Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents

Provestiri Pentru Părinţi Şi Copii

 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Capitolul 55—Crăciunul văduvei

    Doamna Mulford era o femeie care trăia printre ruinele amintirilor. Nimic din prezent nu era ca lucrurile de care se bucurase în trecut şi i se părea cu totul imposibil să-şi imagineze că ar mai fi putut exista ceva, în viitor, care să compenseze necazurile pe care le îndurase.PPC 322.1

    În copilărie, doamna Mulford fusese înconjurată de tot luxul şi de toate privilegiile vieţii, iar după căsătorie nu se schimbase absolut nimic din splendoarea şi din răsfăţul cu care fusese obişnuită. În aceeaşi atmosferă de bogăţie şi de confort crescuseră şi copiii ei, până când, pe neaşteptate, se produsese o mare schimbare.PPC 322.2

    Domnul Mulford era un speculant de bursă imprudent şi, în acea memorabilă „Vinere Neagră”, idolul căruia i se închinase, zeul aurului, se dovedise a nu fi altceva decât lut, prefăcându-se în pulbere în mâinile lui. Nu şi-a putut reveni din şoc: mândria, ambiţia şi curajul i-au fost anihilate; iar doamnei Mulford, pentru care sărăcia părea mai îngrozitoare decât moartea, nu-i mai rămăsese altceva decât să-şi amestece propriile lacrimi cu agonia lui mută.PPC 322.3

    Arthur, copilul cel mai mare, un băiat de paisprezece ani, s-a stră-duit să-şi mângâie părinţii împietriţi de durere.PPC 322.4

    - Voi lucra eu pentru tine, tată. Aş putea să găsesc uşor o slujbă într-o prăvălie.PPC 322.5

    - Băiatul meu! Băiatul meu! spuse sărmanul om, strângându-şi fiul în braţe cu afecţiune.PPC 322.6

    - Rămâi lângă mama ta şi lângă surorile tale, căci vor avea nevoie de tine, dragul meu! adăugă, sărutându-l pe obrazul îmbujorat, ca o binecuvântare părintească şi ca un semn de rămas-bun, totodată.PPC 323.1

    În dimineaţa următoare, doamna Mulford era văduvă, iar copiii erau orfani de tată. Puţinul pe care i-l lăsaseră creditorii avea să fie singura posibilitate de a se întreţine, după ce toţi banii pe care îi moştenise de la tatăl ei fuseseră spulberaţi de tornada financiară.PPC 323.2

    Îşi cumpărase un locşor, undeva la ţară, şi, cu ajutorul lui Arthur şi al lui Bridget - care îşi urmase stăpâna în nenorocirea care o lovise -, reuşise să facă astfel încât noul lor cămin să arate destul de plăcut şi de intim.PPC 323.3

    - Sunt sigură, doamnă, îi spuse Bridget, în simplitatea ei, încer-când să-şi mângâie stăpâna care ajunsese să se târască prin casă ase-menea unei umbre îndoliate, că dacă aţi mai şi zâmbi câteodată, aţi fi surprinsă de cât confort am avea aici!PPC 323.4

    - Oh, Bridget, îi răspunse doamna Mulford cu un oftat adânc, zilele mele de zâmbet au trecut. Încerc să îndur în tăcere, dar nu pot să fiu veselă.PPC 323.5

    - Da, dar tocmai răbdarea plină de voioşie poate aduce în casă lumina soarelui; nu ar trebui să-i întristaţi aşa pe copii.PPC 323.6

    - Crezi că le pasă, Bridget?PPC 323.7

    - Sunt sigură! Stăpânul Arthur, binecuvântat fie, spune că stăm aici ca-ntr-un mormânt; iar domnişoarele Minnie şi Maud au ini-mioarele aproape sfâşiate de mâhnire şi sunt atât de micuţe şi de gin-gaşe, ca nişte păsărele!PPC 323.8

    Dar doamna Mulford nu putea fi înduplecată uşor să uite de nefericirea ei, mai ales că, pentru a-şi suplimenta venitul mult prea mic, trebuise să recurgă la acul ei şi fiecare împunsătură pe care o făcea îi aducea aminte, o dată în plus, de adâncimea la care decăzuse.PPC 323.9

    Pentru o astfel de fire, acul nu era altceva decât o armă a disperării, care nici nu-i aducea mângâiere sau speranţă şi nici nu-i uşura în vreun fel povara vieţii. Sosirea unei aniversări era, în mintea doamnei Mulford, asemenea dezvelirii unui monument funerar, fiind petrecută, de obicei, în singurătate şi cu lacrimi.PPC 323.10

    Reuşise să supravieţuiască Zilei Recunoştinţei şi Bridget se străduise din răsputeri să facă din această sărbătoare o ocazie de neuitat - cel puţin pentru copii. Dacă n-ar fi fost această adevărată zeiţă a bucătăriei, nu ştiu cum ar mai fi rămas familia aceasta împreună.PPC 324.1

    Avea întotdeauna o poveste amuzantă pe care să le-o spună copiilor, ceva cu care să le stârnească admiraţia sau curiozitatea, şi la fiecare câteva zile le făcea câte o surpriză, pregătindu-le bomboane proaspete, din melasă, sau prăjituri coapte în tot felul de forme hazlii.PPC 324.2

    Minnie şi Maud aproape că se bucurau de sărăcia lor, pentru că le oferea mai multă libertate şi le scutea de anumite reguli impuse de societate. Era atât de amuzant să se rostogolească prin zăpadă şi să se tragă cu sania una pe cealaltă, fără să se mai teamă că îşi strică volanele şi cutele de la rochiţe, care erau un adevărat chin pentru ele şi o piedică în calea firilor lor vesele şi optimiste.PPC 324.3

    Se apropia Crăciunul, şi gândul la el o umplea de deznădejde pe doamna Mulford, o deznădejde pe care nu şi-o putea controla. În zilele tinereţii ei, Crăciunul era o perioadă plină de veselie; chiar propriii copii o cunoscuseră ca pe sărbătoarea unor bucurii deosebite, cu jucării şi cu bomboane fără număr. Acum, totul se schimbase! Nu se puteau gândi nici măcar la cea mai nesemnificativă cheltuială în plus, când era atât de greu să procure ceea ce le era strict necesar, şi îşi dorea ca ziua aceasta să fi trecut deja, pentru că o îngrozea venirea ei. Mobila nu arătase niciodată atât de veche şi de ponosită, nici draperiile atât de grosolane, nici întreaga ei situaţie atât de vrednică de milă ca acum, când privea în jur şi se gândea că se apropia Crăciunul.PPC 324.4

    Şi niciodată nu i se păruse trecutul mai frumos şi mai luminos decât acum, când arunca o privire retrospectivă spre el, în perioada acestei sărbători speciale.PPC 324.5

    Dar în bucătărie era agitaţie şi zumzet; o atmosferă atât de diferită de cea din camera doamnei Mulford, ca şi când între ele ar fi existat multe grade latitudine, doamna Mulford ocupând zona polară, iar Bridget pe cea toridă. În fiecare după-amiază şi dimineaţa devreme, Minnie şi Maud se aflau jos, într-un colţ al bucătăriei, foarte ocupate cu un secret de care Bridget părea la fel de interesată ca şi ele.PPC 324.6

    Arthur nu avea astâmpăr, zorindu-se mereu dintr-o cameră în alta, întotdeauna activ, vesel şi optimist, ţinându-i pe toţi ceilalţi la curent cu ce se întâmpla în lumea de afară; şi el avea, în mod evident, un secret care apăsa cu greutate asupra nasturilor jachetei pe care o purta. A sosit seara de Ajun a Crăciunului şi copiii simţeau că parcă nu avea să se mai întunece niciodată suficient ca să se pregătească pentru Moş Crăciun.PPC 325.1

    - Ce ai de gând să faci, Minnie? întrebă doamna Mulford, vă-zând-o pe Minnie că se pregătea să-şi atârne ciorapii pentru cadouri lângă şemineu.PPC 325.2

    - Mă pregătesc pentru Moş Crăciun, mamă, a venit răspunsul. Doar ştii că mâine este Crăciunul!PPC 325.3

    - Dar Moş Crăciun nu vine la oamenii săraci, copila mea, şi ochii i se umplură de lacrimi, la amintirea darurilor bogate din anii trecuţi.PPC 325.4

    - Ba da, mamă, vine, spuse Minnie, care avea unsprezece ani şi era cu doi ani mai mare decât sora ei. Sigur că vine! El ştie unde locuim.PPC 325.5

    Şi continuă să-şi prindă ciorapii pe sfoara pe care o întinsese de-a lungul policioarei de deasupra şemineului.PPC 325.6

    - Aş vrea să ne fi putut permite un brad de Crăciun! oftă mama, urmărind cu o vădită curiozitate mişcările fiicei ei.PPC 325.7

    - Dar noi nu vrem brad, nu-i aşa Maud? Un ciorap atârnat este cu mult mai drăguţ. Este de-a dreptul amuzant, aşa îndesat şi umflat; nici nu ştii ce este în el, astfel că trebuie să-l scuturi bine ca să scoţi şi ce a intrat în degetul mare! Şi apoi, poţi pune în el tot felul de lucruri ca să-i faci pe ceilalţi să râdă!PPC 325.8

    Apoi prinse cu bolduri, deasupra, bileţelele cu numele lor, pe care Arthur le scrisese foarte frumos, pe fâşii de hârtie, după care se trase la o oarecare depărtare să-şi admire opera.PPC 325.9

    A fost chemată şi Bridget, din bucătărie, ca să vadă dacă totul era bine, iar Arthur a fost înduplecat să-şi lase lucrul doar pentru o clipă, ca să vadă întregul aranjament.PPC 325.10

    - Ia uite la ele! exclamă el. Nu v-am spus ca mie să-mi atârnaţi sacul pentru haine? Doar nu credeţi că îmi va încăpea toată comoara în ciorăpelul acesta? Hornul este suficient de curat?PPC 325.11

    Şi se prefăcu a căuta cu tot dinadinsul ceva care l-ar fi putut îm-piedica să coboare, pe bunul Moş Crăciun, a cărui venire nu fusese niciodată aşteptată cu o asemenea încântare.PPC 326.1

    Doamna Mulford era cufundată în reverie când, deodată, în toată casa au început să răsune strigăte de „Moş Crăciun! Moş Crăciun!”, care au trezit-o la realitatea zilei de care îi fusese atât de teamă.PPC 326.2

    Ştia cât de teribil de dezamăgiţi aveau să fie copiii, deoarece pentru ei era atât de greu să înţeleagă dificultăţile vieţii, şi a cerut să rămână toată ziua în camera ei şi Bridget să îi aducă masa acolo.PPC 326.3

    - Vă rog, doamnă, spuse vrednica slujnică bună la toate, fără să mai bată la uşă, ar fi mai bine să coborâţi. Copiii aproape şi-au pierdut răbdarea aşteptându-vă.PPC 326.4

    Şi strălucirea de pe chipul ei a continuat să lumineze întreaga în-căpere mult timp după ce ea se retrăsese jos, la parter.PPC 326.5

    - Nu cred că se simt prea rău, murmură doamna Mulford în timp ce cobora, încet, scările. Parcă niciodată nu i-am auzit râzând aşa cu poftă. O, de-aş mai fi copil! mai zise oftând din adâncul inimii.PPC 326.6

    Când a intrat în camera de zi, ce privelişte i s-a înfăţişat ochilor! Peste portretul ei şi al tatii erau înşirate ghirlande verzi; tot cu ghir-lande verzi era înconjurată şi policioara de pe şemineu, cu marginile împletite, căzând frumos în ambele părţi.PPC 326.7

    - Vino, mamă, spuse Arthur. Tu eşti prima; Bridget nu mai poate aştepta şi micul dejun nu va mai fi bun de mâncat, dacă mai întârziem.PPC 326.8

    - O, nu, spuse mama, Maud ar trebui să fie prima.PPC 326.9

    Şi nerăbdătoarea copilă profită imediat de privilegiul care-i fusese oferit. Era uimitor să vezi câte bunătăţi se putuseră ascunde într-un ciorap şi, după ce acestea au fost scoase, încă au mai rămas două pachete de desfăcut. Era o pereche de mânuşi frumoase şi călduroase, chiar cum şi le dorise, ca să se poată trage cu sania cu surioara ei sau să facă bulgări de zăpadă; o păpuşă nouă şi o carte cu ilustraţii. Ciorapul lui Minnie fusese îndesat din belşug şi flecare nouă surpriză pe care o descoperea îi sporea mirarea şi entuziasmul.PPC 326.10

    Arthur îşi umpluse ciorapul cu tot felul de nimicuri, ciudate şi hazlii, cu scopul de a-i amuza pe ceilalţi, pretinzând să se mire că Moş Crăciun se aprovizionase, în anul acela, doar de la magazine de mâna a doua. Bridget s-a aşezat alături de copii ca să-şi descarce colecţia de comori şi nici măcar doamna Mulford nu şi-a putut abţine râsul la remarcile ei comice, mai ales atunci când a scos din ciorap un cartof, având pe el un bileţel pe care scria: „Ultimul dintre Murphy!”PPC 326.11

    - Fie ca acesta să fie întotdeauna cel dintâi pe câmp! spuse Bridget.PPC 327.1

    Când, în cele din urmă, doamna Mulford a fost convinsă să exa-mineze conţinutul ciorapului pe care era scris numele ei, copiii, îm-preună cu Bridget, care nu era altceva decât un copil mai mare, s-au strâns în jurul ei, urmărind-o cu emoţie şi curiozitate.PPC 327.2

    În afară ieşea un mic ornament din lemn, pe care Arthur îl în-crustase cu propriul briceag; pe măsură ce scotea fiecare articol care fusese aşezat acolo de degete mici şi pline de iubire - un manşon călduros, din lână, coşuleţul pentru lucrul de mână - simţea că era într-adevăr posibil ca dragostea să zidească din vechile ruine un palat minunat, în care să locuiască inima.PPC 327.3

    - Iertaţi-mă, dragii mei copii! a exclamat ea, îmbrăţişându-i pe fiecare în parte. Bridget, fata mea bună, o vom lua de la început. Am fost o femeie slabă.PPC 327.4

    - Nu vă mai necăjiţi din pricina aceasta! spuse Bridget, ştergându-şi lacrimile cu colţul şorţului de bucătărie. Aveţi o cruce grea de purtat, dar vă vom ajuta toţi să o duceţi.PPC 327.5

    - Şi, mamă, izbucni Arthur, nemaiputând să ţină ascuns, am pri-mit o slujbă la o băcănie.PPC 327.6

    - Arthur!PPC 327.7

    - Da. Nu este prea mult, dar voi învăţa negustoria şi apoi voi putea avea grijă de dumneata.PPC 327.8

    Ce masă de Crăciun au avut! Nu aveau prea multe pe masă, cu toate că Bridget făcuse nişte chifle delicioase şi totul era excelent, dar ceea a făcut ca ocazia aceea să devină o sărbătoare de care să-şi aducă aminte a fost musafirul care a stat la masă cu ei. În timp ce mâncau, făcând planuri de viitor faţă de care mama manifesta un vădit interes, o neaşteptată bătaie în uşă i-a făcut pe toţi să tresară. PPC 327.9

    - O nouă nenorocire! oftă doamna Mulford, căzând din nou în vechea ei stare.PPC 328.1

    - Trebuie să fie chiar Moş Crăciun! exclamă Bridget, scoţându-şi capul prin uşa bucătăriei. Arthur l-a invitat înăuntru pe străinul de afară care, aşa cum era, înfăşurat până la bărbie în fularul lui uriaş, nu lăsa să se vadă prea bine dacă era prieten sau duşman.PPC 328.2

    - Oho, ce drum lung am avut de făcut! spuse străinul, desfăşurându-şi fularul din jurul gâtului şi scuturându-şi în hol zăpada de pe bocanci. Unde este Carrie?PPC 328.3

    - Carrie? se miră Arthur, temându-se că a primit în casă un nebun.PPC 328.4

    - Da, Carrie. Nepoata mea, Carrie Wharton. Tu eşti feciorul ei?PPC 328.5

    - Nu ştiu, domnule.PPC 328.6

    - Eu cu atât mai puţin. Întreb de Carrie Wharton, căsătorită cu Ned Mulford, şi am bătut drum lung până aici ca să o găsesc.PPC 328.7

    - Ai veşti proaste? întrebă Arthur, punându-şi mâna pe braţul străinului ca şi când ar fi încercat să-l reţină. Pentru că, dacă aveţi, n-aş vrea să le spuneţi astăzi. Numele meu este Arthur Mulford şi avem un Crăciun atât de fericit!PPC 328.8

    - Nu te teme, băiete, binecuvântată să-ţi fie inima! Vin chiar din partea lui Moş Crăciun şi sunt plin de raze de soare care se vor trans-forma în aur, spuse intrând în încăperea în care se aflau doamna Mulford şi copiii, în timp ce Bridget se grăbea să strângă de pe masă ce rămăsese de la micul dejun.PPC 328.9

    - Carrie! spuse străinul plin de emoţie, apropiindu-se de doamna Mulford, căreia i se părea că aude o voce de departe, din trecutul aproape uitat.PPC 328.10

    Parcă era din nou în casa părintească, un copil fără griji; tatăl şi mama ei trăiau, moartea nu le trecuse niciodată pragul şi în jur erau doar bucurie şi fericire. Un moment de nedumerire şi apoi, ca şi când s-ar fi aprins o scânteie, l-a recunoscut.PPC 328.11

    - Unchiule Nathan!PPC 328.12

    - Da, copilă dragă! De te-aş fi găsit mai curând!PPC 328.13

    Şi îi apropie capul împovărat de lacrimi şi de griji de pieptul lui generos, în timp ce încruntarea îi dispăru de pe chip.PPC 328.14

    - Simţeam că îmbătrânesc, tânjeam după o casă în care să mor şi, de fiecare dată, în faţă îmi apărea chipul dragii mele nepoate, care părea să-mi spună din toată inima bun venit.PPC 329.1

    - Şi n-ai murit, spuse Arthur, care privea scena ca şi când ar fi fost dintr-o poveste.PPC 329.2

    - Fireşte că nu. Am fost cât pe ce, de câteva ori, dar am scăpat întotdeauna. N-am înţeles de ce am fost cruţat, în timp ce oameni mai buni ca mine au fost luaţi, dar acum totul mi s-a limpezit. Mi-a fost la fel de greu să aflu câte ceva despre Ned Mulford sau despre văduva lui ca şi când aş fi încercat să dau de Căpitanul Kidd.PPC 329.3

    - Aceasta din cauza sărăciei noastre, suspină văduva.PPC 329.4

    - Da, aşa cred şi eu. Aceasta este lumea noastră! Dar cui îi pasă? O vom lua de la început. Vom clădi o altă lume în jurul nostru.PPC 329.5

    Doamna Mulford a rămas înmărmurită auzindu-şi repetate propriile cuvinte rostite mai devreme, iar Bridget, care trăsese cu urechea la discuţie, a rămas o clipă cu gura deschisă de uimire, ca şi când i-ar fi fost teamă ca nu cumva natura să mai producă un cataclism.PPC 329.6

    - Da, a continuat unchiul Nathan, da, aceasta m-a adus aici. Banii nu-ţi pot oferi un cămin, ştiu prea bine, pentru că am încercat. Arthur, care sunt planurile tale?PPC 329.7

    - La l ianuarie voi începe să lucrez la băcănia domnului Chase.PPC 329.8

    - Vrei să faci acest lucru? Îţi plac scrumbiile, şunca, panglicile şi şireturile de pantofi?PPC 329.9

    - Nu, domnule, răspunse Arthur, râzând de asocierea făcută, dar aş vrea s-o ajut pe mama. I-am promis tatălui meu că voi avea grijă de ea.PPC 329.10

    - Ţi-ai făcut datoria până acum. Dar părerea mea este că ar trebui să mergi mai degrabă la colegiu, decât la băcănie.PPC 329.11

    - O, domnule! şi sângele care îi năvăli în obraji nu putea fi greşit interpretat.PPC 329.12

    - Atunci, la colegiu. Carrie, tu vei fi gospodina casei mele, iar acestea vor fi fiicele mele.PPC 329.13

    Îmbrăţişându-i pe copii, continuă:PPC 329.14

    - Şi să vedeţi dacă nu vom fi o familie mai fericită decât orice a avut un Barnum vreodată.PPC 329.15

    Masa de Crăciun a fost delicioasă, iar unchiul Nathan a înviorat-o povestind tot felul de aventuri.PPC 330.1

    Şi acesta este Crăciunul de care îmi era atât de groază! spuse doamna Mulford, în timp ce se retrăgea în camera ei.PPC 330.2

    Copiii plecaseră fără nicio tragere de inimă la culcare, temându-se ca, nu cumva, acest atât de bun „Moş Crăciun”, cum insistaseră să-l numească pe unchiul Nathan, să nu dispară peste noapte şi să-i pără-sească atât de neaşteptat precum venise.PPC 330.3

    Arthur a visat la cărţile lui şi la colegiu şi s-a trezit de mai multe ori în cursul nopţii ca să se asigure că bătrânul care dormea atât de zgomotos lângă el nu era un simplu magician din O mie şi una de nopţi.PPC 330.4

    Mândria doamnei Mulford a fost cu adevărat smerită de această manifestare a bunătăţii lui Dumnezeu, astfel că, începând de atunci, s-a rugat cu stăruinţă şi sinceritate ca, indiferent ce încercări aveau să vină peste ea, să-şi poată purta povara cu o răbdare plină de voioşie, având încredere că Dumnezeu o va conduce, prin umbră, la lumina unei zile şi mai însorite. Şi, în toată viaţa ei de după aceea, nicio amintire nu i-a rămas mai preţioasă în suflet decât acea dimineaţă de Crăciun, când copiii ei au învăţat-o lecţia altruismului şi a datoriei.PPC 330.5

    Veniţi în căminul nostru, o, voi îngeri care vestiţi Crăciunul! Măturaţi pânzele de păianjen pe care regretele şi egoismul le-au ţesut pretutindeni şi puneţi în locul lor ghirlande şi ramuri împletite, în-miresmate cu parfumul iubirii nemuritoare! Niciun cămin nu poate fi atât de sărac, încât să nu devină mai strălucitor pentru venirea ta! Nicio inimă care să nu fie îmbogăţită de prezenţa voastră, o, voi, oaspeţi binecuvântaţi ai Crăciunului!PPC 330.6

    Există la fel de multe lucruri minunate
    şi melodii pline de armonie
    şi pentru cei ce locuiesc în colibe,
    ca şi pentru cei ce domnesc pe un tron.
    PPC 330.7

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents