Capitolul 17 — Sabatul și natura

Întrucât Sabatul este memorialul puterii creatoare, el este ziua mai presus de oricare alta, în care ar trebui să ne familiarizăm cu Dumnezeu prin lucrările Sale. În mintea copiilor, chiar noțiunea de Sabat ar trebui să fie legată de frumusețea lucrurilor naturale. Fericită este familia care poate să meargă în Sabat la locul de închinare, așa cum Isus și discipolii Săi mergeau la sinagogă — peste câmpuri, de-a lungul malurilor lacului sau prin dumbrăvi. Fericiți sunt tatăl și mama care-și pot învăța copiii Cuvântul scris al lui Dumnezeu, cu ilustrații din paginile deschise ale cărții naturii; care se pot aduna sub copacii verzi, în aerul proaspăt, curat, pentru a studia Cuvântul și pentru a înălța cântări de laudă Tatălui de sus. — (Education, 251.)MS 83.1

Sabatul ne îndreaptă gândurile spre natura și ne aduce în legătură cu Creatorul. În cântecul păsărelelor, în foșnetul pomilor, în muzica mării, putem încă să auzim vocea Aceluia care a vorbit cu Adam în Eden, în răcoarea zilei. Când admirăm puterea Lui în natură, găsim mângâiere, deoarece Cuvântul care a creat toate lucrurile dă viața și ființei lăuntrice. El, “care a zis: ‘Să lumineze lumina din întuneric’, ne-a luminat inimile, pentru ca să facem să strălucească lumina cunoștinței slavei lui Dumnezeu pe fața lui Isus Hristos”. (2 Corinteni 4, 6.) — (The Desire of Ages, 281.)MS 83.2

Pentru ca să păzim Sabatul sfânt, nu este necesar să ne închidem între ziduri, izolați de frumoasele scene ale naturii și de aerul generos și înviorător al cerului. (...) — (The Review and Herald, 30 mai, 1871; Testimonies for the Church 2:583.)MS 83.3

Ca să respectăm Sabatul, nu trebuie să îngăduim minții noastre să se oprească asupra lucrurilor cu un caracter lumesc. Totuși nu este necesar să ne izolam de natură și să ne lipsim de prospețimea înviorătoare a aerului. Sabatul a fost făcut să fie o binecuvântare pentru om, îndepărtându-i gândurile de la munca obișnuită și îndreptând-o spre contemplarea bunătății și slavei lui Dumnezeu. Poporul lui Dumnezeu trebuie să participe la adunările destinate închinării, pentru a schimba idei despre adevărurile Cuvântului Său și pentru a dedica o parte din timp rugăciunii. Dar aceste întâlniri, chiar și în Sabat, nu trebuie făcute obositoare prin lungimea și lipsa lor de interes. Toți trebuie sa aibă posibilitatea să petreacă o parte din Sabat în aer liber. — (The Signs of the Times, 20 mai, 1886.)MS 84.1

Trebuie să petrecem o parte a Sabatului în meditație religioasă, gândindu-ne la binecuvântările și la minunile lui Dumnezeu din lucrurile create, așa cum sunt ele manifestate în decorul stâncos al munților, unde un pisc se ridică deasupra altuia, iar prăpăstiile teribile și stâncile despicate de cutremure sau trăsnete poartă semnul inconfundabil al Aceluia care a mutat munții în mânia Lui, și, în aceeași măsură, în priveliștile mai liniștite ale naturii, unde arborii înalți, clipocitul pâraielor, iarba verde și florile multicolore exprimă dragostea Dumnezeului infinit. — (The Signs of the Times, 28 februarie, 1878.)MS 84.2

(...) În această Sfântă zi de odihnă, mai mult decât în oricare altă zi, noi trebuie să studiem soliile pe care Dumnezeu le-a scris pentru noi în natură. Noi ar trebui să studiem parabolele Mântuitorului nostru acolo unde El le-a rostit, și anume, în câmpii și dumbrăvi, sub cerul liber, prin iarbă și flori. Apropiindu-ne tot mai mult de inima naturii, Domnul Hristos face ca prezența Sa să fie tot mai reală pentru noi și vorbește inimilor noastre despre pacea și iubirea Sa. — (Christ's Object Lessons.)MS 84.3