Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Capitolul 20 — Cărți ale soliei noastre cuprinzătoare

    Cărți care scot la lumină apostazia lui Satana — [Cititorul trebuie să fie conștient că, după ce au fost scrise aceste afirmații, au mai fost publicate multe alte cărți ce conțin un mesaj puternic și care sunt disponibile pentru colportorii noștri. — Compilatorii] Am fost instruită că acele cărți importante, care conțin lumina pe care a dat-o Dumnezeu cu privire la apostazia lui Satana din ceruri, trebuie să fie puse mult în circulație chiar acum; căci, prin acestea, adevărul va ajunge la mulți oameni. Cărți precum Patriarhi și profeți, Daniel și Apocalipsa și Tragedia veacurilor sunt cărți necesare acum mai mult ca oricând înainte. Ele trebuie puse mult în circulație, deoarece adevărurile pe care le scot în evidență vor deschide mulți ochi orbi.... Mulți din poporul nostru au fost orbi în ce privește însemnătatea chiar a acelor cărți de care este cea mai mare nevoie. Dacă s-ar fi dovedit tact și iscusință în ce privește vânzarea acestor cărți, mișcarea privind legea duminicală nu s-ar fi aflat în stadiul în care este acum. — The Review and Herald, 16 februarie, 1905.EvL 123.1

    În Hristos, Lumina lumii, Patriarhi și profeți, Tragedia veacurilor și Daniel și Apocalipsa, sunt învățături prețioase. Aceste cărți trebuie privite ca fiind de o importanță deosebită și trebuie făcut orice efort cu putință pentru a le duce înaintea oamenilor. — Letter 229, 1903.EvL 123.2

    A fost dată lumina că Gânduri despre Daniel și Apocalipsa, Tragedia veacurilor și Patriarhi și profeți ar trebui să fie mai mult folosite. Ele conțin întocmai solia pe care oamenii trebuie să o aibă, lumina specială pe care Dumnezeu a dat-o poporului Său. Îngerii lui Dumnezeu vor pregăti calea pentru aceste cărți în inimile oamenilor. — Special Instruction Regarding Royalties, 7 (1899).EvL 123.3

    Cărțile Spiritului Profeției — Am mulțumit Tatălui meu ceresc pentru interesul pe care l-au dovedit frații și surorile mele pentru punerea în circulație a cărții Parabolele Domnului Hristos. Prin vânzarea acestei cărți, s-a făcut mult bine, și această lucrare trebuie continuată. Însă eforturile poporului nostru nu trebuie să se limiteze la această carte. Lucrarea Domnului cuprinde mai mult decât un singur domeniu de slujire. Cartea Parabolele Domnului Hristos trebuie să trăiască și să își facă lucrarea ce îi revine, însă nu trebuie depuse toate eforturile și preocuparea poporului lui Dumnezeu doar pentru punerea acesteia în circulație. Cărțile mai mari, Patriarhi și profeți, Tragedia veacurilor și Hristos, Lumina lumii, trebuie de asemenea vândute pretutindeni. Aceste cărți conțin adevărul pentru acest timp, adevăr care trebuie să fie proclamat în toate părțile lumii. Nimic nu trebuie să împiedice punerea lor în vânzare.EvL 124.1

    Efortul de a pune în circulație Parabolele Domnului Hristos a demonstrat ce se poate face în câmpul de colportaj. Acest efort este o lecție care nu trebuie uitată niciodată cu privire la felul cum, cu rugăciune și încredere, se poate face colportaj cu succes.EvL 124.2

    Mult mai multe dintre cărțile noastre mai mari ar fi putut fi vândute, dacă membrii bisericii ar fi sesizat importanța adevărurilor pe care le conțin aceste cărți și și-ar fi dat seama de responsabilitatea de a le pune în circulație. Frații mei, surorile mele, nu vreți să faceți acum un efort de a pune în circulație aceste cărți? Nu vreți să faceți acest lucru cu același entuziasm cu care ați vândut Parabolele Domnului Hristos? Prin vânzarea acestei cărți, mulți au învățat cum să procedeze cu cărțile mai mari. Ei au dobândit o experiență care i-a pregătit să intre în câmpul de colportaj.EvL 124.3

    Influența acestor cărți — Ellen White nu este sursa acestor cărți. Ele conțin învățătura pe care Dumnezeu i-a dat-o pe parcursul vieții. Ele conțin lumina prețioasă, aducătoare de mângâiere, pe care Dumnezeu a dat-o cu îndurare aceleia care L-a slujit, spre a fi dată lumii. De pe paginile lor, această lumină trebuie să strălucească în inimile bărbaților și femeilor, conducându-i la Mântuitorul. Domnul a declarat că aceste cărți trebuie răspândite pretutindeni în lume. În ele există un adevăr care este, pentru cel ce îl primește, o mireasmă de viață spre viață. Ele sunt martori fără grai pentru Dumnezeu. În trecut, ele au constituit mijlocul prin care multe suflete au fost convinse și convertite. Mulți le-au citit cu mare interes și au fost călăuziți să înțeleagă eficiența ispășirii lui Hristos și să se încreadă în puterea acesteia. Ei au fost călăuziți să-și consacre sufletele Creatorului lor, așteptând și nădăjduind în venirea Mântuitorului, pentru a-i lua pe cei iubiți ai Săi în căminul lor veșnic. În viitor, aceste cărți trebuie să deslușească evanghelia multor altora, cărora să le descopere calea mântuirii. — The Review and Herald, 20 ianuarie, 1903.EvL 125.1

    Vindeți cărți care dau lumină — Dumnezeu a trimis poporului Său multă învățătură, cuvânt cu cuvânt, precept după precept, azi un pic, mâine un pic. Puțină atenție este acordată Bibliei și Dumnezeu a dat o lumină mai mică, pentru a-i conduce pe oameni la lumina mai mare. Oh, cât de mult bine s-ar face, dacă acele cărți care conțin lumina ar fi citite cu hotărârea de a îndeplini principiile pe care le conțin! Ar exista de o mie de ori mai multă veghere, de o mie de ori mai multă lepădare de sine și efort hotărât. Și mult mai mulți s-ar bucura acum de lumina adevărului prezent.EvL 125.2

    Frații mei și surorile mele, lucrați cu seriozitate pentru a pune în circulație aceste cărți. Puneți suflet în această lucrare și binecuvântarea lui Dumnezeu vă va însoți. Mergeți înainte prin credință, rugându-vă ca Dumnezeu să pregătească inimile pentru a primi lumina. Să aveți o atitudine plăcută și amabilă. Dovediți prin consecvență că sunteți adevărați creștini. Umblați și lucrați în lumina cerului, iar cărarea voastră va fi precum cărarea celor neprihăniți, a cărei strălucire merge mereu crescând spre miezul zilei. — The Review and Herald, 20 ianuarie, 1903.EvL 126.1

    Adevăruri apărate de un “așa zice Domnul” — Cât de mulți au citit cu atenție Patriarhi și profeți, Tragedia veacurilor și Hristos, Lumina lumii? Aș dori ca toți să înțeleagă că încrederea mea în lumina pe care a dat-o Dumnezeu rămâne tare, pentru că eu știu că puterea Duhului Sfânt a înălțat acest adevăr și l-a făcut nobil, spunând: “Iată calea, mergeți pe ea”. În cărțile mele, adevărul este expus și apărat de un “așa zice Domnul”. Duhul lui Dumnezeu a săpat aceste adevăruri în mintea și inima mea atât de neșters, așa cum Legea a fost săpată cu degetul lui Dumnezeu pe tablele de piatră, care se află acum în chivot, spre a fi puse în față în marea zi, când sentința va fi pronunțată împotriva oricărui păcat și știință amăgitoare produsă de tatăl minciunilor. — Letter 90, 1906.EvL 126.2

    Dumnezeu ar fi bucuros să vadă cartea Hristos, Lumina lumii în fiecare casă. În această carte, este conținută lumina pe care El a dat-o prin Cuvântul Său. Colportorilor noștri, eu le spun: Mergeți înainte cu inimile înmuiate și supuse prin citirea vieții lui Hristos. Adăpați-vă cu nesaț din apa mântuirii, pentru ca aceasta să fie în inima voastră ca un izvor viu, care să curgă pentru a înviora sufletele gata să piară. — Letter 75, 1900.EvL 126.3

    “Tragedia veacurilor” mai presus decât argintul sau aurulTragedia veacurilor trebuie să fie pusă foarte mult în circulație. Ea conține istoria trecutului, prezentului și viitorului. Prezentând scenele de încheiere a istoriei acestui pământ, aceasta aduce o puternică mărturie în favoarea adevărului. Sunt mai nerăbdătoare decât față de oricare altă carte pe care am scris-o să văd o mai mare punere în circulație a acestei cărți; căci, în Tragedia veacurilor, ultima solie de avertizare pentru lume este dată mai clar decât în oricare alta dintre cărțile mele. — Letter 281, 1905.EvL 127.1

    Mă adresez vouă, celor angajați în lucrarea de colportaj. Ați citit volumul 4 [Tragedia veacurilor]? Știți ce conține? Cum apreciați subiectul? Nu simțiți că oamenii au nevoie de lumina prezentată aici? Dacă nu ați făcut încă acest lucru, vă rog stăruitor să citiți cu atenție aceste avertismente și apeluri solemne. Sunt sigură că Domnul dorește ca această lucrare să fie făcută la drumuri și la garduri, acolo unde sunt suflete care trebuie avertizate cu privire la pericolul care va veni în curând. — Letter 1, 1890.EvL 127.2

    Am fost mișcată de Duhul lui Dumnezeu să scriu această carte și, în timp ce lucram la ea, am simțit o mare povară pe suflet. Știam că timpul este scurt, că scenele care se vor aglomera curând asupra noastră vor veni în cele din urmă pe neașteptate și grabnic, așa cum este scris în Scriptură: “Ziua Domnului vine ca un hoț noaptea”.EvL 127.3

    Domnul mi-a pus înainte lucruri de o importanță urgentă pentru timpul prezent, în ce privește viitorul. Mi-au fost adresate cuvinte ca o însărcinare: “Scrie într-o carte lucrurile pe care le-ai văzut și auzit și acestea să ajungă la toți oamenii; căci este aproape timpul când istoria din trecut se va repeta”. Am fost trezită la ora unu, două, trei dimineața cu același lucru întipărit cu putere în minte, ca și când ar fi fost rostit de glasul lui Dumnezeu....EvL 128.1

    Mi-a fost arătat ... că trebuie să mă consacru scrierii unor lucruri foarte importante pentru volumul 4 [Tragedia veacurilor]; că avertizarea trebuie să ajungă acolo unde mesagerul în persoană nu poate ajunge și că aceasta trebuie să atragă atenția multora asupra evenimentelor care vor avea loc în scenele de încheiere a istoriei acestui pământ. — Letter 1, 1890.EvL 128.2

    Eu prețuiesc cartea Tragedia veacurilor mai presus de argint sau aur și doresc mult să ajungă la oameni. În timp ce scriam manuscrisul Tragediei veacurilor, eram adesea conștientă de prezența îngerilor lui Dumnezeu. Și, de multe ori, scenele despre care scriam îmi erau prezentate din nou în viziuni de noapte, astfel că ele erau proaspete și vii în mintea mea. — Letter 56, 1911.EvL 128.3

    Rezultate mai promițătoare în viitor — Rezultatele punerii în circulație a acestei cărți [Tragedia veacurilor] nu trebuie judecate după ceea ce se vede acum. Citind această carte, unele suflete vor fi trezite și vor avea curajul să se atașeze acelora care țin poruncile lui Dumnezeu. Însă un număr încă și mai mare dintre cei care o citesc nu vor lua poziție până când nu vor vedea întâmplându-se exact acele evenimente care sunt prezise în aceasta. Împlinirea unora dintre preziceri va inspira credință altora, care se vor atașa și ei, iar când pământul va fi luminat de slava Domnului, în lucrarea de încheiere, multe suflete vor lua poziție de partea poruncilor lui Dumnezeu, ca urmare a lucrării efectuate în acest fel. — Manuscript 31, 1890.EvL 128.4

    Cărți cu o influență unică — Dumnezeu mi-a dat lumina conținută în Tragedia veacurilor și Patriarhi și profeți, și această lumină era necesară pentru a trezi poporul spre a se pregăti pentru marea zi a Domnului, care este foarte aproape. Aceste cărți cuprind apelul direct al lui Dumnezeu adresat oamenilor. În acest fel, El le vorbește oamenilor în cuvinte mișcătoare, îndemnându-i să se pregătească pentru venirea Sa. Lumina pe care a dat-o Dumnezeu în aceste cărți nu trebuie tăinuită....EvL 129.1

    Știu că afirmația că aceste cărți nu pot fi vândute nu este neîntemeiată. Știu acest lucru; căci Domnul mi-a arătat că aceasta se spune deoarece uneltiri omenești au blocat calea pentru vânzarea acestor cărți. Nu poate fi tăgăduit faptul că aceste lucrări nu au fost produsul nici unei minți omenești; ele sunt glasul lui Dumnezeu care vorbește poporului Său și vor avea o asemenea influență asupra minții pe care alte cărți nu o pot avea. — Manuscript 23, 1890.EvL 129.2

    Mulți se vor depărta de la credință și vor da atenție duhurilor înșelătoare. Patriarhi și profeți și Tragedia veacurilor sunt cărți special adaptate pentru cei veniți de curând la credință, pentru ca să se poată întemeia mai bine în adevăr. Sunt scoase în evidență primejdiile pe care bisericile ar trebui să le evite. Cei care vor cunoaște foarte bine lecțiile cuprinse în aceste cărți vor sesiza pericolele din fața lor și vor fi în stare să discearnă calea dreaptă, clară, marcată pentru ei. Ei vor fi feriți de cărări dubioase. Acestea vor croi cărări drepte pentru picioarele lor, pentru ca cei ce șchiopătează să nu se abată de pe cale. — Letter 229, 1903.EvL 129.3

    Ne vor feri de rătăcire — Să fie trezit interesul pentru vânzarea acestor cărți. Vânzarea lor este esențială; căci ele conțin învățătură potrivită de la Domnul. Ele trebuie să fie prețuite drept cărți care aduc oamenilor lumina, care este necesară în special acum. Iată de ce trebuie distribuite din abundență aceste cărți. Cei care studiază cu atenție învățătura conținută în ele și o primesc ca venind de la Domnul vor fi păziți de multe dintre rătăcirile care sunt introduse. Cei care acceptă adevărurile conținute în aceste cărți nu vor fi conduși pe cărări înșelătoare.EvL 130.1

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents