Disciplina în cămin
Familii ordonate și bine disciplinate — Este datoria celor ce pretind că sunt creștini să prezinte lumii familii ordonate și disciplinate, familii care vor arăta puterea adevăratului creștinism. — (The Review and Herald, 13 aprilie, 1897.)ÎC 233.1
Nu este un lucru ușor să educi și instruiești copiii în mod înțelept. Pe măsură ce părinții încearcă să țină judecata și frica de Domnul înaintea lor, vor apare dificultăți. Copiii vor da pe față încăpățânarea lipită de inima lor, dragostea de nebunie și independență și ura față de restricție și disciplină. Ei practică înșelăciunea și rostesc neadevăruri. Prea mulți părinți, în loc de a-și pedepsi copiii pentru aceste greșeli, își închid ochii ca să nu vadă în profunzime sau să discearnă adevărata însemnătate a acestor lucruri. De aceea copii își continuă obiceiurile amăgitoare, formându-și caractere pe care Dumnezeu nu le poate aproba.ÎC 233.2
Standardul înălțat în Cuvântul lui Dumnezeu este lăsat la o parte de către unii părinți cărora nu le place să folosească, după cum se exprima cineva, cămașa de forță în educarea copiilor lor. Mulți părinți au neplăcere față de principiile Cuvântului lui Dumnezeu pentru că acestea așează prea multă răspundere asupra lor. Dar, privind dincolo de ele, așa cum toți părinții au datoria s-o facă, ele arată că metodele lui Dumnezeu sunt cele mai bune și că singura cale a siguranței și fericirii se află în ascultare de voia Lui. — (The Review and Herald, 30 martie, 1897.)ÎC 233.3
Restricția copiilor nu este o treabă ușoară — Cu starea actuală de lucruri în societate nu este o treabă ușoară pentru părinți să-și limiteze copiii și să-i instruiască potrivit cu regula biblică a binelui. Când îi educă în armonie cu învățăturile Cuvântului lui Dumnezeu și, ca Avraam din vechime, poruncesc casei lor după ei, copiii îi cred pe părinți prea grijulii și exagerat de pretențioși. — (The Signs of the Times, 17 aprilie, 1884.)ÎC 233.4
Idei false privind restricția — Dacă vreți binecuvântarea lui Dumnezeu, părinți, faceți cum a făcut Avraam. Reprimați răul și încurajați binele. Uneori poate fi necesar să porunciți în loc să consultați înclinația și plăcerea copiilor. — Letter 53, 1887.ÎC 234.1
A permite unui copil să-și urmeze impulsurile naturale înseamnă a-i îngădui să se degradeze și să devină expert în rău. Părinții înțelepți nu le vor spune copiilor lor: “Urmați-vă propria alegere; mergeți unde vreți și faceți ce vreți”, ci: “Ascultați de învățătura Domnului.” Trebuie făcute și aplicate reguli și legi înțelepte pentru ca frumusețea vieții de cămin să nu poată fi deteriorată. — (Counsels to Parents, Teachers, and Students, 112.)ÎC 234.2
De ce a pierit familia lui Acan — V-ați gândit de ce toți cei ce erau în legătură cu Acan au fost, de asemenea pedepsiți de Dumnezeu? Din cauză că nu au fost instruiți și educați potrivit cu indicațiile date lor în marele standard al legii lui Dumnezeu. Părinții lui Acan și-au educat fiul astfel încât acesta nu se simțea obligat să asculte Cuvântul Domnului. Principiile imprimate în viața lui l-au condus să lucreze cu copiii săi astfel încât și ei au fost corupți. Mintea acționează și reacționează asupra minții, iar pedeapsa ce a inclus și rudele lui Acan cu el descoperă faptul că toți erau implicați în păcat. — (Manuscript 67, 1894.)ÎC 234.3
Afecțiunea părintească oarbă este cel mai mare obstacol în educație — Păcatul neglijenței părintești este aproape universal. Prea adesea există dragoste oarbă pentru cei legați de noi prin legături naturale. Această afecțiune este dusă departe; nu este echilibrată nici de înțelepciune, nici de frica de Dumnezeu. Dragostea părintească oarbă este cel mai mare obstacol în calea educației adecvate a copiilor. Ea împiedică disciplina și educația cerute de Domnul. Uneori, din cauza acestei afecțiuni, părinții par lipsiți de judecată. Este ca mila șubredă a celui rău — cruzimea deghizată în veșmântul așa-numitei iubiri. Este un curent primejdios ce duce copiii la pierzare. — (The Review and Herald, 6 aprilie, 1897.)ÎC 234.4
Părinții se află într-un pericol permanent de a-și îngădui afecțiunile naturale în locul ascultării de legea lui Dumnezeu. Mulți părinți, pentru a plăcea copiilor lor, le permit ceea ce Dumnezeu interzice. — (The Review and Herald, 29 ianuarie, 1901.)ÎC 235.1
Părinții sunt responsabili pentru ceea ce ar fi putut fi copiii — Dacă tatăl și mama, ca învățători în cămin, îngăduie copiilor să ia frâul conducerii în mâinile lor și să devină nesupuși, sunt făcuți răspunzători pentru ceea ce ar fi putut fi copiii lor dacă ei nu le permiteau aceasta. — (The Review and Herald, 15 septembrie, 1904.)ÎC 235.2
Cei ce-și urmează înclinațiile proprii în afecțiune oarbă pentru copiii lor, îngăduindu-le satisfacerea dorințelor egoiste și nu poartă autoritatea lui Dumnezeu pentru a mustra păcatul și a corecta răul, fac să se vadă că ei onorează pe copiii lor cei răi mai mult decât Îl onorează pe Dumnezeu. Ei caută mai mult să-și protejeze reputația decât să-L slăvească pe Dumnezeu și sunt mai doritori să fie plăcuți copiilor lor decât Domnului.ÎC 235.3
Aceia care au prea puțin curaj să condamne răul sau care, prin indolență și lipsă de interes nu depun efort stăruitor să purifice familia sau biserica lui Dumnezeu, sunt făcuți răspunzători de răul ce ar putea rezulta din neglijarea datoriei lor. Noi suntem la fel de responsabili pentru relele ce le-am fi putut corecta în alții, prin exercitarea autorității părintești sau pastorale, ca și când faptele ar fi ale noastre proprii. — (Patriarchs and Prophets, 578.)ÎC 235.4
Nu este loc pentru părtinire — Este foarte natural pentru părinți să fie părtinitori cu copiii lor. În special dacă acești părinți simt că ei înșiși posedă calități superioare, își vor privi copiii ca fiind superiori altora. Așadar, multe lucruri ce ar fi dezaprobate cu severitate în alții, sunt neglijate în copiii lor ca fiind acte de istețime și inteligență. În timp ce această subiectivitate este naturală, este nedreaptă și necreștinească. Un mare rău este făcut copiilor când permitem greșelilor lor să rămână necorectate. — (The Signs of the Times, 24 noiembrie, 1881.)ÎC 236.1
Nu faceți compromis cu răul — Trebuie făcut clar faptul că guvernarea lui Dumnezeu nu cunoaște compromis cu răul. Neascultarea nu trebuie tolerată nici acasă, nici la școală. Nici un părinte sau profesor care are pe inimă bunăstarea celor ce se află sub îngrijirea lui nu va face compromis cu încăpățânarea ce sfidează autoritatea sau recurge la eschivare pentru a scăpa de ascultare. Nu dragostea, ci sentimentalismul nu se poartă corect cu păcatul și încearcă să asigure ascultarea prin rugăminte sau mituire, iar în final acceptă un substituent în locul lucrului cerut. — (Education, 290.)ÎC 236.2
În nenumărate familii există astăzi prea multă îngăduință de sine și neascultare trecute cu vederea pentru a nu fi corectate sau este manifestat un spirit apăsător, de stăpân, ce creează cele mai mari rele în natura copiilor. Părinții îi corectează uneori într-un mod atât de nechibzuit încât viața le este făcută nefericită, iar ei pierd tot respectul pentru tată, mamă, frați și surori. — (Letter 75, 1898.)ÎC 236.3
Părinții nu reușesc să înțeleagă corect principiile — Este dureros să vezi lipsa de pricepere a părinților în exersarea autorității date lor de Dumnezeu. Bărbați care în orice altceva sunt consecvenți și inteligenți eșuează în ceea ce privește înțelegerea principiilor ce ar trebui să fie aplicate în instruirea micuților lor. Ei nu reușesc să le dea învățături corecte exact la timpul potrivit, când este cea mai mare nevoie de instrucțiuni drepte, un exemplu bun și o hotărâre neclintită pentru a conduce pe drumul bun mințile neexperimentate și ignorante în ceea ce privește influențele înșelătoare și primejdioase cărora trebuie să le facă față oriunde. — (Manuscript 119, 1899.)ÎC 237.1
Cea mai mare suferință a venit asupra familiei omenești pentru că părinții s-au depărtat de planul divin ca să-și urmeze imaginația lor și ideile proprii dezvoltate în mod nedesăvârșit. Mulți părinți își urmează impulsul. Ei uită faptul că binele prezent și viitor al copiilor lor cere disciplină inteligentă. — (Manuscript 49, 1901.)ÎC 237.2
Dumnezeu nu acceptă nici o scuză pentru conducere greșită — Prea adesea revolta este statornicită în inimile copiilor prin disciplina greșită din partea părinților, când, dacă s-ar fi urmat altă cale, copiii și-ar fi format caractere bune și armonioase. — (Testimonies for the Church 3:532, 533.)ÎC 237.3
Câtă vreme părinții au puterea de a-i disciplina, educa și instrui pe copiii lor, să-și exercite această putere pentru Dumnezeu. El cere de la ei ascultare pură, fără greșeală și neabătută. Nu va accepta nimic altceva. El nu va scuza conducerea greșită a copiilor. — (The Review and Herald, 13 aprilie, 1897.)ÎC 237.4
Biruiți spiritul natural al încăpățânării — Unii copii sunt în mod natural mai încăpățânați decât alții și nu se vor supune disciplinei. În consecință, ei se fac neplăcuți și dezagreabili. Dacă mama nu are înțelepciunea să lucreze cu această fază a caracterului, va urma cea mai nefericită stare de lucruri, deoarece astfel de copii își vor avea propria cale spre distrugerea lor. Dar cât de teribil este ca un copil să nutrească un spirit al încăpățânării nu numai în copilărie, ci și în anii de mai târziu și din cauza lipsei de înțelegere din copilărie ei nutresc, la maturitate, amărăciune și răutate împotriva mamei care n-a reușit să-și pună copiii sub restricție. — (Manuscript 18, 1891.)ÎC 237.5
Nu spune niciodată copilului: “Nu pot face nimic cu tine” — Niciodată să nu te audă copilul spunând: “Nu pot face nimic cu tine”. Atâta vreme cât putem avea acces la tronul lui Dumnezeu, noi ca părinți ar trebui să fim rușinați să rostim asemenea cuvinte. Strigă la Domnul Isus și El te va ajuta să-ți aduci micuții la El. — (The Review and Herald, 16 iulie, 1895.)ÎC 238.1
Guvernarea familiei să fie studiată sârguincios — Am auzit mame spunând că nu pot să guverneze, cum pot altele, că acesta este un talent deosebit pe care ele nu-l posedă. Acelea care își dau seama de deficiența lor în această privință ar trebui să facă din subiectul conducerii familiei studiul lor cel mai sârguincios. Și totuși, cele mai valoroase sugestii ale altora nu trebuie adoptate fără chibzuială și discernământ. Acestea s-ar putea să nu fie adaptate în mod egal circumstanțelor fiecărei mame sau unei anumite dispoziții și unui anumit temperament al fiecărui copil din familie. Mama să studieze cu atenție experiența altora, să noteze diferența dintre metodele lor și ale ei și, cu grijă, să le încerce pe acelea ce pot fi de o reală valoare. Dacă un mod de disciplină nu aduce rezultatele dorite, să fie încercat alt plan, iar efectele să fie urmărite cu atenție.ÎC 238.2
Mai presus decât toate celelalte, mamele trebuie să se obișnuiască cu gândirea și cercetarea. Dacă vor persevera pe această cale, ele vor observa că dobândesc capacitatea în care se credeau deficitare și că învață să formeze în mod corect caracterele copiilor lor. Rezultatele muncii și gândirii dedicate acestei lucrări vor fi văzute în ascultarea, simplitatea, modestia și puritatea copiilor și vor răsplăti cu îmbelșugare tot efortul depus. — (The Signs of the Times, 11 martie, 1886.)ÎC 238.3
Părinții să fie uniți în disciplină — Mama ar trebui să aibă întotdeauna cooperarea tatălui în eforturile ei de a pune temelia unui bun caracter creștin în copiii săi. Un tată care-și iubește copiii n-ar trebui să închidă ochii la greșelile lor pe motivul că nu este plăcut să administreze corecția. — (Testimonies For The Church 1:546, 547.)ÎC 239.1
În mintea copilului trebuie să fie statornicite principii corecte. Dacă părinții sunt uniți în această lucrare de disciplină, copilul va înțelege ce se cere de la el. Dar dacă tatăl, prin cuvinte sau privire arată că nu aprobă disciplina mamei, dacă simte că ea este prea strictă și crede că el trebuie să compenseze asprimea cu răsfăț și indulgență, copilul va fi ruinat. Înșelăciunea va fi practicată de părinții îngăduitori, iar copilul va învăța curând că poate face ce-i place. Părinții care comit acest păcat împotriva copiilor, sunt răspunzători de pierderea sufletelor lor. — (Manuscript 58, 1899.)ÎC 239.2
Influența combinată a afecțiunii și autorității — Lăsați ca lumina harului ceresc să strălucească în caracterul vostru, pentru a putea fi raze de soare în cămin. Să fie pace, cuvinte plăcute și fețe voioase. Aceasta nu este acea dragoste oarbă, acea delicatețe ce încurajează păcatul prin indulgență neînțeleaptă și care este cea mai mare cruzime, nu este acea iubire falsă ce permite copiilor să conducă și-i face pe părinți sclavii capriciilor lor. N-ar trebui să existe părtinire părintească, nici opresiune; influența combinată a iubirii și autorității va așeza tiparul bun asupra familiei. — (The Review and Herald, 15 septembrie, 1891.)ÎC 239.3
Reprezentați caracterul lui Dumnezeu în disciplină — Fiți buni, hotărâți în îndeplinirea învățăturilor Bibliei, dar liberi de orice patimă. Țineți minte că atunci când deveniți aspri și iritabili în fața micuților voștri îi învățați să fie la fel. Dumnezeu vă cere să-i educați pe copii folosind în disciplina voastră toată tactica unui învățător înțelept, stăpânit de Dumnezeu. Dacă puterea transformatoare a lui Dumnezeu este exercitată în căminul vostru, voi înșivă veți avea mereu de învățat. Veți reprezenta caracterul Domnului Hristos, iar eforturile voastre în această direcție vor plăcea lui Dumnezeu. Nu neglijați niciodată lucrarea ce trebuie făcută pentru membrii mai mici ai familiei Domnului. Părinți, voi sunteți lumina căminului vostru. Lăsați atunci lumina voastră să lumineze în cuvinte plăcute și în tonuri mângâietoare ale vocii. Îndepărtați din ele tot veninul prin rugăciune la Dumnezeu pentru stăpânire de sine, iar îngerii vor fi în căminul vostru pentru că ei vor remarca lumina voastră. Disciplina ce o dați copiilor în familia voastră condusă în mod corect va merge în torente puternice și limpezi mai departe, spre lume. — (Manuscript 142, 1898.)ÎC 240.1
Nici o deviere de la principiile drepte — În vechime se acorda atenție autorității părintești. Copiii erau atunci supuși părinților lor cu frică și respect pentru ei, dar în aceste ultime zile ordinea este inversată. Unii părinți sunt supuși copiilor lor. Se tem să se opună voinței copiilor și prin urmare cedează. Dar atâta timp cât copiii se află sub acoperișul părinților lor, depinzând de ei, ar trebui să le fie supuși. Părinții trebuie să lucreze cu hotărâre, cerând ca părerile lor despre ceea ce este corect să fie urmate întocmai. — (Testimonies For The Church 1:216, 217.)ÎC 240.2
Dacă neascultarea voită persistă, luați măsuri extreme — Unii părinți indulgenți și orbi în dragostea lor se tem să exercite acea autoritate sănătoasă asupra fiilor lor neascultători, ca nu cumva aceștia să fugă de acasă. Ar fi mai bine pentru unii să facă așa decât să rămână acasă, să trăiască pe seama bunurilor asigurate de părinți și în același timp să calce în picioare toată autoritatea, atât umană, cât și divină. Pentru asemenea copii cea mai folositoare experiență ar fi să aibă din plin acea independență ce o cred foarte de dorit, ca să învețe că este nevoie de străduință ca să trăiești. Părinții să-i spună băiatului care amenință că fuge de acasă: “Fiul meu, dacă tu ești hotărât să părăsești căminul mai degrabă decât să fii de acord cu regulile drepte și bune, noi n-o să te împiedicăm. Dacă tu crezi că o să găsești lumea mai prietenoasă decât părinții care te-au crescut din pruncie, trebuie să înveți din greșeala ta. Când dorești să vii acasă la tatăl tău, să fii supus autorității lui, ești binevenit. Obligațiile sunt reciproce. Atâta timp cât ai mâncare, îmbrăcăminte și îngrijire părintească, te afli, în schimb, sub obligația de a asculta de regulile căminului și de disciplina sănătoasă. Casa mea nu poate fi poluată cu miros greu de tutun, cu lucruri profane sau cu beție. Eu doresc ca îngerii lui Dumnezeu să vină în căminul meu. Dacă ești deplin hotărât să-l slujești pe Satana, te vei simți la fel de bine departe, cu aceia a căror companie o iubești, ca și când ai fi acasă.”ÎC 241.1
O astfel de purtare ar corecta calea descendentă a mii de suflete. Dar prea adesea copiii știu că, chiar dacă fac ce pot mai rău, totuși o mamă neînțeleaptă va pleda pentru ei și le va ascunde greșeala. Mulți fii răzvrătiți jubilează din cauză că părinții nu au curajul să-i împiedice.... Ei nu impun ascultare. Astfel de părinți își încurajează copiii în ușurătate și dezonorează pe Dumnezeu prin indulgența lor nesăbuită. Acești tineri rebeli și corupți sunt aceia care formează elementele cele mai greu de stăpânit din școli și colegii. — (The Review and Herald, 13 iunie, 1882.)ÎC 241.2
Nu obosiți în facerea binelui — Lucrarea părinților este continuă. N-ar trebui desfășurată în mod viguros într-o zi și neglijată în ziua următoare. Mulți sunt gata să înceapă lucrarea dar nu sunt doritori să persevereze în ea. Ei vor să facă ceva măreț, vreun sacrificiu mare dar se dau înapoi de la grija și efortul neîntrerupt în lucrurile mici ale vieții de fiecare zi, de la disciplinarea și instruirea frecventă a tendințelor nesupuse, de la lucrarea de a da învățătură, mustrare și încurajare, puțin câte puțin, după cum este nevoie. Ei doresc să-i vadă pe copii corectându-și greșelile și formându-și caracterele de-odată, ajungând în vârful muntelui dintr-un salt și nu prin pași succesivi. Iar pentru că speranțele lor nu sunt realizate imediat, se descurajează. Astfel de persoane să prindă curaj gândindu-se la cuvintele apostolului: “Să nu obosim în facerea binelui: căci la vremea potrivită vom secera dacă nu vom cădea de oboseală.” — (The Signs of the Times, 24 noiembrie, 1881.)ÎC 242.1
Copiii păzitori ai Sabatului pot deveni nerăbdători la limitări și cred că părinții lor sunt prea stricți; pot apărea chiar sentimente grele și gânduri de nemulțumire și nefericire pot fi nutrite de ei împotriva acelora care lucrează pentru binele lor prezent și viitor. Dar dacă vor mai trece câțiva ani, ei își vor binecuvânta părinții pentru acea grijă strictă și veghere credincioasă asupra lor la vârsta când erau lipsiți de experiență. — (Testimonies For The Church 1:400.)ÎC 242.2
Citește avertismentele din Cuvântul lui Dumnezeu — Când copiii greșesc, părinții ar trebui să-și facă timp să le citească cu delicatețe din Cuvântul lui Dumnezeu avertismente ce se aplică în special în cazul lor. Când sunt încercați, ispitiți sau descurajați amintiți-le cuvinte prețioase de mângâiere și, cu blândețe, conduceți-i să-și pună încrederea în Domnul Isus. Astfel, mintea tânără poate fi îndrumată spre ceea ce este curat și nobil. Pe măsură ce marile probleme ale vieții și felul în care Dumnezeu lucrează cu oamenii sunt dezvăluite înțelegerii și în timp ce lecțiile adevărului divin sunt imprimate asupra inimii, puterile minții sunt exersate, iar judecata este angajată. În felul acesta părinții pot să modeleze zilnic caracterele copiilor lor, ca ei să poată fi calificați pentru viața viitoare. — (The Review and Herald, 13 iunie, 1882.)ÎC 242.3