Matei 24
1 La ieșirea din Templu, pe când mergea Isus, ucenicii Lui s-au apropiat de El ca să-I arate clădirile Templului.NTR — Matei 24:1
2 Dar Isus le-a zis: “Vedeți voi toate aceste lucruri? Adevărat vă spun că nu va rămânea aici piatră pe piatră, care să nu fie dărâmată.”NTR — Matei 24:2
3 El a șezut jos pe muntele Măslinilor. Și ucenicii Lui au venit la El la o parte, și I-au zis: “Spune-ne, când se vor întâmpla aceste lucruri? Și care va fi semnul venirii Tale și al sfârșitului veacului acestuia?”NTR — Matei 24:3
4 Drept răspuns, Isus le-a zis: “Băgați de seamă să nu vă înșele cineva.NTR — Matei 24:4
5 Fiindcă vor veni mulți în Numele Meu, și vor zice: ,Eu sunt Hristosul!` Și vor înșela pe mulți.NTR — Matei 24:5
6 Veți auzi de războaie și vești de războaie: vedeți să nu vă spăimântați, căci toate aceste lucruri trebuie să se întâmple. Dar sfârșitul tot nu va fi atunci.NTR — Matei 24:6
7 Un neam se va scula împotriva altui neam, și o împărăție împotriva altei împărății; și, pe alocurea, vor fi cutremure de pământ, foamete și ciumi.NTR — Matei 24:7
8 Dar toate aceste lucruri nu vor fi decât începutul durerilor.NTR — Matei 24:8
9 Atunci vă vor da să fiți chinuiți, și vă vor omorî; și veți fi urâți de toate neamurile pentru Numele Meu.NTR — Matei 24:9
10 Atunci mulți vor cădea, se vor vinde unii pe alții, și se vor urî unii pe alții.NTR — Matei 24:10
11 Se vor scula mulți prooroci mincinoși, și vor înșela pe mulți.NTR — Matei 24:11
12 Și, din pricina înmulțirii fărădelegii, dragostea celor mai mulți se va răci.NTR — Matei 24:12
13 Dar cine va răbda până la sfârșit, va fi mântuit.NTR — Matei 24:13
14 Evanghelia aceasta a Împărăției va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfârșitul.NTR — Matei 24:14
15 De aceea, când veți vedea ,urăciunea pustiirii`, despre care a vorbit proorocul Daniel, ,așezată în locul sfânt` — cine citește să înțeleagă! —NTR — Matei 24:15
16 atunci, cei ce vor fi în Iudea, să fugă la munți;NTR — Matei 24:16
17 cine va fi pe acoperișul casei, să nu se pogoare să-și ia lucrurile din casă;NTR — Matei 24:17
18 și cine va fi la câmp, să nu se întoarcă să-și ia haina.NTR — Matei 24:18
19 Vai de femeile, care vor fi însărcinate și de cele ce vor da țâța în zilele acelea!NTR — Matei 24:19
20 Rugați-vă ca fuga voastră să nu fie iarna, nici într-o zi de Sabat.NTR — Matei 24:20
21 Pentru că atunci va fi un necaz așa de mare, cum n-a fost niciodată dela începutul lumii până acum, și nici nu va mai fi.NTR — Matei 24:21
22 Și dacă zilele acelea n-ar fi fost scurtate, nimeni n-ar scăpa; dar, din pricina celor aleși, zilele acelea vor fi scurtate.NTR — Matei 24:22
23 Atunci dacă vă va spune cineva: ,Iată, Hristosul este aici, sau acolo`, să nu-l credeți.NTR — Matei 24:23
24 Căci se vor scula Hristoși mincinoși și prooroci mincinoși; vor face semne mari și minuni, până acolo încât să înșele, dacă va fi cu putință, chiar și pe cei aleși.NTR — Matei 24:24
25 Iată, că v-am spus mai dinainte.NTR — Matei 24:25
26 Deci, dacă vă vor zice: ,Iată-L în pustie`, să nu vă duceți acolo! ,Iată-L în odăițe ascunse`, să nu credeți.NTR — Matei 24:26
27 Căci, cum iese fulgerul dela răsărit și se vede până la apus, așa va fi și venirea Fiului omului.NTR — Matei 24:27
28 Oriunde va fi stârvul (Sau: hoit, mortăciune.), acolo se vor aduna vulturii.NTR — Matei 24:28
29 Îndată după acele zile de necaz, ,soarele se va întuneca, luna nu-și va mai da lumina ei, stelele vor cădea din cer, și puterile cerurilor vor fi clătinate.`NTR — Matei 24:29
30 Atunci se va arăta în cer semnul Fiului omului, toate semințiile pământului se vor boci, și vor vedea pe Fiul omului venind pe norii cerului cu putere și cu o mare slavă.NTR — Matei 24:30
31 El va trimite pe îngerii Săi cu trâmbița răsunătoare, și vor aduna pe aleșii Lui din cele patru vânturi, dela o margine a cerurilor până la cealaltă.NTR — Matei 24:31
32 De la smochin învățați pilda lui: Când îi frăgezește și înfrunzește mlădița, știți că vara este aproape.NTR — Matei 24:32
33 Tot așa, și voi, când veți vedea toate aceste lucruri, să știți că Fiul omului este aproape, este chiar la uși.NTR — Matei 24:33
34 Adevărat vă spun că, nu va trece neamul acesta până se vor întâmpla toate aceste lucruri.NTR — Matei 24:34
35 Cerul și pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.NTR — Matei 24:35
36 Despre ziua aceea și despre ceasul acela, nu știe nimeni: nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl.NTR — Matei 24:36
37 Cum s-a întâmplat în zilele lui Noe, aidoma se va întâmpla și la venirea Fiului omului.NTR — Matei 24:37
38 În adevăr, cum era în zilele dinainte de potop, când mâncau și beau, se însurau și se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie,NTR — Matei 24:38
39 și n-au știut nimic, până când a venit potopul și i-a luat pe toți, tot așa va fi și la venirea Fiului omului.NTR — Matei 24:39
40 Atunci, din doi bărbați care vor fi la câmp, unul va fi luat și altul va fi lăsat.NTR — Matei 24:40
41 Din două femei cari vor măcina la moară, una va fi luată și alta va fi lăsată.NTR — Matei 24:41
42 Vegheați dar, pentru că nu știți în ce zi va veni Domnul vostru.NTR — Matei 24:42
43 Să știți că, dacă ar ști stăpânul casei la ce strajă din noapte va veni hoțul, ar veghea și n-ar lăsa să-i spargă casa.NTR — Matei 24:43
44 De aceea, și voi fiți gata; căci Fiul omului va veni în ceasul în care nu vă gândiți.NTR — Matei 24:44
45 Care este deci robul credincios și înțelept, pe care l-a pus stăpânul său peste ceata slugilor sale, ca să le dea hrana la vremea hotărâtă?NTR — Matei 24:45
46 Ferice de robul acela, pe care stăpânul său, la venirea lui, îl va găsi făcând așa!NTR — Matei 24:46
47 Adevărat vă spun că îl va pune peste toate averile sale.NTR — Matei 24:47
48 Dar dacă este un rob rău, care zice în inima lui: ,Stăpânul meu zăbovește să vină!`NTR — Matei 24:48
49 Dacă va începe să bată pe tovarășii lui de slujbă, și să mănânce și să bea cu bețivii,NTR — Matei 24:49
50 stăpânul robului aceluia va veni în ziua în care el nu se așteaptă, și în ceasul pe care nu-l știe,NTR — Matei 24:50
51 îl va tăia în două, și soarta lui va fi soarta fățarnicilor; acolo va fi plânsul și scrâșnirea dinților.NTR — Matei 24:51