Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents

Îndrumarea copilului

 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Căminul și campania pentru temperanță

    Necumpătarea face ravagii — Necumpătarea își continuă încă ravagiile. Nelegiuirea sub orice formă stă ca o barieră puternică pentru a împiedica înaintarea adevărului și a neprihănirii. Rele sociale, născute din ignoranță și viciu, încă mai cauzează nenorociri nespuse și-și aruncă umbra vătămătoare atât asupra bisericii cât și asupra lumii. Stricăciunea în rândurile tineretului crește în loc să scadă. Nimic nu va ajuta la îndepărtarea acestui blestem devastator decât efortul stăruitor și continuu. Lupta cu patima și apetitul, cu obiceiurile rele și cu pasiunile nesfinte, va fi crâncenă și mortală. Numai aceia care acționează din principiu vor obține biruința în acest război. — (Temperance, 234).ÎC 401.1

    Necumpătarea este în creștere, în ciuda eforturilor depuse pentru a o stăpâni. Nu putem spune vreodată că suntem prea stăruitori în a căuta să-i împiedicăm înaintarea, în a-l ridica pe cel căzut și în a-l proteja de ispită pe cel slab. Cu slabele noastre mâini omenești nu putem face mult, dar avem un Ajutor sigur. Nu trebuie să uităm că Domnul Hristos poate ajunge la cele mai mari adâncimi ale suferinței și degradării omenești. El ne poate da ajutor să biruim chiar și acest demon al necumpătării. — (Christian Temperance and Bible Hygiene, 21).ÎC 401.2

    Abstinența totală este răspunsul — Singura cale pe care cineva poate fi sigur păzit de puterea necumpătării, este să se abțină cu totul de la vin, bere și băuturi tari. Noi trebuie să ne învățăm copiii că, pentru a fi plini de bărbăție, nu trebuie să atingă aceste lucruri. Dumnezeu ne-a arătat ce constituie adevărata bărbăție. Acela care biruiește va fi onorat și numele lui nu va fi șters din cartea vieții. — (Idem 37).ÎC 401.3

    Părinții, prin efort serios și perseverent, neinfluențați de obiceiurile vieții moderne, pot construi o fortăreață morală în jurul copiilor lor, ce-i va apăra de nenorocirile și crimele cauzate de intemperanță. Copiii nu trebuie lăsați să crească cum vor, dezvoltând, în mod nejustificat, trăsături ce ar trebui distruse chiar atunci când apar, ci să fie disciplinați cu grijă și educați să ia poziție de partea adevărului, reformei și abstinenței. Atunci, în orice criză, ei vor avea independență morală să țină piept furtunii de opoziție ce, cu siguranță, îi va asalta pe cei care stau în favoarea adevăratei reforme. — (Temperance, 214, 215).ÎC 402.1

    Necumpătarea este adesea rezultatul indulgenței în cămin — Mari eforturi sunt depuse în țara noastră pentru a doborî intemperanța dar este greu să înfrângi și să legi leul după ce a crescut mare. Dacă jumătate din aceste eforturi erau îndreptate spre iluminarea părinților cu privire la responsabilitățile lor în formarea obiceiurilor și caracterelor copiilor, ar fi putut aduce de o mie de ori mai mult bine decât din calea ce se urmează acum. Tuturor celor ce lucrează pentru temperanță le dorim succes, dar îi invităm să privească mai profund la cauza acestui rău împotriva căruia luptă și să intre mai profund și în mod mai perseverent în reformă. — (The Review and Herald, 23 septembrie, 1884).ÎC 402.2

    Pentru a ajunge la rădăcina necumpătării nu trebuie să ne limităm la folosirea alcoolului sau tutunului. Indolența, lipsa unei ținte sau tovărășiile rele pot fi cauza predispoziției. Adesea necumpătarea se găsește pe masa căminului, în familii ce se consideră strict cumpătate. Orice lucru care deranjează digestia, care creează excitații mintale necuvenite sau debilitează organismul în vreun fel, dereglând balanța puterilor intelectuale și fizice, slăbește controlul minții asupra trupului și în felul acesta tinde spre intemperanță. Decăderea multor tineri promițători poate fi cauzată de apetitul denaturat creat de o dietă nesănătoasă. — (Education, 202, 203).ÎC 402.3

    Mesele poporului nostru american sunt în general astfel preparate încât să predispună la beție. Pentru o mare categorie de oameni, principiul conducător este apetitul. Oricine își îngăduie pofta de a mânca prea des și alimente de o calitate slabă, își slăbește puterea de a rezista apetitului și patimilor în alte privințe, după cum și-a întărit predilecția pentru obiceiuri incorecte în mâncare. — (Testimonies for the Church 3:563).ÎC 403.1

    Ceaiul și cafeaua sunt factori contribuitori — Prin necumpătarea începută acasă, organele digestive devin mai întâi slăbite și, în curând, hrana obișnuită nu mai satisface apetitul. Se stabilesc condiții nesănătoase și există o poftă pentru mâncare mai excitantă. Ceaiul și cafeaua produc un efect imediat. Sub influența acestor otrăvuri, sistemul nervos este excitat și, pentru un timp, intelectul pare să fie înviorat și imaginația mai vie. Deoarece acești stimulenți produc efecte atât de plăcute, mulți trag concluzia că au nevoie de ele cu adevărat. Dar există întotdeauna o reacție. Sistemul nervos a împrumutat putere din resursele sale pentru viitor ca să le folosească în prezent. Și toată această înviorare este urmată de o depresie corespunzătoare. Caracterul brusc al ușurării obținute din ceai și cafea este o dovadă că ceea ce pare a fi tărie este numai excitare nervoasă și, în consecință, trebuie să fie o daună pentru organism. — (Christian Temperance and Bible Hygiene, 31).ÎC 403.2

    Tutunul, o otravă subtilă — Folosirea tutunului este un obicei care adesea afectează sistemul nervos într-un grad mai puternic decât o face alcoolul. El înfășoară victima în legăturile sclaviei mai puternic decât o face paharul cu otravă și obiceiul este mai greu de biruit. În multe cazuri, trupul și mintea sunt mai profund intoxicate de folosirea alcoolului decât de băuturile spirtoase deoarece aceasta este o otravă mai subtilă. — (Testimonies for the Church 3:562.)ÎC 403.3

    Tutunul ... afectează creierul și amorțește simțurile, așa încât mintea nu poate discerne clar lucrurile spirituale, în special acele adevăruri ce ar avea tendința să corecteze această îngăduință murdară. Aceia care folosesc tutunul, sub orice formă, nu sunt curați înaintea lui Dumnezeu. Este imposibil pentru ei, într-o așa practică ticăloasă, să slăvească pe Dumnezeu în trupul și în duhul lor, care sunt ale Lui. — (Counsels on Health, 81.)ÎC 404.1

    Tutunul slăbește creierul și-i paralizează simțurile fine. Folosirea lui produce o sete pentru băutură tare și, în foarte multe cazuri, așează temelia pentru obiceiul beției. — (Christian Temperance and Bible Hygiene, 17.)ÎC 404.2

    Efectele stimulenților și narcoticelor — Stimulenții și narcoticele au ca efect reducerea tăriei fizice și orice afectează trupul va afecta și mintea. Un stimulent s-ar putea să stârnească energiile pentru un timp și să producă activitate intelectuală și fizică, dar după ce trece influența înviorătoare, atât mintea cât și corpul vor fi într-o condiție mai rea decât înainte. Băuturile intoxicante și tutunul s-au dovedit a fi un blestem teribil pentru omenire, nu numai slăbind trupul și aducând confuzie minții, ci și pervertind principiile morale. Pe măsură ce judecata este îndepărtată de la conducere, patimile animalice vor avea controlul. Cu cât sunt folosite mai mult aceste otrăvuri, cu atât mai brutală va deveni natura. — (The Signs of the Times, 13 septembrie, 1910).ÎC 404.3

    Învățați-i pe copii să deteste stimulenții — Învățați-i pe copii voștri să urască excitanții. Cât de mulți dezvoltă în ei, fără să știe, un apetit pentru aceste lucruri! — (Christian Temperance and Bible Hygiene, 17).ÎC 404.4

    Dumnezeu îi cheamă pe părinți să-și păzească copiii de îngăduirea apetitului și mai ales de folosirea stimulenților și narcoticelor. Mesele părinților creștini n-ar trebui să fie niciodată încărcate cu condimente și ingrediente picante. — (The Review and Herald, 27 iunie, 1899).ÎC 405.1

    În acest secol rapid, cu cât mâncarea este mai puțin excitantă cu atât este mai bine. Cumpătarea în toate lucrurile și un refuz hotărât al poftei este singura cale sigură. — (Testimonies for the Church 3:561).ÎC 405.2

    O chemare pentru părinți — S-ar putea ca părinții să fi transmis copiilor lor o tendință spre apetit și patimă, ce va face mai dificilă lucrarea de educare și antrenare a acestor copii să fie strict cumpătați și să aibă obiceiuri pure și virtuoase. Dacă apetitul pentru alimente nesănătoase, pentru stimulenți și narcotice le-a fost transmis de către părinți ca moștenire, ce răspundere înfricoșată apasă asupra părinților să contracareze tendințele rele pe care le-au dat copiilor lor! Cât de serios și stăruitor ar trebui să-și îndeplinească părinții datoria, cu credință și speranță, pentru copiii lor nenorociți. — (Idem 567, 568).ÎC 405.3

    Gusturile și apetitul trebuie să fie educate — Părinții să facă prima lor ocupație aceea de a înțelege legile vieții și sănătății ca nu cumva prin prepararea hranei sau prin orice alte obiceiuri să facă ceva ce va dezvolta tendințe rele în copiii lor. Cu câtă atenție ar trebui să studieze mamele pregătirea mesei cu cele mai simple și mai sănătoase alimente, pentru ca organele digestive să nu poată fi slăbite, forțele nervoase să nu poată fi dezechilibrate și învățăturile pe care le dau copiilor lor să nu poată fi contracarate de mâncarea ce o pun înaintea lor. Această hrană sau slăbește sau întărește organele digestive și are mult de-a face cu sănătatea fizică și morală a copiilor care sunt proprietatea răscumpărată a lui Dumnezeu. — (Idem., 568).ÎC 405.4

    Ce răspundere sacră le este încredințată părinților — să protejeze constituția fizică și morală a copiilor lor, așa încât sistemul nervos să fie bine echilibrat și sufletul să nu fie în pericol! — (Ibid.).ÎC 406.1

    Surorile noastre pot face mult în măreața lucrare de salvare a altora așezând pe mesele lor numai mâncare sănătoasă și hrănitoare. Ele pot să-și folosească timpul lor prețios educând gusturile și apetitul copiilor, formând obiceiuri de cumpătare în toate lucrurile și încurajând lepădarea de sine și bunăvoința pentru binele altora. — (Idem 489).ÎC 406.2

    Părinții neglijenți sunt răspunzători — Mulți părinți, pentru a evita sarcina de a-și educa cu răbdare copiii în vederea stăpânirii de sine, le permit să mănânce și să bea oricând le place. Dorința de a satisface apetitul și de a mulțumi înclinația nu se micșorează cu înaintarea în vârstă, iar acești tineri răsfățați, pe măsură ce cresc, sunt stăpâniți de impuls și devin robii poftei. Când își ocupă locul și își încep viața lor în societate, sunt fără putere de a rezista ispitei. În cei lacomi la mâncare, în cei devotați tutunului, ... și în alcoolici vedem rezultatele rele ale educației greșite....ÎC 406.3

    Când auzim deplângerea bărbaților și femeilor creștine cu privire la relele teribile ale necumpătării, se ridică întrebarea: Cine i-a educat pe tineri? Cine a cultivat în ei pofte nesupuse? Cine și-a neglijat răspunderea solemnă a formării caracterelor lor pentru a fi folositori în această viață și pentru societatea îngerilor cerești în viața următoare? — (Christian Temperance and Bible Hygiene, 76.)ÎC 406.4

    Adevărata lucrare începe acasă — În cămin începe adevărata lucrare. Cea mai mare povară apasă asupra acelora care au răspunderea educării tinerilor și a formării caracterelor lor. Este o lucrare a mamelor aceea de a-i ajuta pe copii să-și formeze obiceiuri corecte și gusturi curate și să-și dezvolte vitalitatea morală, adevărata valoare morală. Învățați-i că ei nu trebuie să fie mânuiți de alții, că nu trebuie să se supună influențelor rele, ci să-i influențeze pe alții în bine, să-i înnobileze și să-i înalțe pe aceia cu care se întovărășesc. Învățați-i că, dacă au legătură cu Dumnezeu, vor avea putere de la El pentru a rezista celor mai aprige ispite. — (Idem 21, 22).ÎC 407.1

    Temperanța nu este un lucru cu care să se glumească — Mulți nu iau în serios subiectul cumpătării. Ei spun că Dumnezeu nu este preocupat de lucruri așa de mărunte cum ar fi ceea ce mâncăm sau bem. Dacă Domnul nu S-ar fi îngrijit de aceste lucruri, nu S-ar fi arătat soției lui Manoah dându-i instrucțiuni precise și poruncindu-i de două ori să fie atentă ca nu cumva să le neglijeze. Nu este aceasta o dovadă suficientă că El Se îngrijește de aceste lucruri? — (Temperance, 233, 234).ÎC 407.2

    Reforma începe cu mama — Atenția cu care mama ar trebui să vegheze asupra obiceiurilor sale de viețuire este arătată în Scripturi. — (The Ministry of Healing, 372).ÎC 407.3

    Reforma trebuie să înceapă cu mama înainte de nașterea copiilor ei; și dacă învățăturile lui Dumnezeu ar fi ascultate cu credincioșie, n-ar exista necumpătare. — The Signs of the Times, September 13, 1910.ÎC 407.4

    Nu numai obiceiurile mamei dar și educarea copilului era inclusă în instrucțiunile îngerului către părinții evrei. Nu era destul ca Samson, copilul care trebuia să elibereze pe Israel, să aibă o bună moștenire la nașterea lui. Aceasta trebuia să fie urmată de o educație atentă. El trebuia să fie antrenat din pruncie în obiceiuri de abstinență strictă....ÎC 407.5

    Instrucțiunile date cu privire la copiii evrei ne învăță că nimic din ceea ce afectează bunăstarea fizică a copilului nu trebuie să fie neglijat. Nimic nu este lipsit de importanță. Orice afectează sănătatea trupului are influență asupra minții și asupra caracterului. — (The Ministry of Healing, 379, 380).ÎC 408.1

    Cumpătarea și stăpânirea de sine trebuie să fie învățate din leagăn. Această lucrare revine într-o mare măsură mamei care, ajutată de tata, o poate îndeplini cu succes. — (The Review and Herald, 9 iulie, 1901).ÎC 408.2

    Continuați lecțiile acasă și la școală — Cel mai greu lucru este să schimbi obiceiurile ce au fost îngăduite multă vreme în viață și au educat apetitul. Demonul necumpătării nu este biruit ușor. El are o putere uriașă și este greu de învins. Dar părinții să înceapă lupta împotriva intemperanței acasă, în propriile familii, iar principiile pe care le predau copiilor, să le urmeze din fragedă pruncie și atunci pot spera să aibă succes. Mame, veți fi răsplătite dacă folosiți orele prețioase, date vouă de Dumnezeu, în formarea, dezvoltarea și educarea caracterelor copiilor voștri și în a-i învăța să adere cu strictețe la principiile cumpătării în mâncare și băutură. — (Testimonies for the Church 3:567).ÎC 408.3

    În fiecare școală și în fiecare cămin trebuie date învățături în acest domeniu. Tinerii și copiii trebuie să înțeleagă rolul alcoolului, tutunului și ale altor otrăvuri asemănătoare în a distruge corpul, a întuneca mintea și a trezi senzualitatea sufletului. Să fie făcut clar faptul că nici unul din cei care folosesc aceste lucruri nu poate să mai aibă tăria deplină a facultăților sale fizice, intelectuale sau morale. — (Education, 202).ÎC 408.4

    Arătați clar efectul devierilor mici — Trebuie să ne păzim de începutul răului. În instrucțiunile date tinerilor trebuie arătat foarte clar efectul devierilor, în aparență mici, de la ceea ce este drept.... Tinerii să fie impresionați de gândul că trebuie să fie stăpâni și nu robi. Dumnezeu i-a făcut conducători ai împărăției din ei, iar ei trebuie să-și exercite guvernarea dată de cer. Când asemenea învățătură este dată cu credincioșie, rezultatele se vor întinde dincolo de acești tineri. Influențele vor ajunge și vor salva mii de bărbați și femei care sunt chiar pe pragul pierzării. — (Idem 203, 204).ÎC 409.1

    Clădiți putere morală de a rezista ispitei — Este nevoie de efort individual depus de partea cea bună ca să supună răul crescând al necumpătării. O, dacă am putea găsi cuvinte ce să topească și să ardă în calea lor către inima fiecărui părinte din țară! — (Pacific Health Journal, mai, 1890.)ÎC 409.2

    Părinții pot să așeze temelia unei vieți sănătoase și fericite pentru copiii lor. Pot să-i trimită din familiile lor cu putere morală de a rezista ispitei, cu curaj și tărie de a lupta cu succes cu problemele vieții. Ei pot să inspire în ei ținta și să le dezvolte dorința de a-și face viața o slavă pentru Dumnezeu și o binecuvântare pentru lume. Ei pot să facă drumuri drepte pentru picioarele lor, prin soare și nor, spre înălțimile slăvite de sus. — (The Ministry of Healing, 352.)ÎC 409.3

    Dumnezeu ne cheamă să stăm pe platforma întinsă a cumpătării în mâncare, băutură și îmbrăcăminte. Părinți, nu vă veți trezi la responsabilitățile date de Dumnezeu? Studiați principiile reformei sanitare și învățați-i pe copiii voștri că drumul lepădării de sine este singura cale sigură. — (Manuscript 86, 1897.)ÎC 409.4

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents