Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents

Istoria Mântuirii

 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    O lecție de dragoste filială

    Ochii lui Isus priveau peste mulțimea adunată pentru a fi martoră la moartea Lui. La piciorul crucii l-a văzut pe Ioan, susținând-o pe Maria, mama Domnului Hristos. Ea se întorsese la grozava scenă, nefiind în stare să mai stea departe de Fiul ei. Ultima lecție a lui Isus a fost una de dragoste filială. El S-a uitat la fața lovită de întristare a mamei Sale, apoi la Ioan, și a zis: “Femeie, iată fiul tău! Apoi a zis ucenicului: Iată mama ta!” Ioan 19, 27. Ioan a înțeles foarte bine cuvintele lui Isus și încrederea sacră ce i-a fost acordată. El a luat-o îndată pe mama lui Hristos de la scena înfricoșătoare a Calvarului. Din ceasul acela el a îngrijit-o ca un fiu supus, luând-o acasă la el. Exemplul desăvârșit de dragoste filială al Domnului Hristos strălucește mai departe prin ceața veacurilor fără să pălească. În timp ce îndura tortura cea mai aspră, El nu și-a uitat mama, ci a luat toate măsurile necesare pentru viitorul ei.IM 224.1

    Misiunea vieții pământești a Domnului Hristos era acum aproape îndeplinită. Limba I se uscase și a zis: “Mi-e sete.” Ei au înmuiat un burete în oțet și fiere și I-au dat să bea, iar când a gustat din el, l-a refuzat. Domnul vieții și slavei murea, ca preț de răscumpărare pentru omenire. Ceea ce I-a făcut paharul atât de amar și I-a sfâșiat inima Fiului lui Dumnezeu a fost simțul păcatului, care a adus asupra Lui mânia Tatălui, El fiind înlocuitorul omului.IM 224.2

    Fărădelegea oamenilor a fost pusă asupra Domnului Hristos, garantul și înlocuitorul omului. El a fost socotit un călcător al Legii, ca să-i mântuiască pe aceia de sub blestemul Legii. Vina fiecărui urmaș al lui Adam din fiecare veac apăsa asupra inimii Lui, iar mânia lui Dumnezeu și manifestarea teribilă a neplăcerii Lui datorită nelegiuirii au umplut de groază inima Fiului Său. Faptul că fața divină S-a întors de la Mântuitorul în acest ceas de chin sufletesc suprem I-a străpuns inima cu o întristare ce nu poate fi niciodată pe deplin înțeleasă de om. Fiecare suferință îndurată de Fiul lui Dumnezeu pe cruce, picăturile de sânge care au curs din fruntea, mâinile și picioarele Lui, convulsiile agoniei ce I-au chinuit trupul, precum și nespusa durere ce I-a umplut sufletul când Tatăl și-a ascuns fața de la El, îi vorbesc omului spunând: Din dragoste pentru tine a consimțit Fiul lui Dumnezeu să fie așezate asupra Lui aceste crime odioase; pentru tine distruge El moartea și deschide porțile Paradisului și ale vieții veșnice. Acela care a liniștit valurile furioase prin cuvântul Lui și a umblat pe talazurile înspumate, care a făcut demonii să tremure și boala să fugă prin atingerea Lui, care i-a înviat pe morți, a deschis ochii orbilor, Se dă pe Sine pe cruce, ca ultimă jertfă pentru om. El, purtătorul păcatului, îndură pedeapsa judecății pentru fărădelege și devine păcat pentru om.IM 225.1

    Satana apăsa inima lui Isus cu cele mai aprige ispite. Păcatul, atât de urât în ochii Lui, a fost îngrămădit asupra Sa până când El a gemut sub povară. Nu e de mirare că natura Lui omenească s-a cutremurat în ceasul acela înfricoșător. Îngerii priveau uluiți agonia disperată a Fiului lui Dumnezeu, agonie care era atât de mare în comparație cu durerea fizică, încât aceasta din urmă abia mai era simțită. Oștile cerești și-au acoperit fețele, să nu mai vadă priveliștea aceea grozavă.IM 225.2

    Natura neînsuflețită și-a exprimat compasiunea față de Creatorul ei batjocorit și muribund. Soarele a refuzat să privească scena aceea îngrozitoare. Razele sale strălucitoare luminau pământul la miezul zilei, când deodată soarele a părut că dispare. Bezna adâncă a învăluit crucea și totul în jur ca într-un lințoliu de înmormântare. Întunericul a durat trei ore. La ceasul al nouălea, teribila întunecime s-a ridicat de la oameni, dar încă Îl înfășura ca într-o manta pe Mântuitorul. Fulgere mânioase păreau să fie aruncate asupra Lui, în timp ce atârna pe cruce. Apoi, “Isus a strigat cu glas tare: Eloi, Eloi, lama sabactani? care tălmăcit înseamnă: Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” Marcu 15, 34.IM 226.1

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents