Capitolul 42 — Tradiția
Sperând să-l vadă pe Isus la Paște, cărturarii și fariseii Îi pregătiseră o cursă. Dar, știind lucrul acesta, Isus a lipsit de la această adunare. “Atunci niște farisei și niște cărturari din Ierusalim au venit la Isus.” Fiindcă n-a mers El la ei, au venit ei la El. Câtva timp, păruse că galileenii L-ar primi pe Isus ca Mesia și că puterea autorităților religioase în ținutul acela ar fi sfărâmată. Misiunea celor doisprezece a arătat însă întinderea lucrării lui Isus și i-a adus pe ucenici în conflict direct cu rabinii, provocând din nou gelozia mai marilor din Ierusalim. Iscoadele trimise la Capernaum, la începutul lucrării Lui, care încercaseră să-L acuze de călcarea Sabatului, fuseseră puse în încurcătură, iar rabinii erau hotărâți să-și înfăptuiască planul. De astă dată, a fost trimisă o nouă delegație, să-I urmărească mișcările și să găsească vreo acuzație împotriva Lui.HLL 395.1
Ca și mai înainte, motivele de plângere împotriva Lui erau că nu lua în seamă tradițiile care împovărau Legea lui Dumnezeu. După cum se spunea, aceste tradiții aveau ca scop să susțină păzirea legii, dar ajunseseră să fie privite ca fiind mai sfinte decât legea însăși. Când veneau în conflict cu poruncile date pe Sinai, erau puse mai presus preceptele rabinilor.HLL 395.2
Între datinile asupra cărora se stăruia mai mult era și aceea a curățirii ceremoniale. Neglijarea săvârșirii unor ritualuri înainte de a mânca era socotită ca un păcat foarte mare, care trebuia pedepsit atât în lumea de acum, cât și în cea viitoare; omorârea celui care călca datina era privită ca o mare virtute.HLL 395.3
Rânduielile cu privire la curățire erau nenumărate. Viața întreagă de abia ajungea ca cineva să le cunoască pe toate. Viața acelora care încercau să țină cerințele rabinice era o luptă neîncetată împotriva unor întinări ceremoniale și un șir nesfârșit de spălări și curățiri. În timp ce oamenii erau ocupați cu lucruri și cu detalii lipsite de importanță și cu ritualuri pe care Dumnezeu nu le ceruse, atenția le era îndepărtată de la marile principii ale Legii Sale.HLL 396.1
Hristos și ucenicii Lui nu respectau aceste spălări ceremoniale și iscoadele au făcut din aceasta temeiul acuzațiilor lor. Cu toate acestea, nu L-au atacat direct pe Hristos, ci au veni la El criticându-i pe ucenici. Când au ajuns în fața mulțimii, au spus: “Pentru ce calcă ucenicii Tăi datina bătrânilor? Căci nu-și spală mâinile când mănâncă”.HLL 396.2
Ori de câte ori solia adevărului cercetează sufletele cu putere deosebită, Satana își trimite agenții pentru a începe o luptă asupra lucrurilor de mică însemnătate. În felul acesta, el caută să îndepărteze mintea de la adevărata problemă. Ori de câte ori începe o lucrare bună, se găsesc și batjocoritori gata să intre în ceartă cu privire la forme sau amănunte tehnice, pentru a îndepărta gândirea de la realitățile vii. Când se simte că Dumnezeu lucrează în chip deosebit pentru poporul Său, acesta să nu se lase atras în controverse care vor aduce numai ruina sufletelor. Problemele care trebuie să ne preocupe sunt: Am eu credință mântuitoare în Fiul lui Dumnezeu? Este viața mea în armonie cu Legea divină? “Cine crede în Fiul, are viața veșnică; dar cine nu crede în Fiul, nu va vedea viața.” “Și prin aceasta știm că Îl cunoaștem, dacă păzim poruncile Lui.” (Ioan 3, 36; 1 Ioan 2, 3.)HLL 396.3
Isus n-a făcut nici o încercare să Se apere pe Sine sau pe ucenici. El n-a făcut nici o referire la acuzațiile aduse împotriva Sa, ci a căutat să arate spiritul care-i stăpânea pe aceia care se țineau de ceremonii omenești. El le-a dat o pildă despre ceea ce făceau fără încetare și chiar înainte de a veni să-L caute pe El. “Ați desființat frumos porunca lui Dumnezeu”, a zis El, “ca să țineți datina voastră. Căci Moise a zis: ‘Să cinstești pe tatăl tău și pe mama ta’; și ‘cine va grăi de rău pe tatăl și pe mama sa, să fie pedepsit cu moartea’. Voi dimpotrivă ziceți: ‘Dacă un om va spune tatălui sau mamei sale: Ori cu ce te-aș putea ajuta, este “Corban”, adică dat lui Dumnezeu, face bine, și nu-l mai lăsați să facă nimic pentru tatăl său sau pentru mama sa’.” Ei dădeau la o parte porunca a cincea, ca și cum n-ar fi fost de nici o valoare, dar se țineau cu multă stăruință de tradițiile bătrânilor. Ei îi învățau pe oameni că dedicarea averii lor templului era o datorie mai sfântă decât ajutorarea părinților lor și că, oricât ar fi fost de mare nevoia, era un sacrilegiu să dai tatălui sau mamei vreo parte din ceea ce se consacrase în felul acesta. Un copil care nu-și împlinea datoria putea să pronunțe cuvântul “Corban” asupra proprietății sale, consacrând-o în felul acesta lui Dumnezeu, și putea să o păstreze pentru folosul propriu toată viața, iar după moarte o punea în slujba templului. În felul acesta el era liber ca, atât în viață, cât și la moarte, să nu-i onoreze pe părinți și să-i lipsească de drepturile lor sub pretextul unei așa-zise consacrări lui Dumnezeu.HLL 396.4
Hristos n-a diminuat niciodată prin cuvânt sau faptă obligația omului de a aduce daruri sau jertfe lui Dumnezeu. Hristos Însuși a dat îndrumările din lege cu privire la zecimi și daruri. Când era pe pământ, a lăudat-o înaintea oamenilor pe femeia sărmană, care a dat în tezaurul templului tot ce avea. Dar zelul fățarnic pentru Dumnezeu al preoților și rabinilor era o aparență cu care să-și acopere dorința de înălțare. Oamenii erau înșelați. Ei purtau sarcini grele, pe care Dumnezeu nu le impusese. Nici chiar ucenicii lui Hristos nu erau liberi cu totul de jugul care fusese pus asupra lor prin prejudecățile moștenite și prin autoritatea rabinică. Acum, dezvăluind adevăratul spirit al rabinilor, Isus a căutat să elibereze din sclavia tradiției pe toți aceia care doreau din toată inima să slujească pe Dumnezeu.HLL 397.1
“Fățarnicilor”, a zis El, adresându-Se iscoadelor șirete, “bine a proorocit Isaia despre voi, după cum este scris: ‘Norodul acesta Mă cinstește cu buzele, dar inima lui este departe de Mine. Degeaba Mă cinstesc ei, dând învățături care nu sunt decât niște porunci omenești’”. Cuvintele lui Hristos erau o acuzație pentru întregul sistem fariseic. El declară că, așezând pretențiile lor mai presus de principiile divine, rabinii se așezau mai presus de Dumnezeu.HLL 397.2
Delegații de la Ierusalim s-au umplut de mânie. Ei nu puteau să-L acuze pe Hristos că a călcat legea dată pe Sinai, deoarece El vorbea ca apărător al ei împotriva tradițiilor. Marile precepte ale legii pe care El le prezentase se arătau într-un contrast izbitor cu rânduielile meschine inventate de om.HLL 397.3
Atât față de mulțime, cât și, mai târziu, mai pe deplin față de ucenici, Isus a arătat că întinarea nu vine din afară, ci dinăuntru. Atât curăția, cât și necurăția aparțin inimii. Fapta rea, cuvântul rău, gândul rău, călcarea Legii lui Dumnezeu întinează pe om, și nu neglijarea lucrurilor din afară.HLL 397.4
Ucenicii au observat mânia manifestată de iscoade, când a fost demascată învățătura lor rătăcită. Ei au văzut privirile lor încruntate și au auzit cuvintele spuse printre dinți, prin care își arătau nemulțumirea și dorința de răzbunare. Uitând de câte ori Isus dăduse dovadă că El citea în inimă ca într-o carte deschisă, ei I-au vorbit despre efectele cuvintelor Sale. Sperând că ar putea să împace pe acești funcționari de stat înfuriați, ei I-au spus lui Hristos: “Știi că fariseii au găsit pricină de poticnire în cuvintele pe care le-au auzit?”HLL 398.1
El a răspuns: “Orice răsad, pe care nu l-a sădit Tatăl Meu cel ceresc, va fi smuls din rădăcină”. Obiceiurile și tradițiile așa de mult apreciate de rabini erau din lumea aceasta, nu din cer. Oricât de mare era autoritatea lor față de popor, ele nu puteau să reziste, dacă erau puse la probă de Dumnezeu. Orice invenție omenească pusă în locul poruncilor lui Dumnezeu va fi socotită ca fiind fără valoare, în ziua aceea când “Dumnezeu va aduce orice faptă la judecată, și judecata aceasta se va face cu privire la tot ce este ascuns, fie bine, fie rău.” (Eclesiastul 12, 14.)HLL 398.2
Înlocuirea poruncilor lui Dumnezeu prin precepte omenești n-a încetat. Chiar și între creștini se găsesc așezăminte și practici care n-au o temelie mai bună decât tradițiile părinților. Asemenea întocmiri, întemeiate pe autoritatea omenească, le-au înlocuit pe cele dumnezeiești. Oamenii se agață de tradițiile lor, onorează obiceiurile și cultivă ura împotriva acelora care caută să le arate greșeala. Astăzi, când suntem invitați să atragem atenția asupra poruncilor lui Dumnezeu și a credinței lui Isus, vedem aceeași vrăjmășie care s-a dat pe față și în zilele lui Hristos. Despre poporul lui Dumnezeu din timpul sfârșitului, stă scris: “Balaurul, mâniat pe femeie, s-a dus să facă război cu rămășița seminței ei, care păzesc poruncile lui Dumnezeu și țin mărturia lui Isus Hristos.” (Apocalipsa 12, 17.)HLL 398.3
“Dar orice răsad, pe care nu l-a sădit Tatăl Meu cel ceresc, va fi smuls din rădăcină.” În locul autorității așa-numiților părinți ai bisericii, Dumnezeu ne poruncește să primim cuvântul Părintelui veșnic, Domnul cerului și al pământului. Numai aici se află adevărul neamestecat cu rătăcirea. David spune: “Sunt mai învățat decât toți învățătorii mei, căci mă gândesc la învățăturile Tale. Am mai multă pricepere decât bătrânii, căci păzesc poruncile Tale.” (Psalmii 119, 99.100.) Toți aceia care primesc autoritatea omenească, obiceiurile bisericii sau tradițiile părinților să ia aminte la avertizarea cuprinsă în cuvintele lui Hristos: “Degeaba Mă cinstesc ei, dând învățături care nu sunt decât niște porunci omenești”.HLL 398.4