O mare redeșteptare religioasă

Solia cercetătoare se auzea pretutindeni, avertizându-i pe păcătoși, atât din lume cât și din biserică, să fugă de mânia viitoare. Ca și Ioan Botezătorul, înainte mergătorul Domnului Hristos, predicatorii înfigeau toporul la rădăcina pomului și-i îndemnau pe toți să aducă roade vrednice de pocăință. Apelurile lor tulburătoare erau în contrast evident cu asigurările de pace și siguranță care se auzeau de la amvoanele renumite și, oriunde ajungea, solia îi mișca pe oameni.IM 358.2

Mărturia simplă și directă a Scripturii, pătrunzând în inimi prin puterea Duhului Sfânt, aducea o convingere atât de mare, că puțini reușeau să-i reziste în întregime. Pretinșii credincioși erau treziți din siguranța lor falsă. Ei își vedeau căderile, spiritul lumesc și necredința, mândria și egoismul. Mulți Îl căutau pe Domnul cu pocăință și umilință. Își îndreptau acum spre ceruri afecțiunea pe care și-o concentraseră atât de multă vreme asupra lucrurilor. Duhul lui Dumnezeu îi însoțea și, cu inimile înmuiate și supuse, ei se uneau în proclamarea strigării: “Temeți-vă de Dumnezeu și dați-I slavă, căci a sosit ceasul judecății Lui.” Apocalipsa 14, 7.IM 358.3

Păcătoșii întrebau plângând “Ce trebuie să fac ca să fiu mântuit?” Aceia care trăiseră în necinste erau nerăbdători să repare pagubele. Toți care găseau pacea în Hristos doreau să-i vadă și pe alții împărtășindu-se de binecuvântare. Inimile părinților erau întoarse către copii și ale copiilor către părinți. Barierele mândriei și reținerii erau date la o parte. Se făceau mărturisiri din inimă, iar membrii familiilor lucrau pentru mântuirea celor apropiați și dragi.IM 359.1

Adesea se auzea rugăciunea de mijlocire. Peste tot erau suflete rugându-se lui Dumnezeu, în agonie profundă. Mulți se luptau toată noaptea în rugăciune pentru a primi asigurarea că păcatele le erau iertate și pentru convertirea rudelor sau vecinilor lor. Această credință fierbinte și hotărâtă își atingea obiectivul. Dacă poporul lui Dumnezeu ar fi continuat astfel să stăruiască în rugăciune, aducându-și cu insistență cererile la tronul harului, ar fi avut o experiență mult mai bogată decât aceea pe care o au acum. Există prea puțină rugăciune și prea puțină convingere de păcat, iar lipsa de credință vie îi lasă pe mulți fără harul pe care Mântuitorul nostru milos îl asigură în măsură așa de bogată.IM 359.2

La adunările adventiste veneau toate categoriile de oameni. Bogați și săraci, de sus și de jos, din diferite motive, erau nerăbdători să asculte doctrina celei de-a doua veniri. Domnul ținea în frâu spiritul de împotrivire în timp ce slujitorii Lui explicau motivele credinței lor. Uneori instrumentul era slab, dar Duhul lui Dumnezeu dădea putere adevărului Lui. În aceste adunări se simțea prezența îngerilor sfinți, mulți fiind zilnic adăugați credincioșilor. În timp ce se reaminteau dovezile revenirii lui Hristos în curând, mari mulțimi ascultau în tăcere cuvintele solemne. Părea că cerul și pământul se apropie unul de altul. Puterea lui Dumnezeu era simțită de bătrâni, de tineri și de cei de vârstă mijlocie. Mulți mergeau acasă cu laude pe buze, ce răsunau pline de bucurie în aerul liniștit al nopții. Nici unul din participanții la acele adunări nu a putut uita vreodată scenele acelea de interes profund.IM 359.3