Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents

Istoria Mântuirii

 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    În țara filistenilor

    Dumnezeu a îngăduit ca dușmanii să captureze chivotul, ca să-i arate lui Israel cât de zadarnic era ca el să se încreadă în chivot, simbolul prezenței Sale, în timp ce profana poruncile din interiorul lui. Dumnezeu voia să-l smerească, luând de la el acel chivot sacru, tăria și încrederea cu care se fălea.IM 187.3

    Filistenii erau triumfători, pentru că aveau, după cum credeau ei, pe dumnezeul renumit al israeliților, care făcuse mari minuni pentru ei și îi făcuse spaima dușmanilor lor. Au dus chivotul lui Dumnezeu la Asdod, într-un templu splendid ridicat în cinstea celui mai popular zeu al lor, Dagon, și l-au așezat lângă acesta. Dimineața, preoții acelor dumnezei au intrat în templu și s-au îngrozit să-l găsească pe Dagon căzut cu fața la pământ înaintea chivotului Domnului. Ei l-au ridicat și l-au așezat în poziția lui de mai înainte. Se gândeau că poate căzuse accidental. Dimineața următoare, însă, l-au găsit din nou căzut cu fața la pământ și cu capul și mâinile tăiate.IM 188.1

    Îngerii lui Dumnezeu, care însoțeau întotdeauna chivotul, au doborât la pământ idolul fără simțuri și apoi l-au mutilat, ca să arate că Dumnezeu, Dumnezeul cel viu, era mai presus de toți dumnezeii și că în fața Lui orice zeu păgân era un nimic. Păgânii aveau mare respect față de dumnezeul lor, Dagon, iar când l-au găsit distrus și zăcând cu fața la pământ înaintea chivotului lui Dumnezeu s-au întristat și au considerat aceasta ca o prevestire foarte rea pentru filisteni. Ei au interpretat că filistenii și toți dumnezeii lor vor fi supuși și nimiciți de către evrei, iar Dumnezeul acestora va fi mai mare și mai puternic decât toți dumnezeii. Au scos chivotul lui Dumnezeu din templul idolului lor și l-au așezat singur într-un alt loc.IM 188.2

    Filistenii au ținut chivotul lui Dumnezeu timp de șapte luni. Ii biruiseră pe israeliți și luaseră chivotul lui Dumnezeu, în care credeau că stă puterea acestora, și se gândeau că vor fi întotdeauna în siguranță și nu vor mai avea frică de armatele lui Israel. Dar, în mijlocul bucuriei lor, datorată succesului avut, în toată țara s-a auzit o tânguire, iar cauza a fost pusă, după un timp, pe seama chivotului lui Dumnezeu. Acesta a fost cărat din loc în loc cu groază, fiind urmat de nimicire de la Dumnezeu, până când filistenii au fost foarte încurcați neștiind ce să mai facă cu el. Îngerii care îl însoțeau îl păzeau de orice rău. Filistenii n-au îndrăznit să-l deschidă; căci zeul lor, Dagon, avusese o asemenea soartă încât ei se temeau să atingă chivotul sau să-l aibă lângă de ei. I-au chemat pe preoți și pe ghicitori și i-au întrebat ce să facă cu chivotul lui Dumnezeu. Aceștia i-au sfătuit să-l trimită înapoi, la poporul căruia îi aparținea, împreună cu o mare jertfă pentru vina lor gravă și, dacă Dumnezeu va avea plăcerea s-o primească, ei vor fi vindecați. Ei trebuiau să mai înțeleagă faptul că mâna lui Dumnezeu era asupra lor din cauză că Îi luaseră chivotul, care aparținea numai lui Israel.IM 188.3

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents