Capitolul 13—Societatea de Binefacere

În salonul de bar de la „Hanul Fermierilor”, un loc tihnit şi intim din satul Madisonville, stăteau la o masă şase tineri. Era o seară rece şi mohorâtă de decembrie, când vântul sufla cu putere, spulberând zăpada şi lovind obloanele, în timp ce înăuntru focul jucăuş arzând în şemineu şi ceainicul aburind dădeau un simţământ de căldură şi de confort.PPC 85.1

Printre ei era Peter Hobbs, un tânăr de douăzeci şi cinci de ani, care părea conducătorul, prin excelenţă, al grupului. Era un tânăr inteligent, cu o fire blândă, deschisă, şi cu o înfăţişare plăcută - un adevărat cetăţean de treabă. Lângă el era aşezat John Fulton, un tânăr de aceeaşi vârstă, care lucra împreună cu Hobbs, ca dulgher. Samuel Green era mecanic; Walter Mason, tinichigiu; Lyman Drake, tâmplar de mobilă, iar William Robinson, funcţionar. Vârsta lor varia între douăzeci şi trei şi douăzeci şi opt de ani şi toţi erau tineri harnici, care primeau salarii bune şi care erau caracterizaţi, în general, de cinste, sobrietate şi un comportament frumos, Cu toate acestea, cei şase erau consideraţi ca fiind nişte tineri lipsiţi de evlavie şi sortiţi pierzării. Adevărul era că nu aparţineau niciunei biserici şi, dintre numeroasele crezuri de care erau înconjuraţi, nu aleseseră niciunul anume, crezând că toate aveau câte ceva bun, dar că răul era, de fapt, în inima membrilor oricăreia dintre ele.PPC 85.2

În ocazia aceasta toţi fumau, iar halbele goale de pe masă arătau, fără umbră de îndoială, că cei şase băuseră şi altceva în afară de apă. Discutaseră despre asprimea iernii, comentaseră calitatea berii calde şi a ţigărilor, astfel că într-un târziu conversaţia lor s-a îndreptat către întâlnirea misionară care se ţinuse în oraşul lor, în duminica precedentă.PPC 86.1

- N-aş putea spune că lucrarea asta misionară nu este bună, spu-se Sam Green, scuturându-şi scrumul din ţigară cu degetul cel mic, însă eu unul nu cred în ea. Or fi ei, indienii şi locuitorii insulelor din Mările Sudului, sălbatici şi ignoranţi, după aprecierile noastre, dar acesta nu este un motiv ca noi să ne trimitem toţi banii acolo, în timp ce vecinii noştri de aici mor de foame în casă.PPC 86.2

- Ai pus ceva în cutie? îl întrebă Lyman Drake.PPC 86.3

- Nu, nimic. Atunci când mi-au împins cutia în faţă le-am spus că nu am niciun ban la mine. Şi, într-adevăr, nu aveam.PPC 86.4

- Ai dreptate, Sam, a intrat în discuţie şi Bill Robinson. Dar eu am făcut mai mult decât ai făcut tu. Când bătrânul diacon mi-a întins cutia, i-am spus tare, astfel încât să mă poată auzi toţi, că, dacă ar fi strâns bani pentru săracii din sat, aş fi contribuit şi eu cu ceva.PPC 86.5

- Şi ce a spus?PPC 86.6

- Ce să spună? Că sufletele sunt cu mult mai de preţ decât tru-purile. Astfel că nici eu nu m-am lăsat şi i-am spus că o să i se pară foarte greu să mai salveze sufletul dintr-un trup mort de foame. Dar vedeţi, nu acesta este lucrul cel mai important. Pe mine mă deranjează că ei nu încearcă să salveze nici sufletele şi nici trupurile propriilor lor concetăţeni. Când Squire Truman s-a mutat la noi în sat, s-au dus imediat să-i salveze sufletul. Trupul acestuia era bine „conservat”, cu zece mii de dolari, astfel că şi sufletul lui avea mare preţ în ochii lor. De ce nu sunt la fel de doritori să salveze şi sufletul sărmanului bătrân Israel Trask şi pe cel al soţiei lui?PPC 86.7

- Nu a fost un comitet de la biserică să îl viziteze, luna trecută? întrebă Drake.PPC 86.8

- Da, a fost, răspunse Sam, scuturându-şi indignat ţigara, şi ce au făcut? Au fost acolo - patru dintre ei - şi i-au găsit pe bieţii bătrâni flămânzi şi tremurând de frig. Au încercat să-l facă pe bătrân să creadă că religia lor este singura religie adevărată din lume, dar n-au reuşit. Văzând că n-au succes, i-au lăsat sărmanului om vreo trei broşuri şi o cărticică de doi bani şi au plecat. Asta-i tot ce-au făcut. În loc să le dau unor astfel de oameni un cent ca să-i susţină pe misionarii lor din Insulele Baugwang sau Slapflam, mai bine îl arunc în foc.PPC 87.1

- Dar misionarii sunt oameni cinstiţi, care fac o treabă bună, re-marcă Peter Hobbs, care până atunci nu se pronunţase deloc asupra acestui subiect.PPC 87.2

- Aşa este, îi răspunse Sam. Dar n-ar face mai bine dacă şi-ar în-cepe lucrarea de caritate aici, acasă la ei? Eu apreciez cât de gospodar este un om după ceea ce văd în ograda lui, nu după felul cum se învârteşte fără rost prin curtea altuia. La fel şi cu filantropii ăştia. Aş prefera să văd ce poate să facă religia lor pentru „neamurile” din propriul lor sat, decât să meargă până în celălalt capăt al lumii pentru a căuta roadele propriului creştinism. Asta este părerea mea!PPC 87.3

- Şi a mea, spuse Walter Mason, care tocmai aruncase mucul de la o ţigară şi se pregătea să-şi aprindă alta. Gândiţi-vă, numai: duminica trecută, au făcut colectă ca să trimită banii la indieni - peste două sute de dolari. Cu suma aceasta ar fi putut ajuta mai bine de jumătate din familiile sărace din localitatea noastră, ca să iasă cu bine din iarnă; şi eu poate că nu ştiu chiar cât au strâns. Era în sală şi domnul Netherly, care are o avere de patruzeci de mii de dolari. A pus în cutie o bancnotă de zece dolari. Era o bancnotă mare, nouă, şi el a desfăcut-o şi a ţinut-o puţin deasupra cutiei, înainte de a o lăsa să cadă; ba chiar s-a şi întors către cei din spate, astfel încât să o poată vedea toţi. Apoi, la sfârşit, când cutia cu daruri a fost dusă la amvon, diaconul i-a şoptit pastorului ceva; atunci, pastorul s-a ridicat şi, ţinând bancnota bogătaşului de un colţ, a spus: „Iată aici o bancnotă de zece dolari, pe care a dăruit-o un frate. Aş vrea ca fratele acesta să fie sigur că, în ceruri, fapta sa nu va fi uitată”. Da, chiar aşa a spus; iar domnul Netherly, cu capul ridicat deasupra celorlalţi, a făcut o uşoară plecăciune şi s-a uitat în jur, la toţi cei care se aflau în adunare, ca şi când ar fi vrut să spună: „Despre mine este vorba”. Dar eu mai cunosc un lucru care sunt convins că nu va fi uitat în cer. Săptămâna trecută, bătrânul Trask - unchiul Israel, cum îi spun toţi - s-a dus acasă la Netherly cu câteva coşuleţe împletite. Ştiţi că sărmanul om adună vara nuiele potrivite şi iarna le împleteşte. Ei bine, s-a dus la conac şi l-a întrebat pe Netherly dacă n-ar vrea să cumpere şi el un coş. Nu, nu a vrut. Atunci, bătrânul i-a spus că el şi soţia lui sufereau cumplit din cauza lipsurilor şi l-a rugat să-i ajute cumva. Şi ce credeţi că i-a răspuns Netherly? Ei bine, i-a spus că are de plătit o mulţime de taxe pentru a susţine un azil pentru săraci şi l-a trimis pe bătrân acolo, îndemnându-l să facă o cerere la funcţionarul municipal. Ei, acum ce părere aveţi?PPC 87.4

- Păi, eu cred, îi răspunse Sam, că, dacă în cer se ţine o socoteală, când îi va veni rândul la judecată, cântarul va înclina în defavoarea lui.PPC 88.1

- Chiar aşa va fi, răspunseră în cor vreo trei sau patru dintre ceilalţi.PPC 88.2

Timp de câteva minute după aceasta, grupul a fumat în tăcere. Peter Hobbs stătea gânditor, evident frământat de ceva. În cele din urmă, el a fost cel care a spart tăcerea:PPC 88.3

- Ia fiţi atenţi aici, băieţi, spuse el, aruncându-şi ţigara pe jumătate nefumată în focul din şemineu. Este mult adevăr în ceea ce aţi spus; de fapt, totul este adevărat. Dar, înainte de a-i condamna pe alţii, cred că ar trebui să facem noi înşine ceva în privinţa aceasta. M-am gândit să formăm o societate de binefacere. Haideţi să ne punem pe lucru, toţi şase, şi să vedem ce am putea face pentru a alina durerile şi necazurile din jurul nostru. Ce spuneţi?PPC 88.4

Ceilalţi cinci îl priveau uimiţi.PPC 88.5

- Dar, spuse Sam, cum am putea să facem ce spui tu? Noi nu fa-cem parte dintre oamenii înstăriţi. Nu ne-am născut cu lingura de argint în mână.PPC 88.6

- Mie mi-ar plăcea să ne implicăm în aşa ceva, dar care ar fi fo-losul? Oricum nu am putea face prea mult - nici măcar atât cât să se observe vreo schimbare în viaţa cuiva.PPC 88.7

Astfel, fiecare la rândul lui şi-a exprimat părerea cam în aceeaşi manieră. Toţi „ar fi vrut”, dar „de unde să ia banii necesari”?PPC 89.1

- Ascultaţi, le spuse Peter, în cele din urmă.PPC 89.2

Şi toţi s-au întors cu respect spre el, pentru că ştiau că nu era ni-ciodată prefăcut, iar atunci când avea ceva de spus, o făcea cu toată convingerea, de fiecare dată cuvintele lui având profunzime.PPC 89.3

- Am făcut un plan. Este vorba despre bătrânul Israel şi soţia lui, apoi este văduva Manley, cu patru copii mici, care nu au cele necesare, şi mai este doamna Williams, şi ea foarte săracă. Fiul ei, Philip, care îi era singurul sprijin, a fost bolnav toată vara şi toată toamna şi este bolnav şi acum; astfel, biata femeie nu a putut scoate nimic din bucata de pământ pe care o are şi au ajuns, pur şi simplu, în situaţia de a cerşi. Haideţi să preluăm noi aceste trei cazuri şi să îi ajutăm.PPC 89.4

- Dar cum? întrebară nerăbdătoare vreo trei-patru voci, pentru că tuturor le plăcea cu adevărat ideea şi erau întru totul de acord cu planul făcut de el.PPC 89.5

- Vă spun imediat, le promise Peter. Hei, Tim, strigă el către băiatul de la bar, cât îţi datorăm pentru seara aceasta?PPC 89.6

- Staţi să socotim, răspunse acesta, apropiindu-se. Câte două ţi-gări de fiecare, la trei cenţi bucata - aceasta înseamnă treizeci şi şase de cenţi. Apoi, berea - trei halbe - optsprezece cenţi şi vinul - trei căni - încă optsprezece cenţi, împreună treizeci şi şase de cenţi; şi cu încă treizeci şi şase pe ţigări, şaptezeci şi doi de cenţi cu totul.PPC 89.7

- Haideţi, băieţi, spuse Peter, să împărţim egal şi să achităm fiecare câte doisprezece cenţi.PPC 89.8

Astfel, „băieţii” au plătit şi Tim a plecat. Apoi, Peter a reluat discuţia.PPC 89.9

- Vedeţi cât am cheltuit în seara aceasta pe nimic? Am să încep cu tine, Sam. Cât crezi că cheltuieşti în fiecare zi pe ţigări şi pe bere? Fii cinstit!PPC 89.10

- Păi, să vedem, a răspuns Sam, după ce a privit îndelung la faţa interlocutorului său, până când a înţeles ce dorea acesta cu adevărat. Fumez, în medie, patru, ba nu, cinci ţigări pe zi; costă cam trei cenţi fiecare. Apoi, vine berea - dar n-aş putea spune cu certitudine câtă, pentru că nu beau în mod regulat; să zicem cam şase cenţi pe zi.PPC 89.11

- Deci este vorba de douăzeci şi unu de cenţi pe zi, risipiţi în întregime, spuse Peter. Iar eu ajung cu risipa la douăzeci şi cinci de cenţi pe zi. Tu cum stai, John?PPC 90.1

- Să zicem ... tot douăzeci şi cinci.PPC 90.2

- Iar tu, Walter?PPC 90.3

- Cam la fel.PPC 90.4

- Lyman?PPC 90.5

- La fel.PPC 90.6

- Bill?PPC 90.7

- Tot cam aşa.PPC 90.8

- Fiţi atenţi acum: cheltuim degeaba ceva mai puţin de un dolar şi jumătate pe zi. Dar diferenţa aceasta o vom completa contribuind fiecare cu câte un şiling în plus.PPC 90.9

- Nu, nu! strigă Sam, înţelegând întregul plan. Să plătim fiecare în mod cinstit, cât risipim. Dacă este pe-aşa, mă ridic şi eu până la douăzeci şi cinci de cenţi.PPC 90.10

- Foarte bine, răspunse Peter. Atunci, haideţi să facem un legă-mânt cu noi înşine să nu mai fumăm şi să nu mai bem bere sau altă băutură alcoolică, timp de o lună, începând de astăzi. În fiecare seară vom pune deoparte un sfert de dolar, iar la sfârşitul săptămânii ne vom pune economiile laolaltă şi vom merge în misiunea noastră de binefacere. Ce ziceţi?PPC 90.11

Toţi cinci, într-un singur glas, au acceptat planul. Noutatea lucrului le făcea într-adevăr plăcere, dar adevărata motivaţie venea de undeva mai din profunzime, din bunătatea firească a inimilor lor. Nu a fost un legământ scris, ci au adoptat o metodă cu mult mai rapidă: Peter şi-a pus mâna pe masă, cu palma în jos, şi a spus:PPC 90.12

- Iată mâna mea: mă leg să lucrez pentru a-i ajuta pe alţii.PPC 90.13

- Şi a mea, a strigat, după el, Sam, punându-şi şi el palma peste cea a lui Peter.PPC 90.14

„Şi a mea!” „Şi a mea!”... Li s-au alăturat, pe rând, şi ceilalţi, aşezându-şi mâinile peste cele deja întinse pe masă, până când şi cea de-a şasea mână a fost pusă în vârful piramidei.PPC 90.15

- Astăzi este marţi, a reluat Peter. Ne întâlnim sâmbăta viitoare?PPC 90.16

- Da, îi răspunse Sam. Şi vom socoti aceasta ca fiind o săptămână întreagă. Ce mai contează două zile?PPC 91.1

Şi astfel a început săptămâna. A doua zi, după masa de prânz, Sam Green stătea cocoţat pe bancul lui de lucru şi se simţea aproape pierdut fără obişnuita sa ţigară în mână. O vreme s-a contrazis cu sine însuşi, argumentând dacă s-ar cuveni sau nu să pună de la el un sfert de dolar pentru săraci sau să-şi cumpere ţigări, ca de obicei. Dar şi-a amintit de legământul făcut şi a început să se gândească bucuros şi nerăbdător la ziua de sâmbătă, când urma să fie un ambasador al milei printre cei bolnavi şi nevoiaşi. Astfel, hotărârea cea bună a fost şi mai mult întărită. Aceasta avea să fie cea din urmă ezitare a lui, deşi trebuie să spunem că a mai avut şi alte astfel de ispitiri şi încercări.PPC 91.2

La fel s-a întâmplat şi cu ceilalţi; şi ei au trecut prin momente de îndoială şi de ezitare, când raţiunea s-a luptat cu obiceiul şi cu pofta; dar au biruit şi au rămas credincioşi legământului.PPC 91.3

A venit sâmbăta şi cei şase au plecat de la lucru pe la amiază, după ce, în cursul dimineţii, lucraseră cât pentru o zi întreagă de muncă.PPC 91.4

- Trebuie să ne luăm câteodată o mică vacanţă, nu-i aşa? spusese şeful lui Sam, atunci când tânărul îi arătase ceea ce făcuse în ziua aceea şi îl informase că după-amiaza dorea să-şi ia liber.PPC 91.5

