Capitolul 12—O lecţie irosită

Era nespus de necăjit, cu faţa udată de lacrimi de-abia ieşindu-i puţin de sub plapumă, în timp ce buclele blonde îi erau răvăşite pe pernă. Sub plapumă se ascundea o moviliţă albă, întinzându-se până la mijlocul patului - exact lungimea lui Robby, mezinul familiei Wilcox, în vârstă de şapte ani şi jumătate. Doi ochi mari, albaştri, plini de lacrimi, se plimbau dintr-o parte în cealaltă, urmărind cele două feţe care îl priveau, aşezate de o parte şi de cealaltă a patului. Amândouă erau blânde, amândouă iubitoare, dar triste. Erau feţele părinţilor lui Robby, iar el fusese găsit vinovat, condamnat şi apoi pedepsit pentru minciună.PPC 79.1

Mama lui îl trimisese la magazinul de fructe cu douăzeci şi cinci de cenţi, ca să cumpere două lămâi. Ispititorul, sub înfăţişarea unui „băiat de pe stradă”, îl atrăsese la colţul străzii, unde se desfăşura un concurs cu premii în jucării. Moneda de argint, de un sfert de dolar, se nimerise în acelaşi buzunar cu noul titirez al lui Robby, mândria sufletului lui. Probabil că a tras-o afară din buzunar odată cu batista, atunci când a vrut să-şi şteargă faţa, după joc. Se pare că ispititorul ştia mai mult cu privire la aceasta decât bănuia ispititul. În orice caz, banii nu au mai fost de găsit, iar atunci când Robby le-a descoperit lipsa, acesta se afla pe-aproape, gata să-i facă o propunere.PPC 79.2

Cu siguranţă că, de data aceasta, mama mă va certa, spuse Robby în cele din urmă, întorcându-şi toate buzunarele pe dos şi uitându-se disperat în susul şi în josul străzii, doar-doar va găsi banii. Am pierdut zece cenţi săptămâna trecută şi mi-a spus să fiu mai atent.PPC 79.3

- Nu-i spune! Şi nu plăti lămâile, ia-le pe datorie! Când va veni nota de plată, la sfârşitul lunii, mama va fi uitat de mult că te-a trimis pe tine să le cumperi. Sau va crede că vânzătoarea a făcut o greşeală. Cunosc o mulţime de tipi curajoşi care scapă în felul acesta când dau de bucluc. Doar un papă-lapte aleargă repede la mămica pentru orice fleac.PPC 80.1

Ideea astfel sugerată, pusă în practică de Robby, a avut succes doar până când mama a cerut restul.PPC 80.2

- Mi-a spus că nu a mai rămas nimic, se bâlbâi „curajosul”.PPC 80.3

- Niciun rest? Din douăzeci şi cinci de cenţi?PPC 80.4

Apoi, cu o privire pătrunzătoare şi cercetătoare, mama se uită la obrajii aprinşi ai băiatului şi rosti îndurerată:PPC 80.5

- Robby!PPC 80.6

Dar sărmanul „papă-lapte” îşi imagina în continuare că este „un viteaz neînfricat”.PPC 80.7

- Acesta este adevărul gol-goluţ, mamă, spuse el luându-şi inima în dinţi.PPC 80.8

- Pune-ţi şapca pe cap, fiule, şi haide cu mine la magazinul de unde ai cumpărat lămâile. Atunci când băiatul meu nu are curajul să mă privească în ochi, înseamnă că este ceva grav la mijloc!PPC 80.9

Astfel s-a petrecut tragedia care avea să întunece acea zi de iunie pentru întreaga familie Wilcox. Era ora nouă, duminică de dimineaţă, când a fost descoperită înşelăciunea. La ora două după-amiaza, doamna Wilcox i-a dus prizonierului prânzul în cameră. Doar pâine şi apă! Bietul pedepsit simţise mirosul îmbietor de supă şi de friptură de miel, iar dimineaţa, când trecuse şuierând prin bucătărie ca să primească banii pentru lămâi, mama tocmai scotea din cuptor o delicioasă prăjitură cu căpşuni! Aceasta se întâmplase cu aproape cinci ore în urmă, iar el avea să zacă singur aici până la cină! După ce şi-a terminat de mâncat pâinea întristării, amestecată cu lacrimile căinţei şi ale milei pentru propria persoană, mama a urcat din nou la el, de data aceasta însoţită de tata.PPC 80.10

- Fiule, spuse acesta din urmă, aş fi preferat să mori ca bebeluş, decât să cresc în casa mea un mincinos! Spune adevărul curat şi simplu, oricând şi oriunde. Niciun om curajos nu minte. Tata nu vrea ca băiatul lui să fie un laş! Niciun om cinstit nu înşală şi nu spune minciuni. Tatăl tău nu vrea ca tu să fii un înşelător!PPC 81.1

După plecarea soţului ei, doamna Wilcox s-a aşezat pe pat, lângă Robby. Simţea cum, înlăuntrul ei, inima îi varsă lacrimi amare, de dezamăgire şi de milă în acelaşi timp. Parcă o dureau mâinile, tânjind să-l îmbrăţişeze şi să-l mângâie pe micul păcătos, care suferise o înfrângere atât de amarnică în lupta cu ispita.PPC 81.2

- Mama este foarte necăjită că băieţelul ei cel drag a fost atât de neascultător, spuse ea, plecându-şi capul peste perna pe care zăceau răsfirate buclele lui, udate de lacrimile vinovăţiei.PPC 81.3

- Mămico, nu voi mai minţi niciodată! Cu adevărat, nu voi mai spune nici cea mai mică minciună! suspină el.PPC 81.4

- Dumnezeu să te ajute să te ţii de cuvânt, fiule! Orice minciună este asemenea unei picături de cerneală pe zăpada imaculată a sufletului tău.PPC 81.5

L-a mângâiat pe păr şi l-a sărutat cu dragoste, ca o consolare pentru toate orele acelea de chin. Luându-i degeţelele durdulii în mâna ei, i-a mai vorbit câteva minute despre păcatul pe care-l comisese. Apoi, îngenunchind lângă pat, cu mâinile împreunate peste cele ale lui Robby, ea s-a rugat în cuvinte simple şi puţine pentru micuţul care se poticnise şi se rănise singur. Înainte de a pleca, i-a mai spus:PPC 81.6

- Rămâi aici şi mai gândeşte-te la cele întâmplate!PPC 81.7

La masa de seară, Robby nu a avut niciun chef să vorbească. El a observat şi a înţeles atitudinea rezervată şi înfăţişarea sobră a tatălui său, privirea iubitoare, dar în acelaşi timp dojenitoare a mamei, precum şi tăcerea insinuantă a celorlalţi copii, începând cu sora lui mai mare, care stătea chiar lângă el. Nelegiuirea lui îi afectase pe toţi. Însăşi evitarea oricărei aluzii la ceea ce se întâmplase era semnificativă şi impresionantă. Era ceva prea neplăcut pentru a fi discutat la masă. Un suflet murdărit, nişte buze pătate! Acestea erau imaginile cele mai distincte pe care reuşea să le contureze mintea lui, după cină, în timp ce se strecura ruşinat în bibliotecă. A închis uşa în urma lui şi s-a aşezat îngândurat lângă fereastră pentru a privi ce se întâmpla pe stradă. Băieţii se jucau gălăgioşi în adierea caldă şi plăcută a amurgului. Robby se uita la ei, ghemuit pe pervaz, cu un picior îndoit sub el şi cu faţa tot mai tristă, cu fiecare clipă care se scurgea. Era sigur că mama ar fi dat tristă din cap, a refuz, dacă ar fi îndrăznit să se ducă şi să-i ceară voie să meargă la joacă, împreună cu prietenii lui de pe stradă. De fapt, nici nu-şi dorea chiar atât de mult să iasă afară. Amintirile păcatului comis şi consecinţele suferite îi erau încă prea proaspete în minte.PPC 81.8

Nettie, sora lui cea mai mare, avea o musafiră, iar mama se alăturase fetelor şi tăifăsuia veselă cu ele, fără nicio urmă din tristeţea şi din mustrarea pe care le avusese în privire, atunci când i se adresase micului mincinos, ghemuit sub plapuma din dormitorul de sus.PPC 82.1

- Mamă, exclamă pe neaşteptate fiica ei, uite-i pe domnul şi pe doamna Bartol! Cred că vei avea onoarea să primeşti o vizită din partea lor.PPC 82.2

- Sper din tot sufletul să nu fie aşa, veni răspunsul. Pentru seara aceasta minunată de iunie, tata şi cu mine am plănuit să ieşim la o plimbare, iar prietenii noştri, bătrânii Bartol, obişnuiesc să uite să mai plece.PPC 82.3

- Şi aceasta pe lângă faptul că sunt insuportabil de plictisitori, adăugă Nettie. Uite-i că intră în casă. Millie, noi încă mai putem fugi!PPC 82.4

Şi fetele se retraseră în grabă prin uşa din spate a salonului.PPC 82.5

Faţa mamei era întunecată, exprimând o reală neplăcere. Oftatul ei furios - „Cât de nesuferiţi şi de enervanţi sunt!” - a ajuns până la tristul condamnat care stătea aşezat pe pervazul ferestrei de deasupra. Apoi, mama a ieşit să întâmpine o doamnă bătrână şi grasă şi un domn şi mai gras şi aproape chel.PPC 82.6

- O, ce plăcere, doamnă Bartol! Nu-mi vine să cred că sunteţi aici! Parcă a trecut un veac de când nu ne-am mai întâlnit. Sunt atât de fericită să vă văd pe amândoi! Vă rog să luaţi loc!PPC 82.7

„Doamne, Dumnezeule!”, exclamă Robbie în şoaptă, cufundându-se la loc în colţul lui, în timp ce simţea că i se face rău. Tremura de-a dreptul. Când s-a simţit în stare să revină la fereastră, fusese chemat în salon şi tata, iar domnul Bartol tocmai îşi cerea scuze pentru că a amestecat afacerile într-o vizită amicală. Dorea să cumpere o casă, care îi aparţinea domnului Wilcox şi care era situată chiar lângă locuinţa bătrânilor. Jocul negocierilor - „mai laşi tu, mai pun eu” - s-a desfăşurat într-un mod politicos, aşa cum le stătea bine celor doi protagonişti şi poziţiei lor sociale, dar intenţia domnului Bartol de a cumpăra ieftin şi dorinţa gazdei sale de a vinde scump erau evidente pentru ascultătorul ceresc nevăzut.PPC 82.8

- Îmi pare rău că cereţi atât de mult pentru proprietatea aceea, remarcă în cele din urmă domnul Bartol, ridicându-se să plece. Trebuie să mă consult cu prietenul care m-a însărcinat să mă interesez, înainte de a vă putea spune ceva sigur.PPC 83.1

Plin de zâmbet, domnul Wilcox părea indiferent.PPC 83.2

- Adevărul este, dragul meu domn, că nu ţin chiar atât de mult să vând casa aceea. Valoarea proprietăţii creşte mereu şi, cine ştie, poate că anul viitor mă voi muta chiar eu în partea aceea a oraşului. Dacă aş da-o pe mai puţin decât am cerut, ar însemna să ies în pierdere.PPC 83.3

După ce musafirii au plecat, domnul Wilcox s-a întors râzând către soţia lui:PPC 83.4

- Ei bine, draga mea, ţi-ai pierdut plimbarea, dar soţul tău a câştigat patru mii de dolari - câştig curat!PPC 83.5

- Eşti sigur că va cumpăra locul acela?PPC 83.6

- Bineînţeles! Vor să o aşeze acolo pe fiica lor. Urmează să se că-sătorească luna viitoare. Auzisem ceva despre lucrul acesta în urmă cu câteva zile. Am avut jocul în mână încă de la început. Acum trei ani, am cumpărat proprietatea aceasta pe un preţ de nimic. Chiria pe care am primit-o pe ea a acoperit dobânzile şi taxele... Noi nu vom locui niciodată acolo - nu ar fi convenabil pentru afacerile mele, aşa că eram chiar nerăbdător să o vând. Am obţinut pe ea cu mult mai mult decât aş fi putut spera.PPC 83.7

- Mă tem că Robbie a fost mai puţin impresionat decât am cre-zut noi de lecţia pe care i-am dat-o astăzi, remarcă doamna Wilcox, manifestându-şi faţă de soţul ei îngrijorarea, după ce se retrăseseră în camera lor, să se culce. A plecat la culcare fără să spună nimănui „Noapte bună!”, iar când am mers în camera lui, să-l învelesc, s-a pre-făcut că doarme, răspunzându-mi supărat după ce i-am spus că ştiu că este treaz. Ce-am să mă fac dacă fiul meu va ajunge un mincinos?PPC 83.8

Trebuie să urmărim îndeaproape ce prieteni are şi cu cine se asociază, răspunse, înţelept, tatăl. La vârsta aceasta fragedă, totul de-pinde de exemplele pe care le are în faţă şi de diferite aspecte din comportamentul celorlalţi, care îi produc o impresie profundă...PPC 84.1