Capitolul 5—Experienţa lui Tom
Era o zi frumoasă, din acea perioadă specială a verii pe care băieţii o numesc „vacanţă”, când Tiger şi Tom se plimbau agale pe stradă. Poate vi s-a părut ciudat că l-am menţionat mai întâi pe Tiger, dar vă asigur că Tom nu s-ar fi simţit câtuşi de puţin ofensat de această alegere. Dimpotrivă, el însuşi v-ar fi asigurat că Tiger este cel mai minunat câine şi că este inteligent cât doi băieţi la un loc, deşi părerea aceasta ar putea fi considerată o exagerare.PPC 35.1
Cu aproape un an în urmă, Tom îl primise pe Tiger cadou de ziua lui, din partea unchiului său. Când câinele sărise demn din trăsura în care călătorise, Tom se uitase pentru o clipă în ochii lui mari şi inte-ligenţi şi, apoi, dând ascultare unui impuls de moment, îşi aruncase braţele în jurul gâtului lui miţos. La rândul său, Tiger fusese încântat de faţa luminoasă a lui Tom şi îl linsese afectuos pe ambii obraji. Astfel, în mai puţin de un ceas, prietenia era deja stabilită.PPC 35.2
Tom avea o faţă plăcută şi rotundă şi puteai să trăieşti o săptămână întreagă alături de el, socotind că este unul dintre cei mai nobili şi mai generoşi băieţi pe care i-ai cunoscut vreodată. Dar, într-o zi, probabil că aveai să descoperi că are o fire deosebit de violentă. Ai fi fost îngrozit să-i vezi faţa congestionată de furie, în timp ce bătea din picioare, îşi zgâlţâia surioara mai mică, îi vorbea urât mamei şi, dincolo de toate acestea, Îl întrista pe Tatăl său ceresc.PPC 35.3
Vă voi povesti acum o experienţă teribilă, prin care a trecut Tom, o încercare pe care nu avea să o uite până la sfârşitul vieţii sale. Tiger şi Tom se plimbau agale în josul străzii când s-au întâlnit cu Dick Casey, un coleg de şcoală al lui Tom.PPC 35.4
- O, Dick! a strigat Tom. Mă duc la magazia de cereale a tatălui meu. Hai şi tu cu mine, să ne jucăm în podul cu fân!PPC 36.1
Dick tocmai terminase de lucrat în grădina mamei sale, aşa că era dornic să se amuze puţin, astfel că cei doi au plecat împreună şi s-au urcat în podul cu fân. S-au jucat şi s-au distrat o vreme bunicică, dar, în cele din urmă, aşa cum se întâmplă de multe ori, între ei s-a iscat o dispută din acelea pe care băieţii ştiu atât de bine să le provoace. În scurt timp, au ajuns la cuvinte mânioase şi apoi (oh, şi cât de greu îmi vine să spun acest lucru!), Tom s-a lăsat luat în stăpânire de pornirile lui răutăcioase şi l-a bătut foarte tare pe Dick. Tiger, căruia probabil că îi era ruşine de purtarea stăpânului său, l-a tras de haină cât a putut de tare şi a scheunat, dar în zadar! În cele din urmă, Tom s-a oprit, însă doar pentru că obosise.PPC 36.2
- Ei, a strigat el la Dick, care dintre noi are dreptate, eu sau tu?PPC 36.3
- Eu, i-a răspuns Dick printre suspine, iar tu ai minţit.PPC 36.4
Faţa lui Tom s-a făcut roşie ca focul şi, năpustindu-se spre Dick, l-a împins cu toată puterea. Dick a ţipat, şi-a ridicat braţele şi, într-o clipă, a dispărut. Inima lui Tom parcă s-a oprit în loc pentru o clipă şi un fior de gheaţă l-a străbătut din creştet şi până-n tălpi. La început, nici măcar nu s-a putut mişca; apoi, fără să-şi dea seama cum, s-a trezit jos, aplecat lângă micul său prieten. Câţiva bărbaţi îl ridicau cu grijă de pe trotuar.PPC 36.5
- Este mort? aproape că a urlat Tom.PPC 36.6
- Nu, i-a răspuns unul dintre ei, sperăm că nu. Cum de a căzut din pod?PPC 36.7
- Nu a căzut singur, a mormăit Tom, care nu putuse fi niciodată atât de josnic, încât să mintă. Eu l-am împins.PPC 36.8
- Tu l-ai împins? Băiat rău şi nemilos ce eşti! a strigat o voce as-pră. Ştii că va trebui să fii trimis la închisoare, iar, dacă moare, vei fi spânzurat?PPC 36.9
Faţa lui Tom a devenit la fel de lividă ca cea a lui Dick, pe care îl urmase în magazie, şi tot ceea ce a urmat i s-a părut că aude ca prin vis.PPC 36.10
- Este rănit grav? a întrebat cineva.PPC 37.1
- Doar mâinile, a fost răspunsul. Frânghia l-a salvat, pentru că, în cădere, s-a prins de ea şi a alunecat în jos; dar mâinile îi sunt sfâşiate îngrozitor şi a leşinat de durere.PPC 37.2
Tocmai atunci a intrat tatăl lui Tom. El a înţeles imediat ce se în-tâmplase. Privirea pe care a îndreptat-o către nefericitul său fiu era atât de tristă şi de neamestecată cu milă, încât a fost prea mult pentru Tom, care a luat-o imediat la fugă, urmat de Tiger. A cutreierat prin pădure şi s-a aruncat la pământ. Cu un ceas mai înainte fusese un băiat atât de fericit, şi acum... Ce întorsătură teribilă!PPC 37.3
Ce provocase această schimbare? Nimic altceva decât îngăduirea firii lui violente şi răutăcioase. Mama lui îl avertizase adesea cu privire la teribilele consecinţe care aveau să urmeze. Ea îi spusese că băieţii care nu învăţau să se stăpânească, aveau să crească şi să devină nişte bărbaţi ticăloşi, care, în anumite momente de patimă nestăvilită, puteau deveni chiar criminali. Iar acum, Tom se cutremura gândindu-se că fusese aproape un criminal. Doar marea îndurare a lui Dumnezeu, care aşezase frânghia aceea în calea mâinilor lui Dick, îl salvase de povara unei asemenea vinovăţii, pe care ar fi trebuit s-o poarte tot restul vieţii. Dar sărmanul Dick încă era în pericol să moară. Cât de palid era şi cât de ciudat arăta! Tom a căzut în genunchi şi L-a rugat pe Dumnezeu „să-i cruţe viaţa lui Dick”, făgăduindu-I ca, de atunci încolo, cu ajutorul Său, să-şi stăpânească pornirile violente şi răutăcioase.PPC 37.4
Apoi, pentru că nu mai putea îndura tensiunea aceea teribilă, a pornit către casa văduvei Casey. Aceasta, când l-a văzut apărând în uşa ei sărăcăcioasă, l-a alungat, spunându-i:PPC 37.5
- I-ai făcut destule necazuri unei biete văduve ca s-o mai necăjeşti şi acum!PPC 37.6
Dar vocea slabă şi tremurândă a lui Dick s-a auzit stăruind:PPC 37.7
- O, mamă, lasă-l să intre; şi eu am fost la fel de rău ca şi el.PPC 37.8
Tom a scos un strigăt de bucurie la auzirea acestor cuvinte amabile şi s-a repezit înăuntru. Dick zăcea întins pe un pat, cu mâinile pansate şi susţinute undeva mai sus decât restul corpului. Era foarte palid. Dar Tom I-a mulţumit lui Dumnezeu că trăia.PPC 37.9
- Nu ştiu cum mă voi descurca de acum încolo, a oftat doamna Casey. Cine va mai plivi grădina şi cine va mai duce zarzavaturile la piaţă? Mă tem că vom rămâne fără pâine înainte de sfârşitul verii, se mai plânse ea, ducându-şi şorţul la ochi.PPC 38.1
- Doamnă Casey, strigă Tom plin de zel, voi face eu tot ce făcea Dick. Voi vinde eu cartofii şi fasolea şi voi duce vacile domnului Brown la păscut.PPC 38.2
Doamna Casey a dat din cap neîncrezătoare, dar Tom avea să se ţină de cuvânt. În următoarele câteva săptămâni, el se înfiinţa la postul său dis-de-dimineaţă, astfel că grădina era mai îngrijită ca niciodată până atunci. Apoi, Tom şi Tiger mergeau la piaţă cu coşurile încărcate de zarzavaturi şi, fără să ţină cont de arşiţa soarelui, nu plecau de acolo până când nu era vândută şi ultima legumă şi până când banii nu erau aşezaţi, cu credincioşie, în mâna doamnei Casey.PPC 38.3
Tatăl lui Tom trecea adesea prin piaţă, zâmbindu-i încurajator fiului său, dar nu l-a ajutat niciodată să iasă din vreo dificultate, pentru că ştia că, dacă Tom avea să lupte singur cu problemele, experienţa aceea avea să fie o lecţie pe care să nu o uite niciodată. Deja devenise atât de amabil şi de răbdător, încât toţi cei din jur observaseră schimbarea, iar mama sa se bucura nespus de roadele dulci ale pocăinţei şi ale sacrificiului de sine.PPC 38.4
După câteva săptămâni, bandajele au fost îndepărtate de pe mâinile lui Dick, dar rănile nu fuseseră bine îngrijite, astfel că îi rămăseseră nişte cicatrice foarte urâte. Doamna Casey nu şi-a putut ascunde durerea şi dezamăgirea.PPC 38.5
- Niciodată nu va mai fi ajutorul care a fost înainte, i-a spus ea lui Tom. Niciodată nu va putea fi ca ceilalţi băieţi; şi scria atât de frumos... Acum nu va putea scrie mai frumos decât puii de cloşcă din curte.PPC 38.6
- Dacă l-aţi putea duce la doctor, într-un oraş mare, şi-a dat cu părerea un vecin, ar putea să se vindece şi să fie din nou ca înainte. Chiar şi acum degetele lui ar putea fi salvate dacă l-ai duce la New York.PPC 38.7
- Dar sunt prea săracă, prea săracă, a răspuns doamna Casey, iz-bucnind în lacrimi.PPC 38.8
Tom nu a mai putut suporta să vadă asemenea durere şi a fugit din nou în pădure, ca să se gândească ce ar mai fi putut face, pentru că le dăduse deja toată alocaţia lui pe cele trei luni. Dintr-odată, i-a venit o idee şi a tresărit ca şi când ar fi fost împuşcat. Apoi, a strigat disperat:PPC 39.1
- Nu, nu, orice altceva, dar asta nu! Nu pot s-o fac!PPC 39.2
Tiger îl lingea încetişor pe mâini şi îl privea cu o mare îngrijorare. Acum venise momentul marii lupte. Tom l-a mângâiat pe spate şi pe gât şi apoi, cu toate că era un băiat mândru, a început să plângă în hohote. Tiger s-a gudurat, i-a lins faţa şi apoi a zbughit-o către adâncul pădurii, lătrând ameninţător la un vrăjmaş imaginar, apoi s-a întors şi şi-a pus labele pe genunchii lui Tom, dând din coadă cu o neliniştită simpatie. În cele din urmă, îndepărtându-şi palmele de pe faţa palidă şi udată de lacrimi, Tom a privit drăgăstos în ochii mari şi nevinovaţi ai câinelui şi a strigat cu un glas tremurând:PPC 39.3
- Tiger, bătrâne! Dragul meu câine credincios, mă vei putea ierta vreodată dacă te vând?PPC 39.4
Apoi, a urmat o altă izbucnire de amărăciune, după care Tom s-a ridicat grăbit, ca şi când nu avea curajul să se încreadă în propria hotărâre, şi a ieşit în fugă din pădure, de parcă îl gonea cineva. A alergat peste câmp, cu Tiger pe urmele lui, fără să se oprească deloc până la uşa maiorului White, care locuia la aproape două mile depărtare.PPC 39.5
- Îl mai vreţi pe Tiger, domnule?PPC 39.6
- Bineînţeles că-1 mai vreau, răspunse bătrânul uimit, dar tu vrei să-l vinzi?PPC 39.7
- Da... vă rog, a murmurat Tom, neîndrăznind să se uite în ochii vechiului său prieten.PPC 39.8
Schimbul a fost făcut repede şi în mâna lui Tom au fost aşezaţi zece dolari. Maiorul l-a dus pe Tiger într-un hambar şi a închis uşa după el, în timp ce Tom, care se grăbise să plece, s-a întors pentru o clipă şi a strigat cu un glas gâtuit de lacrimi:PPC 39.9
- Veţi fi bun cu el, domnule maior, nu-i aşa? Să nu-1 bateţi! Eu nu l-am bătut niciodată şi este cel mai bun câine... PPC 39.10
Nu-l voi bate, copile, fii sigur de asta, a spus maiorul White cu blândeţe. Îl voi trata ca pe un prinţ şi, dacă vei dori vreodată să îl răscumperi, îl vei primi înapoi.PPC 40.1
Tom a apucat să mai îngaime un „mulţumesc” şi aproape că şi-a luat zborul, ca să nu mai audă scheunatul jalnic al lui Tiger de dincolo de uşa hambarului.PPC 40.2
Nu vreau să-mi lungesc prea mult povestea, aşa că vă voi spune doar în câteva cuvinte că sacrificiul lui Tom a fost acceptat. Un prieten l-a dus pe Dick la New York pe gratis, astfel că banii de la Tom au fost tocmai de ajuns pentru a plăti operaţia necesară. Bietele degete deformate şi încovoiate au fost tratate şi în curând arătau aproape la fel ca înainte. Întregul sat l-a apreciat pe Tom pentru spiritul său curajos şi pentru sacrificiul de sine, de care dăduse dovadă. Astfel a reuşit să ispăşească în mod nobil răul pe care-l săvârşise într-un moment de mânie şi de nechibzuinţă.PPC 40.3
La câteva zile de la întoarcerea lui Dick, a venit aniversarea lui Tom, dar el nu se simţea în apele lui. În ciuda bucuriei imense pe care o simţea la gândul că Dick îşi revenise pe deplin, era atât de întristat pentru pierderea lui Tiger încât arăta tras la faţă şi foarte palid. Şi, cum i se îngăduise să facă ce vroia în ziua aceea, Tom şi-a luat cărţile şi s-a dus în locul său preferat din pădure.PPC 40.4
„Ce deosebire, faţă de aniversarea mea de anul trecut!” - îşi spunea Tom în sinea lui. „Atunci Tiger tocmai sosise şi eu eram nespus de fericit, cu toate că pe atunci nu îl iubeam nici pe jumătate din cât îl iubesc acum”. Tom a oftat din adâncul sufletului; apoi, a adăugat mai vesel: „Ei bine, sper totuşi că unele lucruri sunt mai bune decât anul trecut. Sper că am început să mă cuceresc pe mine însumi şi, cu ajutorul lui Dumnezeu, nu voi înceta niciodată să încerc să mă stăpâ-nesc, cât timp voi trăi. Acum aş vrea să pot câştiga banii necesari ca să-l răscumpăr pe dragul meu Tiger!” În timp ce Tom era preocupat cu aceste gânduri, a auzit un zgomot grăbit şi atât de familiar de paşi, apoi un lătrat de bucurie şi imediat bătrânul şi curajosul lui câine i-a sărit în braţe.PPC 40.5
Tiger, bătrâne, a strigat Tom, încercând să pară tare, cu toate că de-abia îşi putea stăpâni lacrimile, cum ai fugit de-acolo?PPC 41.1
Tiger i-a răspuns ridicând de jos o scrisoare care îi scăpase dintre dinţi, în bucuria de nedescris a întâlnirii. A aşezat-o în mâna lui Tom, care a citit:PPC 41.2
„Dragul meu copil,PPC 41.3
Tiger lâncezeşte şi se topeşte de dor, aşa că trebuie să-l las să schimbe aerul. Vreau să aibă un stăpân bun şi, ştiind că cei mai buni stăpâni sunt aceia care au învăţat să se stăpânească pe ei înşişi, ţi-l trimit ţie. Te rog să ai grijă de el şi îţi rămân foarte îndatorat pentru aceasta.PPC 41.4
Vechiul tău prieten, Maior White.”PPC 41.5
Printre lacrimi, Tom citi în continuare - „P.S. Ştiu întreaga poveste. Dragul meu prieten, «Nu obosi în facerea de bine»”.PPC 41.6