Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents

Mărturii pentru pastori şi slujitorii Evangheliei

 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Capitolul 8 — Împreună lucrători cu Dumnezeu1Articolele din această secțiune sunt preluate din Mărturii speciale, Seria A 3:16-23 (1895)). Acest articol este cuprins între paginile 16 și 23.

    Încrederea și iubirea între frați

    30 octombrie 1894

    Când oamenii vor manifesta încredere în semenii lor, vor ajunge să aibă tot mai mult gândul lui Hristos. Domnul a descoperit cât de mult îl prețuiește pe om. “Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viața veșnică.” Unele minți caută fără încetare să remodeleze caracterul altora în conformitate cu ideile și măsura lor. Dumnezeu nu le-a încredințat lor această lucrare.MP 189.1

    Eul va cultiva întotdeauna o părere înaltă despre sine. Când își pierd dragostea dintâi, oamenii nu respectă poruncile lui Dumnezeu și încep să se critice unii pe alții. Pe măsură ce ne apropiem de încheierea timpului, acest spirit va lupta fără încetare să preia stăpânirea. Satana se străduiește să-l promoveze, pentru ca frații, în ignoranța lor, să caute să se distrugă unii pe alții. Dumnezeu nu numai că nu este slăvit, dar este foarte dezonorat, iar Duhul lui Dumnezeu este întristat. Satana exaltă, deoarece știe că, dacă poate să-i pună pe frați să se pândească unii pe alții în biserică și în lucrarea de slujire pastorală, unii vor fi atât de descurajați, încât își vor părăsi posturile. Aceasta nu este lucrarea Duhului Sfânt, ci o putere satanică lucrează înăuntrul minții și în templul sufletului pentru a așeza atributele lui Satana acolo unde ar trebui să fie atributele lui Hristos.MP 189.2

    Acela care a plătit prețul infinit pentru a-i răscumpăra pe oameni cunoaște, cu o acuratețe ce nu poate greși, lucrările tainice ale minții omenești și știe cu exactitate cum să se poarte cu fiecare suflet. În modul Său de a Se purta cu oamenii, se pot vedea aceleași principii care se manifestă în lumea naturii. Fenomenele binefăcătoare ale naturii nu sunt aduse la îndeplinire prin intervenții neașteptate și accidentale, iar oamenilor nu li se îngăduie să ia în stăpânire lucrarea ei. Dumnezeu lucrează prin acțiunea liniștită și armonioasă a legilor stabilite de El. Tot astfel este și în lucrurile spirituale. Satana caută fără încetare să stârnească izbucniri violente și brutale, dar Domnul Isus a găsit calea spre mintea oamenilor, folosind asocierea cu lucrurile care le erau cele mai familiare. El tulbura cât mai puțin cu putință cursul gândirii lor obișnuite, evitând faptele imprevizibile sau regulile prestabilite. Domnul i-a onorat pe oameni cu încrederea Sa și, în felul acesta, a beneficiat de respectul lor. El a prezentat vechile adevăruri într-o lumină nouă și prețioasă. Astfel, când era de numai doisprezece ani, El i-a uimit cu întrebările Lui pe învățătorii legii de la templu.MP 189.3

    Domnul Isus a luat asupra Sa natura umană, ca să poată intra în legătură nemijlocită cu oamenii. El îi aduce pe oameni sub influența transformatoare a adevărului, întâlnindu-i acolo unde se află ei. Domnul găsește calea spre inimă, asigurând simpatia și încrederea și făcându-i pe toți să simtă că identificarea Sa cu natura și preocupările lor sunt depline. Adevărul era rostit de El cu simplitate, și totuși era înzestrat cu putere și cu demnitate. Ce învățător a fost Domnul nostru Isus Hristos! Cât de duios s-a purtat El cu fiecare căutător sincer al adevărului, ca să-i poată câștiga simpatia și să găsească un loc în inima lui.MP 190.1

    Trebuie să vă spun, fraților, că sunteți departe de ce ar dori Domnul să fiți. Prea adesea, atributele vrăjmașului lui Dumnezeu și al omului își găsesc expresia în spiritul și în atitudinea voastră unul față de altul. Voi vă jigniți unul pe altul, pentru că nu sunteți părtași ai naturii divine și lucrați împotriva desăvârșirii caracterului vostru. Voi aduceți necazul asupra voastră și faceți ca lucrarea să fie grea și istovitoare, pentru că vă considerați propriul spirit și propriile defecte de caracter ca și cum ar fi niște virtuți prețioase ce trebuie să fie păstrate și cultivate.MP 190.2

    Domnul Isus îndreaptă atenția tuturor, atât a celor mai inteligenți, cât și a celor mai puțin cultivați, spre crinii din rouă proaspătă a dimineții și îi îndeamnă: “Uitați-vă cu băgare de seamă cum cresc crinii de pe câmp: ei nici nu torc, nici nu țes, totuși vă spun că nici chiar Solomon, în toată slava lui, nu s-a îmbrăcat ca unul din ei”. Domnul Se folosește de crini pentru a rosti învățătura: “Așa că, dacă astfel îmbracă Dumnezeu iarba de pe câmp, care astăzi este, dar mâine va fi aruncată în cuptor, nu vă va îmbrăca El cu mult mai mult pe voi, puțin credincioșilor?”MP 191.1

    Înaintarea adevărului

    Oamenii fac înaintarea adevărului de zece ori mai dificilă decât este în realitate, deoarece încearcă să preia în mâinile lor limitate lucrarea lui Dumnezeu. Ei cred că trebuie să inventeze în permanență ceva pentru a-l determina pe alții să facă lucrurile pe care ei consideră că acei oameni ar trebui să le facă. Timpul folosit în felul acesta nu face decât să complice lucrarea, pentru că Marele Conducător este lăsat pe dinafară chiar în îngrijirea propriei moșteniri. Unii își asumă sarcina de a corecta defectele de caracter ale altora și sfârșesc prin a le înrăutății. Asemenea oameni ar face mai bine să-L lase pe Dumnezeu să-și facă lucrarea, pentru că El nu-i consideră capabili să remodeleze caracterul altora.MP 191.2

    Ei au nevoie să fie umpluți de spiritul lui Hristos. Dacă se încred în puterea Sa, ei vor fi împăcați cu El și, în felul acesta, se vor afla pe calea cea bună a împăcării cu tovarășii lor de lucrare. Cu cât slujitorul omenesc va avea, în spiritul și caracterul lui, mai puțin din umilința și blândețea lui Hristos, cu atât va vedea mai multă desăvârșire în metodele proprii și mai multă nedesăvârșire în metodele altora. Singura noastră posibilitate de a fi în siguranță este să veghem în rugăciune și să ne sfătuim unii cu alții, având încredere că Dumnezeu îi va păzi pe frații noștri în același fel în care ne păzește pe noi, pentru că El nu face deosebire între oameni. Dacă vom fi niște elevi credincioși și niște împlinitori ai cuvintelor Sale, Dumnezeu va lucra pentru noi.MP 191.3

    Dar când lucrătorii manifestă atât de evident faptul că desconsideră porunca explicită a Domnului Hristos, care ne spune să ne iubim unii pe alții așa cum ne-a iubit El, cum ne putem aștepta ca frații să respecte poruncile unor oameni limitați și regulile și îndrumările lor precise cu privire la modul în care trebuie să lucreze fiecare? Înțelepciunea care ni se recomandă trebuie să fie supranaturală, altfel se va dovedi un doctor incapabil să vindece și care nu va face altceva decât să distrugă. Mai bine L-am căuta pe Dumnezeu cu toată inima noastră, renunțând la importanța proprie, “căci toți sunteți frați”.MP 192.1

    Domnul Hristos a făcut ca jugul să fie ușor

    În loc de a vă trudi să concepeți reguli și regulamente, ați face mai bine să vă rugați și să-l supuneți Domnului Hristos voința și metodele voastre. Domnul nu este mulțumit când voi faceți să fie dificile lucrurile pe care El le-a făcut ușoare. El spune: “Luați jugul Meu asupra voastră și învățați de la Mine, căci Eu sunt blând și smerit cu inima; și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre. Căci jugul Meu este bun, și sarcina Mea este ușoară.” Domnul Isus iubește moștenirea Sa, iar dacă oamenii nu vor considera că atribuția lor specială este aceea de a prescrie reguli pentru tovarășii lor din lucrare, ci vor aplica regulile lui Hristos în propria viață și vor repeta învățăturile Sale, fiecare dintre ei va fi un exemplu și nu un judecător.MP 192.2

    Caracterul părintesc al lui Dumnezeu

    Subiectul cel mai preferat al Domnului Hristos a fost caracterul părintesc și iubirea nemărginită a lui Dumnezeu, Blestemul tuturor bisericilor din zilele noastre constă în faptul că oamenii nu adoptă metodele lui Hristos. Ei cred că pot îmbunătăți regulile date în Evanghelie și se simt liberi să le definească, sperând să reformeze în felul acesta bisericile și pe lucrători. Dumnezeu să fie singurul nostru Stăpân, singurul nostru Domn, plin de bunătate, milă și dragoste.MP 192.3

    Dumnezeu le dă cunoaștere lucrătorilor Săi, iar El a lăsat pentru noi o făgăduință bogată și deplină: “Dacă vreunuia dintre voi îi lipsește înțelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă și fără mustrare, și ea îi va fi dată. Dar s-o ceară cu credință, fără să se îndoiască deloc: pentru că cine se îndoiește, seamănă cu valul mării, tulburat și împins de vânt încoace și încolo. Un astfel de om să nu se aștepte să primească ceva de la Domnul.” Oare nu este cel mai bine ca fiecare să primească înțelepciunea în mod personal, apelând la Dumnezeu și nu la oameni? Ce a spus Marele Învățător? “Am făcut cunoscut Numele Tău oamenilor, pe care Mi i-ai dat din lume.”MP 193.1

    Criticarea defectelor altora

    Printre noi se manifestă un rău care trebuie să fie corectat. Frații se simt liberi să privească la presupusele greșeli ale altora și să vorbească despre ele, în timp ce tocmai asumarea acestei libertăți arată clar că aceste greșeli există și la ei înșiși. Ei scot în evidență că se consideră singuri înțelepți, iar Dumnezeu nu le poate da binecuvântarea Sa specială, pentru că s-ar înălța pe ei înșiși și ar păgubi lucrarea prețioasă a adevărului. Când lumea era lipsită de cunoașterea lui Dumnezeu, Domnul Isus a venit să împărtășească această binecuvântare inestimabilă — cunoașterea caracterului părintesc al Tatălui nostru ceresc. Acesta a fost darul Său pentru lume, iar El le-a încredințat acest dar ucenicilor Săi, pentru ca ei să-l transmită mai departe.MP 193.2

    Necesitatea dezvoltării personale a lucrătorilor

    După ce învață regulile simple, ei [pastorii] trebuie să-și folosească toate facultățile intelectuale pentru a acumula cunoștințele cu privire la lucrarea lor, ca să poată fi niște lucrători care n-au de ce să le fie rușine. În timp ce sunt angajați în predicarea adevărului, dacă își vor folosi timpul cu înțelepciune, pastorii pot ajunge să stăpânească, unul după altul, diversele domenii ale științei. Momentele de aur, care ar trebui să fie folosite zilnic în activitățile utile, prin care putem fi tot mai bine pregătiți pentru atingerea înaltul standard, sunt risipite în conversații lipsite de importanță, în indolență și în lucrări cu rezultate nesemnificative.MP 193.3

    Bărbații care stau acum înaintea poporului, ca reprezentanți ai Domnului Hristos, au, în general, mai multe aptitudini decât cele pe care le-au dezvoltat, dar nu își folosesc talentele, profitând cât mai bine de timpul și de ocaziile lor. Dacă și-ar fi exercitat puterile date de Dumnezeu, aproape fiecare pastor din district ar fi putut fi un specialist nu numai în domeniul cititului, al scrisului și gramaticii, ci și al limbilor străine. Este esențial ca ei să-și stabilească ținte înalte. Totuși, până acum, s-a dovedit prea puțină ambiție în exercitarea capacităților lor pentru a atinge un standard înalt în cunoaștere și în gândirea religioasă.MP 194.1

    Pastorii noștri vor trebui să-I dea socoteală lui Dumnezeu pentru ruginirea talentelor pe care li le-a dat pentru a le dezvolta prin folosire. Dacă ar fi urmărit să ajungă niște uriași intelectuali, ei ar fi putut realiza o lucrare de zece ori mai inteligentă. Întreaga lor experiență în înalta chemare pe care o au este păgubită din cauză că se mulțumesc să rămână acolo unde sunt. Dacă vor studia, având motive corecte și ținte corespunzătoare, efortul în dobândirea cunoașterii nu le va împiedica nici în cea mai mică măsură creșterea spirituală.MP 194.2

    Nevoia de lucrători

    Pretutindeni în lume este nevoie de lucrători. Adevărul lui Dumnezeu trebuie să fie vestit în străinătate, pentru ca aceia care se află în întuneric să poată fi luminați. Este necesară o lucrare care să pregătească studenții pentru a deveni împreună lucrători cu Dumnezeu.MP 194.3

    Dumnezeu cere ca în această direcție să se manifeste un zel infinit mai mare decât cel care s-a arătat până acum. Ca popor, noi suntem, în anumite privințe, cu mult în urmă în lucrarea misionară. Cei aflați în pozițiile de răspundere nu fac nici măcar a douăzecea parte din binele pe care l-ar fi putut face, pentru că egoismul predomină în proporții mari în mijlocul nostru. Unii sunt invidioși, temându-se că alții vor fi mult mai apreciați decât ei.MP 195.1

    Acum este nevoie de minți cultivate în fiecare ramură a lucrării lui Dumnezeu, deoarece începătorii nu pot face o lucrare suficient de bună în ce privește descoperirea comorii ascunse pentru a îmbogăți sufletele. Dumnezeu a plănuit ca școlile să fie un mijloc de dezvoltare a lucrătorilor, așa încât să fie niște lucrători de care lui Isus Hristos să nu-I fie rușine, iar acest scop trebuie să fie avut în vedere fără încetare. Nivelul la care se poate ajunge printr-o cultivare corespunzătoare nu a fost atins până acum. Mai mult de jumătate dintre noi sunt oameni capabili. Dacă ei și-ar fi folosit aptitudinile, ar fi trebuit să avem acum douăzeci de lucrători, acolo unde avem doar unul. De asemenea, medicii ar fi fost pregătiți să lupte cu boala.MP 195.2

    Orașele și satele sunt cufundate în păcat, cu toate acestea, în fiecare Sodomă este câte un Lot. Otrava păcatului lucrează în inima societății. Dumnezeu cheamă reformatori care să stea în apărarea legilor rânduite de El pentru a guverna organismul și să mențină un standard înalt în educarea minții și cultivarea inimii.MP 195.3

    Cultivarea inimii

    Există pericolul de a manifesta o scrupulozitate fariseică, împovărând mintea oamenilor cu formalități și obiceiuri lumești care, în cele mai multe cazuri, vor ajunge să fie considerate cele mai importante, exagerând lucruri lipsite de semnificație. Harul Domnului Hristos, cu influența lui curățitoare și înnobilatoare, va face pentru noi mai mult decât toată educația lumească în ce privește eticheta care este considerată atât de esențială. Pentru mulți, aparențele sunt suma totală a religiei, și totuși se va dovedi că inima lor nu are acea amabilitate adevărată, singura amabilitate prețuită de Dumnezeu. Dacă se vorbește despre greșelile lor, ei manifestă atât de puțină politețe creștină, încât, în efortul lor de a critica atitudinea, gesturile și exprimarea cuiva, pierd din vedere poziția sfântă de pastori pe care Dumnezeu i-a trimis cu solia Sa de avertizare. Ei se cred niște perle ale înțelepciunii, dar nu acordă nici o atenție cuvintelor rostite de Dumnezeu din curțile cerului. Tuturor acestora, Dumnezeu le spune că, pentru a reuși să cunoască adevărata înțelepciune a lui Hristos, trebuie să-și recunoască propria ignoranță.MP 195.4

    Mi-a fost arătat că instituțiile noastre de învățământ au fost prevăzute de Dumnezeu cu scopul de a îndeplini lucrarea cea mare și bună de salvare a sufletelor. Talentele oamenilor ajung să fie folosite la maxima capacitate numai când sunt supuse conducerii depline a Duhului lui Dumnezeu. Normele și principiile religiei constituie primii pași în dobândirea cunoașterii și se află chiar la temelia adevăratei educații. Pentru a sluji celor mai nobile scopuri, știința și cunoașterea trebuie să fie însuflețite de Duhul Iui Dumnezeu.MP 196.1

    Numai un creștin este în stare să folosească știința în mod corect. Pentru a fi apreciată și înțeleasă pe deplin, știința trebuie să fie interpretată dintr-o perspectivă religioasă. Dacă se va proceda așa, toți oamenii se vor închina Dumnezeului științei. Doar o inimă înnobilată prin harul lui Dumnezeu poate să înțeleagă cel mai bine adevărata valoare a educației. Atributele Sale, așa cum sunt văzute în lucrurile create de Dumnezeu, pot să fie înțelese numai dacă îl cunoaștem pe Creator. Pentru a-i conduce pe tineri la izvoarele adevărului, la Mielul lui Dumnezeu care a îndepărtat păcatele lumii, profesorii trebuie să se familiarizeze nu numai cu teoria adevărului, ci și să aibă o cunoaștere din experiență a căii care duce la sfințire. Cunoașterea înseamnă putere, numai atunci când este unită cu adevărata evlavie. Un suflet golit de sine va fi nobil. Dacă locuiește în inimă prin credință, Domnul Hristos ne va face înțelepți în ochii lui Dumnezeu.MP 196.2

    *****

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents