Două încăperi

Tabernacolul era compus din două încăperi, despărțite printr-o perdea sau văl. Tot mobilierul era din aur solid sau acoperit cu aur. Perdelele tabernacolului erau de diferite culori aranjate foarte frumos, pe ele fiind lucrați cu fir de aur și de argint heruvimi, care să reprezinte oastea îngerească, implicată în lucrarea din sanctuarul ceresc; aceștia sunt îngeri ce slujesc sfinților de pe pământ.IM 154.2

După al doilea văl, care era o perdea frumoasă și bogată, se afla chivotul mărturiei. Această perdea nu ajungea la tavan. Slava lui Dumnezeu, care era deasupra tronului harului, putea fi văzută din amândouă încăperile, dar mult mai puțin din prima.IM 154.3

Chiar în fața chivotului, dar despărțit de acesta prin perdea, se afla altarul de aur pentru tămâie. Focul de pe acest altar a fost aprins de Domnul Însuși și era menținut prin adăugarea de tămâie sfântă, ce umplea zi și noapte sanctuarul cu norul său frumos mirositor. Parfumul său se răspândea pe distanțe de kilometri în jurul tabernacolului. Când preotul oferea tămâie înaintea Domnului, el privea spre tronul harului. Deși nu-l putea vedea, știa că este acolo, iar, în timp ce fumul de tămâie se înălța ca un nor, slava Domnului cobora deasupra tronului harului (capacul ispășirii) și umplea locul prea sfânt, fiind vizibilă și în locul sfânt, iar deseori umplea amândouă încăperile astfel încât preotul nu mai putea oficia și era obligat să stea la ușa cortului.IM 154.4

Preotul, în Sfânta, îndreptându-și prin credință rugăciunea către tronul harului pe care nu-l putea vedea, reprezintă poporul lui Dumnezeu care-și îndreaptă rugăciunile spre Hristos, înaintea tronului harului din sanctuarul ceresc. Ei nu-L pot vedea pe Mijlocitorul lor cu ochi fizici, dar Îl văd pe Domnul Hristos cu ochiul credinței, în fața tronului harului, și-și îndreaptă rugăciunile spre El, solicitând cu încredere beneficiile mijlocirii Lui.IM 155.1

Aceste încăperi sacre nu aveau ferestre prin care să pătrundă lumina. Sfeșnicul era făcut din aurul cel mai curat, ardea fără întrerupere zi și noapte și dădea lumină în amândouă încăperile. Lumina candelelor din sfeșnic se reflecta pe plăcile acoperite cu aur de pe pereții clădirii, pe mobilierul sacru și pe perdelele cu culori frumoase și cu heruvimi lucrați cu fir de aur și de argint, a cărei înfățișare minunată întrecea orice descriere. Nici o limbă nu poate descrie frumusețea, farmecul și splendoarea sacră a acestor încăperi. Aurul din sanctuar reflecta culorile perdelelor și părea că are culorile variate ale curcubeului.IM 155.2

Marele preot putea să intre în Sfânta sfintelor numai o dată pe an, după cea mai atentă și mai solemnă pregătire. Cu excepția acestuia, nici un ochi muritor nu putea să privească grandoarea sacră a acelei încăperi, deoarece era locuința specială a slavei vizibile a lui Dumnezeu. Marele preot intra întotdeauna acolo tremurând, în timp ce poporul îi aștepta în liniște solemnă întoarcerea. Dorința lor arzătoare era să primească binecuvântarea lui Dumnezeu. El vorbea cu marele preot în fața tronului harului. Dacă marele preot rămânea în Sfânta sfintelor mai mult timp decât de obicei, poporul era adesea îngrozit, temându-se că, din cauza păcatelor lor sau a vreunui păcat al preotului, slava Domnului îi provocase moartea. Când auzeau, însă, sunetul clopoțeilor de pe veșmintele lui, erau foarte ușurați. El ieșea atunci și binecuvânta poporul.IM 155.3

După ce s-a terminat construirea tabernacolului, “un nor a umplut cortul întâlnirii și slava Domnului s-a manifestat. Moise nu putea să intre în cortul întâlnirii, pentru că norul stătea deasupra lui și slava Domnului umplea cortul.” Pentru că “norul Domnului era deasupra cortului ziua; și un foc noaptea sub privirile întregii case a lui Israel, în timpul tuturor călătoriilor lor.”IM 156.1

Tabernacolul era în așa fel construit încât să poată fi desfăcut în bucăți și transportat în timpul călătoriilor poporului.IM 156.2