Capitolul 59—Păzeşte-ţi găndurile!

Mulţi cred că, dacă se pot feri de cuvinte nepotrivite şi de fapte rele, nu pot fi consideraţi prea vinovaţi din cauza gândurilor pe care le cultivă în mintea lor, oricât de corupte ar fi ele. Ei îşi privesc gândurile ca pe nişte lucruri care apar în inima lor după anumite legi ale asocierii, pe care nu le pot înţelege sau pe care, dacă le-ar înţelege, nu le pot controla. Cum nu ei le-au chemat, tot astfel, în concepţia lor, nici nu le pot alunga, ci trebuie să se supună influenţei lor, pentru o perioadă mai lungă sau mai scurtă, până când apar anumite circumstanţe care să dea o nouă direcţie curentului gândurilor. Atunci când îşi mărturisesc păcatele, acestea sunt cel mai adesea cuvinte şi fapte, pe care le recunosc a fi fost în conflict cu cerinţele Cuvântului divin. Dar rareori se întâmplă ca imaginaţia nesfântă în care s-au complăcut să le trezească sentimente de regret autentice. Totuşi, gândurile sunt oaspeţi pe care noi îi întreţinem, a căror companie o lăsăm să pătrundă în cele mai intime cămăruţe ale fiinţei noastre. Şi aşa cum un om care în mod obişnuit şi intenţionat se întovărăşeşte cu o companie imorală este vrednic de condamnat, tot astfel este de condamnat şi acela care, în mod deliberat, cultivă gânduri imorale, corupte.PPC 344.1

Fie ca toţi, şi în special cei tineri, să aibă în vedere că Dumnezeu ne socoteşte răspunzători pentru gândurile noastre. Oamenii nu ne pot cunoaşte decât înfăţişarea exterioară. Capacitatea lor de observaţie se limitează la cuvinte şi la acţiuni, care pot fi percepute de simţuri. Dar privirea Atotştiutorului pătrunde mai adânc, văzând răul dinăuntrul nostru, pe care îl ascundem de ceilalţi; ea cercetează cele mai îndepărtate tainiţe ale sufletului şi cunoaşte pe deplin acele laturi ale caracterului nostru pe care ceilalţi nu le pot vedea. Oamenii ne pot considera buni sau răi, după cum îi îndreptăţesc cuvintele şi faptele noastre să o facă, dar Acela a cărui privire pătrunde inima şi cercetează sentimentele pe care le cultivăm condamnă, ca fiind rău, orice gând nesfinţit; şi cu siguranţă că va ţine seama de ele, atunci când ne va hotărî răsplata finală, în aceeaşi măsură în care va ţine seama de faptele noastre exterioare. „Păzeşte-ţi gândurile.” „Gândurile tale sunt auzite în cer”, spune un distins poet. Şi este o declaraţie cum nu se poate mai scripturistică.PPC 344.2

Poate că există oameni pentru care aceasta pare o procedură prea severă. Dacă, aşa cum afirmă unii, ar fi adevărat că nu ne putem controla gândurile - că ele năvălesc neinvitate în mintea noastră, că ne reţin atenţia pentru un timp, mai lung sau mai scurt, după cum le place, iar apoi pleacă la fel de neceremonios precum au venit - atunci cu siguranţă că ar fi greu să fim socotiţi răspunzători pentru astfel de vizitatori. Dacă nu am avea nicio putere asupra operaţiilor noastre mintale, mi s-ar părea la fel de nedrept să fim pedepsiţi pentru greşelile noastre în această privinţă cum ar fi să fim condamnaţi pentru un delict comis de un locuitor din Asia sau din Africa. Dar puteţi susţine o poziţie ca aceasta? Oare nu aveţi nicio putere să hotărâţi la care teme să meditaţi şi la care nu? Sunteţi doar nişte bieţi sclavi ai gândurilor voastre, obligaţi să urmaţi direcţia pe care v-o dau ele, dintr-un simplu capriciu? Nicio minte inteligentă, peste care stăpâneşte voinţa, nu este dispusă să admită că este supusă unei asemenea vasalităţi.PPC 345.1

