Trecerea Iordanului

Preoții trebuiau să meargă înaintea poporului și să poarte chivotul ce conținea Legea lui Dumnezeu. Când au intrat cu picioarele în apă la malul Iordanului, apele care curgeau au fost oprite și preoții au trecut purtând chivotul în care era simbolul Prezenței Divine, iar poporul i-a urmat. Când preoții au ajuns în mijlocul Iordanului, li s-a poruncit să rămână în albia râului până când toată oștirea lui Israel a trecut de partea cealaltă. Aici s-a convins generația aceea de israeliți că apele Iordanului erau supuse aceleiași puteri pe care părinții lor o văzuseră manifestându-se la Marea Roșie, cu patruzeci de ani mai înainte. Mulți dintre aceștia trecuseră prin Marea Roșie când erau copii. Acum treceau Iordanul ca bărbați de război, complet echipați de luptă.IM 176.2

După ce tot poporul a trecut Iordanul, Iosua le-a poruncit preoților să iasă din râu. Îndată ce preoții, purtând chivotul legământului, au ieșit din râu și au stat pe pământ uscat, Iordanul a curs mai departe ca și înainte și s-a revărsat peste maluri. Această minune săvârșită pentru israeliți le-a mărit mult credința. Pentru ca această minune să nu fie uitată vreodată, Domnul l-a îndrumat pe Iosua să poruncească unor bărbați cu autoritate, câte unul din fiecare seminție, să ia pietre din albia râului, din locul unde stătuseră picioarele preoților în timp ce trecea oastea evreilor, să le ducă pe umeri și să înalțe un monument la Ghilgal, pentru a păstra în amintire faptul că Israel a trecut Iordanul pe uscat. După ce au ieșit preoții din Iordan, Dumnezeu și-a retras mâna Sa puternică, iar apele s-au revărsat în albia lor ca o cascadă puternică.IM 176.3

Când au auzit împărații amoriților și ai canaaniților că Dumnezeu a oprit apele Iordanului înaintea copiilor lui Israel, li s-au topit inimile de frică. Israeliții îi uciseseră pe doi din împărații Moabului, iar trecerea lor miraculoasă prin Iordanul umflat și năvalnic i-a umplut de groază. Iosua i-a circumcis pe toți care se născuseră în pustiu. După această ceremonie, au ținut Paștele în câmpiile Ierihonului. “Domnul a zis lui Iosua: ‘Astăzi am ridicat ocara Egiptului de deasupra voastră.’”IM 177.1

Națiunile păgâne L-au ocărât pe Domnul și pe poporul Său din cauză că evreii nu au intrat în stăpânirea Canaanului, pe care se așteptau să-l moștenească imediat după ce au părăsit Egiptul. Dușmanii lor au triumfat pentru că ei au rătăcit în pustiu un timp atât de îndelungat și s-au înălțat plini de mândrie împotriva lui Dumnezeu, declarând că El nu era în stare să-i conducă în țara Canaanului. Acum, evreii trecuseră Iordanul pe uscat și vrăjmașii lor nu puteau să-i mai ocărască.IM 177.2

Mana a continuat până la această dată, dar acum, când Israeliții erau gata să intre în posesia Canaanului și să mănânce din roadele țării, nu mai aveau nevoie de mană și ea a încetat.IM 178.1