Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents

Romanian Version

 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Marcu 10

    1 Isus a plecat de acolo, și a venit în ținutul Iudeii, dincolo de Iordan. Gloatele s'au adunat din nou la El; și, după obiceiul Său, a început iarăș să -i învețe.NTR — Marcu 10:1

    2 Au venit la El Fariseii; și, ca să -L ispitească, L-au întrebat dacă este îngăduit unui bărbat să-și lase nevasta.NTR — Marcu 10:2

    3 Drept răspuns, El le -a zis: “Ce v'a poruncit Moise?”NTR — Marcu 10:3

    4 “Moise”, au zis ei, “a dat voie ca bărbatul să scrie o carte de despărțire, și s'o lase.”NTR — Marcu 10:4

    5 Isus le -a zis: “Din pricina împietririi inimii voastre v'a scris Moise porunca aceasta.NTR — Marcu 10:5

    6 Dar dela începutul lumii, ,Dumnezeu i -a făcut parte bărbătească și parte femeiască.NTR — Marcu 10:6

    7 De aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa, și se va lipi de nevastă-sa.NTR — Marcu 10:7

    8 Și cei doi vor fi un singur trup.` Așa că nu mai sînt doi, ci sînt un singur trup.NTR — Marcu 10:8

    9 Deci, ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă.”NTR — Marcu 10:9

    10 În casă, ucenicii L-au întrebat iarăș asupra celor de mai sus.NTR — Marcu 10:10

    11 El le -a zis: “Oricine își lasă nevasta, și ia pe alta de nevastă, preacurvește față de ea;NTR — Marcu 10:11

    12 și dacă o nevastă își lasă bărbatul, și ia pe altul de bărbat, preacurvește.”NTR — Marcu 10:12

    13 I-au adus niște copilași, ca să Se atingă de ei. Dar ucenicii au certat pe ceice îi aduceau.NTR — Marcu 10:13

    14 Cînd a văzut Isus acest lucru, S'a mîniat, și le -a zis: “Lăsați copilașii să vină la Mine, și nu -i opriți; căci Împărăția lui Dumnezeu este a celor ca ei.NTR — Marcu 10:14

    15 Adevărat vă spun că, oricine nu va primi Împărăția lui Dumnezeu ca un copilaș, cu nici un chip nu va intra în ea!”NTR — Marcu 10:15

    16 Apoi i -a luat în brațe, și i -a binecuvîntat, punîndu-Și mînile peste ei.NTR — Marcu 10:16

    17 Tocmai cînd era gata să pornească la drum, a alergat la El un om, care a îngenuncheat înaintea Lui, și L -a întrebat: “Bunule Învățător, ce să fac ca să moștenesc viața vecinică?”NTR — Marcu 10:17

    18 “Pentruce Mă numești bun?” i -a zis Isus. “Nimeni nu este bun decît Unul singur: Dumnezeu.NTR — Marcu 10:18

    19 Cunoști poruncile: “Să nu preacurvești; să nu ucizi; să nu furi; să nu faci o mărturisire mincinoasă; să nu înșeli; să cinstești pe tatăl tău și pe mama ta.”NTR — Marcu 10:19

    20 El I -a răspuns: “Învățătorule, toate aceste lucruri le-am păzit cu grijă din tinerețea mea.”NTR — Marcu 10:20

    21 Isus S'a uitat țintă la el, l -a iubit, și i -a zis: “Îți lipsește un lucru; du-te de vinde tot ce ai, dă la săraci, și vei avea o comoară în cer. Apoi vino, ia-ți crucea, și urmează-Mă.”NTR — Marcu 10:21

    22 Mîhnit de aceste cuvinte, omul acesta a plecat întristat de tot; căci avea multe avuții.NTR — Marcu 10:22

    23 Isus S'a uitat împrejurul Lui, și a zis ucenicilor Săi: “Cît de anevoie vor intra în Împărăția lui Dumnezeu ceice au avuții!”NTR — Marcu 10:23

    24 Ucenicii au rămas uimiți de cuvintele Lui. Isus a luat din nou cuvîntul, și le -a zis: “Fiilor, cît de anevoie este pentru ceice se încred în bogății, să intre în Împărăția lui Dumnezeu!NTR — Marcu 10:24

    25 Mai lesne este să treacă o cămilă prin urechea unui ac, decît să intre un om bogat în Împărăția lui Dumnezeu!”NTR — Marcu 10:25

    26 Ucenicii au rămas și mai uimiți, și au zis unii către alții: “Cine poate atunci să fie mîntuit?”NTR — Marcu 10:26

    27 Isus S'a uitat țintă la ei, și le -a zis: “Lucrul acesta este cu neputință la oameni, dar nu la Dumnezeu; pentrucă toate lucrurile sînt cu putință la Dumnezeu.”NTR — Marcu 10:27

    28 Petru a început să -I zică: “Iată că noi am lăsat totul, și Te-am urmat.”NTR — Marcu 10:28

    29 Isus a răspuns: “Adevărat vă spun că nu este nimeni, care să fi lăsat casă, sau frați, sau surori, sau tată, sau mamă, sau nevastă, sau copii, sau holde, pentru Mine și pentru Evanghelie,NTR — Marcu 10:29

    30 și să nu primească acum, în veacul acesta, de o sută de ori mai mult: case, frați, surori, mame, copii și holde, împreună cu prigoniri; iar în veacul viitor, viața vecinică.NTR — Marcu 10:30

    31 Mulți din cei dintîi vor fi cei de pe urmă, și mulți din cei de pe urmă vor fi cei dintîi.”NTR — Marcu 10:31

    32 Ei erau pe drum și se suiau la Ierusalim; și Isus mergea înaintea lor. Ucenicii erau turburați, și mergeau îngroziți după El. Isus a luat iarăși la El pe cei doisprezece și a început să le vorbească despre lucrurile cari aveau să I se întâmple.NTR — Marcu 10:32

    33 “Iată”, a zis El, “ne suim la Ierusalim, și Fiul omului va fi dat în mînile preoților celor mai de seamă și cărturarilor. Ei Îl vor osîndi la moarte, și -L vor da în mînile Neamurilor,NTR — Marcu 10:33

    34 cari își vor bate joc de El, Îl vor bate cu nuiele, Îl vor scuipa și -L vor omorî; dar, după trei zile, va învia.”NTR — Marcu 10:34

    35 Fiii lui Zebedei, Iacov și Ioan, au venit la Isus și I-au zis: “Învățătorule, am vrea să ne faci ce-Ți vom cere.”NTR — Marcu 10:35

    36 El le -a zis: “Ce voiți să vă fac?”NTR — Marcu 10:36

    37 “Dă-ne,” I-au zis ei, “să ședem unul la dreapta Ta și altul la stînga Ta, cînd vei fi îmbrăcat în slava Ta.”NTR — Marcu 10:37

    38 Isus le -a răspuns: “Nu știți ce cereți. Puteți voi să beți paharul, pe care am să -l beau Eu, sau să fiți botezați cu botezul cu care am să fiu botezat Eu?”NTR — Marcu 10:38

    39 “Putem,” au zis ei. Și Isus le -a răspuns: “Este adevărat că paharul pe care -l voi bea Eu, îl veți bea, și cu botezul cu care voi fi botezat Eu, veți fi botezați;NTR — Marcu 10:39

    40 dar cinstea de a ședea la dreapta sau la stînga Mea, nu atîrnă de Mine s'o dau, ci ea este numai pentru aceia pentru cari a fost pregătită.”NTR — Marcu 10:40

    41 Cei zece, cînd au auzit lucrul acesta, au început să se mînie pe Iacov și pe Ioan.NTR — Marcu 10:41

    42 Isus i -a chemat la El, și le -a zis: “Știți că cei priviți drept cîrmuitori ai neamurilor, domnesc peste ele, și mai marii lor le poruncesc cu stăpînire.NTR — Marcu 10:42

    43 Dar între voi să nu fie așa. Ci oricare va vrea să fie mare între voi, să fie slujitorul vostru;NTR — Marcu 10:43

    44 și oricare va vrea să fie cel dintîi între voi, să fie robul tuturor.NTR — Marcu 10:44

    45 Căci Fiul omului n'a venit să I se slujească, ci El să slujească și să-Și dea viața răscumpărare pentru mulți!”NTR — Marcu 10:45

    46 Au ajuns la Ierihon. Și pe cînd ieșea Isus din Ierihon cu ucenicii Săi și cu o mare mulțime de oameni, fiul lui Timeu, Bartimeu, un cerșetor orb, ședea jos lîngă drum, și cerea de milă.NTR — Marcu 10:46

    47 El a auzit că trece Isus din Nazaret, și a început să strige: “Isuse, Fiul lui David, ai milă de mine!”NTR — Marcu 10:47

    48 Mulți îl certau să tacă; dar el și mai tare striga: “Fiul lui David, ai milă de mine!”NTR — Marcu 10:48

    49 Isus S'a oprit, și a zis: “Chemați -l!” Au chemat pe orb, și i-au zis: “Îndrăznește, scoală-te, căci te cheamă.”NTR — Marcu 10:49

    50 Orbul și -a aruncat haina; a sărit, și a venit la Isus.NTR — Marcu 10:50

    51 Isus a luat cuvîntul, și i -a zis: “Ce vrei să-ți fac?” “Rabuni,” I -a răspuns orbul, “să capăt vederea.”NTR — Marcu 10:51

    52 Și Isus i -a zis: “Du-te, credința ta te -a mîntuit.” Îndată orbul și -a căpătat vederea, și a mers pe drum după Isus.NTR — Marcu 10:52

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents