Capitolul 14 — Apeluri pentru adevăr și credincioșie
“Toți sunteți frați”
8 martie 1895
Trebuie să le vorbesc fraților mei de aproape și de departe. Nu pot avea pace. Ei nu lucrează în conformitate cu principiile corecte. Cei care poartă răspunderi nu trebuie să considere că poziția lor importantă îi face să aibă o judecată infailibilă.MP 347.1
Toate lucrările oamenilor se află sub jurisdicția Domnului. Ei vor fi în siguranță deplină, numai dacă vor recunoaște faptul că știința se află la Cel Preaînalt. Cei care se încred în Dumnezeu și în înțelepciunea Sa, și nu se bazează pe propria înțelepciune, merg pe căi sigure. Ei nu vor considera niciodată că au nici măcar autoritatea de a lega gura boului care treieră grâu, dar cât de ofensator este ca oamenii să exercite controlul asupra slujitorilor care conlucrează cu Dumnezeu și pe care Domnul Isus i-a invitat: “Veniți la Mine, toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă. Luați jugul Meu asupra voastră și învățați de la Mine, căci Eu sunt blând și smerit cu inima, și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre. Căci jugul meu este bun și sarcina mea este ușoară.” “Noi suntem împreună lucrători cu Dumnezeu. Voi sunteți ogorul Iui Dumnezeu, clădirea lui Dumnezeu.”MP 347.2
Domnul nu le-a pus pe niciunul dintre slujitorii Săi omenești sub dictatura și controlul unora care, în ei înșiși, sunt doar niște sărmani muritori supuși greșelii. El nu le-a încredințat oamenilor autoritatea de a spune: Tu trebuie să faci aceasta, iar tu să nu faci aceea. în Battle Creek se exercită o influență pe care Dumnezeu nu a încredințat-o nimănui, iar cei care își asumă această autoritate vor fi judecați de El. Într-un fel, ei manifestă același spirit care l-a determinat pe Uza să pună mâna pe chivot pentru a-l sprijini, ca și când Dumnezeu nu ar fi fost în stare să poarte de grijă simbolurilor Sale sfinte. Cu mult mai puțină autoritate și influență ar trebui să fie exercitate față de slujitorii lui Dumnezeu. Fraților, lăsați-L pe Dumnezeu să conducă.MP 347.3
Lucrarea pentru acest timp
Marea lucrare pentru timpul acesta cere ca oamenii să meargă pretutindeni, în apropiere și în depărtare, la drumuri și la garduri, pentru a răspândi lumina, vestind cuvintele vieții. Oare a încredințat Dumnezeu vreunui om sau vreunui comitet, sarcina de a lua această lucrare în mâinile lor, ca și când lucrătorii, proprietatea personală a lui Dumnezeu, s-ar afla sub controlul lor?MP 348.1
În toate domeniile lucrării lui Dumnezeu este nevoie de oameni care acționează în armonie cu îndrumările Lui, deoarece puterea și succesul în lucrare pot fi obținute numai prin cooperarea dintre uman și divin. Nimeni nu ar trebui să fie autorizat să se ocupe de activitățile legate de lucrarea de salvare a sufletelor pentru care a murit Domnul Hristos, dacă nu există cele mai clare dovezi că înțelege lucrurile cerești și veșnice. Mult prea multă autoritate le-a fost încredințată unor mâini și minți nesfințite și s-au întreprins acțiuni foarte neînțelepte, care nu se aflau în armonie cu voința și căile Domnului.MP 348.2
Nimeni nu este potrivit să judece îndatoririle altuia. Omul este răspunzător înaintea lui Dumnezeu, iar când niște făpturi omenești limitate și supuse greșelii își asumă jurisdicția asupra semenilor lor, ca și cum Domnul le-ar fi încredințat misiunea de a înălța sau de a umili pe cineva, întreg Cerul se umple de indignare. Unii au stabilit principii ciudate cu privire la controlul asupra minți și activității altora, ca și când acești oameni limitați ar fi fost dumnezei.MP 348.3
Care este situația unora care își asumă responsabilități sfinte? Ei sunt niște oameni lipsiți de preocupări spirituale, neconsacrați lui Dumnezeu, care nu au nicio misiune de îndeplinit și nicio autoritate de exercitat cu privire la voința sau faptele tovarășilor lor. Dacă nu vor avea zi de zi o comuniune cu Dumnezeu, în loc să-L caute cu toată inima, ca să fie pregătiți de El în vederea lucrării, oamenii vor ajunge să-și atribuie autoritatea de a dicta asupra conștiinței altora. Un simțământ al prezenței divine ar impresiona și ar supune sufletul lor, dar ei nu au acest simțământ. Când iubirea față de Dumnezeu nu arde în suflet, dragostea față de oameni se răcește. Inima lor nu este mișcată la vederea suferinței omenești. Egoismul și-a pus amprenta nesfântă asupra vieții și caracterului lor, iar unii nu vor pierde niciodată acest chip și această amprentă.MP 349.1
Poate fi încredințată cauza lui Dumnezeu în asemenea mâini? Pot fi lăsate sufletele pentru care a murit Domnul Hristos la discreția unor oameni care au refuzat lumina ce le-a fost dată din cer? Ar trebui să ne temem de legile omenești, de planurile și de metodele care nu sunt în armonie cu principiile Cuvântului lui Dumnezeu cu privire la relația dintre om și semenii săi. “Voi toți sunteți frați.”MP 349.2
Starea actuală a lucrurilor trebuie să se schimbe
Dacă starea actuală a lucrurilor nu se va schimba, mânia lui Dumnezeu se va revărsa asupra slujitorilor Săi, care nu lucrează în conformitate cu instrucțiunile lui Hristos. Oare i-a încredințat Dumnezeu vreunuia dintre voi misiunea de a domni asupra moștenirii Sale? Totuși acest lucru se întâmplă de ani în șir. Dumnezeu vede totul și este nemulțumit. Când se așază între Dumnezeu și slujitorii Săi, oamenii Îl dezonorează pe Dumnezeu și greșesc față de sufletele care au nevoie de adevărata încurajare, simpatie și dragoste. Sunt nevoită să le adresez un apel lucrătorilor noștri: Oricare ar fi poziția voastră, nu depindeți de oameni și nu vă încredeți în puterea omenească.MP 349.3
Sunt îndemnată de Duhul lui Dumnezeu să le spun tuturor celor ce sunt implicați în lucrarea Domnului: Să nu uitați niciodată că sunteți întru totul dependenți de Dumnezeu și, dacă lăsați să treacă o singură oră sau o singură clipă, fără să vă bazați pe harul Său și fără să vă păstrați inima deschisă pentru a primi acea înțelepciune a cărei origine nu este de pe pământ, fiind siguri că fără Hristos nu puteți face nimic, veți fi incapabili să deosebiți focul ceresc de cel pământesc. De pe buzele voastre vor ieși cuvinte cu un caracter respingător, nimicind speranța, curajul și credința. În cărțile cerului se va scrie cu privire la voi: Cuvintele tale nu au fost inspirate de Dumnezeu. ci de vrăjmașul care L-a rănit și L-a străpuns pe Domnul Hristos în persoana celor răscumpărați de El. Sufletele de o valoare infinită au fost tratate cu indiferență, abătute de pe cale, lăsate să se chinuiască sub povara ispitei și trimise pe terenul de luptă al lui Satana.MP 350.1
Așa-zișii prieteni ai lui Iov erau niște mângâietori lamentabili, care îi făceau situația mai amară și mai insuportabilă, în timp ce Iov nu era vinovat, așa cum presupuneau ei. Satana se străduiește să-i ducă la disperare pe cei care suferă durerea și nenorocirea cauzate de propriile fapte rele, dar tocmai ei sunt aceia care au cea mai mare nevoie de ajutor. Cât de mare este agonia sufletului biruit de Satana, care simte că este cea mai rea și mai neajutorată făptură din lume, dar cât de puțin este înțeleasă agonia aceasta de către aceia care ar fi trebuit să-i trateze cu compasiune duioasă pe cei greșiți!MP 350.2
Situația celui ce suferă din cauza remușcării este cea mai demnă de milă. El este ca unul care a fost lovit, se clatină și cade la pământ. Mulți dintre cei care se consideră neprihăniți ajung niște mângâietori lamentabili, ei tratează cu asprime astfel de suflete. Prin această asprime a inimii, manifestată prin ofense și acuzații, ei fac exact lucrarea pe care Satana o îndeplinește cu plăcere. Sufletul încercat și ispitit nu este în stare să gândească cu claritate. Mintea lui este confuză și nu știe care este pasul pe care ar trebui să Îl facă. Așadar, nu rostiți niciun cuvânt care poate cauza o durere și mai adâncă!MP 350.3
Cum să-i tratăm pe cei greșiți
Mântuitorul nostru a spus: “Dar oricine va face să păcătuiască pe unul din acești micuți, care cred în Mine, ar fi mai de folos să i se atârne de gât o piatră mare de moară și să fie înecat în adâncul mării. Vai de lume din pricina prilejurilor de păcătuire! Fiindcă nu se poate să nu vină prilejuri de păcătuire, dar vai de omul acela prin care vine prilejul de păcătuire!... Feriți-vă să nu defăimați nici măcar pe unul dintre acești micuți, căci vă spun că îngerii lor în ceruri văd pururea fața Tatălui Meu care este în ceruri. Fiindcă Fiul omului a venit să mântuiască ce era pierdut. Ce credeți? Dacă un om are o sută de oi și se rătăcește una din ele, nu lasă el pe cele nouăzeci și nouă pe munți și se duce să caute pe cea rătăcită? și dacă i se întâmplă să o găsească, adevărat vă spun, că are mai multă bucurie de ea, decât de cele nouăzeci și nouă, care nu se rătăciseră. Tot așa, nu este voia Tatălui vostru celui din ceruri să piară niciunul măcar din acești micuți.”MP 351.1
“N-am venit” a spus Hristos, “să chem la pocăință pe cei neprihăniți (cei ce nu simțiți nicio nevoie de pocăință), ci pe cei păcătoși”. Cei care colaborează cu Dumnezeu vor lucra asemenea lui Hristos. Multe suflete sărmane, greșit înțelese, neapreciate, pline de tristețe și de agonie sunt asemenea oii pierdute și rătăcite. Mintea lor este confuză, nu Îl pot găsi pe Dumnezeu și o necredință aproape disperată pune stăpânire pe ele. Cu toate acestea, ele au o dorință adâncă și puternică după iertare și pace.MP 351.2
În timp ce vi se prezintă acest tablou, poate să fie pusă întrebarea: Nu există nici măcar un creștin la care să poată găsi mângâiere? La această întrebare, Dumnezeu răspunde: “Dar ce am împotriva ta, este că ți-ai părăsit dragostea dintâi. Adu-ți dar aminte de unde ai căzut, pocăiește-te și întoarce-te la faptele tale dintâi. Altfel, voi veni la tine, și-ți voi lua sfeșnicul din locul lui, dacă nu te pocăiești.” Mulți dintre cei care pretind a fi urmași ai lui Hristos sunt stăpâniți de un fariseism rece și împietrit, iar dragostea lui lsus este moartă.MP 351.3
“Îngerului Bisericii din Sardes, scrie-i: Iată ce zice Cel ce are cele șapte Duhuri ale lui Dumnezeu și cele șapte stele: ‘știu faptele tale: că îți merge numele că trăiești, dar ești mort. Veghează și întărește ce rămâne, care e pe moarte, căci n-am găsit faptele tale desăvârșite înaintea Dumnezeului Meu’.” Aici este răspunsul întrebării. Oamenii descriși în pasajul acesta au avut o lumină care ar fi putut să-i determine la fapte cu totul diferite, dacă ar fi urmat-o și ar fi întărit lucrurile rămase, care erau pe punctul de a se pierde. Ei ar fi trebuit să păstreze vie lumina care strălucise în inima lor, când Domnul Isus Se adresa inimii lor, spunându-le: “Păcatele tale îți sunt iertate”, și El ar fi trebuit să-i ajute pe cei ce aveau nevoie de ajutorul lor.MP 352.1
Lucrarea care trebuie să fie făcută este precizată cu claritate: “Veghează și întărește ce rămâne, care e pe moarte, căci n-am găsit faptele tale desăvârșite înaintea Dumnezeului Meu. Adu-ți aminte dar cum ai primit și auzit! ține și pocăiește-te! Dacă nu veghezi, voi veni ca un hoț și nu vei ști în care ceas voi veni peste tine.” Mulți au auzit și au primit cuvântul vieții și au fost puternic impresionați de adevăr, dar din cauza îndreptățirii de sine, a importanței de sine și a mândriei că dețin cunoașterea unui adevăr pe care nu reușesc să-l trăiască, sufletul lor s-a răcit și credința lor s-a micșorat. Adevărul care nu este pus în practică își pierde puterea. Inima se închide în fața influenței divine și, ca urmare, cei care ar trebui să fie lucrători pentru Hristos ajung să fie inactivi, iar sufletele pe care ar fi trebuit să le ajute sunt lăsate în descurajare, întuneric și disperare.MP 352.2
