Capitolul 11—Cum să învingi dificulţătile
Cu aproape şaptezeci de ani în urmă, un tânăr medic, cu copii mici care zburdau în jurul său, după ce s-a consultat cu soţia, aşa cum fac toţi soţii înţelepţi, a cumpărat o fermă mare într-unul din statele din Noua Anglie, unde orice fermier îşi câştigă existenţa doar cu sudoarea frunţii sale. Amândoi simţeau că niciun alt loc nu ar fi fost mai potrivit decât o fermă pentru a-şi creşte copiii şi pentru a-i învăţa să fie harnici şi cumpătaţi.PPC 71.1
Doctorul a fost obligat să facă un împrumut pentru a cumpăra această proprietate, astfel că şi-a ipotecat propria fermă. Trebuia să plătească trimestrial şi cu promptitudine ratele la bancă. Altfel, întreaga proprietate urma să fie confiscată şi returnată fostului proprietar. Pe vremea aceea, medicii nu câştigau prea mult şi, cu toate că domnul Mason avea foarte mulţi pacienţi, plata era mică şi nu întotdeauna sigură. De aceea, el îşi pusese toate speranţele pentru plata datoriilor în ceea ce avea să le aducă ferma, iar copiii, până la cel mai mic, au fost învăţaţi să muncească şi să privească înainte, cu nerăbdare, la clipa „când vom reuşi să achităm ferma în întregime”. PPC 71.2
Creditorul lor era chiar socrul doctorului, tatăl primei lui soţii care murise cu câţiva ani în urmă. Atâta timp cât avea să trăiască bătrânul, dar amabilul gentleman, dacă s-ar fi întâmplat ca, printr-un ghinion, tânăra familie să nu poată achita la timp rata, întârzierea le-ar fi fost, cu siguranţă, scuzată. În cei zece sau cincisprezece ani, cât a mai trăit bătrânul după cumpărarea fermei, nu a existat nicio întârziere, deşi au fost numeroase ocaziile când doctorului şi familiei lui le-a fost foarte greu să facă rost, la timp, de suma necesară, pentru că şi în vremurile de altădată harnicii fermieri din Noua Anglie treceau adesea prin perioade grele. Dar, puţin câte puţin, uriaşa datorie s-a micşorat, iar doctorul şi familia sa aşteptau cu nerăbdare anul jubileului, ca să poată sta sub viţa şi sub smochinul lor, fără să le mai fie teamă că şi-ar putea pierde căminul.PPC 71.3
Însă, în perioada aceasta, socrul doctorului a murit. Nu avusese decât două fiice. Cea mai mică dintre ele, prima soţie a doctorului, murise fără să aibă copii. Cea mai mare se căsătorise cu un om aspru, lacom şi viclean, care nu pierdea nicio ocazie să spună că, fără nicio îndoială, va intra în curând în posesia fermei doctorului Mason, întrucât acesta, cu familia lui numeroasă, n-avea cum s-o scoată la capăt.PPC 72.1
Situaţia financiară dificilă, pe care o provocase Războiul din 1812 (aşa cum se întâmplă în urma tuturor războaielor), nu fusese încă de-păşită. Banii erau puţini şi achitarea datoriilor era foarte grea. Acum, vechea casă de la fermă răsuna de strigătele vesele şi entuziaste a zece copii, cărora doctorul trebuia să le asigure hrană şi îmbrăcăminte, precum şi o educaţie potrivită.PPC 72.2
Haideţi să urmărim, împreună, cum au fost aceştia învăţaţi să contribuie, cu entuziasmul şi cu puterile lor de copii, la purtarea poverii care apăsa atât de greu pe umerii părinţilor lor acum, după moartea bunicului.PPC 72.3
În vremea aceea, printre celelalte cereale, secara era cultivată pe su-prafeţe întinse. Ea era folosită de către fermieri drept hrană, la fel de mult ca şi grâul, dar şi în numeroase alte scopuri. Când ajungea la maturitate, dar avea încă sucul acela lăptos în lujer, mari cantităţi de secară erau tăiate şi folosite la „împletituri”. Spicele erau folosite ca furaje, iar tulpinile, după ce erau fierte în leşie de săpun, erau întinse pe iarbă, ca să se albească la soare. Când erau albite suficient şi uscate, erau tăiate de la fiecare nod şi curăţate de coajă, iar paiele astfel pregătite erau legate în snopi pentru a fi vândute.PPC 72.4
Pe atunci, pălăriile însemnau ceva mai mult decât ceea ce înseamnă astăzi - o bucată de mătase sau de catifea, cu o floare sau cu o pană ataşată. De aceea, exista o mare cerere de „paie de împletit” pentru confecţionarea lor. Băieţii şi fetele, deopotrivă, erau învăţaţi să împletească paie, astfel că serile de iarnă nu erau petrecute lenevind. Doctorul Mason cultiva holde întinse de secară şi fiecare copil, aproape imediat după ce învăţa să meargă bine în picioare, era învăţat să împletească, fiind în curând în stare să câştige suficient, ca să-şi poată asigura îmbrăcămintea. În modul acesta, la vârsta de şase ani, se câştiga uşor un dolar pe săptămână; la opt ani - trei dolari pe săptămână; şi câştigul creştea proporţional cu vârsta.PPC 73.1
Se gândeşte vreunul dintre voi că o astfel de viaţă, cu asemenea responsabilităţi şi obiective, era dură şi nemiloasă? Aţi face cea mai mare greşeală să priviţi lucrurile în felul acesta. Pentru minţile lor tinere, în formare, n-ar fi putut exista un mijloc de educaţie mai pre-ţios. Ei aveau înaintea lor o ţintă reală pentru care să muncească. În eforturile şi în perseverenţa lor era viaţă, era curaj, un adevărat eroism; era adevărata educaţie, cu momente mai dificile, pe care trebuia să le depăşească, era ocazia cea mai minunată de a-şi forma un caracter frumos, care valora pentru ei cu mult mai mult decât averile imense pe care le lasă milionarii, drept moştenire, copiilor lor. Era o educaţie care să-i pregătească pentru a fi curajoşi şi pricepuţi şi pentru a se putea ajuta singuri mai târziu, ca oameni maturi.PPC 73.2
Felul acesta de educaţie i-a făcut pe fiii şi pe fiicele fermierilor din Noua Anglie să fie puternici şi siguri de ei, iar lipsa unei asemenea educaţii face ca momentele grele ale vieţii să fie aşteptate cu groază de mulţi tineri, despre care auzim adesea că preferă să-şi curme singuri viaţa, decât să lupte pentru vremuri mai bune.PPC 73.3
În serile lungi, de iarnă, când truda zilei era încheiată, când copiii se adunau pe lângă casă, iar treburile gospodăriei erau şi ele terminate, se aprindeau lumânările şi începea lucrul de seară. Mama, în colţul ei, repara îmbrăcămintea pentru întreaga familie. Doctorul, dacă nu era plecat să viziteze vreun bolnav, stătea lângă soţia lui şi citea sau studia. Copiii se adunau în jurul mesei lungi, din mijlocul camerei, pe care se aflau aşezate cărţile de şcoală şi paiele pregătite dinainte pentru împletit, în timp ce în focul din vechiul şemineu trosneau buşteni de stejar sau de mesteacăn mirositor, luminând şi încălzind camera. Aici, cu cărţile aşezate dinainte şi deschise în grabă la lecţia pentru a doua zi, copiii împleteau paiele, cu degetele lor dibace, şi studiau în acelaşi timp, pentru că acei copii care învaţă să fie harnici duc cu ei şi în sălile de clasă principiile astfel dezvoltate şi sunt ambiţioşi să fie mereu printre primii la şcoală.PPC 73.4
O astfel de familie era bine pregătită pentru a face faţă adversităţilor vieţii. De câteva zile, doctorul Mason era neobişnuit de tăcut şi de posomorât. Toţi observaseră lucrul acesta, dar nimeni nu făcuse nicio remarcă până atunci. Era seară şi el a venit la cină atât de îngrijorat şi de descurajat, încât soţia l-a întrebat dacă era, cumva, bolnav.PPC 74.1
- Nu sunt bolnav, Lucy! Mă simt destul de bine, în ceea ce priveşte sănătatea, dar nu am reuşit să strâng banii pentru rata trimestrială de la bancă. Sunt mulţi pacienţi care îmi datorează bani, aşa că până acum nu m-am îngrijorat deloc că nu voi putea plăti la timp, dar uite că se apropie ziua când trebuie să achit şi nu am reuşit să adun ce mi se cuvine.PPC 74.2
- Câţi bani lipsesc?PPC 74.3
- Mai puţin de o sută de dolari, dar ar putea la fel de bine să lip-sească şi câteva mii, pentru că nu văd nicio posibilitate de a face rost de ei la timp. Sunt atâţia oameni bolnavi în perioada aceasta de iarnă, şi eu muncesc aproape fără odihnă, aşa că nu am timp să merg după bani. Dacă nu reuşim să rezolvăm cumva până mâine la miezul nopţii, suntem ruinaţi. Nu ţi-am spus până acum, ca să nu te îngrijorezi, sperând că aceia care îmi datorează bani vor veni să-mi plătească.PPC 74.4
- Le-ai spus cât de important este pentru tine să primeşti banii la timp?PPC 74.5
- Nu, nu am vrut să le spun despre situaţia mea. Domnul H. pândeşte cu lăcomie orice ocazie în care să ne prindă pe picior greşit, aşa că nu putem aştepta niciun pic de milă din partea lui. Datorită muncii şi îngrijirii noastre, valoarea acestei ferme a crescut mult - prea mult ca să nu profite şi să nu pună mâna pe ea, dacă am întârzia chiar şi o singură oră cu plata. Sunt cu adevărat descurajat. Este clipa cea mai întunecată prin care am trecut vreodată. Dar trebuie să plec şi probabil că voi lipsi toată noaptea. Şi când te gândeşti că nu mai sunt decât patruzeci şi opt de ore între noi şi ruină! Iar eu sunt pur şi simplu legat de mâini şi de picioare de câteva cazuri grave, care nu-mi vor lăsa nici măcar o oră de răgaz pentru a face rost de puţinul care ne mai trebuie.PPC 74.6
Timp de câteva minute după plecarea doctorului, copiii au rămas tăcuţi şi întristaţi, privind la mama lor. În cele din urmă, ea le-a spus:PPC 75.1
Dragii mei copii, noi l-am putea ajuta pe tata să iasă cu bine din situaţia aceasta şi să salveze casa, dacă voi aţi fi dispuşi să dovediţi puţin spirit de jertfă; adică nu puţin, ci mult. Fiecare dintre voi a muncit cu sârguinţă ca să putem cumpăra îmbrăcăminte nouă pentru iarnă. Aveţi nevoie de ea şi o meritaţi cu prisosinţă, iar eu aş fi nespus de fericită să vă văd îmbrăcaţi frumos şi confortabil. Dar, pentru a-l ajuta pe tata, sunteţi de acord să mă lăsaţi să vă curăţ, să vă repar şi să vă pun la punct paltoanele cele vechi, astfel încât să putem folosi banii pe care i-aţi câştigat ca să aducem puţină lumină în ziua aceasta atât de disperată şi de întunecată prin care trecem? Banii pentru împletiturile pe care le aveţi în lucru şi pentru cele pe care le-am dus deja la magazin sunt ai voştri, pentru a vă cumpăra haine noi şi, dacă vreunul dintre voi nu doreşte din toată inima să renunţe la ei, nu trebuie să o facă.PPC 75.2
Era atât de plăcut să priveşti feţişoarele acelea nerăbdătoare, uitându-se ţintă către mama lor, gata să răspundă în clipa când ea avea să termine ce dorea să le spună! Pentru că, în vremurile de altădată, copiii erau învăţaţi că este o lipsă de respect să întrerupi pe cineva care vorbeşte, chiar dacă, aşa cum era cazul acum, era foarte greu să taci. Dar răspunsul, atunci când a fost dat, a fost prompt şi plin de entuziasm, exact aşa cum, în sufletul ei, doamna Mason se aşteptase să fie.PPC 75.3
- Vă mulţumesc, dragii mei! Acum, să ne grăbim. Mai întâi, aduceţi-mi tot ce aţi împletit ca să vedem cât valorează.PPC 76.1
Au fost aduse împletiturile, în suluri de câte zece metri, iar mama a calculat banii pe care ar fi trebuit să-i primească pe ele.PPC 76.2
- Cu ceea ce avem aici şi cu ceea ce am dus deja la magazin, dar nu ne-a fost plătit încă, ne apropiem de şaizeci de dolari! Bravo pentru degeţelele voastre pricepute! Acum trebuie să găsim o cale de a face rost de diferenţă. Tatăl vostru ne-a vorbit aseară de o mare cantitate de paie care, dacă ar fi tăiate şi pregătite pentru împletit, ar reprezenta ceva! El va fi plecat toată noaptea. Dacă lucraţi bine, până mâine noapte putem tăia mulţi snopi. Acum, fetelor, ajutaţi-mă să spălăm vasele, în timp ce fraţii voştri vor aduce în casă, înainte de a se înnopta, paiele pe care să le tăiem în seara aceasta.PPC 76.3
Când s-a făcut timpul să aprindă lumânările, totul era pregătit. Copiilor mai mici li s-a dat voie să meargă la culcare când a venit ora lor obişnuită de somn, dar ceilalţi au lucrat alături de mama lor până când orologiul a bătut ceasul unu. Atunci toţi s-au retras pentru câteva ore de odihnă.PPC 76.4
Domnul Mason s-a întors acasă la timp pentru a servi micul dejun, iar soţia lui l-a întrebat dacă îi putea da voie fiului lor mai mare să o ducă cu căruţa până în oraş, ca să ducă la magazin împletiturile făcute de copii. El i-a răspuns că trebuia să plece din nou şi să lipsească întreaga zi, astfel că nici băiatul şi nici căruţa nu puteau să lipsească de acasă, pentru că era multă treabă de făcut la fermă.PPC 76.5
După refuzul acesta însă, a urmat ceva cu totul neobişnuit. Doamna Mason, care nu punea niciodată propriile planuri mai presus de dorinţele şi de planurile soţului ei şi nici nu insista, atunci când avea nevoie de ceva, acum şi-a repetat cererea şi a insistat să-i fie satisfăcută, până când, surprins de perseverenţa ei, soţul ei a cedat.PPC 76.6
Doctorul a plecat pentru vizitele lui obişnuite, iar mama şi fiul cel mare au pornit şi ei în misiunea lor secretă. Au rezolvat ceea ce doreau şi s-au întors mulţumiţi, reuşind să pregătească şi cina la timp, înainte de întoarcerea domnului Mason.PPC 76.7
O tristeţe adâncă se citea pe faţa doctorului când a intrat, dar ni-meni nu a rostit niciun cuvânt înainte ca toţi să se aşeze la masă. Atunci, cu o voce uşor agitată, soţia lui l-a întrebat:PPC 77.1
- Ai reuşit să faci rost de bani?PPC 77.2
El a dat necăjit din cap, dar nu a spus nimic. Copiii şi-au îndreptat privirea întâi către el, tremurând de emoţie, iar apoi către mama lor, cu o vizibilă nerăbdare şi bucurie.PPC 77.3
- Nu fi descurajat, dragul meu, nu este totul pierdut.PPC 77.4
- Nu-ţi dai seama ce vorbeşti, Lucy? Nu mai sunt decât şase ore între noi şi ruină. Mai poţi vorbi acum de speranţă? Nu mai am niciuna!PPC 77.5
Făcându-le semn copiilor să nu se dea de gol, mama s-a ridicat şi a păşit către scaunul soţului ei. Apoi, trecându-şi braţul în jurul gâtului lui, a spus blând:PPC 77.6
- Să nu ne pierdem încă speranţa, dragul meu. Dumnezeu nu ne va părăsi.PPC 77.7
El s-a tras neliniştit de sub mâna ei, dar în momentul acela doamna Mason i-a strecurat un fişic de bani în sân şi apoi s-a întors grăbită la locul ei.PPC 77.8
- Lucy, Lucy, ce este aceasta? De unde ai făcut rost de ei?PPC 77.9
Entuziasmul era general, copiii râdeau, strigau, chicoteau, în timp ce mama lor, cu o voce blândă, dar sigură, risipea nedumeririle tatălui lor:PPC 77.10
- Este darul copiilor noştri, o sumă suficientă ca să acopere di-ferenţa pentru rata trimestrială. Am insistat de dimineaţă să plec de-acasă cu căruţa, împotriva dorinţei tale, pentru că nu am găsit nicio altă soluţie. În noaptea trecută am tăiat paiele. Multe mâini harnice, adunate laolaltă, au făcut treabă bună. Le-am vândut şi, împreună cu banii primiţi pe împletituri, am făcut toată suma.PPC 77.11
Cei care au avut ocazia să fie martori la această scenă nu o vor uita niciodată: doctorul Mason ţinând-o pe soţia sa de umeri, amândoi cu lacrimile curgându-le pe obraji, în timp ce copiii fericiţi ţopăiau şi cântau în jurul lor, plini de bucurie pentru că ferma lor era salvată şi, mai ales, pentru că ei înşişi contribuiseră la aceasta. PPC 77.12
Înhamă-l repede pe Charlie la căruţă! Dacă nu mă dezamăgeşte, cele şase mile, câte sunt de aici şi până la domnul H., vor fi cele mai scurte pe care le-am făcut vreodată. Voi fi acasă înainte de ora de culcare, ca să vă mulţumesc tuturor. Acum nu pot. Sper din tot sufletul să nu ne mai aflăm niciodată atât de aproape de ruină cum am fost acum.PPC 78.1
Şi, într-adevăr, nu au mai fost într-o situaţie atât de grea. În doi ani, datoria a fost achitată până la ultimul dolar, iar domnul Mason a luat atunci hotărârea de a nu mai datora nimănui vreodată nici măcar un cent. Şi s-a ţinut de cuvânt! PPC 78.2