S-a sfârșit

Oamenii privesc în tăcere sfârșitul acestor evenimente înfricoșătoare. Soarele strălucește din nou, dar crucea rămâne învăluită în întuneric. Deodată întunecimea se ridică de la cruce, iar Isus strigă pe un ton clar, ca de trâmbiță, ce pare să răsune în întreaga creațiune: “S-a sfârșit!” “Tată, în mâinile Tale Îmi încredințez duhul!” Luca 23, 46. O lumină înconjoară crucea, iar fața Mântuitorului strălucește de o slavă ca a soarelui. Își pleacă apoi capul pe piept și moare.IM 226.2

În clipa când a murit Domnul Hristos, în templu erau preoți care slujeau înaintea perdelei ce despărțea locul sfânt de locul prea sfânt. Deodată, aceștia au simțit pământul cutremurându-se sub ei, iar perdeaua templului, o draperie groasă și bogată care era reînnoită în fiecare an, a fost ruptă în două de sus până jos de același cap de mână care scrisese cuvintele de osândă pe zidul palatului lui Belșațar.IM 226.3

Isus nu și-a dat viața până când nu a îndeplinit lucrarea pe care venise s-o facă; și cu ultima suflare a strigat: “S-a sfârșit!” Când au fost rostite aceste cuvinte, îngerii s-au bucurat pentru că marele Plan de Mântuire a fost îndeplinit în mod triumfător. În cer a fost bucurie pentru că fiii lui Adam puteau de acum, printr-o viață de ascultare, să fie la urmă înălțați în prezența lui Dumnezeu. Satana a fost înfrânt, iar el știa că își pierduse împărăția.IM 226.4