Îngroparea

Ioan era în încurcătură, neștiind ce măsuri să ia cu privire la trupul iubitului său Învățător. Se înfiora la gândul ca acesta să fie manipulat de soldați aspri și insensibili și pus într-un loc de înmormântare lipsit de cinste. El știa că nu putea obține vreo favoare de la autoritățile iudaice și nu putea spera nimic nici din partea lui Pilat. În această criză, au pășit în față Iosif și Nicodim. Amândoi erau membri ai Sinedriului și îl cunoșteau pe Pilat. Amândoi erau bogați și cu influență. Erau hotărâți ca trupul lui Isus să fie îngropat într-un loc de cinste.IM 227.1

Iosif s-a dus cu îndrăzneală la Pilat și i-a cerut trupul Domnului Isus, să-L îngroape. Atunci Pilat a dat un ordin oficial ca trupul să-i fie dat lui Iosif. În timp ce ucenicul Ioan era îngrijorat și tulburat cu privire la rămășițele sacre ale Maestrului său iubit, Iosif din Arimatea s-a întors cu împuternicirea de la guvernator; iar Nicodim, anticipând rezultatul întrevederii lui Iosif cu Pilat, a venit cu un amestec scump de mir și aloe în greutate de vreo sută de livre (45, 46 kg. n.t.). Nici la moartea celui mai onorat om din tot Ierusalimul nu se putea arăta un respect mai mare.IM 227.2

Cu gingășie și respect, ei au luat cu mâinile lor trupul lui Isus de pe instrumentul de tortură, iar lacrimi de compasiune le curgeau repede când priveau la trupul zdrobit și sfârtecat, pe care l-au îmbăiat și curățit cu grijă de petele de sânge. Iosif avea un mormânt nou, săpat în piatră, pe care îl păstra pentru sine; acest cavou se afla aproape de Calvar, iar el l-a pregătit pentru Isus. Trupul, împreună cu mirodeniile aduse de Nicodim, a fost înfășurat cu grijă într-o pânză de in și cei trei ucenici au dus prețioasa povară la cavoul cel nou, în care nu mai fusese pus nici un om. Acolo, au îndreptat picioarele acelea sfârtecate și au încrucișat mâinile zdrobite pe pieptul fără viață. Femeile galileene s-au apropiat să vadă dacă se făcuse tot ce se putea pentru trupul fără viață al Învățătorului lor iubit. Au văzut apoi piatra grea rostogolită la intrarea mormântului. Fiul lui Dumnezeu a fost lăsat să Se odihnească. Femeile au rămas ultimele la cruce, precum și la mormântul Domnului Hristos.IM 227.3

Deși conducătorii evrei își aduseseră la îndeplinire scopul lor diavolesc dându-L pe Fiul lui Dumnezeu la moarte, temerile nu li s-au stins și nici gelozia față de Hristos cel mort. Cu bucuria răzbunării satisfăcute era amestecată o frică permanentă că trupul Lui mort, întins în mormântul lui Iosif, va reveni la viață. De aceea, “preoții cei mai de seamă și fariseii s-au dus împreună la Pilat și i-au zis: ‘Doamne, ne-am adus aminte că înșelătorul acela, pe când era încă în viață, a zis: După trei zile voi învia. Dă poruncă dar ca mormântul să fie bine păzit până a treia zi, ca nu cumva să vină ucenicii Lui noaptea, să-I fure trupul și să spună norodului: A înviat din morți! Atunci înșelăciunea aceasta din urmă ar fi mai rea decât cea dintâi.’” Matei 27, 63.64. Pilat, la fel ca și evreii, nu voia ca Isus să Se ridice cu putere să pedepsească vina celor care Îl omorâseră, și a așezat sub comanda preoților o grupă de soldați romani. El a spus: “‘Aveți o strajă; duceți-vă de păziți cum puteți.’ Ei au plecat și au întărit mormântul, pecetluind piatra și punând strajă.” Matei 27, 65, 66.IM 228.1

Evreii au realizat avantajul faptului de a avea o asemenea strajă în jurul mormântului lui Isus. Ei au pus un sigiliu pe piatra de la intrarea mormântului, ca să nu poată fi deranjată fără să se cunoască, și au luat toate măsurile ca nu cumva ucenicii să facă vreo înșelătorie cu privire la trupul lui Isus. Dar toate planurile și precauția lor au ajutat doar să facă desăvârșit triumful învierii și să-i stabilească mai pe deplin adevărul.IM 229.1