Vizita la Corneliu
Când Petru a intrat în casa lui Corneliu, acesta nu l-a salutat ca pe un musafir obișnuit, ci ca pe unul onorat de cer și trimis la el de Dumnezeu. Este un obicei oriental de a face plecăciune înaintea unui prinț sau altui demnitar înalt, iar pentru copii, de a se pleca înaintea părinților lor care sunt onorați cu poziții de încredere. Corneliu, însă, plin de venerație pentru apostolul delegat de Dumnezeu, i-a căzut la picioare și i s-a închinat. Petru s-a dat înapoi cu groază din fața faptei sutașului și l-a ridicat în picioare spunând: “Scoală-te, și eu sunt om!” Apoi a început să converseze cu el într-un mod familiar, pentru a-i îndepărta sentimentul de teamă amestecat cu uimire și respect exagerat, cu care îl privea sutașul.IM 287.1
Dacă Petru ar fi fost învestit cu autoritatea și poziția pe care i-a acordat-o biserica romano-catolică, el ar fi încurajat mai degrabă venerația lui Corneliu, decât s-o împiedice. Așa numiții succesori ai lui Petru cer ca împărații să se plece la picioarele lor, dar Petru însuși s-a considerat a fi doar un om supus greșelilor și căderilor.IM 287.2
Petru a vorbit cu Corneliu și cu cei adunați în casa lui cu privire la obiceiul evreilor: că se considera împotriva legii ca ei să aibă relații de prietenie cu neamurile, aceasta implicând profanare ceremonială. Acest lucru nu era interzis de Legea lui Dumnezeu, dar tradiția oamenilor făcuse din el un obicei obligatoriu. Petru a zis: “Știți că nu este îngăduit de lege unui evreu să se însoțească împreună cu unul de alt neam sau să vină la el, dar Dumnezeu mi-a arătat să nu numesc pe nici un om spurcat sau necurat. De aceea am venit fără cârtire când m-ați chemat; vă întreb dar, cu ce gând ați trimis după mine?”IM 287.3
După aceea, Corneliu și-a relatat experiența și cuvintele îngerului care i se arătase în viziune. În încheiere a spus: “‘Am trimes îndată la tine și bine ai făcut că ai venit. Acum dar, toți suntem aici înaintea lui Dumnezeu, ca să ascultăm tot ce ți-a poruncit Domnul să ne spui.’ Atunci Petru a început să vorbească și a zis: ‘În adevăr, văd că Dumnezeu nu este părtinitor, ci că în orice neam, cine se teme de El și lucrează neprihănire este primit de El.’” Deși Dumnezeu îi favorizase pe evrei față de toate celelalte popoare, totuși, dacă ei respingeau lumina și nu trăiau în conformitate cu credința lor, nu erau mai înălțați în ochii Lui decât celelalte națiuni. Aceia dintre neamuri care, ca și Corneliu, se temeau de Dumnezeu și lucrau neprihănire, trăind lumina pe care o aveau, erau priviți cu bunăvoință de Dumnezeu, iar slujirea lor sinceră era primită.IM 288.1
Credința și neprihănirea lui Corneliu însă, nu puteau fi desăvârșite fără o cunoaștere a lui Hristos; de aceea Dumnezeu i-a trimis acea lumină și cunoaștere pentru dezvoltarea în continuare a caracterului lui neprihănit. Mulți refuză să primească lumina pe care le-o trimite providența lui Dumnezeu și, ca o scuză pentru că fac astfel, citează cuvintele spuse de Petru lui Corneliu și prietenilor lui: “Ci că în orice neam, cine se teme de El și lucrează neprihănire este primit de El.” Ei susțin că nu contează ceea ce crede omul atâta timp cât faptele lui sunt bune. Este greșit; credința trebuie unită cu faptele. Oamenii trebuie să înainteze odată cu lumina care le este dată. Dacă Dumnezeu îi aduce în legătură cu slujitorii Lui care au primit un adevăr nou, confirmat de Cuvântul lui Dumnezeu, ei ar trebui să primească acest adevăr cu bucurie. Adevărul merge înainte. Adevărul merge în sus. Pe de altă parte, aceia care pretind că doar credința lor îi va mântui se încred într-o funie de nisip, deoarece credința este întărită și făcută desăvârșită numai prin fapte.IM 288.2