Verigheta sau inelul de cununie

Unii s-au preocupat mult cu privire la purtarea inelului de căsătorie, gândindu-se că soțiile pastorilor noștri ar trebui să se conformeze acestui obicei. Toate aceste preocupări sunt inutile. Soțiile pastorilor să poarte acel inel de aur care leagă sufletul lor de Isus Hristos, un caracter curat și sfânt, adevărata iubire și blândețe și evlavia care sunt roadele creștinismului, iar influența lor va fi sigură în orice loc. Faptul că o ignorare a obiceiului dă naștere la remarci nu este un motiv pentru a-l adopta. Americanii își pot face înțeleasă poziția, declarând în mod deschis că acest obicei nu este considerat obligatoriu în țara noastră. Noi nu avem nevoie să purtăm semnul, pentru că noi nu suntem infideli față de legământul căsătoriei, iar purtarea inelului nu ar fi nicio dovadă că suntem fideli. Sunt foarte tulburată de acest proces de degradare, ce pare să înainteze în mijlocul nostru, prin conformarea cu moda și cu obiceiurile. Nu ar trebui să fie cheltuit nici măcar un bănuț pentru un inel de aur, doar ca să dovedească faptul că suntem căsătoriți. În țările unde obiceiul este imperativ, nu avem nicio răspundere de a-i condamna pe cei care poartă inelul de căsătorie. Lăsați-i să-l poarte, dacă o pot face fără mustrări de conștiință, dar niciunul dintre misionarii noștri să nu creadă că purtarea inelului de căsătorie va mări influența lor nici măcar cu o iotă. Dacă ei sunt creștini, acest lucru se va vedea în caracterul lor creștinesc, în cuvintele lor, în faptele lor, în cămin și în tovărășia altora. El se va evidenția prin răbdarea și prin bunătatea lor. Ei vor manifesta spiritul Domnului și vor avea frumusețea caracterului Său, atitudinea Sa plăcută și inima Sa plină de compasiune.MP 180.2