- Un anume fel de „vacanţă”, îi răspunsese Sam.PPC 91.6

- Foarte bine! Dar ştiu că eşti un tânăr cu capul pe umeri, aşa că nu mă tem că te vei lăsa atras în cheltuieli nesocotite sau într-o viaţă de desfrâu.PPC 91.7

- Vă asigur, domnule, că mâine dimineaţă voi fi cu mintea clară şi cu conştiinţa curată.PPC 91.8

Şi, spunând acestea, plecase. Proaspăt-înfiinţata Societate de Binefacere s-a reunit în atelierul de tinichigerie al lui Walter Mason. Toţi şi-au scos banii din buzunar şi i-au pus în punga comună. Se adunaseră nouă dolari - treizeci şi şase de monede de argint, de câte un sfert de dolar.PPC 91.9

- Acum, spuse Peter, haideţi să mergem să vizităm cele trei familii pe care le-am luat în grija noastră. Vom merge împreună şi vom împărţi banii după cum vom vedea că este nevoie. Să mergem întâi la unchiul Israel.PPC 91.10

Au plecat cu toţii la unchiul Israel Task. Bătrânul şi soţia lui locuiau într-o colibă dărăpănată, situată undeva la marginea satului, unde nu puteai ajunge decât pe o potecă îngustă şi nepietruită. Acolo, cei şase binefăcători au găsit-o pe bătrâna de aproape optzeci de ani chinuită de o criză severă de reumatism, în timp ce bătrânul stătea ghemuit lângă foc, tremurând de frig.PPC 92.1

- Ziua bună, unchiule Israel!PPC 92.2

- Aaa, ziua bună, băieţi! le strigă bătrânul, încercând să zâmbeas-că. Puteţi să vă găsiţi câte un loc? Aşezaţi-vă pe unde puteţi şi simţiţi-vă ca acasă. Îmi pare rău că astăzi bătrânul Israel nu vă poate oferi decât o casă sărăcăcioasă.PPC 92.3

- Cum vă descurcaţi cu iarna? întrebă Peter, după ce întregul grup se aşezase.PPC 92.4

- Oh, Domnul are milă de noi, nu mă plâng, pentru că ne va lua, pe mine şi pe Molly, în curând acasă. Doar frigul şi foamea nu ne lasă în pace, după cum se vede.PPC 92.5

- Chiar aşa, unchiule Israel. Dar noi am venit să vă ajutăm. Aveţi nevoie de vreun medicament?PPC 92.6

- Nu, nu. Bătrâna mea nu mai ia niciun medicament. Nu avem nevoie decât de mâncare şi căldură. Nu mai pot înainta prin nămeţi, aşa cum făceam odată!PPC 92.7

- Dacă v-am trimite alimente şi alte lucruri, cum ar fi unt, făină, cartofi, şi altele - în valoare de un dolar, aţi putea trăi o săptămână din ele?PPC 92.8

- Oh, sigur, dragii mei; eu şi Molly putem trăi mult timp cu atâta mâncare. Dar nu aveţi cum să faceţi voi un asemenea lucru pentru nişte bătrâni ca noi.PPC 92.9

- Ba da, o vom face.PPC 92.10

- Oh, ar fi prea mult.PPC 92.11

- Nu, nu, strigă Sam. Trebuie să o facem, pentru că noi şase am jurat să vă ajutăm să ieşiţi cu bine din iarnă. Deci, curaj, unchiule Israel!PPC 92.12

- Voi vorbiţi serios? îngăimă bătrânul, impreunându-şi mâinile slăbănogite şi tremurânde, în semn de recunoştinţă.PPC 93.1

- Sigur că da, răspunseră ei.PPC 93.2

Apoi Sam adăugă:PPC 93.3

- Şi atâta timp cât măcar unul dintre noi trăieşte, nu veţi suferi ducând lipsă de ceva ce ne stă în putinţă să vă oferim.PPC 93.4

Pentru o clipă, bătrânul şi-a plecat capul încărunţit, iar când şi-a ridicat privirea, ochii îi erau plini de lacrimi.PPC 93.5

- Nu-mi vine să cred, murmură el. Dumnezeu să vă binecu-vânteze, suflete nobile! O, dacă inima mea ar fi de aur şi aş putea să o scot din piept şi să v-o dau! Pentru că toată vă aparţine, este a voastră!PPC 93.6

Cei şase nu au mai întârziat prea mult în coliba unchiului Israel, care părea acum atât de luminoasă şi de călduroasă. Au făgăduit că se vor întoarce curând, pentru a le aduce ceea ce le promiseseră, şi apoi au plecat, lăsându-i pe bătrâni fericiţi şi plini de speranţă. Chiar şi după ce au închis uşa în urma lor, îi mai puteau auzi pe bătrânul Israel şi pe soţia lui lăudându-L pe Dumnezeu.PPC 93.7

- Aş putea spune, Sam, şopti Peter, că ceea ce trăim acum este cu mult mai minunat decât ţigările şi berea de la salon.PPC 93.8

- Nu mai spune niciun cuvânt, îl rugă Sam, pentru că inima îmi este atât de plină, încât simt că n-aş putea îndura mai mult.PPC 93.9

După aceasta, cei şase au pornit prin viscolul aspru, care spulbera zăpada, până la umila căsuţă a văduvei Manley. Au găsit-o în singura încăpere locuibilă a colibei, aşezată lângă focul pe care ardeau, de-abia pâlpâind, câteva vreascuri; ţinea în poală un copilaş adormit, în timp ce se străduia să coasă şi să repare o rochie uzată. Ceilalţi trei copiii erau şi ei ghemuiţi pe lângă foc, cel mai mare dintre ei având doar vreo opt ani.PPC 93.10

Domnul Manley fusese unul dintre numeroşii nefericiţi distruşi de patima băuturii; el murise chiar în floarea vârstei, lăsând în urmă o soţie tânără şi patru copii lipsiţi de orice sprijin.PPC 93.11

- Bună ziua, doamnă Manley.PPC 93.12

Femeia a vrut să se ridice de pe scaun, dar Sam Green şi-a pus mâna pe umărul ei, făcându-i semn să rămână acolo, ca nu cumva să se trezească micuţul din poala ei.PPC 94.1

- Am venit, îi spuse Peter, văzând-o că era îngrijorată de vizita lor, ca să vedem cum vă descurcaţi şi dacă vă putem ajuta cu ceva.PPC 94.2

- Să mă ajutaţi, domnule? îngăimă văduva uluită.PPC 94.3

- Da. Spuneţi-ne sincer cam în ce situaţie vă aflaţi.PPC 94.4

Femeia a tăcut un timp, îngândurată, apoi, într-un târziu, a părut să-şi recapete siguranţa şi a răspuns:PPC 94.5

- Dacă aceasta vreţi să ştiţi, domnilor, atunci totul poate fi cuprins în câteva cuvinte: foame, frig, lipsă de îmbrăcăminte.PPC 94.6

- Şi dacă v-am putea procura alimente şi lemne pentru o săptă-mână, v-aţi mai putea descurca puţin timp cu îmbrăcămintea pe care o aveţi, până când vom putea rezolva şi problema aceasta?PPC 94.7

- Oh,... sigur,... domnilor! Dar ce se întâmplă? Cine poate să ne ajute? Cui îi pasă de ...PPC 94.8

- Noi putem şi nouă ne pasă, strigă Sam entuziast.PPC 94.9

Nu era el chiar atât de bun ca Peter în a face planuri, dar era bun şi săritor în a le îndeplini.PPC 94.10

- Noi şase am făcut un legământ: să vă scoatem cu bine din iarna aceasta. Aşa că bucuraţi-vă şi aveţi încredere, pentru că niciunul dintre copiii dumneavoastră nu va mai suferi din cauza lipsurilor, atâta timp cât noi putem face ceva.PPC 94.11

Sărmana văduvă se uita uimită la ciudaţii ei vizitatori, mutându-şi privirea de la unul la celălalt, parcă nevenindu-i să creadă că era ade-vărat. Dar le-a văzut lacrimile de bucurie care le străluceau în ochi, astfel că sufletul ei a izbucnit în cuvinte de recunoştinţă:PPC 94.12

- Dumnezeu să vă binecuvânteze, să vă albă mereu în grija Sa!PPC 94.13

- Vom avea şi noi ceva bun de mâncare, mămico, şi lemne ca să ne încălzim? întrebă fetiţa cea mare, cuprinzând genunchii mamei cu mâinile ei mici şi plăpânde.PPC 94.14

- Da, sigur că veţi avea, exclamă Drake, luând copilul în braţe şi sărutându-i obrajii palizi, dar curaţi. Şi veţi primi toate acestea înainte de a sosi ora cinei!PPC 94.15

Treptat, văduva şi-a dat seama de întregul plan al vizitatorilor săi şi a încercat să-şi exprime recunoştinţa în cuvinte; dar acestea parcă nu-i veneau pe buze, astfel că lacrimile le-au luat locul, îndeplinind cu prisosinţă misiunea.PPC 95.1

După aceasta, societatea noastră a plecat s-o viziteze pe văduva Williams. Locuia într-o căsuţă drăguţă, dar înăuntrul ei au descoperit aceeaşi amprentă a sărăciei şi a suferinţei. Philip, un tânăr cam de vârsta lor, zăcea cufundat într-un fotoliu, extrem de palid şi de slab, încât aproape că rămăsese numai piele şi os, iar ochii lui mari şi albaştri îi cercetau întrebători, când i-a văzut intrând. Mama, la rândul ei, părea bolnavă şi măcinată de griji, în timp ce din gât îi răsuna, din când în când, o tuse uscată şi obositoare, care vorbea despre nevoia ei urgentă de hrană suficientă şi de îngrijire.PPC 95.2

Ca şi în ocaziile de mai înainte, tinerii le-au făcut cunoscut scopul vizitei lor, fiind întâmpinaţi aproape cu aceeaşi reacţie. Sărmanei văduve şi fiului ei nu le venea să creadă că o asemenea binecuvântare a putut cădea peste ei, dar, atunci când s-au convins că totul era adevărat, bucuria şi recunoştinţa lor nu a cunoscut margini.PPC 95.3

- Ştiţi ceva? spuse Sam Green după ce au pornit din nou la drum. Parcă îmi pare rău că nu am început decât de o săptămână. Ar fi trebuit să începem lucrarea aceasta cu măcar o săptămână mai devreme, pentru că cei nouă dolari pe care îi avem nu ne vor ajunge să acoperim toate lipsurile celor pe care i-am vizitat. Dar, dacă am fi avut de două ori pe-atât, ar fi fost cu totul altceva.PPC 95.4

- Ai dreptate, Sam, spuse Fulton. Dacă am fi început mai devre-me, am fi economisit dublu până acum.PPC 95.5

- Atunci, haideţi să presupunem că ne-am întors cu o săptămână în urmă, vreţi?PPC 95.6

- Cred că aceasta este soluţia, spuse şi Peter.PPC 95.7

Toţi ceilalţi au fost de acord. Astfel, în loc de nouă dolari, prin contribuţia fiecăruia aveau acum optsprezece.PPC 95.8

Mai întâi, grupul nostru a cumpărat trei stive de lemne, pe care le-a trimis imediat la destinaţiile respective, hotărând ca, atunci când celelalte lucruri vor fi rezolvate, să meargă împreună şi să le aşeze la adăpost. Apoi, cei şase au mers la magazin şi au cumpărat proviziile pe care le-au considerat a fi cele mai potrivite, ca să satisfacă nevoile urgente ale celor pe care îi vizitaseră; au împărţit totul în trei, în func-ţie de nevoile fiecărei familii şi, împreună cu pachetele cu alimente pentru o săptămână, au lăsat la fiecare adresă şi câte un dolar, pentru alte eventuale cheltuieli.PPC 95.9

Când sărmanii oameni au văzut împlinirea binecuvântării promise, când au văzut roadele de-abia înfiripatei lor speranţe, bucuria le-a fost aproape dureroasă. Nobilii tineri au fost binecuvântaţi din nou şi din nou.PPC 96.1

Lemnele au fost tăiate, despicate şi puse la adăpost, iar apoi, cei şase s-au întors pe la casele lor, nespus de fericiţi. A doua zi, au mers la biserică şi au auzit din nou despre cât de mulţi păgâni fuseseră convertiţi la frumoasele doctrine ale celor ce predicau; iar în ziua următoare au început o nouă săptămână a nou-descoperitului lor creştinism.PPC 96.2

- Sam, l-a întrebat curios proprietarul atelierului mecanic, ce aţi făcut tu şi prietenii tăi sâmbătă după-amiază?PPC 96.3

- Am convertit păgâni , i-a răspuns Sam.PPC 96.4

Patronul său era un membru al bisericii, implicat în susţinerea misiunilor străine şi, mai mult decât atât, încercase în repetate rânduri să-l introducă şi pe Sam în aceste taine.PPC 96.5

A trecut ceva timp până când Sam să se hotărască să îi împărtăşească secretul, dar şeful lui devenise atât de insistent, încât, în cele din urmă, i-a povestit totul. O vreme, patronul s-a uitat la angajatul său ca la ceva ciudat, dar apoi, înţelegând în sfârşit, a dat din cap aprobator.PPC 96.6

- Sam, i-a spus el în cele din urmă, sincer şi cu lacrimi în ochi,PPC 96.7

lasă-mă să intru şi eu în societatea voastră.PPC 96.8

- Dar cum veţi face rost de bani? l-a întrebat Sam.PPC 96.9

- De bani? a reluat şeful ca un ecou. Uită-te la contul meu din bancă.PPC 96.10

- Oh, dar nu acesta este răspunsul. Trebuie să economisiţi bani privându-vă de extravaganţa sau de luxul pe care vi le îngăduiţi acum.PPC 96.11

- Aceasta este regula?PPC 97.1

- Da. Şi este foarte categorică. Sursa noastră de bani a fost renunţarea la ţigări şi la bere.PPC 97.2

- Şi nu veţi mai fuma niciodată?PPC 97.3

- Niciodată, atâta timp cât în jurul nostru sunt oameni în nevoie.PPC 97.4

- Atunci voi renunţa şi eu la tutun şi la bere. Pot să mă alătur vouă?PPC 97.5

- O să le propun prietenilor mei.PPC 97.6

Şi maestrul mecanic a fost propus şi admis în Societatea de Binefacere.PPC 97.7

A mai trecut o săptămână şi noii creştini au plecat din nou în mi-siunea lor; de data aceasta, au fost întâmpinaţi cu mai multe lacrimi de bucurie, cu mai multe rugăciuni şi cu mai multă recunoştinţă. Domnul Boothby, şeful atelierului mecanic, dobândise o nouă viziune cu privire la rolul misiunilor creştine.PPC 97.8

În cele din urmă, toată lumea a aflat că familiile sărmane din Madisonville şi-au găsit prieteni. Oamenii au fost de-a dreptul şocaţi să vadă cât de veseli şi de fericiţi deveniseră cei pe care îi ştiuseră de atâta timp ca pe nişte sărmani nenorociţi şi disperaţi. Dar cu mult mai şocaţi au fost când, într-o duminică, i-au văzut pe unchiul Israel şi pe soţia lui, alături de doamna Manley şi de cei doi copii mai mari ai acesteia, intrând pe uşa bisericii.PPC 97.9

Bineînţeles că adevărul a ieşit la iveală şi ne putem imagina către cine s-a întors admiraţia şi aprecierea publicului. Înainte să fi trecut o lună, mai mult de cincizeci de oameni erau angajaţi direct în această lucrare, aducând bani, alimente şi îmbrăcăminte celor şase fondatori iniţiali ai societăţii, pentru ca aceştia să le distribuie unde ştiau că este nevoie.PPC 97.10

În cadrul acestei „societăţi”, s-a menţinut regula de la început. Nu era acceptat niciun cent care nu era rezultatul renunţării la lux şi la excese de orice fel. Astfel, ei arătau oamenilor cât de simplă şi de uşor de manifestat era adevărata milă şi, în acelaşi timp, cât de uşor pierd unii creştini din vedere adevărata lor datorie, lipsindu-se, în felul acesta, de cea mai mare bucurie a vieţii de creştin. PPC 97.11

Ziua aceea, când cei şase se întâlniseră în salonul de bar şi făcuseră planul pentru societatea lor, a fost o zi glorioasă pentru Madisonville. Şi binele lucrase pe două căi: membrii societăţii au devenit mai fericiţi, mai sănătoşi şi mai puternici, pentru că au renunţat la ţigările şi la halbele lor, iar sărmanii nefericiţi din sat au avut şansa să se mai încălzească o dată la soarele păcii, al mulţumirii şi al belşugului.PPC 98.1

Cât de multe dintre bisericile creştine ar avea numai de câştigat, dacă ar urma exemplul acestor şase tineri nobili, care au pus bazele Societăţii de Binefacere din Madisonville! PPC 98.2