Adevărul este că, şi apelez la conştiinţa voastră ca să-mi susţineţi declaraţia, aţi fost înzestraţi cu puterea de a vă fixa gândirea exact asupra subiectelor pe care le preferaţi. Puteţi, după plăcere, să vă îndreptaţi atenţia asupra oricărei teme, fie ea plăcută sau neplăcută, legală sau ilicită, legată de trecut, de prezent sau de viitor; vă puteţi gândi la ea pentru o perioadă mai lungă sau mai scurtă, iar apoi o puteţi alunga cu totul din minte. Dacă lucrul acesta nu ar fi adevărat, dacă gândurile noastre nu s-ar afla sub controlul voinţei, am fi cu totul neînstare să ne conducem propriile afaceri; am fi descalificaţi pentru urmărirea oricărui scop de viaţă care implică exercitarea raţiunii. Am fi, cu adevărat, nebuni, alienaţi mintal.PPC 345.2

Dar, pentru că Dumnezeu ne-a dat putere asupra propriei gândiri, aceasta presupune că, în ochii Săi, avem anumite trăsături şi anumite responsabilităţi morale. Omul care se lasă purtat de reverii nesfinte sau cultivă în inima lui scopuri care, dacă ar fi duse la îndeplinire, l-ar face pasibil de condamnare din partea semenilor lui şi din partea lui Dumnezeu, este în mod categoric vinovat, chiar dacă, poate, nu în aceeaşi măsură cum ar fi dacă, în mod deschis, şi-ar urma aceste gânduri corupte. „Din inimă”, spune Mântuitorul, „ies gândurile rele”. Domnul ne învaţă clar că gândurile noastre pot fi rele şi păcătoase şi că, de aceea, pot atrage pedeapsa asupra aceluia care le cultivă. Şi, ca nu cumva cineva să fie ispitit să privească la gândurile rele ca fiind o ofensă prea neînsemnată pentru a trezi vreo îngrijorare, să observăm în ce companie se găseşte acest păcat. Din păcatele care sunt aşezate de Scriptură alături de el, putem învăţa câte ceva despre gravitatea la care poate ajunge. „Căci din inimă ies gândurile rele, uciderile, preacurviile, curviile, furtişagurile, mărturiile mincinoase, hulele.”PPC 346.1

Unul dintre cele mai importante sfaturi din întreaga Scriptură este cel al înţeleptului: „Păzeşte-ţi inima mai mult decât orice, căci din ea ies izvoarele vieţii”. Aceasta este o fântână de unde izvorăsc pâraiele care vor hrăni şi înviora sau vor polua şi distruge. Nimeni nu a fost vreodată rău în vorbire sau în fapte dacă nu a fost, mai întâi, rău în inima lui. Toate nelegiuirile şi atrocităţile care ne şochează au fost săvârşite mai întâi în inimă - în gânduri. Dacă acestea ar fi fost „păzite”, dacă cea dintâi idee ar fi fost reprimată, rezultatul atât de îngrozitor în dezvoltarea lui ar fi putut fi împiedicat. Voi, tinerilor, vegheaţi asupra izvoarelor acţiunilor voastre, dacă vreţi să evitaţi fapte care vă vor conduce la ruină şi la ruşine. Păziţi-vă inima cu tot atâta grijă cum vă păziţi purtarea exterioară, astfel încât, sub binecuvântarea lui Dumnezeu, să puteţi fi nişte oameni respectabili, cinstiţi şi fericiţi acum, şi tot ceea ce doriţi în lumea viitoare. Păziţi-vă gândurile.PPC 346.2

Ridică un gard de încredere în jurul zilei de azi;
umple spaţiul dinăuntru cu gânduri de iubire
şi adăposteşte-te înăuntru.
Nu te uita printre uluci la ziua de mâine,
Dumnezeu te va ajuta să duci orice va veni,
fie bucurie, fie tristeţe.PPC 347.1