Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents

Romanian Version

 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Iov 13

    1 Iată, ochiul meu a văzut toate acestea, urechea mea a auzit și a luat seama.NTR — Iov 13:1

    2 Ce știți voi, știu și eu, nu sînt mai pe jos decît voi.NTR — Iov 13:2

    3 Dar vreau să vorbesc acum Celui Atotputernic, vreau să-mi apăr pricina înaintea lui Dumnezeu.NTR — Iov 13:3

    4 Căci voi sînteți niște făuritori de minciuni, sînteți cu toții niște doftori de nimic.NTR — Iov 13:4

    5 O, de ați fi tăcut, ce înțelepciune ați fi arătat!NTR — Iov 13:5

    6 Acum, ascultați, vă rog, apărarea mea, și luați aminte la răspunsul buzelor mele!NTR — Iov 13:6

    7 Vreți să vorbiți lucruri nedrepte din dragoste pentru Dumnezeu? Și să spuneți minciuni, ca să -L apărați?NTR — Iov 13:7

    8 Vreți să țineți cu El și să faceți pe apărătorii lui Dumnezeu?NTR — Iov 13:8

    9 Dacă vă va cerceta El, va găsi bine oare? Sau vreți să -L înșelați cum înșelați pe un om?NTR — Iov 13:9

    10 Nu, nu; ci El vă va osîndi, dacă în ascuns nu lucrați decît părtinindu -L pe El.NTR — Iov 13:10

    11 Nu vă înfricoșează măreția Lui? Și nu cade groaza Lui peste voi?NTR — Iov 13:11

    12 Părerile voastre sînt păreri de cenușă, întăriturile voastre sînt întărituri de lut.NTR — Iov 13:12

    13 Tăceți, lăsați-mă, vreau să vorbesc! Întîmplă-mi-se ce mi s'ar întîmpla.NTR — Iov 13:13

    14 Îmi voi lua carnea în dinți, și îmi voi pune viața în joc.NTR — Iov 13:14

    15 Da, mă va ucide: n'am nimic de nădăjduit; dar îmi voi apăra purtarea în fața Lui.NTR — Iov 13:15

    16 Chiar și lucrul acesta poate sluji la scăparea mea, căci un nelegiuit nu îndrăznește să vină înaintea Lui.NTR — Iov 13:16

    17 Ascultați, ascultați cuvintele mele, luați aminte la cele ce voi spune.NTR — Iov 13:17

    18 Iată-mă sînt gata să-mi apăr pricina, căci știu că am dreptate.NTR — Iov 13:18

    19 Are cineva ceva de spus împotriva mea? Atunci tac, și vreau să mor.NTR — Iov 13:19

    20 Numai două lucruri fă-mi, și nu mă voi ascunde de Fața Ta:NTR — Iov 13:20

    21 Trage-Ți mîna de pe mine, și nu mă mai turbura cu groaza Ta.NTR — Iov 13:21

    22 Apoi cheamă-mă și-Ți voi răspunde; sau lasă-mă să vorbesc eu, și răspunde-mi Tu!NTR — Iov 13:22

    23 Cîte fărădelegi și păcate am făcut? Arată-mi călcările de lege și păcatele mele.NTR — Iov 13:23

    24 Pentru ce Îți ascunzi Fața, și mă iei drept vrăjmaș?NTR — Iov 13:24

    25 Vrei să lovești o frunză suflată de vînt? Vrei să urmărești un pai uscat?NTR — Iov 13:25

    26 Pentruce să mă lovești cu suferințe amare, și să mă pedepsești pentru greșeli din tinereță?NTR — Iov 13:26

    27 Pentru ce să-mi pui picioarele în butuci, să-mi pîndești toate mișcările, să pui hotar pașilor mei,NTR — Iov 13:27

    28 cînd trupul meu cade în putrezire ca o haină mîncată de molii?NTR — Iov 13:28

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents