Disciplina

“Învățați-i, mustrați-i, încurajați-i, fiți îndelung răbdători.”

Una din primele lecții pe care trebuie să le învețe un copil este aceea a supunerii. El poate fi învățat să fie ascultător înainte de a fi suficient de mare pentru a gândi abstract. Obiceiul ar trebui întipărit prin eforturi perseverente, pline de blândețe. Pot fi prevenite astfel într-o mare măsură conflictele de mai târziu dintre voința proprie și autoritate, conflicte care au un aport substanțial în crearea unei înstrăinări și ostilități față de părinți și educatori și, adesea, a unei împotriviri față de orice autoritate, omenească sau divină.Ed 287.1

Obiectivul disciplinei este formarea copilului pentru autonomie. El ar trebui să fie învățat încrederea de sine și autocontrolul. De aceea, de îndată ce este capabil să priceapă, rațiunea sa ar trebui să fie îndreptată către supunere. Ori de câte ori tratăm cu el, să o facem în așa fel încât să arătăm că supunerea este un lucru corect și rezonabil. Ajutați-l să vadă că fiecare lucru este guvernat de câte o lege și că nesupunerea duce în cele din urmă la dezastru și suferință. Când Dumnezeu spune: “Să nu”, ne atrage atenția din iubire asupra consecințelor nesupunerii, pentru a ne scuti de vătămări și pierderi.Ed 287.2

Ajutați-l pe copil să vadă că părinții și învățătorii sunt reprezentanții lui Dumnezeu și că, atâta vreme cât ei acționează în armonie cu El, legile pe care le fac aceștia în familie și în școală sunt și ale Sale. După cum se așteaptă de la copil să dea ascultare părinților și educatorilor, și ei au datoria, la rândul lor, să asculte de Dumnezeu.Ed 287.3

Atât părintele, cât și educatorul ar trebui să caute să supravegheze dezvoltarea copilului fără a o împiedica printr-un control excesiv. Când nu le dăm suficientă libertate este la fel de rău ca atunci când ne ocupăm prea puțin de ei. Efortul de a “frânge voința” unui copil este o greșeală îngrozitoare. Fiecare minte are o constituție diferită; în vreme ce folosirea forței poate asigura o supunere exterioară, rezultatul obținut în cazul multor copii va fi acela al unei răzvrătiri mai ferme a inimii. Chiar dacă părintele sau educatorul ar reuși să obțină controlul pe care-l dorește, efectul nu va fi mai puțin vătămător pentru copil. Disciplinarea unei ființe omenești care a atins anii în care poate raționa liber nu ar trebui să se asemene cu cea folosită în cazul unui animal necuvântător. Animalul nu este învățat decât să se supună stăpânului său. Pentru acel dobitoc, stăpânul reprezintă mintea, judecata și voința. Această metodă, folosită uneori în educarea copiilor, face din ei ceva doar cu puțin diferit de niște mașini automate. Mintea, voința și conștiința se află sub controlul altuia. Scopul lui Dumnezeu nu este ca vreo minte să fie dominată în felul acesta. Cei care slăbesc sau distrug individualitatea își asumă o responsabilitate care nu poate avea decât efecte negative. Atâta vreme cât se află sub autoritate, copiii pot da impresia unor soldați bine instruiți; când însă controlul încetează, se va descoperi că duc lipsă de tărie și fermitate a caracterului. Pentru că nu a fost învățat niciodată să se conducă singur, tânărul nu discerne nici o limită în afara cerințelor impuse de părinți sau educatori. Când autoritatea acestora nu mai acționează, el nu știe cum să-și folosească libertatea și se dedă adesea la plăceri care îi vor constitui ruina.Ed 288.1

De vreme ce supunerea voinței este mult mai dificilă pentru unii elevi decât pentru alții, învățătorul ar trebui să facă ascultarea față de cerințele sale cât mai ușoară cu putință. Voința ar trebui să fie călăuzită și modelată, nu ignorată sau zdrobită. Cruțați-le tăria voinței; vor avea nevoie de ea în bătălia vieții.Ed 288.2

Fiecare copil ar trebui să înțeleagă adevărata forță a voinței. El ar trebui să fie călăuzit să vadă cât de mare este responsabilitatea implicată în acest dar. Voința este puterea stăpânitoare în natura omului, puterea de decizie sau de alegere. Fiecare ființă umană înzestrată cu rațiune are puterea de a alege binele. În fiecare experiență a vieții, cuvântul lui Dumnezeu pentru noi este: “Alegeți astăzi cui vreți să slujiți.” Iosua 24, 15. Fiecare își poate pune voința de partea voinței lui Dumnezeu, poate alege să se supună Lui și, unindu-se astfel cu puterea divină, poate rămâne pe un teren unde nimic nu-l poate forța să facă ceea ce este rău. În fiecare tânăr sau copil există, prin ajutorul lui Dumnezeu, puterea de a-și forma un caracter integru și de a duce o viață folositoare.Ed 288.3

Părintele sau educatorul care îl învață pe copil autocontrolul printr-o asemenea instruire va fi de cel mai mare folos și va avea mereu succes. Se poate ca persoanei care privește cu superficialitate să nu i se pară că munca acestuia prezintă cele mai mari avantaje; se poate să nu fie prețuită atât de mult ca munca celui care ține mintea și voința copilului în stăpânire absolută; după mai mulți ani însă se vor vedea rezultatele celei mai bune metode de educare.Ed 289.1

În abordarea elevului său, educatorul înțelept va căuta să încurajeze încrederea și să întărească sentimentul onoarei. Copiii și tinerii au de câștigat, dacă li se acordă încredere. Mulți, chiar și dintre cei micuți, au un simțământ puternic al onoarei, toți doresc să fie tratați cu încredere și respect, iar acesta este un drept al lor. Ei nu ar trebui făcuți să simtă că nu pot face un pas fără a fi supravegheați. Suspiciunea demoralizează, producând tocmai relele pe care caută să le împiedice. În loc să stea tot timpul cu ochii pe ei, ca și cum i-ar bănui de ceva rău, învățătorii care își cunosc elevii vor descoperi lucrările unei minți neastâmpărate și vor acționa prin influențe ce vor contracara răul. Faceți-i pe tineri să simtă că li se acordă încredere și veți vedea că nu vor fi decât puțini aceia care nu vor căuta să se dovedească vrednici de această încredere.Ed 289.2

Urmând același principiu, este mai bine să cereți decât să porunciți; cel căruia vă adresați în felul acesta are ocazia de a dovedi că este credincios principiilor corecte. Dacă se supune, acesta va fi rezultatul alegerii lui, nu al constrângerii.Ed 290.1

Regulile care guvernează sala de clasă ar trebui să reprezinte, pe cât posibil, vocea întregii școli. Fiecare principiu implicat în ele ar trebui pus înaintea elevului în așa fel încât să poată fi convins de justețea lui. Astfel, va simți responsabilitatea de a veghea asupra respectării regulilor la a căror formulare a ajutat el însuși.Ed 290.2

Regulile ar trebui să fie puține și bine concepute; și ar trebui aplicate de îndată ce au fost făcute. Mintea învață să recunoască și să se adapteze la tot ceea ce se dovedește cu neputință de schimbat; însă posibilitatea compromisului provoacă dorința, speranța și nesiguranța, iar rezultatele sunt agitația, iritabilitatea și nesupunerea.Ed 290.3

Ar trebui să se clarifice din capul locului că modul de guvernare al lui Dumnezeu nu cunoaște nici un compromis cu răul. Neascultarea nu ar trebui tolerată nici în cămin, nici în școală. Nici un părinte sau educator, care are pe inimă bunăstarea celor care se află în grija sa, nu va face compromisuri cu independența încăpățânată, care sfidează autoritatea sau recurge la subterfugii sau la manevre de evitare a datoriei de a se supune. Nu dragoste, ci sentimentalism este numele atitudinii de a sta la tocmeală cu ceea ce este rău, de a căuta să înduplece sau să mituiască pentru a obține acordul și de a accepta, în final, un înlocuitor al lucrului cerut inițial.Ed 290.4

“Cei nesocotiți glumesc cu păcatul.” Proverbe 14, 9. Ar trebui să ne ferim să tratăm păcatul ca fiind un lucru neînsemnat. Îngrozitoare este puterea lui asupra aceluia care îl face. “Cel rău este prins în înseși nelegiuirile lui și este apucat de legăturile păcatului lui.” Proverbe 5, 22. Cel mai mare rău pe care-l putem face unui tânăr este acela de a-l lăsa să rămână prins în robia obiceiului rău.Ed 291.1

Tinerii au o dragoste înnăscută de libertate; ei au nevoie să priceapă că de aceste binecuvântări inestimabile se pot bucura numai în supunerea față de Legea lui Dumnezeu. Această Lege este garantul adevăratei libertăți. Ea descoperă și interzice acele lucruri care degradează și înrobesc și îl protejează în acest fel pe cel ascultător de puterea răului.Ed 291.2

Psalmistul spune: “Voi umbla în loc larg, căci caut poruncile Tale”. “Învățăturile Tale sunt desfătarea mea și sfătuitorii mei.” Psalmii 119, 45.24.Ed 291.3

În eforturile noastre de a îndrepta răul, ar trebui să ne ferim de tendința de a cicăli sau critica. Mustrarea neîncetată tulbură, dar nu reformează. Pentru multe minți, și adesea chiar acelea care sunt cele mai impresionabile, atmosfera de critică lipsită de compasiune zădărnicește toate eforturile depuse. Florile nu se deschid sub biciul unui vânt aspru.Ed 291.4

Un copil certat în mod frecvent pentru o greșeală anume ajunge să privească acea greșeală ca pe o trăsătură definitorie a sa, ca pe un lucru împotriva căruia este zadarnic să lupte. Așa se ajunge la descurajare și deznădejde, adesea ascunse sub masca indiferenței sau bravadei.Ed 291.5

Adevăratul obiectiv al mustrării este atins numai când cel greșit este condus să-și vadă singur greșeala și se decide să-și folosească voința pentru a o îndrepta. Când se întâmplă aceasta, îndrumați-l către Izvorul iertării și puterii. Căutați să-i păstrați intact respectul de sine și să-i insuflați curaj și speranță.Ed 291.6

Această lucrare este cea mai frumoasă și cea mai dificilă care a fost vreodată încredințată făpturilor omenești. Ea reclamă un tact de cea mai mare delicatețe, o sensibilitate deosebită, o cunoaștere a firii omenești, o credință și o răbdare de origine cerească, dispusă de a lucra, a veghea și aștepta. Este o lucrare mai importantă decât orice altceva.Ed 292.1

Cei care doresc să-i controleze pe alții trebuie să se stăpânească mai întâi pe ei înșiși. Purtarea pătimașă cu un copil sau un tânăr nu va face decât să nască în el resentimente. Când un părinte sau un educator devine nerăbdător și se află în pericolul de a vorbi fără înțelepciune, mai bine să tacă. Există o putere minunată în tăcere.Ed 292.2

Educatorul trebuie să se aștepte să întâlnească comportamente îndărătnice și, de asemenea, inimi încăpățânate. Confruntat cu acestea însă, el nu ar trebui să uite niciodată că și el a fost odată copil, că și el a avut nevoie de disciplină; că și acum, cu toate avantajele vârstei, educației și experienței, greșește adesea și are nevoie de milă și răbdare. Când le dă educație celor tineri, ar trebui să aibă în vedere că are de-a face cu unii care au înclinații spre rău, asemănătoare cu ale sale. Să ia în considerație că aceștia au de învățat aproape totul și că unora le este mai greu să învețe decât altora. Cu un elev slab ar trebui să se poarte cu răbdare, fără a-i critica neștiința, ci folosindu-se de orice prilej pentru a-l încuraja. Cu elevii sensibili, neliniștiți, el ar trebui să se poarte cu foarte multă gingășie. Simțământul propriilor lui nedesăvârșiri ar trebui să-l determine neîncetat să manifeste compasiune și îndelungă răbdare față de cei care se luptă cu dificultățile.Ed 292.3

Regula Mântuitorului — “Ce vreți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi la fel” (Luca 6, 31) — ar trebui să fie regula tuturor celor care își asumă răspunderea educației copiilor și a tinerilor. Ei sunt membrii mai puțin vârstnici ai familiei Domnului, moștenitori împreună cu noi ai darului vieții. Regula lui Hristos ar trebui păzită cu sfințenie față de cei mai leneși, cei mai tineri, cei mai nepricepuți și chiar față de cei mai greșiți și răzvrătiți.Ed 292.4

Această regulă îl va face pe învățător să evite, pe cât este cu putință, să descopere în public vina sau greșelile unui elev. El va căuta să evite mustrările sau pedepsele date în prezența altora. Nu va exmatricula un student până nu s-au depus toate eforturile pentru îndreptarea lui. Când devine evident însă că îngăduința nu-i este de nici un folos studentului însuși, în timp ce sfidarea pe care o afișează acesta sau nesocotirea autorității tinde să aducă prejudicii conducerii școlii, iar influența sa îi contaminează pe alții, atunci exmatricularea lui se impune ca fiind necesară. Cu toate acestea, pentru mulți, rușinea expulzării publice ar duce la îmbrățișarea unei atitudini de indiferență totală și la ruină. În cele mai multe cazuri, când exmatricularea nu poate fi evitată, nu este necesar ca acest lucru să fie făcut public. Sfătuindu-se și cooperând cu părinții, învățătorul să aranjeze retragerea cu discreție a studentului.Ed 293.1

În aceste timpuri de primejdie deosebită pentru cei tineri, ispitele îi înconjoară din toate părțile; cel mai ușor este să plutești în derivă, și tocmai de aceea este nevoie de efortul cel mai hotărât pentru a înainta împotriva curentului. Fiecare școală ar trebui să fie o “cetate de scăpare” pentru tineretul asaltat de ispite, un loc în care rătăcirile lor să fie abordate cu răbdare și înțelepciune. Învățătorii care înțeleg ce responsabilități au vor scoate din viețile și inimile lor tot ceea ce i-ar împiedica să lucreze cu succes cu cei încăpățânați și neascultători. Legea care va stăpâni vorbirea lor va fi în orice clipă dragostea și gingășia, răbdarea și stăpânirea de sine. Îndurarea și compasiunea se vor îngemăna cu dreptatea. Când va fi necesar să mustre, cuvintele lor nu vor fi exagerate, ci umile. Ei vor pune cu blândețe înaintea celui greșit erorile sale și îl vor ajuta să își revină. Fiecare învățător adevărat va simți că, dacă s-ar întâmpla totuși să greșească, ar fi mai bine să greșească de partea îndurării decât de partea severității.Ed 293.2

Mulți tineri despre care se crede că sunt incorigibili nu au o inimă atât de dură precum pare. Mulți care sunt priviți ca fiind cazuri lipsite de speranță pot fi recuperați printr-o disciplină înțeleaptă. Ei sunt adesea aceia care cedează cel mai ușor dacă sunt tratați cu bunătate. Învățătorul să capete încrederea celui ispitit și, recunoscând și dezvoltând binele din caracterul acestuia, va putea în multe cazuri să îndrepte răul fără să atragă atenția asupra lui.Ed 294.1

Învățătorul divin îi suportă pe cei greșiți în toată stricăciunea lor. Dragostea Lui nu se răcește; eforturile Sale de a-i salva nu încetează. Stă neîncetat cu brațele întinse în întâmpinarea celor greșiți, celor răzvrătiți și chiar a celor apostaziați. Inima Sa este mișcată de neajutorarea copilașului supus unui tratament brutal. Strigătul suferinței omenești nu ajunge niciodată în zadar la urechea Sa. Deși toți sunt prețioși înaintea Lui, purtările aspre, posace, încăpățânate Îi solicită cel mai mult compasiunea și iubirea; căci El abordează lucrurile de la cauză la efect. Cel care este ispitit cu cea mai mare ușurință și are cea mai puternică înclinație de a greși constituie obiectul deosebit al grijii Sale.Ed 294.2

Fiecare părinte și fiecare învățător ar trebui să cultive atributele Celui care consideră cauza celor năpăstuiți, suferinzi și ispitiți ca fiind propria Sa cauză. Ar trebui să fie un om care “poate fi îngăduitor cu cei neștiutori și rătăciți, fiindcă și el este cuprins de slăbiciune.” Evrei 5, 2. Isus ne tratează cu mult mai bine decât merităm; și, după cum ne-a tratat El pe noi, tot așa urmează să ne purtăm și noi cu alții. Calea urmată de vreun părinte sau educator nu este deloc admisibilă dacă se deosebește de cea pe care ar urma-o Mântuitorul în împrejurări similare.Ed 294.3