ieşi la iveală în ciuda grijii celei mai atente.PPC 185.2

Este imposibil să ne îngăduim un anumit fel de vorbire şi de purtare acasă şi altul atunci când suntem în vizită, pentru că în momentele de emoţie puternică sau de timiditate, prin care trece atât de adesea un tânăr modest şi sensibil, modul obişnuit de exprimare va ieşi singur la iveală.PPC 185.3

Dar tinerilor noştri nu li se recomandă să cultive şi să practice vorbirea rafinată şi manierele alese doar pentru că acestea sunt plăcute celor din jur, ci şi pentru că rafinamentul, în orice privinţă, are influenţă asupra caracterului - fâcându-l mai blând, mai amabil şi mai plăcut, iar acestea sunt calităţi care atrag în jurul posesorului lor o mulţime de prieteni adevăraţi. În acelaşi timp, ele sporesc respectul de sine.PPC 185.4

Gândul că eşti plăcut oamenilor te face să simţi mai mult respect faţă de tine însuţi, aşa cum conştienţa faptului că eşti bine îmbrăcat te face să te simţi mai respectat de ceilalţi. Din acest exemplu simplu puteţi înţelege că orice efort pe care îl face cineva pentru a-şi îmbu-nătăţi purtarea îi aduce acelei persoane o binemeritată răsplată.PPC 186.1

Capitolul 28—Mama

Capitolul 30—Hristos, cetatea noastră de scăpare