Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents

Mărturii pentru pastori şi slujitorii Evangheliei

 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Capitolul 9 — Lucrători conduși de Dumnezeu1Articolele din această secțiune sunt din Mărturii speciale, Seria A 3:43-53 și 4 (1895). Acest articol este din numărul 3, pag. 43-53.

    Dumnezeu, Marele Meșter Lucrător

    Timpurile sunt din ce în ce mai grele, iar banii sunt tot mai dificil de obținut, dar Dumnezeu va deschide calea ca să găsim surse din afara poporului nostru. Nu înțeleg cum poate cineva să evite primirea darurilor de la cei de altă religie. Ei pot proceda așa numai adoptând niște concepții extremiste și stabilind prevederi pentru care nu au fost autorizați. Lumea aceasta îi aparține lui Dumnezeu și, dacă Dumnezeu a putut să influențeze oamenii în așa fel încât pământul care a fost în mâinile vrăjmașului să ajungă în mâinile noastre, pentru ca solia să poată fi proclamată în regiunile îndepărtate, se cuvine oare ca oamenii să blocheze calea prin ideile lor înguste? O asemenea conștiinciozitate nu este în niciun caz sănătoasă. Duhul Sfânt nu îi conduce pe oameni să meargă pe o asemenea cale,MP 210.1

    Toți să fie atenți ca nu cumva să se pună între Dumnezeu, Marele Meșter Lucrător, și poporul Său. Trebuie să recunoaștem lucrările providenței Sale și să ne închinăm în fața autorității Sale. Fiecare sol al lui Dumnezeu să-și îndeplinească lucrarea încredințată lui și să nu se grăbească să facă o lucrare pur și simplu după propria înțelepciune și propriile planuri. Solii lui Dumnezeu să meargă la tronul milei, ca să poată primi înțelepciunea și harul de a-L cunoaște pe Dumnezeu și de a înțelege lucrările Sale. Cunoașterea lui Dumnezeu le va da o minte echilibrată și o judecată sănătoasă, ca să nu acționeze conduși de impulsuri în acest timp hotărâtor și important din istoria pământului.MP 210.2

    Chibzuință matură

    Nu este voia lui Dumnezeu ca vreunul dintre slujitorii Săi să acționeze pripit și să fie lipsit de prevedere. Dumnezeu vrea ca slujitorii Lui să aștepte cu răbdare și să manifeste o chibzuință matură. Fiecare pas să fie făcut cu înțelepciune și după multă rugăciune. Dacă vor proceda astfel, frații noștri vor avea o experiență mai echilibrată și liniștită, vor avea mai puține motive de îngrijorare și vor putea să fie o binecuvântare mai mare pentru popor, deoarece slava Domnului va fi răsplata lor.MP 210.3

    Singura cale de a fi în siguranță este să căutăm fără încetare înțelepciune de la Dumnezeu, să judecăm atent fiecare problemă cu multă teamă și grijă, ca nu cumva să aducem în lucrare slăbiciunea omenească în locul luminii cerești. Domnul a făgăduit că va da lumină celor care Îl caută din toată inima. Dacă vom aștepta îndrumarea lui Dumnezeu cu răbdare și cu rugăciune și dacă nu vom urma planurile noastre precipitate, El va călăuzi hotărârile noastre și va deschide multe uși ale speranței și lucrării.MP 211.1

    Marele General de armată va conduce fiecare bătălie pentru înaintarea cauzei Sale. Dacă își vor îndeplini lucrarea rânduită lor, păstorii și conducătorii aflați sub comanda Sa vor auzi glasul care zice: “Iată calea, mergeți pe ea”, “cel ce merge după Mine, nu va umblu în întuneric”, iar El va fi Călăuzitorul poporului Său în luptele periculoase în care vor trebui să se angajeze. Ce mângâiere ar trebui să fie făgăduința aceasta pentru noi! Putem să umblăm în lumină, pentru că El este în lumină.MP 211.2

    Oamenii cărora Dumnezeu le-a încredințat mari responsabilități să se asigure pe deplin că îl urmează pe marele Conducător, chiar pe Domnul Hristos, și nu lucrează conduși de impulsurile firii lor. Noi vom fi în siguranță, numai dacă ne consacrăm lui Dumnezeu și privim la Isus, dorind stăruitor să aducem Ia îndeplinire planul Său. Oamenii pot să urmeze multe feluri de lumină, dar există o singură Lumină pe care o pot urma în siguranță. Asigurați-vă că îl urmați pe Domnul Isus oriunde merge El. Nimeni să nu pășească înaintea lui Hristos, ci să aștepte porunca: “Vino după Mine!” Conducătorii noștri să nu se încreadă în propria înțelepciune și în capriciile lor ambițioase. Să nu presupună că scânteile lor slabe sunt adevărata lumină, pentru că, după un timp, vor vedea că, în loc să urmeze Steaua cerească, ei merg pe urmele unui conducător nesigur.MP 211.3

    Dumnezeu își conduce lucrarea

    Sunt îndurerată când văd că unii oameni caută să stabilească modul precis de lucru pe care trebuie să-l urmeze misionarii din țările îndepărtate. Trebuie să lăsăm mai mult lucrurile în mâna Celui căruia pretindem că îi slujim, ca să poată lucra prin slujitorii rânduiți de El, așa cum consideră de cuviință. Să nu credem că totul trebuie să se afle sub jurisdicția câtorva oameni limitați, care, dacă nu vor cere fără încetare înțelepciune de la Dumnezeu, vor face greșeli grave. Domnul nu a prevăzut ca totul să-și aibă centrul la Battle Creek2Vezi Note suplimentare.. Dumnezeu dorește ca oamenii să stea deoparte și să nu considere că lucrarea Sa depinde întru totul de ei și că fiecare problemă trebuie să fie supusă judecății lor. Îmi este greu să exprim ceea ce vreau să spun, dar trag un semnal de alarmă, în Numele Domnului. Oamenii care poartă răspunderi trebuie să se teamă și să tremure pentru ei înșiși. Să nu se simtă competenți de a trece în fața Aceluia care a spus: “Vino după Mine”. Dumnezeu nu este mulțumit de faptul că aceia care lucrează în țările îndepărtate sunt nevoiți să aștepte îndrumări de la Battle Creek, înainte de a îndrăzni să întreprindă o acțiune. Noi trebuie să ne încredem în puterea Domnului de a călăuzi, pentru că El își conduce lucrarea. El le va da înțelepciune oamenilor care Îl reprezintă în fiecare parte din marea Sa vie spirituală. El spune: “Nu voi M-ați ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi; și v-am rânduit să mergeți și să aduceți roadă”. Doresc să le spun fraților mei din Battle Creek: Domnul nu are nevoie să-și transmită îndrumările pentru solii Săi din toate părțile lumii numai prin Battle Creek. El nu le-a încredințat această responsabilitate acelora care își asumă dreptul de a le spune lucrătorilor Săi: “Fă aceasta” și “Să nu faci aceea”. Dumnezeu este dezonorat, când oamenii sunt determinați să se bazeze atât de mult pe cei din Battle Creek.MP 212.1

    În fiecare țară, oamenii au propriile particularități și trăsături distinctive, de aceea, este necesar ca lucrătorii să fie înțelepți pentru a ști cum să se adapteze ideilor particulare ale localnicilor, ca să le prezinte adevărul așa încât să le poată face un bine. Ei trebuie să fie capabili de a înțelege și de a răspunde la nevoile lor. Vor apărea situații care cer o acțiune imediată și va fi nevoie ca aceia care sunt la fața locului să profite de interesul manifestat și să facă lucrurile ce trebuie să fie făcute sub călăuzirea Duhului Sfânt. Dacă, în timp de criză, ar trebui să aștepte îndrumări de la Battle Creek, ar putea să piardă mult. Oamenii care se ocupă de lucrare să fie niște ispravnici credincioși ai harului lui Dumnezeu. Să fie niște oameni ai credinței și ar trebui să fie încurajați să privească la Dumnezeu și să se încreadă în El.MP 213.1

    Modul de organizare al lui Dumnezeu

    Lucrătorii lui Dumnezeu să studieze capitolul 6 din Isaia și capitolele 1 și 2 din Ezechiel,MP 213.2

    Imaginea făpturilor vii și a roților prinse una în alta i se părea profetului atât de complicată și de inexplicabilă. Dar, în mijlocul roților, Se vedea mâna Înțelepciunii Infinite, iar rezultatul lucrării era ordinea desăvârșită. Fiecare roată funcționa în armonie deplină cu celelalte.MP 213.3

    Mi s-a arătat că slujitorii omenești caută să dețină prea multă putere și încearcă să conducă ei înșiși lucrarea. Ei îl lasă pe Domnul Dumnezeu, Marele Lucrător, în afara planurilor și metodelor lor într-o măsură prea mare, și nu încredințează conducerii Sale tot ce este legat de înaintarea lucrării. Nimeni să nu-și imagineze că este în stare să administreze aceste lucruri care îi aparțin marelui EU SUNT. În providența Sa, Dumnezeu pregătește o cale, așa încât lucrarea să poată fi realizată de slujitori omenești. Prin urmare, fiecare om să stea în locul cerut de datoria care i-a fost încredințată, să-și facă partea lui pentru acest timp și să recunoască faptul că Dumnezeu este îndrumătorul său.MP 213.4

    Domnul, Dumnezeul oștirilor, a fost Generalul armatei care a cucerit Ierihonul. El a alcătuit planul de bătălie, pentru ca slujitorii cerești să ia parte la luptă împreună cu cei omenești, dar zidurile Ierihonului nu au fost atinse de nicio mână omenească. Dumnezeu a organizat planul, așa încât omul să nu-și poată asuma niciun merit în câștigarea biruinței. Numai Dumnezeu trebuia să fie slăvit, Tot așa va fi în lucrarea în care suntem angajați. Slava nu trebuie să le fie atribuită slujitorilor omenești, Domnul este singurul care va fi preamărit. Vă rog să citiți cu atenție capitolul 3 din Ezechiel. Trebuie să învățăm să depindem întru totul de Dumnezeu, și totuși să ne amintim fără încetare că Domnul Dumnezeu are nevoie de fiecare slujitor ce deține adevărul neprihănirii. În calitate de lucrători pentru Hristos, trebuie să stăm în lumina crucii de pe Calvar, proclamându-le oamenilor: “Iată Mielul care a îndepărtat păcatele lumii”. Trebuie să predicăm a treia solie îngerească cu vocea noastră omenească, așa încât să străbată pământul cu putere și cu slavă.MP 214.1

    Când oamenii încetează să depindă de oameni, când fac din Dumnezeu singura lor cale de reușită, atunci vor manifesta mai multă încredere unul în celălalt. Credința noastră în Dumnezeu este mult prea slabă, iar încrederea noastră unul față de altul este mult prea mică.MP 214.2

    Domnul Hristos a suflat peste ucenicii Săi și le-a spus: “Luați Duh Sfânt”. El este reprezentat de Duhul Său Sfânt în fiecare parte a acestei mari vii spirituale. El le va da inspirația Duhului Său Sfânt tuturor celor ce au un spirit umilit.MP 214.3

