Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents

Istoria Mântuirii

 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Capitolul 46 — Primii reformatori

    În mijlocul întunecimii ce s-a lăsat asupra pământului în timpul supremației papale, lumina adevărului n-a putut fi stinsă în întregime. În fiecare secol au existat martori pentru Dumnezeu — bărbați care au nutrit credința în Domnul Hristos ca singurul mijlocitor între Dumnezeu și om, care au privit Biblia ca singura regulă de viață și care au sfințit adevăratul Sabat. Posteritatea nu va ști niciodată cât le datorează lumea acestor bărbați. Au fost categorisiți ca eretici, motivele le-au fost puse la îndoială, caracterele calomniate, scrierile interzise, interpretate greșit sau mutilate. Totuși, ei au stat hotărâți și și-au menținut credința curată, secol după secol, ca o moștenire sacră pentru generațiile următoare.IM 335.1

    Războiul dus împotriva Bibliei a fost atât de crunt, încât uneori n-au mai rămas decât foarte puține copii ale sale; dar Dumnezeu nu a îngăduit să fie cu totul distrus Cuvântul Lui. Adevărurile lui nu aveau să fie ascunse pentru totdeauna. Dumnezeu putea să descătușeze cuvintele vieții tot atât de ușor cum putea să deschidă ușile închisorii și să descuie porțile de fier ca să-și elibereze slujitorii. În diferite țări ale Europei, oamenii au fost mișcați de Duhul lui Dumnezeu să caute adevărul ca pe o comoară ascunsă. Îndrumați în mod providențial către Sfintele Scripturi, ei studiau paginile sfinte cu un profund interes. Doreau să primească lumina cu orice preț. Deși nu vedeau clar toate lucrurile, au fost făcuți în stare să înțeleagă multe adevăruri care fuseseră îngropate timp îndelungat. Ca soli trimiși de cer, ei au mers înainte, rupând lanțurile rătăcirii și superstiției și chemându-i pe cei care fuseseră înrobiți așa de multă vreme să se ridice și să-și apere libertatea.IM 335.2

    A venit timpul ca Scripturile să fie traduse și date oamenilor din diferite țări, în limba lor natală. Lumea trecuse de miezul nopții ei. Orele de întuneric erau pe sfârșite și în multe țări au apărut dovezile apropierii zorilor.IM 336.1

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents