Capitolul 36—Cuvintele care nu au putut fi uitate

A i verificat factura aceea, James?PPC 225.1

- Da, domnule!PPC 225.2

- Vreo greşeală?PPC 225.3

- Am găsit două greşeli.PPC 225.4

- Oh, dă-mi să văd!PPC 225.5

Băiatul i-a dat patronului său o factură lungă, pe care acesta i-o lăsase pe birou, ca să o verifice.PPC 225.6

- Aici este o greşeală de calcul de zece dolari, pe care au făcut-o în paguba lor; şi încă zece dolari la suma finală.PPC 225.7

- Tot în paguba lor?PPC 225.8

- Da, domnule.PPC 225.9

Negustorul zâmbi într-un fel anume, care i se păru băiatului foarte ciudat.PPC 225.10

- Douăzeci de dolari în paguba lor, remarcă el plăcut surprins. Halal funcţionari trebuie să mai aibă!PPC 225.11

- Să corectez cifrele? întrebă băiatul.PPC 225.12

- Nu, lasă-i să-şi corecteze singuri greşelile. Nu ne obosim să ve-rificăm facturile în folosul altora, răspunde negustorul. Să-şi ia timp şi să le descopere singuri. Dacă nu, pierderea lor este câştigul nostru.PPC 225.13

Sensibilul simţ moral al băiatului a fost de-a dreptul şocat de o re-marcă atât de neaşteptată. Era fiul unei văduve sărace, care îl învăţase că orice om avea datoria să fie corect.PPC 226.1

Domnul Carman, negustorul în a cărui slujbă se afla doar de câteva luni, era un vechi prieten de-al tatălui său şi o persoană în care avea cea mai mare încredere. De fapt, James îl privise întotdeauna ca pe un model, iar când domnul Carman fusese de acord să-l ia la magazinul lui, simţise că i-a ieşit, cu adevărat, norocul în drum.PPC 226.2

„Să-şi corecteze singuri greşelile.” Cuvintele acestea au produs o puternică impresie asupra lui James Lewis. Atunci când domnul Carman le rostise pentru prima dată, şi cu semnificaţia pe care le-o dăduse, băiatul se simţise, aşa cum am spus, şocat; dar, după ce le-a analizat mai bine, legând rostirea lor de o persoană care se bucura de o înaltă consideraţie în ochii mamei lui, a început să privească lucrurile puţin altfel şi să creadă că o astfel de atitudine era, poate, suficient de cinstită în afaceri. Domnul Carman nu era un om care să greşească. La câteva zile după ce James verificase factura, un funcţionar de la compania care o emisese a venit pentru achitarea ei. Băiatul, care era de faţă, a aşteptat plin de interes să vadă dacă domnul Carman avea să spună ceva despre greşeli, dar acesta nu a făcut nicio referire la ele. A fost completat un cec pentru suma de pe factură şi a fost semnată o chitanţă.PPC 226.3

„Este corect aşa?” s-a întrebat James. Simţul său moral îi spunea că nu, dar faptul că domnul Carman acţionase astfel îl dezorienta complet.PPC 226.4

„Poate că aşa se face în afaceri” - îşi spunea în sinea lui -, „dar nu pare deloc cinstit. Nu m-aş fi aşteptat la aşa ceva din partea lui.”PPC 226.5

Domnul Carman avea un fel al său de a se purta cu băiatul, prin care i-a câştigat acestuia inima şi l-a făcut să-i judece orice cuvânt sau acţiune într-o lumină favorabilă.PPC 226.6

„Aş vrea să fi corectat acea greşeală”, îşi spunea de multe ori James, când se gândea cu plăcere la domnul Carman şi la norocul lui de a fi fost primit în slujba acestuia. „Nu pare corect, dar poate că aşa este în afaceri.”PPC 226.7

Într-o zi, s-a dus la bancă şi a scos bani pentru un cec. Atunci când i-a numărat, şi-a dat seama că funcţionarul îi dăduse cu cincizeci de dolari mai mult, aşa că s-a întors la acesta şi i-a spus despre greşeala pe care o făcuse. Casierul i-a mulţumit şi James s-a întors la magazin cu conştiinţa liniştită şi mulţumit că procedase corect.PPC 227.1

- Casierul de la bancă mi-a dat cu cincizeci de dolari mai mult, i-a spus el domnului Carman, atunci când i-a dat banii.PPC 227.2

- Chiar aşa? a răspuns acesta, în timp ce chipul i s-a luminat dintr-odată şi a început grăbit să numere bancnotele.PPC 227.3

Dar, îndată ce şi ultima bancnotă a fost numărată, lumina de pe faţă i-a dispărut.PPC 227.4

- Nu este nicio greşeală, James.PPC 227.5

În glasul său puteai citi o urmă de dezamăgire.PPC 227.6

- O, i-am dat înapoi cei cincizeci de dolari. Nu era corect aşa?PPC 227.7

- Prost mai eşti! exclamă domnul Carman. Tu nu ştii că greşelile băncii nu se corectează niciodată? Dacă funcţionarul ţi-ar fi plătit cu cincizeci de dolari mai puţin, nu ţi-ar fi atras niciodată atenţia ca să-şi îndrepte greşeala.PPC 227.8

La auzul acestei mustrări, James a simţit cum i se urcă tot sângele în obraji. Se întâmplă adesea ca oamenii să se simtă mai ruşinaţi pentru o gafă, decât pentru o crimă. În acea ocazie, băiatul s-a simţit umilit că făcuse ceva ce domnul Carman numise un lucru prostesc şi s-a hotărât ca, dacă avea să i se mai plătească vreodată în plus la bancă, fie chiar şi o mie de dolari, să nu-i mai dea înapoi, ci să-i ducă patronului său, ca acesta să facă ce va dori cu ei.PPC 227.9

- Lasă-i pe oameni să aibă grijă de propriile greşeli, i-a mai spus domnul Carman.PPC 227.10

James Lewis a adunat aceste lucruri în inima lui. Impresia pe care ele i-o făcuseră era prea puternică pentru a fi uitată vreodată. „S-ar putea să aibă dreptate”, îşi spunea el, dar nu se simţea deloc mulţumit cu această concluzie.PPC 227.11

La o lună sau două de la acea gravă greşeală, când James şi-a nu-mărat salariul săptămânal, pe care tocmai îl primise de la domnul Carman, a descoperit că acesta îi plătise o jumătate de dolar în plus. PPC 227.12

Primul impuls a fost să-i returneze patronului său cei cincizeci de cenţi şi tocmai îi stătea pe limbă să-i spună: „Mi-aţi dat o jumătate de dolar în plus, domnule!”, când amintirea cuvintelor de neuitat, pe care acesta i le spusese de mai multe ori: „Lasă-i pe oameni să-şi plătească singuri greşelile”, l-a făcut să ezite. Atunci când ajungi să stai la discuţii cu răul şi să-ţi cauţi argumente, eşti deja învins.PPC 228.1

„Trebuie să mă mai gândesc în legătură cu aceasta”, şi-a spus James şi a pus banii în buzunar. „Dacă este valabil într-un caz, este valabil şi în altul. Domnul Carman nu corectează greşelile altora, atunci când sunt în favoarea lui, astfel că nu se poate plânge atunci când aceeaşi regulă lucrează împotriva lui.”PPC 228.2

James nu a returnat jumătatea de dolar, ci a cheltuit-o pentru pro-pria plăcere. După ce a făcut lucrul acesta, i-a trecut prin minte că domnul Carman nu voise decât să-l pună la încercare şi a început să se neliniştească şi chiar să se teamă.PPC 228.3

Nu după mult timp, domnul Carman a făcut aceeaşi greşeală. De data aceasta, James a păstrat jumătatea de dolar fără să mai ezite atât de mult.PPC 228.4

„Lasă-l să-şi corecteze singur greşelile”, a spus el hotărât. „Dacă acesta este principiul după care lucrează el cu alţii, nu se poate plânge că i se plăteşte cu moneda pe care el însuşi a pus-o în circulaţie. Tocmai aveam nevoie de o jumătate de dolar.”PPC 228.5

Pentru prima dată, conştiinţa lui James Lewis se tocise. Acceptase un sfătuitor greşit în inima lui şi îşi încurajase un spirit de lăcomie, care îl făcea să dorească lucruri pe care nu avea capacitatea de a le obţine.PPC 228.6

James era priceput în negustorie şi câştigase aprecierea domnului Carman prin inteligenţa, prin hărnicia şi prin tactul de care dădea dovadă în relaţiile cu clienţii, astfel că acesta l-a avansat foarte repede şi i-a încredinţat, chiar înainte de a împlini optsprezece ani, poziţia cea mai de încredere în magazin. Dar, în afară de a se descurca în afaceri, James mai învăţase ceva de la patronul lui. Învăţase să fie necinstit. Nu uitase niciodată cea dintâi lecţie pe care o primise în această ştiinţă murdară; o folosise nu numai de două, ci de sute de ori, şi aproape întotdeauna spre paguba domnului Carman. Renunţase de multă vreme să mai aştepte ca alţii să facă greşeli în favoarea lui şi acum le punea el însuşi la cale, în variatele şi complicatele tranzacţii ale uriaşei afaceri care-i fusese încredinţată implicit.PPC 228.7

James a devenit viclean şi priceput; întotdeauna atent; întotdeauna sclipitor şi gata oricând să preîntâmpine vreo posibilitate ca patronul lui, care îl preţuia foarte mult, să-i descopere înşelăciunile.PPC 229.1

Aşa au continuat lucrurile şi James Lewis a ajuns la douăzeci de ani, când bănuiala negustorului a fost trezită de o scrisoare care spunea că tânărul nu are o purtare tocmai respectabilă şi că aruncă prea uşor cu banii, pentru un funcţionar care are un salariu nu prea mare.PPC 229.2

Între timp, James o mutase pe mama lui într-o casă frumoasă, pentru care plătea o chirie de patru sute de dolari; salariul său era de opt sute de dolari, dar o minţise pe mama lui, spunându-i că primea o mie cinci sute. Îi asigurase orice confort, astfel că biata văduvă începuse să simtă că, după o luptă lungă şi nemiloasă cu greutăţile vieţii, veniseră, în sfârşit, şi zile mai fericite.PPC 229.3

James era la biroul lui, când domnul Carman a primit scrisoarea. S-a uitat la patronul lui şi a văzut că acesta s-a schimbat deodată la faţă. A citit-o de două ori şi tânărul şi-a dat seama că cele scrise acolo îl tulburau. Domnul Carman s-a uitat cu coada ochiului spre biroul băiatului şi privirile li s-au întâlnit; doar pentru o clipă, dar lui James i-a stat inima în loc.PPC 229.4

Pentru tot restul zilei, a fost ceva în purtarea domnului Carman care l-a neliniştit pe tânărul funcţionar. Era limpede că scrisoarea aceea îi stârnise suspiciuni. O, cât de amarnic se căia, în groaza de a fi descoperit şi pedepsit pentru răul de care se făcuse vinovat! Darea lui în vileag avea să-l supună ruşinii, să-l ruineze şi să coboare în mormânt bucuria şi speranţele bietei văduve.PPC 229.5

- Nu te simţi bine în seara aceasta, spuse doamna Lewis, privind la faţa schimbată a fiului său, care era aşezat la masă în faţa ei, şi ob-servând că nu mâncase nimic.PPC 229.6

- Mă doare capul.PPC 229.7

- Poate că dacă te odihneşti, te vei simţi mai bine.PPC 229.8

- Mă voi întinde puţin pe canapea, în salon.PPC 230.1

După un timp, doamna Lewis l-a urmat în salon şi, aşezându-se şi ea pe canapeaua pe care se întinsese el, a început să-l mângâie pe cap. Vai, dar era nevoie de mai mult decât de atingerea iubitoare a unei mâini de mamă, ca să aline durerea de care suferea el. Atingerea acelei mâini curate nu a făcut altceva decât să-i transforme durerea în agonie.PPC 230.2

- Te simţi mai bine? întrebă doamna Lewis.PPC 230.3

Zăbovise puţin cu mâna pe fruntea lui.PPC 230.4

- Nu prea, răspunse el şi, ridicându-se în timp ce vorbea, adăugă: Cred că o plimbare la aer curat îmi va face bine.PPC 230.5

- Nu ieşi, James, spuse doamna Lewis, în timp ce în inimă i se strecură un simţământ de nelinişte.PPC 230.6

- Nu fac decât câţiva paşi.PPC 230.7

Şi James ieşi din salon şi coborî în stradă.PPC 230.8

- Îl necăjeşte ceva mai mult decât o durere de cap, murmură doamna Lewis în urma lui.PPC 230.9

Timp de o jumătate de oră, James s-a plimbat pe străzi fără nicio ţintă, doar din dorinţa de a sta departe de mama lui. În cele din urmă, paşii l-au condus către magazinul domnului Carman şi, în timp ce trecea pe-acolo, a fost surprins să vadă lumină înăuntru.PPC 230.10

„Ce poate să însemne lucrul acesta?” se întrebă el, în timp ce un nou fior de teamă îi cuprinse inima.PPC 230.11

A ascultat pe la uşă şi pe la ferestre, dar nu a auzit niciun sunet venind dinăuntru.PPC 230.12

- Se întâmplă ceva aici, spuse el. Ce poate fi? Dacă sunt descope-rit, ce va urma? Ruina! Ruina! Biata mea mamă!PPC 230.13

Distrus, tânărul s-a îndepărtat în grabă, continuând să cutreiere pe străzi încă două ceasuri, după care s-a întors acasă. Mama l-a întâmpinat la intrare şi, fără să-şi ascundă neliniştea, l-a întrebat dacă se simţea mai bine. El i-a răspuns că da, se simţea mai bine, dar felul în care a rostit aceste cuvinte şi graba cu care s-a îndreptat apoi spre camera lui nu au făcut altceva decât să sporească îngrijorarea văduvei.PPC 230.14

A doua zi dimineaţa, când a coborât la micul dejun, faţa lui palidă şi schimbată a alarmat-o. A rămas tot timpul tăcut, eschivându-se la toate întrebările ei. În timp ce stăteau la masă, s-a auzit clopoţelul de la uşă. Sunetul lui l-a făcut pe James să tresară speriat. S-a întors să asculte mai bine, cuprins de nelinişte.PPC 231.1

- Cine este? întrebă doamna Lewis.PPC 231.2

- Un domn doreşte să-l vadă pe domnul James, răspunse slujnica.PPC 231.3

James s-a ridicat îndată şi s-a dus în hol, închizând uşa de la su-fragerie în urma lui. Doamna Lewis a rămas aşezată, aşteptând în-toarcerea fiului ei. L-a auzit întorcându-se în câteva minute; dar nu a mai intrat în sufragerie. Apoi a trecut din nou prin hol, spre uşa de la intrare, pe care sărmana femeie a auzit-o închizându-se. După aceea, s-a aşternut tăcerea. Îngrijorată, doamna Lewis a alergat în coridor, dar James nu mai era acolo. Plecase cu persoana care îl căutase.PPC 231.4

Ce plecare tristă! Domnul Carman petrecuse jumătate din noapte verificând toate registrele contabile ale lui James şi descoperise fraude de peste şase mii de dolari. Orbit de mânie, a trimis un poliţist să-l aresteze dis-de-dimineaţă; cu acest poliţist plecase James de lângă mama lui, ca să nu se mai întoarcă niciodată.PPC 231.5

- Ticălosul, va dormi aşa cum şi-a aşternut! exclamase domnul Carman, plin de indignare.PPC 231.6

Şi a dezvăluit totul. La proces, a arătat o dorinţă aprinsă de a-l vedea condamnat şi a prezentat dovezi atât de convingătoare, încât curtea nu a putut da un alt verdict decât cel de vinovăţie.PPC 231.7

Biata mama era în sala de judecată şi, în tăcerea care a urmat rostirii sentinţei, suspinele ei deznădăjduite s-au auzit în întreaga sală. Judecătorul care prezida i s-a adresat inculpatului şi l-a întrebat dacă avea ceva de spus cu privire la sentinţa rostită împotriva lui. Toate privirile s-au întors către tânărul palid şi agitat, care s-a ridicat cu greu şi s-a sprijinit de bara din faţa lui, ca şi când ar fi avut nevoie de susţinere.PPC 231.8

- Dacă binevoiţi, domnule judecător, onorată Curte, să-l chemaţi pe acuzatorul meu să vină puţin mai aproape, astfel încât să pot privi şi la dumnealui, şi la dumneavoastră, în acelaşi timp!PPC 231.9

Domnul Carman a fost chemat să vină în faţă, acolo unde stătea tânărul. James l-a privit insistent, timp de câteva minute, apoi s-a întors către juraţi.PPC 232.1

- Ceea ce vreau să vă spun, onorată instanţă, este următorul lucru [vorbea calm, şi clar], care s-ar putea să-mi ofere circumstanţe atenuante, deşi nu să-mi scuze întru totul nelegiuirea. Am intrat în magazinul acestui domn ca un copil inocent şi, dacă el ar fi fost un om cinstit, nu aş mai fi stat, acum, în faţa dumneavoastră, ca un ticălos!PPC 232.2

Domnul Carman a făcut apel la Curte pentru a fi protejat împotriva unor astfel de acuzaţii din partea unui personaj atât de imoral, dar i s-a ordonat imediat să păstreze tăcerea. James a continuat, cu o voce sigură:PPC 232.3

- Doar la câteva săptămâni de când mă angajase, la cererea dum-nealui am verificat o factură şi am descoperit o greşeală de douăzeci de dolari.PPC 232.4

Faţa domnului Carman a devenit stacojie.PPC 232.5

- Văd că vă amintiţi, a remarcat James, şi eu voi fi obligat să-mi amintesc de aceasta cât timp voi trăi. Greşeala era în favoarea domnului Carman. L-am întrebat dacă să corectez cifrele şi el mi-a răspuns: „Nu, lasă-i să-şi corecteze singuri greşelile. Noi nu verificăm facturi în folosul altora.” A fost prima lecţie de necinste pe care am primit-o. Am văzut factura achitată şi pe domnul Carman luând douăzeci de dolari care nu-i aparţineau. La început, am fost şocat; mi se părea un lucru foarte rău. Dar, la scurt timp după aceasta, mi-a spus că sunt prost pentru că am înapoiat casierului de la bancă o bancnotă de cincizeci de dolari pe care acesta, din greşeală, mi-o dăduse în plus.PPC 232.6

- Vreau să cer protecţia Curţii! a spus domnul Carman.PPC 232.7

- Este adevărat ce spune băiatul? a întrebat judecătorul.PPC 232.8

Domnul Carman a ezitat, arătând cu totul dezorientat. Toţi ochiiPPC 232.9

erau îndreptaţi spre el. Judecătorul, Curtea cu juri, avocaţii şi spec-tatorii - toţi erau convinşi că el era vinovat de a-l fi condus la înşelă-ciune pe tânărul acuzat.PPC 232.10

- Nu la mult timp după aceasta, a reluat James, atunci când mi-am primit salariul, am observat că domnul Carman îmi dăduse cu cincizeci de cenţi mai mult. Eram gata să i-i înapoiez, când mi-am adus aminte de remarca pe care o făcuse, cu privire la a-i lăsa pe oameni să-şi corecteze singuri greşelile, şi mi-am spus în sinea mea: „Atunci, să-şi corecteze singur greşelile”, şi am păstrat banii, în mod necinstit. Lucrul acesta s-a întâmplat din nou, la ceva vreme, şi am păstrat şi atunci banii care nu-mi aparţineau de drept. Acesta a fost începutul răului şi iată-mă ajuns aici. Dacă ar fi manifestat milă faţă de mine, aş fi păstrat şi eu tăcerea şi nu aş fi spus nimic în apărarea mea.PPC 232.11

Tânărul şi-a acoperit faţa cu mâinile şi s-a aşezat pe scaun, copleşit de propriile simţăminte. Mama lui, care era foarte aproape de el, a început să plângă cu suspine şi, aplecându-se, i-a pus mâna pe cap spunând:PPC 233.1

- Sărmanul meu băiat! Sărmanul meu băiat!PPC 233.2

Puţini ochi au rămas neînlăcrimaţi în sala de judecată. În tăcerea care a urmat, domnul Carman a încercat să intervină:PPC 233.3

- Poate să fie caracterul meu pus la îndoială pe temeiul cuvântului unui infractor, onorată instanţă? Este drept un asemenea lucru?PPC 233.4

- Jurământul tău solemn că acuzaţia aceasta nu este adevărată, a spus judecătorul, îţi va salva reputaţia.PPC 233.5

Era singura ocazie a nefericitului băiat şi curtea se simţea obligată, din spirit umanitar, să-l asculte.PPC 233.6

James Lewis s-a ridicat instantaneu şi şi-a întors către domnul Carman faţa albă ca varul şi privirea întunecată şi pătrunzătoare.PPC 233.7

- Lăsaţi-l să jure, dacă îndrăzneşte! a exclamat el.PPC 233.8

Domnul Carman s-a sfătuit cu avocatul lui şi s-a retras.PPC 233.9

După o scurtă consultare cu asociaţii săi, judecătorul care prezida şedinţa a spus, adresându-se acuzatului:PPC 233.10

- Luând în considerare tinereţea ta şi ispita la care ai fost supus, din nefericire, încă de la o vârstă fragedă, Curtea îţi dă cea mai uşoară sentinţă: un an de închisoare. Dar dă-mi voie să te avertizez solemn să nu mai faci niciun pas pe calea rea pe care ai pornit. Pentru nelegiuire nu este valabilă nicio scuză. Este ceva rău în ochii lui Dumnezeu şi în ochii oamenilor şi conduce numai la suferinţă. Când vei ieşi, după scurta ta întemniţare, să ieşi cu hotărârea de a muri, mai degrabă decât să mai comiţi o nelegiuire!PPC 233.11

Şi cortina a căzut peste această tristă scenă din viaţa băiatului. Când s-a ridicat din nou şi el a ieşit din închisoare, un an mai târziu, mama lui murise. Din ziua în care îi văzuse chipul palid şi plin de amărăciune în sala de judecată, nu o mai întâlnise niciodată.PPC 234.1

Zece ani mai târziu, într-un orăşel din vestul îndepărtat, un bărbat citea ziarul. Avea o faţă calmă şi serioasă şi arăta ca cineva care cunoscuse ce înseamnă suferinţa şi necazul.PPC 234.2

„În sfârşit, adus în faţa judecăţii!” îşi spuse în sinea lui, în timp ce sângele îi năvăli în obraji; „Condamnat sub acuzaţia de faliment deschis şi trimis la închisoarea statală. O pedeapsă atât de grea pentru omul care, la o vârstă fragedă, mi-a dat prima lecţie de înşelăciune. Dar, Îi mulţumesc lui Dumnezeu că am ţinut minte celelalte lecţii. «Când vei ieşi din închisoare, să ieşi cu hotărârea de a muri, mai degrabă decât să mai comiţi o nelegiuire!” Am păstrat acest sfat în inima mea chiar şi atunci când se părea că nu mai există nicio altă cale de scăpare decât prin înşelăciune şi Dumnezeu să mă ajute să îl păstrez până la sfârşit.”PPC 234.3