O sfințire care îndepărtează de Biblie

Mai multe persoane care erau prezente la această adunare susțineau teoria populară cu privire la sfințire, iar când au fost prezentate cerințele Legii lui Dumnezeu și a fost arătat adevăratul caracter al concepției greșite, un om s-a simțit atât de ofensat, încât s-a ridicat brusc și a părăsit sala. După aceea, am auzit că venise de la Stockholm pentru a participa la această adunare. Stând de vorbă cu unul dintre pastorii noștri, el a afirmat că este fără păcat și a spus că nu are nevoie de Biblie, deoarece Domnul i-a spus direct ce să facă, iar el era mai presus de învățăturile Bibliei. Ce altceva decât să fie dezamăgiți se poate aștepta de la aceia care își urmează mai degrabă propria imaginație, decât Cuvântul lui Dumnezeu? Când înlătură singurul mijloc de a descoperi greșeala, ce îl mai poate împiedica pe marele înșelător să-i facă robi ai voinței lui?CF 53.1

Acest om reprezintă o categorie. Sfințirea falsă îi îndepărtează pe oameni de Biblie. Religia este redusă la nivelul unei povești. Sentimentele și impresiile ajung un criteriu. In timp ce mărturisesc că sunt fără păcat și se mândresc cu neprihănirea lor, pretendenții sfințirii îi învață că oamenii au dreptul să calce Legea lui Dumnezeu și că aceia care respectă poruncile ei au căzut din har. Prezentarea cerințelor Legii le stârnește opoziția și îi incită la mânie și la nemulțumire. În acest fel, caracterul lor este dovedit, pentru că “umblarea după lucrurile firii pământești este vrăjmășie împotriva lui Dumnezeu, căci ea nu se supune Legii lui Dumnezeu, și nici nu poate să se supună”. (Romani 8, 7.)CF 53.2

Adevăratul urmaș al lui Hristos nu va avea nici o pretenție plină de mândrie a sfințirii. Legea lui Dumnezeu îl convinge pe cel nelegiuit de păcat. El își vede propria stare păcătoasă în contrast cu neprihănirea pe care o susține Legea, iar acest fapt îl conduce la umilință și la pocăință. El ajunge să fie împăcat cu Dumnezeu prin sângele lui Hristos și, dacă va continua să umble cu El, va dobândi o înțelegere mai clară a sfințeniei caracterului lui Dumnezeu și a naturii vaste a cerințelor Sale. El își va vedea mai bine propriile defecte și va simți nevoia unei pocăințe continue și a credinței în sângele lui Hristos.CF 53.3

Cel care cultivă un simțământ continuu al prezenței iui Hristos nu-și poate îngădui să se încreadă în sine și în neprihănirea proprie. Nici unul dintre profeți sau apostoli nu au făcut afirmații îngâmfate cu privire la propria sfințire. Cu cât s-au apropiat mai mult de desăvârșirea caracterului, cu atât s-au considerat mai nevrednici și mai puțin neprihăniți. Dar cei care înțeleg cel mai puțin desăvârșirea lui Isus, cei ai căror ochi sunt îndreptați cel mai puțin spre El, tocmai ei pretind cel mai insistent că sunt desăvârșiți.CF 54.1