Hirotonirea lui Pavel și Barnaba

Dumnezeu le-a vorbit profeților și învățătorilor evlavioși ai bisericii din Antiohia. “Pe când slujeau Domnului și posteau, Duhul Sfânt a zis: ‘Puneți-Mi deoparte pe Barnaba și pe Saul pentru lucrarea la care i-am chemat.’” Faptele Apostolilor 13, 2. Prin urmare, acești apostoli au fost dedicați lui Dumnezeu în modul cel mai solemn, prin post și rugăciune și prin punerea mâinilor; și au fost trimiși la câmpul lor, să lucreze printre neamuri.IM 303.1

Atât Pavel cât și Barnaba lucraseră ca slujitori ai lui Hristos, iar Dumnezeu binecuvântase din abundență eforturile lor, dar nici unul din ei nu mai fusese hirotonit înainte în slujba Evangheliei, în mod oficial, prin rugăciune și punerea mâinilor. Ei erau acum autorizați de biserică nu numai să învețe adevărul, dar să și boteze și să organizeze biserici, fiind investiți cu autoritate ecleziastică deplină. Aceasta era o epocă importantă pentru biserică. Deși zidul de despărțire dintre evrei și neamuri fusese dărâmat prin moartea Domnului Hristos, lăsând neamurile să intre în privilegiile depline ale Evangheliei, vălul de pe ochii multor credincioși evrei încă nu fusese dat la o parte, iar ei nu puteau discerne clar până la capăt ceea ce fusese abolit de Fiul lui Dumnezeu. Lucrarea trebuia acum dusă printre neamuri cu vigoare, iar rezultatul trebuia să fie întărirea bisericii printr-o mare recoltă de suflete.IM 303.2

În această lucrare specială, apostolii aveau să fie expuși suspiciunii, prejudecății și geloziei. Ca o consecință naturală a îndepărtării lor de exclusivismul evreilor, învățătura și vederile aveau să le fie expuse acuzației de erezie; iar acreditarea lor ca slujitori ai Evangheliei avea să fie pusă sub semnul întrebării de mulți credincioși evrei zeloși. Dumnezeu a prevăzut toate aceste dificultăți prin care vor trece slujitorii Lui și, în providența Lui înțeleaptă, a făcut ca ei să fie învestiți cu autoritate incontestabilă din partea bisericii stabilite a lui Dumnezeu, ca lucrarea lor să fie mai pe sus de orice acuzație.IM 304.1

Mai târziu, s-a făcut abuz de hirotonirea prin punerea mâinilor; i s-a atașat o importanță nejustificată, ca și când asupra celor care primeau această hirotonire ar fi venit dintr-o dată o putere, care să-i califice imediat pentru orice fel și pentru toate felurile de lucrări de slujire, ca și când ar exista vreun merit în actul punerii mâinilor. În istoria acestor doi apostoli avem doar un simplu raport al punerii mâinilor și al legăturii acestui fapt cu lucrarea lor. Atât Pavel cât și Barnaba își primiseră deja însărcinarea de la Însuși Dumnezeu, iar ceremonia punerii mâinilor nu a adăugat nici un har nou sau vreo calificare efectivă. Aceasta a fost doar punerea sigiliului bisericii pe lucrarea lui Dumnezeu — o formă recunoscută de a desemna pe cineva pentru o anumită slujbă.IM 304.2