Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents

Provestiri Pentru Părinţi Şi Copii

 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Capitolul 53—Ţigara maiorului

    După o despărţire de zece ani, l-am reîntâlnit pe vechiul meu prieten, Maiorul, într-o gară. Dacă nu ar fi vorbit el primul, nu l-aş fi recunoscut pe camaradul meu de arme din Virginia, din ‘64. Nu numai că arăta altfel, cu pălărie de mătase şi proaspăt bărbierit, dar - aşa cum i-am spus după ce am sporovăit puţin despre ce făcusem fiecare dintre noi după război - eram sigur că era pentru prima dată când îl vedeam fără ţigară în gură, cu excepţia ocaziilor când se aflau la masă.PPC 313.1

    - N-am mai fumat de cinci ani, a venit răspunsul lui. Sunt la fel de supărat pe tutun cum ai fost tu întotdeauna.PPC 313.2

    - Foarte bine! Povesteşte-mi despre aceasta.PPC 313.3

    Ne-am luat la braţ şi am pornit să ne plimbăm agale pe peron. Lăsând deoparte dialogul, iată care a fost, în esenţă, povestea lui:PPC 313.4

    - Nu a fost o schimbare bruscă. În realitate, niciodată nu mi-a fost atât de drag să fumez precum pretindeam că îmi este. M-am hotărât să mai răresc ţigările când am ajuns acasă, după armată. Şi, în trei săptămâni, am fumat mai puţin decât fumam înainte într-una singură. Dar, într-o vară, a trebuit să merg să rezolv nişte afaceri pentru compania noastră şi am fost prins în munţi, printre cărbunari, trei zile mai mult decât fusese programat. Am rămas fără ţigări şi nu am mai putut face rost de niciuna în plus nici din simpatie, nici pe bani. Timp de patruzeci şi opt de ore m-am simţit mai stânjenit şi mai pierdut decât în toată viaţa mea de până atunci. De fapt, am împrumutat de la un irlandez o pipă de lut mizerabilă şi am încercat să fumez din ea. Mi-am amintit de vara aceea nenorocită, pe care am petrecut-o târându-ne prin tranşee în Virginia, şi mi-am dorit să fi fost din nou acolo, cu o ţigară în gură. Atunci, am început să-mi dau seama în ce robie ruşinoasă eram prins, pur şi simplu din îngăduinţă de sine. Eu, un bărbat care, în taină, se mândrea cu stăpânirea de sine, cu curajul şi cu hotărârea lui - care nu se temuse niciodată de hrana proastă sau de vremea rea - să fiu un sclav neputincios al acestui obicei dăunător; fără chef şi fără vlagă, neînstare să-mi duc la bun sfârşit afacerile, din cauza lipsei unei ţigări. M-am înfuriat pe mine însumi şi m-am dispreţuit pentru această slăbiciune.PPC 313.5

    Analizând lucrurile mai profund, am descoperit că banii pe care îi cheltuisem pe ţigări în doisprezece ani mi-ar fi ajuns să-mi achit casa şi s-o şi mobilez. Transformasem în fum mai mulţi bani decât rezervasem pentru cărţi, pentru reviste şi, în general, pentru cultura mea. Ţigările mă costaseră aproape de două ori mai mult decât dăruisem la biserică pentru misiune şi pentru lucrări de caritate. La descoperirea acestui raport, conştiinţa mea s-a trezit. Ştiam că nu puteam regăsi nicăieri, în niciun câştig, această cheltuială - nu-mi ţinuse de foame, nu mă întărise; pur şi simplu mă drogase şi mă secătuise de puteri. Fiecare ţigară o făcuse pe următoarea mai necesară pentru confortul meu. Ca să folosesc cel mai blând cuvânt, fusese o cheltuială inutilă.PPC 314.1

    Acea reţinere neprogramată în munţi a avut menirea de a-mi deschide ochii faţă de deficienţele mele casnice şi mi-am dat seama, ca niciodată până atunci, cât de egoist şi de nesociabil mă făcuse tutunul în propria familie. Fumam dinainte de a mă căsători şi, după aceea, soţia mea nu a protestat niciodată împotriva ţigărilor mele. Dar primul nostru copil a fost un bebeluş nervos, agitat, şi doctorul mi-a spus că nu-i făcea bine să respire fum de ţigară. Aşa că am început să mă retrag singur în bibliotecă, serile şi după fiecare masă, ca să mă bucur de ţigările mele. Privind acum în urmă, nimic nu mi se pare mai absurd decât să numeşti fumatul un obicei social. Este nejustificat să vorbeşti despre sociabilitate atunci când omul nu este preocupat decât de propria plăcere. Soţia mea recunoaşte acum că respiraţia mea duhnind a tutun şi hainele îmbibate de miros de tutun reprezentaseră întotdeauna pentru ea o grea încercare. Gândul că, în egoismul meu, fusesem indiferent faţă de confortul ei şi faţă de nevoia de a scăpa de acea atmosferă îmbâcsită de tutun m-a umilit, îţi spun. Şi nu mi-aş schimba propria satisfacţie zilnică de a fi un bărbat mai curat - şi pe dinăuntru, şi pe dinafară - pentru plăcerea pe care ar putea să o găsească cineva în ţigări.PPC 314.2

    Nu a fost nevoie să trec dincolo de uşa casei mele pentru a găsi motive suficiente ca să renunţ la acest obicei, dar cred că totuşi am găsit motive şi mai convingătoare când am mers departe de casă. Cu cât mă gândesc mai mult la răul pe care îl face tutunul în comunitate, în general, cu atât sunt mai sigur că era timpul să renunţ să-i mai ofer acesteia suportul moral al exemplului meu. Ştiu că am fumat prea mult şi că sistemul meu nervos a avut de suferit din această cauză şi cred că cei care sunt cel mai mult în pericol să fie afectaţi sunt cei care sunt cei mai predispuşi să fumeze excesiv. Şi, pe urmă, am observat că medicii care se ridică în apărarea tutunului sunt întotdeauna oameni care fumează ei înşişi şi care, probabil, îşi caută, astfel, un argument prin care să-şi justifice propria îngăduinţă de sine.PPC 315.1

    Asupra unui singur punct cred, totuşi, că sunt şi autorităţile de acord. Nimeni nu neagă că fumatul este peste măsură de nociv pentru copii şi pentru tineri. Este foarte bine că fumatul le este interzis elevilor din şcolile politehnice din Paris şi din şcolile militare din Germania, chiar dacă lucrul acesta se întâmplă pur şi simplu din motive de igienă. Guvernele acestor ţări fumătoare nu au rămas doar la teorie. Dar folosirea tutunului de către tinerii americani este excesivă şi alarmantă. Trebuie să salvăm generaţia tânără şi să o pregătim pentru a putea lucra mai bine decât dacă tutunul le vlăguieşte puterea, făcându-i mai vulnerabili faţă de decăderea morală şi faţă de alte vicii şi mai teribile. Eu nu mă pot ierta pe mine însumi pentru ispita pe care am aşezat-o înaintea băieţilor isteţi pe care îi am în grupa de la studiu biblic, an după an, prin obiceiul meu de a fuma.PPC 315.2

    Cu toate acestea, nu în familie apare cel mai evident egoismul acestui obicei. Nu cred că există vreo altă clasă de oameni care să manifeste, în public, mai multă lipsă de respect faţă de confortul celorlalţi, decât fumătorii. Dacă un bărbat ar împroşca în mod in-tenţionat cu noroi veşmintele unei doamne care trece pe lângă el pe trotuar, ar fi considerat huligan sau necioplit. Dar o doamnă pentru care tutunul este cu mult mai dăunător decât noroiul aproape că nu poate merge pe stradă, în zilele noastre, fără ca aceia care se numesc gentlemeni - şi care sunt gentlemeni în toate celelalte privinţe - să nu-i sufle în faţă fumul de ţigară, aproape la fiecare pas. Fumătorii îi scot pe nefumători din cabinele feriboturilor şi din cuşetele trenurilor sau din sălile de aşteptare ale gărilor, monopolizând aceste spaţii cu o asemenea seninătate, ca şi când numai ei ar avea dreptul la ele. Nu-mi pot explica acest fenomen decât prin teoria că tutunul întunecă simţul moral şi îi face pe oameni deosebit de egoişti.PPC 316.1

    Trenul Maiorului a venit chiar atunci şi, în timp ce îmi strângea mâna în semn de rămas-bun, la vederea vagonului de fumători nu şi-a putut împiedica o remarcă usturătoare:PPC 316.2

    Uite aici! Te-ai gândit vreodată că fumatul percepe taxe de la noi toţi? Compania de căi ferate mobilează şi utilează un loc în plus pentru fiecare fumător - loc pentru care, de fapt, trebuie să plătească în plus, la preţul biletului, toţi pasagerii. Ce agitaţii şi ce conflicte s-ar stârni dacă puterea legislativă ar încerca să asigure condiţii de lux, în felul acesta, pentru fiecare clasă specială de oameni din societate. Cine i-ar mai vota? I-am da jos imediat! Eu votez împotriva acestui lucru aruncându-mi ţigara!PPC 316.3

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents