Meritele lui Hristos sunt singura noastră speranță

Trebuie să învățăm în școala lui Hristos. Nimic altceva, în afara neprihănirii Sale, nu ne poate da dreptul la vreuna dintre binecuvântările legământului harului. Noi am dorit multă vreme și am încercat să obținem aceste binecuvântări, dar nu le-am primit, deoarece am cultivat ideea că putem să facem ceva pentru a fi vrednici de ele. Nu am privit dincolo de noi înșine, cu credința că Isus este un Mântuitor viu. Nu trebuie să gândim că propria bunătate și propriile merite ne vor mântui. Harul lui Hristos este singura noastră speranță de mântuire. Domnul a făgăduit prin profetul Său: “Să se lase cel rău de calea lui și omul nelegiuit să se lase de gândurile lui, să se întoarcă la Domnul care va avea milă de el, la Dumnezeul nostru, care nu obosește iertând”. (Isaia 55, 7.) Trebuie să credem făgăduința așa cum este ea și să nu confundăm credința cu sentimentele. Când ne vom încrede în Dumnezeu pe deplin, când ne vom baza pe meritele lui Isus ca Mântuitor ce iartă păcatele, vom primi tot ajutorul pe care îl putem dori.CF 36.1

Privim la noi înșine, ca și când am avea puterea de a ne mântui singuri, dar Domnul Isus a murit pentru noi, tocmai pentru că suntem lipsiți de această putere. El este nădejdea noastră, îndreptățirea și neprihănirea noastră. Nu trebuie să disperăm și nici să ne temem că nu avem nici un Mântuitor sau că El nu are gânduri de milă față de noi. Chiar în acest moment, El își continuă lucrarea pentru noi, invitându-ne să venim la El în neajutorarea noastră și să fim mântuiți, Noi îl dezonorăm prin necredința noastră. Este uimitor modul în care îl tratăm chiar pe Prietenul nostru cel mai bun. Cât de puțină încredere îi arătăm Aceluia care este în stare să ne mântuiască pe deplin și care ne-a dat toate dovezile marii Sale iubiri.CF 36.2

Frații mei, așteptați voi ca meritele proprii să vă recomande pentru a primi favoarea lui Dumnezeu, crezând că trebuie să nu mai aveți nici un păcat, înainte de a vă încrede în puterea Sa de a mântui? Dacă aceasta este frământarea continuă a minții voastre, mă tem că nu veți obține nici o putere, iar în cele din urmă vă veți descuraja.CF 36.3