Ajutați sufletele căzute
Multe suflete sunt înfometate după simpatie și după pâinea vieții, dar nu au încredere să-și exprime marea lor nevoie. Cei care poartă responsabilități în lucrarea lui Dumnezeu ar trebui să înțeleagă faptul că au obligația cea mai solemnă de a ajuta aceste suflete, iar dacă ar păstra în inima lor influența blândă și sensibilă a iubirii lui Hristos, ar fi capabili să le ajute. Oare aceste suflete sărmane, gata să moară, i-au căutat pentru a primi ajutor? Nu. Ele i-au căutat fără încetare, până când nu le-a mai rămas nicio speranță de ajutor din partea celor aflați la conducere. Ele nu văd nicio mână întinsă pentru a le salva.MP 353.1
Situația mi-a fost prezentată astfel: Un om care se îneca, luptând zadarnic cu valurile, descoperă o barcă și, cu ultimele puteri, reușește să ajungă la ea și se prinde de marginea ei. În slăbiciunea lui, nu poate vorbi, dar agonia de pe față este suficientă pentru a stârni mila oricărei inimi care a fost atinsă vreodată de duioșia omenească. Oare ocupanții bărcii își întind mâinile pentru a-l ridica? Nu! Tot cerul privește la acești oameni care lovesc mâinile slăbite, ce se prind de marginea bărcii, iar semenul lor suferind se scufundă în valuri pentru a nu se mai ridica niciodată. Această scenă s-a petrecut din nou și din nou. Ea s-a desfășurat sub ochii Aceluia care și-a dat viața pentru a răscumpăra tocmai asemenea suflete. Domnul și-a întins mâna ca să salveze. El însuși a făcut lucrarea pe care le-a încredințat-o apoi oamenilor pentru a le descoperi celor păcătoși mila și înțelegerea lui Hristos. Isus spune: “Vă dau o poruncă nouă: Să vă iubiți unii pe alții, cum v-am iubit Eu, așa să vă iubiți și voi unii pe alți”. Golgota ne descoperă tuturor adâncimea acestei iubiri.MP 353.2
Există suflete pline de remușcări, durere și teamă, care, în întunericul lor, încă mai simt că Dumnezeu este drept și bun. Domnul păstrează vie în inima lor scânteia speranței. Sufletul sărman și descurajat își spune: Dacă aș putea să mă înfățișez înaintea lui Dumnezeu și să-I vorbesc despre cazul meu, El ar avea milă de mine, datorită Domnului Hristos, și aș fi eliberat de această agonie și teamă teribilă. El a încercat să le vorbească oamenilor, dar așa-zișii lui prieteni l-au respins cu asprime, I-au certat și l-au ridiculizat. Uneori, reproșurile care s-au adunat împotriva lui au nimicit aproape întru totul ultima scânteie de speranță. Sufletul care își recunoaște intențiile sincere și oneste ajunge la concluzia că nu trebuie să se teamă atât de mult de Dumnezeu, pe cât trebuie să se teamă de oamenii care au inima de oțel. Sufletul chinuit de agonia omenească fuge de condamnarea și de judecata greșită a oamenilor care, deși nu sunt în stare să cunoască inima nimănui, totuși își asumă dreptul de a-i judeca pe semenii lor. El se îndreaptă spre Acela care nu poate să înțeleagă greșit, pentru că El cunoaște toate îndemnurile inimii și este familiarizat cu toate ispitele. Dumnezeu știe toate faptele din trecut și, în ciuda faptului că ia în considerare acest lucru, sufletul încercat este gata să-și încredințeze cazul în mâna Sa, știind că El este un Dumnezeu al harului și milei.MP 354.1
Să cădem toți în brațul lui Dumnezeu
Când lui David i s-a cerut să aleagă pedeapsa pentru păcatul său, el a spus: “Mai bine să cădem în mâinile Domnului, căci îndurările Lui sunt nemărginite, dar să nu cad în mâinile oamenilor!” El a simțit că Dumnezeu cunoștea lupta și strâmtorarea sufletului. Când cineva este făcut în stare să înțeleagă câtuși de puțin caracterul lui Dumnezeu, el nu vede în Dumnezeu spiritul răzbunător și nemilos manifestat de oameni, ci înțelege că încercarea și suferința sunt mijloacele rânduite de Dumnezeu pentru a-i educa pe copiii Săi și pentru a-i învăța calea Sa, ca să se poată încrede în harul Lui. “Cine dintre voi se teme de Domnul, să asculte glasul Robului Său! Cine umblă în întuneric și n-are lumina, să se încreadă în Numele Domnului și să se bizuie pe Dumnezeul lui!” Când este condus la fluviul iubirii lui Dumnezeu, sărmanul căzut exclamă: Când El m-a încercat, am ieșit curat ca aurul pur. În situațiile adverse îngăduite de Dumnezeu, sufletul suferind ajunge să fie răbdător, încrezător și biruitor.MP 354.2
“Prin urmare, a trebuit să se asemene fraților Săi în toate lucrurile, ca să poată fi, în ce privește legăturile cu Dumnezeu, un mare preot milos și vrednic de încredere, ca să facă ispășire pentru păcatele norodului. și prin faptul că El însuși a fost ispitit în ceea ce a suferit, poate să vină în ajutorul celor ce sunt ispitiți.” “Astfel, fiindcă avem un Mare Preot însemnat, care a străbătut cerurile — Pe Isus, Fiul lui Dumnezeu — să rămânem tari în mărturisirea noastră. Căci n-avem un Mare Preot, care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre, ci unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca și noi, dar fără păcat. Să ne apropiem dar cu deplină încredere de scaunul harului, ca să căpătăm îndurare și să găsim har, pentru ca să fim ajutați la vreme de nevoie.” “Luați seama dar, fraților, ca niciunul dintre voi să n-aibă o inimă rea și necredincioasă, care să vă despartă de Dumnezeul cel viu.”MP 355.1
Când omul limitat și supus greșelii dovedește că se consideră mai important decât Dumnezeu, când se crede neprihănit, deși nu manifestă acea duioșie a inimii care a caracterizat viața Domnului nostru Isus, putem fi siguri că, dacă nu se va pocăi, sfeșnicul lui va fi îndepărtat în scurt timp. Întregul cer este uimit de indiferența îngrozitoare a oamenilor. Cu toate că ei înșiși sunt ispitiți să cadă în păcat și au nevoie să fie iertați, unii oameni sunt plini de mulțumire de sine și lipsiți de sensibilitate față de un frate care este ispitit de vrăjmașul și a cărui nevoie și pericol ar trebui să stârnească simpatia creștină și efortul de a-i pune piciorul pe Stânca solidă.MP 355.2
O amăgire fatală
Dintre toate amăgirile din mintea omului, cea mai periculoasă și cea mai fatală este aceea când cei aflați în poziții de răspundere în lucrarea lui Dumnezeu se înalță în sinea lor într-o asemenea măsura, încât nu văd că alte suflete, tot atât de prețioase în ochii lui Dumnezeu, sunt neglijate, tratate cu asprime, lovite, rănite și lăsate să moară.MP 356.1
Puterea transformatoare a lui Dumnezeu trebuie să vină asupra oamenilor care, deși se ocupă cu lucrurile sfinte, totuși, din motive cunoscute numai de Dumnezeu, nu sunt în stare să deosebească focul sfânt, aprins de Dumnezeu, de focul străin, adus de ei înșiși. Focul lor străin îl dezonorează pe Dumnezeu la fel de mult ca focul adus pe altar de Nadab și Abihu. Focul sfânt al iubirii lui Dumnezeu îi face pe oameni duioși, buni și plini de simpatie față de cei aflați în pericol. Cei care își îngăduie cuvinte tăioase și arogante, spun de fapt: Eu sunt mai sfânt decât voi. Nu vedeți poziția mea înaltă?MP 356.2
Dar nu poziția îl face pe om. Ci integritatea caracterului și spiritul lui Hristos care îl fac să fie recunoscător, altruist, nepărtinitor și lipsit de ipocrizie — acestea au valoare în ochii lui Dumnezeu. Domnul le spune celor a căror viața este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu: “Iată că te-am săpat pe mâinile Mele, și zidurile tale sunt totdeauna înaintea ochilor Mei!”MP 356.3
Pentru toți cei aflați în poziții de răspundere, am o solie rostită de Domnul în capitolul 55 din Isaia. Studiați acest capitol. Nicio făptură omenească să nu considere că este mai presus de tovarășii ei din lucrare, din cauza responsabilităților mai mari pe care le are în domeniul ei de activitate. Dacă este cineva asemenea lui Daniel, căutând puterea care vine doar de la Dumnezeu pentru a fi în stare să reprezinte, nu propria persoană, nu propriile defecte manifestate prin egoism și practici incorecte, ci adevărul în neprihănire, atunci nu va dovedi că este mândru și încrezător în sine, ci va fi înzestrat cu spiritul înțelepciunii lui Dumnezeu.MP 357.1
Focul sfânt și focul străin
El va reprezenta sfințenia lucrării, va înălța adevărul și va prezenta întotdeauna înaintea oamenilor și a îngerilor mireasma sfântă a caracterului lui Hristos. Acesta este focul sfânt, aprins de însuși Dumnezeu. Orice altceva este un foc străin, respingător în ochii lui Dumnezeu și, cu cât poziția cuiva implică răspunderi mai mari, cu atât actul său este mai ofensator.MP 357.2
Am o solie din partea lui Dumnezeu pentru păcătoșii din Sion, cei cărora Dumnezeu le-a spus astfel: “Veghează și întărește ce rămâne, care e pe moarte, căci n-am găsit faptele tale desăvârșite înaintea Dumnezeului Meu”. Dacă veți aduce întotdeauna un foc sfânt, lucrarea lui Hristos, dragostea Sa, harul și neprihănirea Sa, se vor înălța înaintea lui Dumnezeu, asemenea unui nor de tămâie, sfânt, plăcut mirositor și întru totul vrednic de primit.MP 357.3
Cu toate acestea, focul străin a fost adus adesea, prin folosirea unor cuvinte aspre, prin înălțare de sine și mândrie, prin îndreptățirea de sine, autoritatea arbitrară, spiritul despotic, opresiunea și restrângerea libertății oamenilor lui Dumnezeu, obligându-i să respecte planurile și regulile voastre, care nu au fost concepute de Dumnezeu și nici măcar nu I-au trecut prin minte. Toate aceste lucruri sunt focul străin pe care Dumnezeu nu-l recunoaște și constituie o continuă reprezentare greșita a caracterului Său.MP 357.4
Am o solie pentru voi: “Căutați pe Domnul câtă vreme se poate găsi, chemați-L, câtă vreme este aproape. Să se lase cel rău de calea lui, și omul nelegiuit să se lase de gândurile lui, să se întoarcă la Domnul care va avea milă de el, la Dumnezeul nostru, care nu obosește iertând. Căci gândurile Mele nu sunt gândurile voastre, și căile voastre nu sunt căile Mele, zice Domnul. Căci după cum ploaia și zăpada se pogoară din ceruri și nu se mai întorc înapoi, ci udă pământul și-l fac să rodească și să odrăslească, pentru ca să dea sămânță semănătorului și pâine celui ce mănâncă, tot așa și Cuvântul Meu, care iese din gura Mea, nu se întoarce la Mine fără rod, ci va face voia Mea și va împlini planurile Mele.”MP 358.1
“Și astfel, izbăvirea s-a întors îndărăt, și mântuirea a stat deoparte, căci adevărul s-a poticnit în piața de obște și neprihănirea nu poate să se apropie. Adevărul s-a făcut nevăzut, și cel ce se depărtează de rău este jefuit, Domnul vede, cu privirea mânioasă, că nu este nicio neprihănire. El vede că nu este niciun om și Se miră că nimeni nu mijlocește. Atunci, brațul Lui Îi vine în ajutor, și neprihănirea Lui ÎI sprijină. Se îmbracă cu neprihănirea ca și cu o platoșă, își pune pe cap coiful mântuirii, ia răzbunarea ca o haină și se acoperă cu gelozia ca și cu o manta.... Atunci se vor teme de Numele Domnului cei de la apus, și de slava Lui cei de la răsăritul soarelui, când va năvăli vrăjmașul ca un râu, Duhul Domnului îl va pune pe fugă. ‘Da, va veni un Răscumpărător pentru Sion, pentru cei ai lui Iacov, care se întorc de la păcatele lor’, zice Domnul.”MP 358.2
*****