    Să depindem mai mult de puterea Duhului Sfânt și mult mai puțin de slujitorii omenești. Îmi pare rău să declar că unii nu au dat nicio dovadă că au învățat lecțiile umilinței și ale blândeții în școala lui Hristos. Ei nu rămân în Hristos și nu au nicio legătură vie cu El. Ei nu sunt conduși de înțelepciunea lui Hristos, prin împărtășirea Duhului Său Sfânt. Prin urmare, vă întreb: Cum putem noi să-i privim pe acești oameni, ca și cum ar avea o judecată fără cusur? Poate că se află în poziții de răspundere, dar ei trăiesc despărțiți de Hristos. Ei nu au gândul lui Hristos și nu învață zilnic de la El. Cu toate acestea, în anumite situații, judecata lor este crezută și sfatul lor este considerat ca fiind înțelepciunea lui Dumnezeu.MP 215.1

    Când oamenii aleg voia lui Dumnezeu și se conformează caracterului lui Hristos, Domnul Isus lucrează prin însușirile lor. Ei renunță la orice mândrie egoistă, la orice manifestare a superiorității și la toate pretențiile arbitrare și manifestă smerenia și blândețea lui Hristos. Nu mai sunt ei cei care trăiesc și lucrează, ci Hristos lucrează și trăiește prin ei. Ei înțeleg cuvintele prețioase ale rugăciunii Mântuitorului: “Eu în ei și Tu în Mine, pentru ca ei să fie în chip desăvârșit una, ca să cunoască lumea că Tu M-ai trimis și că i-ai iubit, cum M-ai iubit pe Mine”.MP 215.2

    Dumnezeu dorește ca fiecare să privească mai puțin la ce este limitat și să depindă mai puțin de oameni. Avem sfătuitori care dovedesc în mod vizibil că nu cunosc harul lui Hristos și nu înțeleg adevărul, așa cum este el în Hristos. Cei care conlucrează cu Dumnezeu au păreri umile cu privire la ei înșiși. Ei nu sunt îngâmfați, mulțumiți și încântați de ei înșiși, ci sunt îndelung răbdători, buni, plini de milă și de roade bune. Ambiția omenească rămâne în urma lor, iar neprihănirea lui Hristos merge înaintea lor și slava Domnului este răsplata lor.MP 215.3

    Comitetele de sfătuire

    Când au loc comitete de sfătuire pentru înaintarea lucrării, nicio persoană nu trebuie să fie puterea conducătoare, o voce pentru toți, cu excepția faptului că tuturor le este evident că sfatul dat este cel corect. Planurile și metodele să fie judecate cu atenție, așa încât toți să înțeleagă cu claritate avantajele și să decidă care dintre metode este cea mai bună în lucrarea misionară pe care trebuie să o îndeplinim în zonele ce se deschid înaintea noastră. Ar fi bine să nu ne gândim doar la oportunitățile din locurile spre care pare să ne cheme datoria, ci și la dificultățile ce vor fi întâmpinate. Pe cât este posibil, comitetele de sfătuire să-i ajute pe oameni să înțeleagă planurile lor, așa încât hotărârile bisericii să poată susține eforturile lor. Mulți dintre membrii bisericii sunt înțelepți și au însușiri intelectuale excelente. Este bine să se apeleze la înțelepciunea lor, pentru ca și alții să fie conștientizați cu privire la problemele importante asupra cărora trebuie să se ia decizii. Mulți ar putea fi conștientizați cu privire la faptul că au nevoie de o înțelegere mai adâncă a lucrării lui Dumnezeu.MP 216.1

    Unii sunt convinși că au rămas cu mult în urmă în cunoașterea soliei, dar Dumnezeu îi va ajuta pe cei care se roagă stăruitor pentru înțelepciune. Nimeni nu va apela vreodată în zadar la tronul harului Său. Să căutăm înțelepciunea care vine de sus, înțelegând că sufletele pier din lipsa Cuvântului vieții și că Împărăția lui Hristos trebuie să se extindă. Bărbați și femei cu minți nobile vor continua să fie adăugați la numărul celor cărora li se spune: “Nu voi M-ați ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi, ... mergeți și să aduceți roadă”.MP 216.2

    Cum să ne asigurăm fondurile necesare

    Încă de la începutul lucrării noastre, am întâmpinat o dificultate foarte mare în găsirea modalităților de a ne asigura fondurile necesare pentru susținerea acțiunilor misionare în zonele pe care Providența le deschidea înaintea noastră. Lucrarea misionară trebuie să se extindă într-o mare măsură, iar cei ce cred adevărul ar trebui să evite folosirea banilor lor pentru a cumpăra lucruri inutile. Să nu fim preocupați de confortul propriu, ci mai degrabă de împlinirea nevoilor noastre. Pentru a avea în vistierie banii necesari în vederea înălțării stindardului adevărului în teritorii noi, va trebui să ne restrângem dorințele.MP 217.1

    Cereți de la Dumnezeu, credeți în Cel ce are resurse infinite. Dacă acționăm cu înțelepciune, folosindu-ne aptitudinile în lucrare, mâna cea bună a lui Dumnezeu ne va purta de grijă. Să ducem mai departe lucrarea, fără a aștepta să vedem că fondurile sunt în vistierie înainte de a o începe. Dumnezeu să ne ferească, ca nu cumva, atunci când Providența ne somează să intrăm în câmpurile albe, pregătite de seceriș, pașii noștri să fie dați înapoi de strigătul: “Fondurile noastre sunt epuizate. Nu avem niciun mijloc de a susține lucrătorii care se află deja în teritoriu și este imposibil să ne extindem activitatea.”MP 217.2

    Mulțumim lui Dumnezeu că școlile noastre de Sabat au contribuit suficient pentru promovarea multor inițiative valoroase. Copiii și tinerii și-au dăruit bănuții care, asemenea unor mici pârâiașe, au umplut fluviul de generozitate. Copiii să fie educați în așa fel încât să poată săvârși fapte neegoiste, pe care Domnul se va bucura să le vadă. Copiii trebuie să fie învățați să îndeplinească servicii pentru Hristos cât sunt încă în floarea tinereții și să cultive renunțarea la sine.MP 217.3

    Lui Dumnezeu îi aparține atât lucrarea din apropiere, cât și cea din străinătate, pentru că lumea este a Sa. Uzurpatorii au pus stăpânire pe proprietatea pământească a lui Dumnezeu, dar El va deschide o cale pentru ca adevărul să poată fi predicat în colțurile întunecate ale pământului. Dacă vor urma îndemnurile Duhului Sfânt, oamenii vor găsi căi și mijloace prin care solia să poată înainta și să poată câștiga o biruință plină de slavă.MP 218.1

    Îndrumați sufletele la Hristos

    Slujitorii lui Dumnezeu, care trăiesc în ascultare de cerințele Lui și rostesc adevărul în umilință, vor răspândi o influență ce va contribui la salvarea multor suflete. Dar să nu îngăduim ca oamenii să se atașeze cu disperare de noi. Suntem oameni și suntem limitați. Trebuie să-i îndrumăm la Hristos, spunându-le: “lată Mielul lui Dumnezeu care a îndepărtat păcatele lumii”. Domnul Isus mijlocește pentru colaboratorii Săi, dar ei trebuie să trăiască în fiecare clipă cu simțământul unei dependențe umile de Căpetenia mântuirii lor și, prin lucrarea Domnului Hristos, Apărătorul nostru, multe suflete vor fi salvate pentru viața veșnică. Domnul a prevăzut ca Duhul Sfânt să coboare asupra lucrătorilor Săi, și fiecare om care îl caută pe Dumnezeu cu sinceritate îl va găsi. Să ne apropiem cu îndrăzneală de tronul harului și să căutăm mila lui Dumnezeu. Să credem că Domnul aude rugăciunile noastre și ne răspunde. Mare nostru Preot din cer ne spune: “Eu voi ruga pe Tatăl, și El vă va da un alt Mângâietor, care să rămână cu voi în veac”. Duhul Sfânt rămâne cu lucrătorii consacrați, care se străduiesc pentru înaintarea cauzei Sale în orice localitate.MP 218.2

    Stârnirea unei opoziții inutile

    Vă rog, în Numele lui Hristos, nu îngăduiți să iasă de pe buzele voastre nicio expresie pripită și necugetată, nu folosiți un limbaj exagerat, nu rostiți cuvinte care pot părea a fi injurii, pentru că toate acestea sunt omenești. Domnul Hristos nu are nicio legătură cu ele. Scriitorii să fie atenți la modul în care își folosesc instrumentul de scris, ca să nu lase impresia că ridiculizează poziția altora, credincioși sau necredincioși. Noi vom fi în siguranță numai dacă manifestăm spiritul umilit al Domnului Hristos și croim cărări drepte cu pașii noștri, ca nu cumva mieii să fie rătăciți de pe cale. Smerenia și blândețea lui Hristos trebuie să ia în stăpânire sufletul nostru.MP 219.1

    Satana își folosește puterea, prezentând amăgiri iscusite, ca să poată promova idei aflate în dezacord cu voia lui Dumnezeu. Niciunul dintre cei care cred adevărul să nu le ofere vrăjmașilor noștri ocazia de a-și justifica opoziția, de a găsi temeiuri pentru interpretări tendențioase, pe care oamenii să le poată folosi pentru a se împotrivi înaintării adevărului. Pentru Numele lui Hristos, vă îndemn: fiecare lucrător să facă eforturi pentru a zădărnici afirmațiile lui Satana și a nu se angaja în nicio lucrare pe care Dumnezeu nu a cerut-o de la el. Dați-l lui Dumnezeu posibilitatea de a lucra și lăsați-i pe oameni să facă tot ce dorește El pentru înaintarea adevărului.MP 219.2

    Problema libertății religioase este foarte importantă și ar trebui să fie tratată cu multă înțelepciune și maturitate. Dacă nu se procedează așa, există pericolul de a atrage, prin comportamentul nostru, o criză, înainte de a fi pregătiți. Centrul soliei noastre să fie “poruncile lui Dumnezeu și credința lui Isus”. Frații noștri să fie avertizați să întreprindă lucrări care nu vor stârni și nu vor provoca autoritățile, așa încât să ia măsuri care vor restrânge lucrarea și ne vor împiedica să proclamăm solia în diferite localități.MP 219.3

    Să ne încredem mai mult în lucrarea Celui Atotputernic și mult mai puțin în oameni. Noi trebuie să pregătim un popor care va rezista în ziua încercării, de aceea să le atragem oamenilor atenția la crucea de pe Golgota și să le prezentăm cu claritate motivul pentru care Domnul Hristos a făcut marele Său sacrificiu. Să le arătăm că au posibilitatea de a se întoarce la Dumnezeu și la ascultarea de poruncile Sale. Când cel păcătos privește la Domnul Hristos ca fiind jertfa de ispășire pentru păcatele lui, oamenii să se dea de o parte. Să-i spună celui păcătos că Domnul Hristos “este jertfa de ispășire pentru păcatele noastre, și nu numai pentru păcatele noastre, ci pentru ale întregii lumi”. Încurajați-l să ceară înțelepciune de la Dumnezeu, pentru că, prin rugăciune stăruitoare, el va învăța calea Domnului mai bine decât dacă ar fi fost învățat de vreun sfătuitor omenesc. El va înțelege că moartea Fiului lui Dumnezeu a fost cauzată de călcarea Legii și va urî păcatul, care L-a rănit pe Domnul Isus. În timp ce va privi la Hristos, ca Mare Preot duios și milos, inima lui va fi păstrată de El în umilință.MP 220.1

    *****

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents