Capitolul 42—De partea cealalta a strazii

Vă rog, domnule, treceţi-mă şi pe mine de partea cealaltă a străzii, spuse o voce firavă şi melodioasă, în timp ce îmi făceam, agale, plimbarea de dimineaţă.PPC 260.1

Ciudata cerere m-a trezit din reverie; în faţa mea, privindu-mă rugător, stătea o fetiţă plăpândă şi îmbrăcată subţire, care ducea un mic pachet, pe care îl purta în mâini cu o tenacitate deosebită. În timp ce eu priveam cercetător chipul copilei, ea m-a implorat din nou:PPC 260.2

Puteţi să mă traversaţi şi pe mine strada, vă rog? Mă grăbesc aşa tare!PPC 260.3

Ridicând-o în braţe, am traversat, mai mult sărind, drumul plin de noroi; dar chiar când mi-am pus jos povara, pachetul i-a scăpat din strânsoare sau, mai degrabă, conţinutul lui, lăsând-o cu hârtia goală în mâini, în timp ce o vestă brodată a căzut pe trotuar. Am ridicat-o; însă, nefiind atent, din ea au alunecat căptuşeala, mătasea de brodat şi dublura. Cu degetele ei agile, sărmana copilă le-a ridicat îndată, le-a scuturat şi le-a împachetat la loc, cu multă grijă. Apoi, după ce a legat strâns pachetul, fetiţa mi-a zâmbit cu recunoştinţă şi a luat-o la fugă. Ar fi dispărut curând din raza privirii mele, dacă nu aş fi strigat-o să o întreb de ce se grăbea atât de tare.PPC 260.4

- O, domnule, mi-a răspuns ea, pentru că mama mă aşteaptă de un ceas. Am stat după tânărul domn de la atelierul croitorului, ca să se hotărască ce culoare preferă, şi apoi croitorul mi-a spus să mai aştept până când croieşte vesta, ca să-mi dea modelul pe care să-l brodeze mama mea, dar este mult de muncit la ea, domnule, şi mă tem că va trebuie să stea trează toată noaptea ca s-o coasă, în timp ce eu voi dormi, pentru că omul vrea să o aibă gata până joia viitoare; domnul acela tânăr urmează să se căsătorească şi va avea nevoie de ea, iar dacă nu va fi gata, probabil că nu-i va mai da niciodată mamei altceva de brodat, şi-atunci, ce ne vom face?PPC 261.1

Cum copila se grăbea, am grăbit şi eu pasul şi m-am ţinut după ea, până când am ajuns la următoarea intersecţie, unde din nou mi-a cerut, pe un ton rugător:PPC 261.2

- Vreţi să mă traversaţi strada încă o dată, domnule?PPC 261.3

Am traversat-o îndată, devenind tot mai interesat de ceea ce-mi povestea:PPC 261.4

- Mama va primi un dolar pentru această lucrare şi, cu o parte din bani, vrea să-mi cumpere o rochiţă nouă, iar cu restul vom lua o pâine mare şi o cană cu lapte, iar mama va avea timp să mănânce cu mine - şi, dacă mai rămân bani, voi primi şi o boneţică împletită, din paie, şi voi putea merge la Şcoala de Sabat cu Susy Niles.PPC 261.5

Picioruşele ei grăbite parcă nici nu atingeau trotuarul, atât de uşor îi era pasul.PPC 261.6

- Şi mama ta, fetiţo, lucrează întotdeauna pentru acelaşi om? am întrebat.PPC 261.7

- O, nu, domnule, doar când şi când găseşte aşa o slujbă bună. În majoritatea timpului trebuie să coasă pentru o prăvălie sau alta şi câştigă câte douăzeci şi cinci de cenţi pe zi, astfel că de-abia îi ajunge să achite chiria şi nu avem mereu ce să mâncăm; când se întâmplă astfel, mama îmi dă întotdeauna mie felia cea mare, atunci când avem o felie mare şi una mică; uneori plânge şi nu şi-o mănâncă deloc pe a ei.PPC 261.8

Tocmai trecea o trăsură; copila a văzut-o şi a spus:PPC 261.9

- O cunosc pe doamna din trăsura aceea drăguţă, este chiar cea care se va căsători cu tânărul domn care urmează să poarte vesta brodată. A venit la noi acasă ieri, ca să-i coasă mama ghirlanda de paiete pe marginea rochiei albe, de satin, şi este exact acelaşi model pe care urmează să-l brodeze şi pe vestă; dar mama n-a putut să i-o prindă, pentru că nu mai vede bine şi paietele strălucesc atât de tare...PPC 261.10

Am amuţit. Era oare posibil să fie vorba tocmai despre hainele care urmau să fie purtate la nunta dragei mele Ellen? Nu plătisem eu chiar ieri paietele şi nu se întorsese Ellen acasă atât de supărată, pentru că nu găsise pe nimeni să i le coasă? Spusese că doamna Taggard este aproape oarbă.PPC 262.1

- Fetiţo, am spus, nu cumva te cheamă Taggard?PPC 262.2

- Da, domnule, ‘Gusta Taggard, şi locuim pe strada Sullivan. Vreţi să mergeţi cu mine acasă?PPC 262.3

Era o presupunere logică; altfel, de ce mă ţineam după ea?PPC 262.4

- Vreau să fiu sigur că ajungi cu bine şi să te traversez la toate intersecţiile.PPC 262.5

- Nu mai este decât una, domnule, iat-o! Acolo locuim, la numărul 3, la catul al treilea, în spate.PPC 262.6

Copila privea nerăbdătoare într-acolo şi, în timp ce-mi adresa un suav: „La revedere, domnule!”, am băgat mâna în buzunar şi am scos tot mărunţişul pe care îl aveam (şi care de-abia aduna cincizeci de cenţi) şi i l-am aşezat în palma micuţă. ‘Gusta Taggard mi-a exprimat cele mai calde şi mai sincere mulţumiri şi, în câteva clipe, a dispărut.PPC 262.7

Cu un ceas în urmă, plecasem de-acasă un infirm. Mă gândisem îndelung dacă o expunere la vântul răcoros care bătea dinspre răsărit nu avea să-mi facă mai mult rău, decât bine. Eram cuprins şi de melancolie: singura mea fiică urma să se căsătorească - toată casa era dată peste cap -, iar evenimentul avea să fie sărbătorit în stilul cel mai modern cu putinţă. Rochia lui Ellen costase cât ar fi reprezentat o adevărată avere pentru această sărmană cusătoreasă, iar eu făceam consideraţii de ordin moral. Dar acum uitasem de mine; tusea, care mă chinuise atât, acum nu mă mai necăjea. Respiram destul de liber şi totuşi mersesem mai vioi decât o făcusem în ultimele câteva luni, fără să obosesc atât de mult pe cât oboseam atunci când mă mişcam mai lent. Astfel, la întoarcerea acasă, soţia mi-a spus, cu ironie, că arătam cu zece ani mai tânăr decât atunci când plecasem dimineaţă, iar când i-am povestit de întâlnirea, în timpul plimbării, cu micuţa mea prietenă şi de bucuria pe care o simţisem reuşind să aduc atâta fericire pe chipul ei, a profitat de ocazie pentru a insista să cumpărăm o broşă cu diamant pentru Ellen, susţinând că, dacă dăruind o jumătate de dolar fusesem atât de fericit, şi încă unei copile oarecare, de pe stradă, cât de fericit aveam să mă simt dăruind de cincizeci de ori acea sumă singurei mele fiice, chiar în ajunul nunţii ei?PPC 262.8

I-am dăruit broşa cu diamant - am plătit cele mai exorbitante note de plată tapiţerilor, decoratorilor, cofetarilor şi muzicienilor, pentru a însufleţi atmosfera acelei măreţe ocazii - şi totuşi am găsit mai multă împlinire îngrijindu-mă de nevoile reale ale micuţei ‘Gusta Taggard şi ale mamei ei, decât în toate cheltuielile făcute pentru ceremonia de nuntă; şi nu faptul că m-a costat cu mult mai puţin mi-a adus această bucurie, ci acela că toate cheltuielile extravagante, în ele însele, nu aduc nicio satisfacţie, în timp ce a sluji nevoilor celor care sunt cu adevărat lipsiţi, dar harnici şi pricepuţi, totodată, te răsplăteşte pe deplin.PPC 263.1

Am admirat minunata rochie, tivită cu paiete strălucitoare, dar ştiam că ea fusese cusută de o sărmană nevoiaşă şi slăbită, care trudise la ea cu răbdare şi cu speranţa că, astfel, va reuşi să-şi mai ţină zilele; frumoasa vestă fusese brodată de ochii înceţoşaţi şi de mâna obosită a unei alte sărmane, a cărei soartă era tot în mâna lui Dumnezeu; broşa cu diamant fusese cumpărată şi purtată doar pentru a stârni invidia şi lăcomia mulţimii, în timp ce bănuţul aşezat în palma micuţei mele prietene de pe stradă îmi oferise un nou fel de bucurie, pe care nu o mai cunoscusem niciodată până atunci. Învăţasem să fac binele prin gesturi mici şi în împrejurări aparent obişnuite - plimbările mele de dimineaţă au acum o nouă ţintă şi un nou scop. Trec grăbit pe lângă splendidele palate ca să ajung mai repede în strada Sullivan şi, de acolo, mai departe, către alte surse de bucurie adevărată, astfel că simt cum neputinţa mă părăseşte cu repeziciune, fiind îndepărtată de noua direcţie către care îmi sunt îndreptate gândurile.PPC 263.2

Trebuie să recunosc că, deşi plătesc bucuros pentru rochii de flanel, pentru tacâmuri de argint, pentru servitori şi pentru toate cerinţele pe care le impune moda, găsesc mult mai puţină plăcere în contemplarea acestora, decât în a mă apropia de cineva care merită cu adevărat mila şi ajutorul şi care îmi spune că „puţinii bănuţi pe care mi i-aţi dat m-au salvat de la disperare şi de la sinucidere şi m-au făcut în stare să devin folositor şi să mă pot întreţine singur, astfel încât acum să nu mai am nevoie de ajutor din partea cuiva.” O astfel de mărturisire umple un gol pe care întreţinerea luxului nu-l va putea umple niciodată; şi toată satisfacţia şi toată mulţumirea aceasta şi-au avut începutul în acea primă ocazie în care am ajutat o copilă sărmană să traverseze strada.PPC 264.1