Voința, un factor în succes

Fiecare copil trebuie să înțeleagă puterea voinței — Voința este puterea conducătoare în natura omului, aducând toate celelalte facultăți sub stăpânirea ei. Voința nu este gustul sau înclinația, ci puterea hotărâtoare ce lucrează în copiii oamenilor ascultarea sau neascultarea de Dumnezeu. — (Testimonies for the Church 5:513.)ÎC 209.1

Fiecare copil trebuie să înțeleagă adevărata forță a voinței. El ar trebui condus să vadă ce mare este responsabilitatea implicată în acest dar. Voința este ... puterea de decizie sau de alegere. — (Education, 289.)ÎC 209.2

Succesul vine atunci când voința este supusă lui Dumnezeu — Fiecare ființă umană înzestrată cu rațiune are putere să aleagă binele. În fiecare experiență a vieții, Cuvântul lui Dumnezeu adresat nouă este: “Alegeți astăzi cui vreți să slujiți.” Iosua 24, 15. Fiecare își poate așeza voința de partea voinței lui Dumnezeu, poate alege să-L asculte, iar prin aceasta, unindu-se cu forțele divine, poate sta acolo unde nimic nu-l poate forța să facă rău. În fiecare tânăr și în fiecare copil există puterea de a forma, cu ajutorul lui Dumnezeu, un caracter integru, și de a trăi o viață utilă.ÎC 209.3

Părintele sau învățătorul care dă astfel de învățături încât îl educă pe copil să fie stăpân pe sine, va fi cel mai folositor și întotdeauna plin de succes. Pentru observatorul superficial, lucrarea lui poate părea a nu fi cea mai avantajoasă, poate să nu fie apreciată așa de mult ca a unuia care ține mintea și voința copilului sub autoritate absolută, dar anii ce vor veni vor arăta rezultatul metodei mai bune de educație. — (Ibid.)ÎC 209.4

Nu slăbiți, ci orientați voința copilului — Păstrați toată tăria voinței, deoarece ființa umană are nevoie de ea în întregime, dar dați-i orientarea potrivită. Tratați-o cu înțelepciune și blândețe ca pe o comoară sacră. N-o sfărâmați în bucăți, ci, prin învățătură și exemplu corect, modelați-o și finisați-o cu înțelepciune până ce copilul ajunge la vârsta responsabilității. — (Counsels to Parents, Teachers, and Students, 116.)ÎC 210.1

Copiii trebuie învățați de timpuriu să-și supună voința și înclinația lor voinței și autorității părinților. Când părinții le predau copiilor lor aceste lecții, ei îi educă să se supună lui Dumnezeu, ascultând de cerințele Sale, și îi pregătesc să fie membri ai familiei lui Hristos. — (Manuscript 119, 1899.)ÎC 210.2

A fi îndrumat, nu zdrobit — Studiul părinților și învățătorilor ar trebui să fie căutarea modului de a orienta dezvoltarea copilului, fără a o stânjeni prin control exagerat. Prea multă conducere este la fel de rea ca și prea puțină. Efortul de a “frânge voința” unui copil este o greșeală teribilă. Mințile sunt constituite în mod diferit; în timp ce forța poate asigura supunere exterioară, în multe cazuri rezultatul este o răzvrătire și mai hotărâtă a inimii copilului. Chiar dacă părintele sau învățătorul ar avea succes în câștigarea controlului pe care-l urmărește, rezultatul poate fi dăunător pentru copil....ÎC 210.3

Deoarece supunerea este mult mai dificilă pentru unii elevi decât pentru alții, învățătorul trebuie să facă ascultarea de cerințele lui cât mai ușoară cu putință. Voința să fie îndrumată și modelată, nu ignorată sau strivită. — (Education, 288, 289.)ÎC 210.4

Îndrumă; nu mâna niciodată — Permiteți-le copiilor de sub îngrijirea voastră să aibă o individualitate, așa cum aveți și voi. Încercați întotdeauna să-i ghidați, dar niciodată să nu-i forțați. — (Testimonies for the Church 5:653.)ÎC 210.5

Exersarea voinței dezvoltă și întărește mintea — Un copil poate fi instruit în așa fel încât să nu aibă ... propria lui voință. Până și individualitatea lui poate fi contopită în cel care îi supraveghează educația; voința lui este, din toate punctele de vedere, sub conducerea voinței învățătorului. Copiii educați astfel vor fi totdeauna deficitari în energie morală și în responsabilitate individuală. Ei nu au fost învățați să acționeze după judecată și principiu; voința lor a fost stăpânită de altul, iar mintea nu le-a fost provocată ca să se poată dezvolta și întări prin exercițiu. Ei nu au fost orientați și disciplinați cu respect față de constituțiile lor specifice și față de capacitățile minții, ca să-și folosească puterile cele mai mari atunci când este nevoie. — (Counsels to Parents, Teachers, and Students, 74.)ÎC 210.6

Când există o ciocnire a voințelor — Când copilul are o voință încăpățânată, mama, dacă-și înțelege răspunderea, va realiza că această voință îndărătnică este o parte a moștenirii pe care ea i-a dat-o. Ea nu va privi la voința lui ca la ceva ce trebuie frânt. Sunt ocazii când hotărârea mamei întâlnește hotărârea copilului și când voința fermă, matură a mamei întâlnește voința fără judecată a copilului; într-un asemenea caz, ori mama conduce din cauza avantajului vârstei și experienței, ori voința ei este condusă de voința tânără și nedisciplinată a copilului. Este nevoie de multă înțelepciune, căci, prin conducere neînțeleaptă, prin constrângere aspră, copilul poate fi distrus atât pentru viața aceasta, cât și pentru viața viitoare. Totul poate fi pierdut printr-o lipsă de înțelepciune.ÎC 211.1

Ar fi de dorit ca o astfel de criză să apară cât mai rar, căci atât mama cât și copilul vor avea o luptă grea. Se cere mare atenție pentru a evita o astfel de problemă. Odată ce s-a intrat, însă, într-o asemenea situație, copilul trebuie condus să se supună înțelepciunii superioare a părintelui. Mama să-și țină cuvintele sub stăpânire perfectă. Să nu fie porunci spuse cu voce tare. Nu trebuie făcut nimic ce ar dezvolta un spirit sfidător în copil. Mama să studieze cum poate lucra cu el în așa fel încât să fie atras la Isus. Ea trebuie să se roage în credință ca Satana să nu fie biruitor asupra voinței copilului. Îngeri cerești urmăresc scena.ÎC 211.2

Mama trebuie să realizeze că Dumnezeu este ajutorul ei, că dragostea este succesul și puterea ei. Dacă este o creștină înțeleaptă, nu va încerca să-l forțeze pe copil să se supună. Ea se va ruga; și pe măsură ce se roagă va fi conștientă de o reînnoire a vieții spirituale în ea însăși. Va vedea în același timp că puterea ce lucrează în ea, lucrează și în copil. Copilul, în loc de a fi constrâns, este îndrumat și devine mai ascultător, iar bătălia este câștigată. Orice gând binevoitor, orice faptă răbdătoare și orice cuvânt de restricție înțeleaptă sunt ca niște mere de aur în coșulețe de argint. Mama a câștigat o biruință mai prețioasă decât ar putea limba să exprime. Ea a reînnoit lumina și a mărit experiența. “Adevărata Lumină, ce luminează pe orice om venind în lume”, a supus voința ei. Este pace după furtună, ca strălucirea soarelui după ploaie. — (Letter 55, 1902.)ÎC 212.1

Părinții ar trebui să-și păstreze sentimentele tinereții — Prea puțini își dau seama de importanța conservării, cât de mult posibil, a sentimentelor lor din tinerețe și de a nu deveni aspri și lipsiți de milă în felul lor de a fi. Lui Dumnezeu I-ar plăcea ca părinții să îmbine simplitatea fermecătoare a unui copil cu tăria, înțelepciunea și maturitatea de bărbat sau femeie. Unii nu au avut niciodată o copilărie adevărată. Ei nu s-au bucurat niciodată de libertatea, simplitatea și prospețimea vieții ce înmugurește. Ei au fost certați și umiliți, respinși și bătuți până ce inocența și sinceritatea copilului s-au transformat în frică, invidie, gelozie și înșelăciune. Rareori unii ca aceștia au caracteristicile ce vor face fericită copilăria celor dragi ai lor. — (Good Health, martie, 1880)ÎC 212.2

O mare greșeală — O mare greșeală este făcută atunci când frânghiile controlului sunt așezate în mâinile copilului și i se permite să fie stăpân în cămin. Aceasta dă o orientare necorespunzătoare acelui lucru minunat, numit puterea voinței. Aceasta, însă, s-a întâmplat și va continua să se întâmple din cauză că tații și mamele sunt orbi în discernământul și estimarea lor. — (Manuscript 126, 1897.)ÎC 213.1

O mamă care a cedat copilului ei plângător — Copilul tău ... are nevoie ca mâna înțelepciunii să-l îndrume corect. I s-a îngăduit să plângă pentru ceea ce voia, până ce și-a făcut un obicei din asta. I s-a permis să plângă după tatăl lui. Alții au povestit mereu în auzul său cum plânge el după tata până când și-a format obiceiul să facă astfel. Dacă aș avea copilul tău, în trei săptămâni ar fi transformat. L-aș lăsa să înțeleagă că ceea ce spun eu este lege și, cu blândețe și hotărâre, mi-aș fi îndeplinit scopurile. Nu mi-aș supune voința mea voinței copilului. Tu ai o lucrare de făcut aici și ai pierdut mult fiindcă nu te-ai apucat de ea mai înainte. — (Letter 5, 1884.)ÎC 213.2

Viața nefericită a unui copil răsfățat — Orice copil care nu este disciplinat cu atenție și cu rugăciune va fi nefericit în timpul lui de probă și va forma trăsături de caracter atât de neplăcute încât Domnul nu va putea să-l alăture familiei Lui din ceruri. Pentru un copil răsfățat întreaga viață devine o povară greu de suportat. În încercări, în dezamăgiri, în ispite, el își va urma voința nedisciplinată și greșit orientată. — (Manuscript 126, 1897.)ÎC 213.3

Copiii cărora li se permite să aibă propria cale nu sunt fericiți. Inima nesupusă nu are în ea însăși elementele odihnei și satisfacției. Mintea și inima trebuie disciplinate și aduse sub restricția cuvenită, pentru ca astfel caracterul să se armonizeze cu legile înțelepte ce guvernează ființa noastră. Neliniștea și nemulțumirea sunt roadele indulgenței și egoismului. — (Testimonies for the Church 4:202.)ÎC 213.4

Substratul multor încercări — Experiențele triste ce s-au dovedit așa de primejdioase pentru prosperitatea unei biserici și care i-au făcut pe mulți necredincioși să se poticnească și să se depărteze cu suspiciune și nemulțumire se ridică de obicei dintr-un spirit nesupus și rebel, produsul indulgenței părintești în copilărie. Câte vieți sunt spulberate, câte crime sunt comise sub influența unei patimi ce se aprinde repede și care ar fi putut fi împiedicată în copilărie, când mintea era sensibilă, ușor de influențat spre ceea ce este bine și era supusă unei voințe iubitoare de mamă. Educarea ineficientă a copiilor stă la temelia unui mare volum de decădere morală. — (Ibid..)ÎC 214.1