Răsplata lui Irod

Când a primit raportul celor întâmplate, Irod a fost exasperat și i-a acuzat pe paznicii închisorii de neloialitate. Prin urmare, ei au fost dați la moarte pentru crima neconfirmată de a fi dormit în post. În același timp, Irod știa că pe Petru nu-l salvase nici o putere omenească, dar era hotărât să nu recunoască faptul că o putere divină era la lucru ca să-i zădărnicească planurile josnice. El n-a vrut să se umilească astfel, ci a pornit cu îndrăzneală să-l sfideze pe Dumnezeu.IM 297.2

Nu la mult timp după eliberarea lui Petru din închisoare, Irod a plecat din Iudea la Cezarea, unde a și rămas să locuiască. Acolo a ținut o mare sărbătoare, destinată să stârnească admirația și aplauzele poporului. S-au adunat iubitori de plăceri din toate părțile, au mâncat mult și au băut mult vin. Irod și-a făcut o apariție splendidă înaintea poporului. Era îmbrăcat într-un veșmânt strălucitor de aur și argint, în ale cărui falduri se reflectau razele soarelui, orbind ochii privitorilor. Cu mare pompă și ceremonie el a stat în fața oamenilor și le-a adresat un discurs meșteșugit.IM 298.1

Felul maiestuos în care a apărut, precum și puterea limbajului său bine ales, au avut o influență puternică asupra mulțimii. Simțurile le erau deja pervertite din cauza ospățului și vinului. Ei erau orbiți de podoabele sclipitoare și vrăjiți de purtarea grandioasă și de cuvintele sale iscusite; înnebuniți de entuziasm, l-au inundat cu adulații și l-au proclamat zeu, declarând că omul muritor nu putea să arate astfel sau să stăpânească o asemenea uimitoare elocință a limbajului. Apoi, au declarat că îl respectaseră întotdeauna ca pe un conducător, dar de atunci înainte i se vor închina ca unui zeu.IM 298.2

Irod știa că nu merita nici una din aceste laude și omagii, dar n-a mustrat idolatria poporului, ci a acceptat-o ca fiindu-i datorată. Când a auzit înălțându-se strigătul: “Glas de Dumnezeu, nu de om!”, fața i s-a luminat de mândrie satisfăcută. Aceleași glasuri, care slăveau acum un păcătos de rând, doar cu câțiva ani mai înainte înălțaseră strigătul turbat: La o parte cu Isus! Răstignește-L! Răstignește-L! Irod a primit cu mare plăcere flatarea și omagiul și inima îi sălta în triumf, când, deodată, o schimbare iute și teribilă a avut loc cu el. Fața i s-a făcut palidă ca de mort și deformată din cauza agoniei și stropi mari de sudoare i-au ieșit prin pori. El a rămas o clipă ca țintuit de durere și groază; apoi, întorcându-și fața lividă înspre prietenii săi îngroziți, a strigat în tonuri seci și disperate: Acela pe care l-ați înălțat ca zeu este lovit de moarte!IM 298.3

În chinuri grozave, Irod a fost dus de la locul petrecerii imorale, al veseliei, pompei și etalării pe care acum sufletul său le detesta. Cu o clipă mai înainte, primise lauda și închinarea acelei mari mulțimi, iar acum se simțea în mâinile unui Conducător mai puternic decât el. A fost cuprins de remușcare; și-a amintit de porunca lui nemiloasă de a-l omorî pe Iacov cel nevinovat; și-a amintit de prigonirea necruțătoare a urmașilor lui Hristos și de planul său de a-l da la moarte pe apostolul Petru, pe care Dumnezeu l-a eliberat din mâna lui; și-a amintit cum, în furia lui, din cauză că fusese înjosit și dezamăgit, s-a răzbunat în mod necugetat pe păzitorii închisorii și i-a executat fără milă. Prigonitorul neîndurător simțea că avea de a face cu Dumnezeu, Cel care îl scăpase pe apostol de la moarte. Nu găsea nici o ușurare pentru durerea fizică sau pentru chinul sufletesc și nici nu aștepta vreuna. Irod cunoștea Legea lui Dumnezeu care spune: “Să nu ai alți dumnezei afară de Mine” și știa că, acceptând închinarea poporului, umpluse măsura nelegiuirii și își atrăsese asupră-și mânia îndreptățită a lui Dumnezeu.IM 299.1

Același înger care venise din curțile regești ale cerului pentru a-l salva pe Petru de sub puterea persecutorului său a fost mesagerul mâniei și judecății pentru Irod. Îngerul l-a atins pe Petru ca să-l trezească din somn; dar, pe împăratul cel rău l-a lovit cu o atingere diferită, aducând asupra lui o boală fatală. Dumnezeu a turnat dispreț peste mândria lui Irod, iar trupul lui, care și-l etalase, împodobit cu veșminte strălucitoare, în fața privirilor admiratoare ale poporului, a fost mâncat de viermi și a putrezit în timp ce încă trăia. Irod a murit în mari chinuri sufletești și trupești, sub judecata lui Dumnezeu.IM 299.2

Această demonstrare a judecății divine a avut o puternică influență asupra poporului. În timp ce apostolul Domnului Hristos fusese scăpat în chip minunat de la închisoare și moarte, prigonitorul lui a fost lovit de blestemul lui Dumnezeu. Vestea s-a dus în toate ținuturile și a fost mijlocul de a-i conduce pe mulți să creadă în Hristos.IM 300.1