Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents

Mărturii pentru pastori şi slujitorii Evangheliei

 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Avertisment împotriva implicării în politică3Mărturii speciale, Seria A 8:17-27 (1897). (Titlul anterior, “The General Conference”.)

    27 decembrie 1896

    Către Conferința Generală din anul 1897:

    Am câteva cuvinte să le spun fraților noștri, care se vor întruni la această conferință. Controversa financiara4Vezi Note suplimentare. actuală mi-a fost prezentată ca fiind una dintre strategiile lui Satana din aceste zile ale sfârșitului. O putere acționează din umbră, îndeplinind lucrarea marelui vrăjmaș. Presupun că poporul nostru va înainta cu grijă și va lucra cu foarte mare atenție, păstrându-se departe de toate aceste probleme noi, legate de circulația banilor. Schimbarea circulației banilor nu face parte din planul lui Dumnezeu. Care va fi rezultatul acestui fapt? El va determina o stare de lucruri, care va aduce oprimarea celor săraci și va crea mari tulburări. Este una dintre strategiile Diavolului și cred că aceia care sunt credincioși adevărului nu vor fi amăgiți nici în cea mai mică măsură cu privire la acest subiect. Pe parcursul anului 1896, mi-au fost prezentate lucruri care m-au făcut să tremur pentru poporul nostru. Am auzit conversația unor oameni aflați în poziții de răspundere în cadrul instituțiilor noastre, iar discuțiile cu privire la diferitele poziții adoptate erau aprinse. Lumina care mi-a fost dată este următoarea: Aceasta este strategia lui Satana cu scopul de a produce tulburare.MP 331.1

    Oare dorim noi cu adevărat să cunoaștem modul în care îl putem mulțumi cel mai bine pe Mântuitorul? Acest lucru nu se poate face prin discursuri politice, nici la amvon și nici în afara lui, ci gândind cu temere și cutremur fiecare cuvânt pe care-l rostim. În locul în care poporul se adună pentru a-I aduce închinare lui Dumnezeu, să nu fie rostit niciun singur cuvânt care ar putea să abată gândurile de la marele subiect central — Isus Hristos, și EI răstignit. Responsabilitatea noastră să fie vestirea soliei îngerului al treilea. Să nu ne implicăm în subiectele controversate. Povara lucrării noastre este: Predicați Cuvântul. Sunt aici unii care au avut o experiență deosebită în lucrarea de predicare și de salvare a sufletelor pentru care Hristos și-a dat viața prețioasă. Lucrarea Domnului este o întreprindere deosebită, care trebuie să absoarbă interesul tuturor celor ce hrănesc turma lui Dumnezeu. Acum este timpul când trebuie să fie auzită vocea: “Iată drumul, mergeți pe el!” Domnul Isus spune: “Vino după Mine”. “Cel ce vine după Mine, nu va umbla în întuneric.” Salvarea sufletelor trebuie să fie lucrarea noastră personală și nimic nu este suficient de vrednic pentru a ne abate gândurile de la ea. Domnul Hristos a venit în lumea noastră să salveze suflete și să răspândească lumina în mijlocul întunericului spiritual. Vocea Sa este auzită: “Eu sunt Calea, Adevărul și Viața”.MP 331.2

    Nu vă ocupați de politică

    Am fost surprinsă, când am văzut oameni care pretind a crede adevărul pentru acest timp, agitându-se cu privire la diferite subiecte. Are vreunul dintre ele o legătură cu Domnul Isus și interesele veșnice? Nu. Totuși ei păreau foarte entuziasmați cu privire la circulația banilor. Unii pastori se evidențiau prin prezentarea acestor subiecte în predicarea lor. Ei se implicau cu pasiune, luând poziții partizane asupra unor subiecte care nu le-au fost încredințate de Domnul. Acești oameni păreau foarte mulțumiți de ei înșiși. Totuși ei nici măcar nu știau cu adevărat ce anume susțin. Ei nu știau dacă principiile pe care le apără își au originea în consiliul ceresc sau în consiliul Iui Satana.MP 332.1

    Atunci, o persoană cu autoritate a vorbit cu o voce hotărâtă: Voi nu știți ce fel de spirit vă conduce. Citiți îndrumările date de unicul Fiu al lui Dumnezeu, când a vorbit din stâlpul de nor în pustie. Dacă veți asculta de El, nu veți susține prin vorbirea și influența voastră nicio strategie politică al cărei scop este să-i îmbogățească pe unii și să aducă oprimare și suferință asupra claselor mai sărace. Tocmai această agitație politică a ajuns să-i dezbine pe cei de aceeași credință. Poartă ea aprobarea divină? Fiți precauți! Asigurați-vă că mâna voastră nu este unită cu o mână de demon. El ia chip omenesc și dă târcoale ca un leu care caută pe cine să înghită, găsindu-și prada printre adventiștii de ziua a șaptea. El poate înspăimânta cu răgetul lui, dar, când se potrivește scopurilor lui, are un glas dulce și vorbește despre lucruri cerești, asemenea unui înger de lumină. Nu cunoaște el totul despre slava cerească?MP 332.2

    Am întrebat de ce oameni care au posibilitatea de a citi Biblia și de a înțelege pericolele acestor zile din urmă erau atât de dispuși să se ocupe de lucruri pe care ar fi fost mai bine să le lase în pace. Cum era posibil ca asemenea oameni să aibă legătură cu susținătorii unor principii a căror origine se află în consiliul demonilor? De ce nu înțeleg ei că nu aceasta este lucrarea care le-a fost încredințată de Domnul? Mi s-a răspuns astfel: Pentru că inima lor este mândră. Ei sunt amăgiți și nu-și cunosc slăbiciunea. Mulți vor fi înșelați și își vor exercita întreaga influență prin scrieri și prin vorbire pentru a crea o stare de lucruri greșită (o stare care se va manifesta în tot ce vor face), dar ei nu trebuie să intre în legătură cu cei ce fac răul. Toți cei care doresc cu nerăbdare să se angajeze într-o lucrare care îl va reprezenta pe lehu călărind furios, vor avea ocazia să iasă în evidență. Ei vor fi mână în mână cu acela care a fost cândva un înger onorat și nu și-a uitat comportamentul din curțile cerești. El va adopta același comportament și, prin oameni reprezentativi, îi va amăgi pe mulți a căror viață nu a fost ascunsă cu Hristos în Dumnezeu.MP 333.1

    De ce se răcește iubirea

    Din cauza înmulțirii fărădelegii, iubirea multora se răcește. De ce ajunge iubirea să se răcească? Deoarece ei nu și-au umilit inima și nu au alergat spre locul lor de scăpare, Isus Hristos. Ei au crezut că știu atât de mult, încât și-au pierdut mintea și și-au permis să decadă. Multe suflete se vor pierde în felul acesta. Prințul puterii întunericului va promova planuri și strategii lumești, idei și principii ciudate, care sunt în opoziție directă cu Legea lui Dumnezeu. Trebuie să ne dedicăm întreaga putere de influență pentru a susține adevărul. Unii care pretind a fi păzitori ai Sabatului vor da glas ideilor propuse de politicieni. Ce fel de îngeri îi vor însoți la amvon, când se vor ridica pentru a-i oferi turmei Iui Dumnezeu grâu otrăvit, în locul bobului curat și bine cernut? Lucrarea slujitorilor lui Satana este aceea de a aduce confuzie și de a-i amăgi pe tineri și pe bătrâni. Cei care au trăit cu umilință înaintea lui Dumnezeu nu vor fi atrași să susțină niciun partid implicat în această dispută. Ei se vor așeza sub paza lui Dumnezeu și vor dovedi că învață lecțiile Marelui Învățător, care a spus: “Veniți la Mine, toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă”.MP 334.1

    Agitația aceasta nu face altceva decât să le abată mintea oamenilor de la adevăr. Credeți că lumea, firea pământească și Diavolul vor fi în stare să lege sufletele blânde și smerite cu inima și să orbească înțelegerea lor, ca să nu poată ști ce fel de tovarăși aleg? Dacă li s-ar deschide ochii, în timp ce înaintează în marșul lor imprudent, mulți ar vedea o procesiune impresionantă a unor oameni din toate neamurile și din toate clasele sociale, care intră în tovărășia demonilor, îndreptându-se cu repeziciune spre o ruină sigură.MP 334.2

    Ce ar trebui să spun eu? Credința multora, inclusiv a celor ce se ocupă cu predicarea Cuvântului, trebuie să fie diferită de ce este acum, altfel, destinul lor veșnic este deja stabilit. Cuvântul lui Dumnezeu, studiat cu atenție și respectat, este singurul care va curăța sufletul și îl va păstra astfel. Doar Cuvântul Său îl poate feri pe om de amestecul în toată nelegiuirea care predomină. Creștinii trebuie să poarte pecetea Regelui regilor. Fiecare om din lumea aceasta va trece într-o tabără sau alta. Noi nu trebuie să participăm la această ceartă politică legată de circulația banilor. Această controversă a pătruns deja printre noi.MP 335.1

    Chiar și printre adventiștii de ziua a șaptea, sunt unii care se află sub condamnarea Cuvântului lui Dumnezeu, din cauza modului în care au obținut și își folosesc bunurile, comportându-se ca și când ei înșiși ar fi cei ce le-au creat și ar fi proprietarii lor, fără să urmărească slava lui Dumnezeu și fără să se roage fierbinte pentru îndrumarea Sa în dobândirea sau folosirea lor. Ei încearcă să se apropie de un șarpe care îi va mușca asemenea unei vipere.MP 335.2

    Calea cea sigură

    Dumnezeu spune despre poporul Său: “Câștigul și plata lui vor fi închinate Domnului, nu vor fi nici strânse, nici păstrate”. Totuși mulți dintre cei ce pretind a crede adevărul, nu îl doresc pe Dumnezeu în gândurile lor, cu nimic mai mult decât L-au dorit antediluvienii sau locuitorii Sodomei. Un singur gând inspirat de Duhul Sfânt și îndreptat spre Dumnezeu ar spulbera toate strategiile lor. Eul, eul, eul a fost dumnezeul lor, alfa și omega lor.MP 335.3

    Creștinii se află în siguranță doar câștigându-și banii, în conformitate cu îndrumarea lui Dumnezeu, și folosindu-i ca pe niște mijloace prin care El poate să binecuvânteze. Dumnezeu ne îngăduie să folosim bunurile Sale doar pentru a urmări slava Sa, ca să fim binecuvântați pentru a fi în stare să-i binecuvântăm pe alții. Cei care au desconsiderat porunca lui Dumnezeu și au adoptat maxima lumii, străduindu-se să obțină venituri sau bunuri prin orice mijloace, sunt săraci, întru totul săraci, deoarece dezaprobarea lui Dumnezeu planează asupra lor, Acești oameni umblă pe căile alese de ei și Îl dezonorează pe Dumnezeu, sfințenia Sa, harul, caracterul și adevărul Său.MP 335.4

    Acum, când ne aflăm în timpul de probă, toți suntem puși la încercare. Satana lucrează prin favorurile și atracțiile lui înșelătoare, iar unii cred că au făcut speculații minunate prin strategiile lor. Dar iată, tocmai când se consideră în siguranță și se înalță pe ei înșiși în egoism, acești oameni învață că Dumnezeu este capabil să risipească mai repede decât pot ei să adune.MP 336.1

    “L-am văzut pe cel rău în toată puterea lui, se întindea ca un copac verde. Dar când am trecut a doua oară, nu mai era acolo. L-am căutat, dar nu l-am mai putut găsi.” Cel care vede sfârșitul de la început și care aduce ordinea în locul confuziei face toate lucrurile bine. Vom vedea cealaltă față a acestui tablou: “Uită-te bine la cei fără prihană și privește pe cel fără vicleșug, căci omul de pace are parte de moștenitori”. Cuvântul lui Dumnezeu oferă toată pregătirea pentru viața veșnică. Credința noastră trebuie să fie o credință care lucrează prin iubire și curăță sufletul, nu separați credința de practică. Credem noi ce spune Cuvântul lui Dumnezeu? Sunt cei ce mărturisesc adevărul niște oameni credincioși și statornici față de principii? Facem noi lucrarea misionară în spiritul lui Hristos?MP 336.2

    Unele persoane stau la amvon ca păstori și pretind că hrănesc turma, în timp ce oile duc lipsă de pâinea vieții. Se prezintă discursuri lungi, alcătuite, în mare parte, din anecdote, dar inima ascultătorilor nu este atinsă. Poate că unii sunt sensibilizați și ei pot vărsa câteva lacrimi, dar inima lor nu este zdrobită. Domnul Isus era prezent, în timp ce ei rosteau ceva ce se numea predică, dar cuvintele lor erau lipsite de rouă și de ploaia cerului. Ei dovedeau că acei “doi unși” descriși de Zaharia (vezi capitolul 4), le slujiseră, pentru ca, la rândul lor, să le poată sluji altora. Cei doi măslini își revărsau untdelemnul auriu prin tuburile de aur în vase de aur, umplând candelele, adică bisericile. Aceasta este lucrarea fiecărui slujitor consacrat al lui Dumnezeu. O mare parte din lucrurile prezentate la amvoane de cei care pretind că rostesc Cuvântul Domnului nu poate fi aprobată de Domnul, Dumnezeul cerului. Ei nu învață idei care vor fi o binecuvântare pentru cei ce ascultă. Hrana oferită poporului este foarte ieftină.MP 336.3

    Focul străin

    Când abordează subiecte la întâmplare, fără nicio țintă, așa cum i se pare lui potrivit, și când le vorbește oamenilor despre politică, vorbitorul amestecă focul sfânt cu focul profan. El îl dezonorează pe Dumnezeu. El nu are nicio dovadă reală de la Dumnezeu că rostește adevărul. Un astfel de vorbitor le face un mare rău ascultătorilor lui. EI seamănă semințe care pot să prindă rădăcini adânci, iar, când răsar, ele aduc o roadă otrăvitoare. Cum îndrăznesc oamenii să facă așa ceva? Cum îndrăznesc ei să promoveze idei, când nu știu cu precizie de unde provin ori dacă reprezintă sau nu adevărul?MP 337.1

    Felul de predici necesare

    Sunt dispuși frații noștri să-și aducă întotdeauna aminte că trăim în mijlocul pericolelor din aceste zile ale sfârșitului? Citiți cartea Apocalipsa în legătură cu cartea lui Daniel. Învățați-i pe oameni aceste lucruri. țineți predici scurte, spirituale și înălțătoare. Predicatorul să fie plin de Cuvântul Domnului. Toți cei care urcă la amvon trebuie să știe că îngerii cerului se află printre ascultătorii lor. Când acești îngerii aduc untdelemnul auriu al adevărului și îl toarnă în inima celui ce prezintă Cuvântul, explicarea adevărului va fi o lucrare serioasă și solemnă. Dacă ușa inimii nu este încuiată și dacă intrarea Domnului Hristos nu este refuzată, solii îngerești vor alunga păcatul din suflet. Domnul Hristos Se va îndepărta de cei ce persistă în refuzul binecuvântării cerești, care le este oferită așa de abundent.MP 337.2

    Duhul Sfânt își face lucrarea în inima oamenilor. Dacă pastorii nu și-au primit mai întâi solia din cer, dacă nu și-au luat propriile resurse din fluviul înviorător și dătător de viață, cum ar putea ei să răspândească mai departe ceva ce nu au primit? Ce gând tulburător este ca sufletele însetate și înfometate sunt trimise goale acasă! Chiar dacă un om se bucură de toate comorile cunoașterii, chiar dacă își consumă toate energiile spirituale, totuși nu realizează nimic, daca nu a primit, mai întâi el însuși, untdelemnul auriu care vine de la solii cerești, prin urmare, el nu poate transmite mai departe acest ulei auriu, împărtășidu-le viața spirituală acelora care au nevoie de ea. Veștile bune ale bucuriei și speranței trebuie să vină din cer. Învățați, oh, învățați de la Domnul Isus ce înseamnă a rămâne în El!MP 338.1

    Dacă primește untdelemnul auriu, pastorul creștin va avea viața, iar acolo unde există viață, nu este nicio stagnare, nu este o experiență săracă. Este o continuă creștere, până la statura plinătății lui Isus Hristos. Dacă avem o experiență adâncă și mereu crescândă în cunoașterea lucrurilor cerești, vom umbla cu Domnul, asemenea lui Enoh. În loc să fim de acord cu declarațiile Iui Satana, ne vom ruga în modul cel mai serios pentru a primi ungerea cerească pentru a face deosebirea între lucrurile bune, de origine cerească, și cele pământești.MP 338.2

    Când luptăm prin puterea Celui Atotputernic, ne vom afla de partea celor ce vor birui până la capăt. În cele din urmă, vom fi biruitori. În fața noastră se află cele mai periculoase evenimente și cea mai mare lucrare. Va trebui să luptăm într-un război pe viață și pe moarte. Suntem noi pregătiți? Dumnezeu încă le vorbește copiilor oamenilor. El le vorbește pe multe căi diferite. Sunt ei dispuși să asculte glasul Lui? Ne vom prinde noi de brațul Său, rugându-l cu credință: “Învață-mă, călăuzește-mă”?MP 339.1

    Religia ieftină se găsește din abundență, dar creștinism ieftin nu există. Eul se poate găsi în mare măsură într-o religie falsă, dar nu poate să apară într-o adevărată experiență creștină. Voi sunteți conlucrători cu Dumnezeu. “Fără Mine”, a spus Domnul Hristos, “nu puteți face nimic”. Dacă nu renunțăm la propriile obiceiuri, tradiții și comportamente greșite pentru a ajunge asemenea lui Hristos, nu putem fi păstori ai turmei lui Dumnezeu, Când mâncăm trupul Său și bem sângele Său, elementele vieții veșnice se vor manifesta în lucrarea noastră de slujire. Atunci nu va exista un fond de idei repetate adesea și învechite. Va fi o percepție nouă a adevărului. Unii care vorbesc la amvon îi fac să se rușineze de ei pe solii cerului, care se află în audiență. Evanghelia prețioasă, care i-a fost adusă lumii cu un preț atât de mare, este înjosită. Au loc discuții lumești și ieftine, atitudini ridicole și alte lucruri de genul acesta.MP 339.2

    Unii vorbesc repede, alții se exprimă confuz și neinteligibil. Toți cei care slujesc înaintea oamenilor trebuie să înțeleagă că au datoria solemnă de a se pregăti. Ei trebuie să-L caute pe Domnul mai întâi pentru ei înșiși, într-o deplină renunțare la sine, hotărâți să nu prezinte nimic de la ei înșiși, ci totul de la Isus.MP 339.3

    Cuvântul este lumina predicatorului și, așa cum untdelemnul auriu, care vine din măslinul ceresc, se revarsă în vas, tot așa Cuvântul face să lumineze candela vieții, cu o asemenea putere și claritate, încât să poată fi înțeles de toți. Dacă inima lor este sensibilă față de influența Duhului Sfânt, cei care au privilegiul de a fi în această lucrare vor simți o putere interioară. Focul iubirii lui Dumnezeu se va aprinde în ei. Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu, este pâinea vieții. Cel care hrănește turma lui Dumnezeu trebuie să mănânce mai întâi el însuși din pâinea venită din cer. Un asemenea om va înțelege adevărul din toate perspectivele lui. El nu va îndrăzni să vină înaintea oamenilor, până când nu a comunicat mai întâi cu Dumnezeu. Apoi, va fi călăuzit să lucreze, așa cum a lucrat Domnul Hristos. El va respecta diferitele mentalități ale celor aflați în audiență. Cuvintele lui se vor adresa fiecărei situații, fără a transmite idei lumești și confuze. El nu are dreptul să prezinte în predici controverse lumești. Pâinea vieții va alina foamea fiecărui suflet.MP 339.4

    *****

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents