Asemănarea cu lumea

Domnul Isus a zis: “Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea în fiecare zi, și să Mă urmeze”. (Luca 9, 23.) Cuvintele lui Hristos au făcut impresie asupra minții ascultătorilor Săi. Mulți dintre ei, deși nu înțelegeau clar învățăturile Lui, au fost mișcați să spună hotărât și cu o adâncă convingere: “Niciodată n-a vorbit vreun om ca omul acesta”. (Ioan 7, 46.) Ucenicii nu înțelegeau totdeauna învățăturile pe care Hristos dorea să le dea prin parabole, dar când mulțimea pleca, ei Îl rugau să le tâlcuiască cuvintele Sale. El era totdeauna gata să-i conducă la deplină înțelegere a Cuvântului Său și a voii Sale, deoarece de la ei, în exprimări clare și lămurite, adevărul trebuia să pornească la lume.6M 248.2

Uneori, Hristos le reproșa ucenicilor Săi că înțelegeau cu întârziere. El le dădea în stăpânire adevăruri a căror valoare ei nici nu o bănuiau. El fusese multă vreme cu ei, dându-le lecții de adevăr divin; dar educația lor religioasă anterioară, interpretarea greșită pe care ei o auziseră de la învățătorii iudei, cu privire la Scripturi, le păstrau mintea înnorată. Hristos le-a făgăduit că le va trimite Duhul Său, care le va reaminti cuvintele Sale ca pe un adevăr uitat. “El vă va învăța toate lucrurile”, a spus Hristos “și vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu”. (Ioan 14, 26.)6M 248.3

Felul în care învățătorii iudei explicau Scripturile, continua lor repetare de maxime și povești L-au provocat pe Hristos să spună: “Norodul acesta se apropie de Mine cu gura și mă cinstește cu buzele, dar inima lui este departe de Mine”. Ei îndeplineau în curțile templului șirul lor de slujbe. Ei aduceau sacrificii care preînchipuiau marea Jertfă, spunând prin ceremoniile lor: “Vino, Mântuitorul meu”, dar Hristos, Acela pe care-L reprezentau toate ceremoniile lor, era printre ei și nu voiau nici să-L recunoască, nici să-L primească. Mântuitorul a declarat: “Degeaba Mă cinstesc ei, învățând ca învățături niște porunci omenești”. (Matei 15, 8-9.)6M 249.1

Hristos spune servilor Săi de astăzi, așa cum a spus și ucenicilor Săi de atunci: “Dacă cineva vrea să-Mi urmeze, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să Mă urmeze”. Dar oamenii sunt acum tot atât de întârzietori de a învăța lecția ca și pe timpul lui Hristos. Dumnezeu a dat poporului Său avertizare după avertizare; dar obiceiurile, deprinderile și practicile lumii au avut o putere atât de mare asupra minților celor care se declară drept popor al Său, încât avertizările Sale au fost trecute cu vederea.6M 249.2

Aceia care au de îndeplinit o parte în marea lucrare a lui Dumnezeu nu trebuie să urmeze exemplul celor lumești. Glasul lui Dumnezeu trebuie să fie ascultat. Acela care depinde de oameni în ceea ce privește puterea și influența se sprijină pe o trestie frântă.6M 249.3

Dependența de oameni a fost marea slăbiciune a bisericii. Oamenii au dezonorat pe Dumnezeu prin faptul că au dat greș în a aprecia competența și eficiența Sa, umblând după influența oamenilor. În felul acesta a ajuns Israel să fie slab. Oamenii au dorit să fie ca celelalte națiuni ale lumii și au cerut un împărat. Ei au dorit să fie călăuziți de o putere omenească, pe care să o poată vedea, iar nu de puterea dumnezeiască, invizibilă, care-i condusese și-i călăuzise până atunci și care le dăduse biruința în luptă. Ei au făcut propria lor alegere, iar rezultatul a fost văzut în nimicirea Ierusalimului și împrăștierea națiunii.6M 249.4

Noi nu ne putem pune încrederea în nici un om, oricât de învățat, oricât de elevat ar fi el, dacă nu-și ține cu tărie până la sfârșit încrederea lui de la început în Dumnezeu. Cât de mare trebuie să fi fost puterea vrăjmașului asupra lui Solomon, un om pe care Inspirația l-a numit de trei ori iubitul lui Dumnezeu și căruia îi fusese încredințată marea lucrare de zidire a templului. Chiar în lucrarea aceea Solomon a făcut alianță cu națiunile idolatre, iar prin căsătoriile sale s-a legat cu femei păgâne, prin a căror influență, în anii de mai târziu, el a părăsit templul lui Dumnezeu pentru a se închina prin dumbrăvile pe care le pregătise pentru idolii lor.6M 250.1

La fel și acum, oamenii Îl dau la o parte pe Dumnezeu, ca nefiind îndestulător pentru ei. Ei recurg la oamenii din lume pentru a fi recunoscuți și cred că, prin mijlocirea influenței obținute de la lume, ei pot face lucruri mari. Dar greșesc. Sprijinindu-se pe brațul lumii în loc să se sprijine pe brațul lui Dumnezeu, ei dau la o parte lucrarea pe care Dumnezeu dorește să o aducă la îndeplinire prin poporul Său ales.6M 250.2

Atunci când vine în contact cu clasele mai înalte ale societății, medicul să nu-și închipuie că trebuie să ascundă caracteristicile speciale pe care le-a dat sfințirea prin adevăr. Medicii care se alătură lucrării lui Dumnezeu trebuie să conlucreze cu Dumnezeu ca instrumente numite de El; ei trebuie să folosească toată puterea și eficiența pentru a mări lucrarea poporului păzitor al poruncilor lui Dumnezeu. Aceia care, în înțelepciunea lor omenească, încearcă să ascundă caracteristicile speciale care deosebesc pe poporul lui Dumnezeu de lume își vor pierde viața spirituală și nu vor mai fi sprijiniți mai departe de puterea Lui.6M 250.3

Niciodată n-ar trebui ca lucrătorii noștri medicali să cultive ideea că este absolut necesar să dea impresia că sunt bogați. Va fi o puternică ispită de a face lucrul acesta cu gândul că aceasta le va da influență. Dar sunt instruită să spun că aceasta va avea efectul opus.6M 251.1

Toți aceia care caută să se înalțe, conformându-se lumii, dau un exemplu care duce pe căi greșite. Dumnezeu îi recunoaște ca fiind ai Săi numai pe aceia care practică lepădarea și jertfirea de sine, pe care El le-a poruncit. Medicii trebuie să înțeleagă faptul că puterea lor stă în blândețea și smerenia inimii lor. Dumnezeu îi va onora pe aceia care fac din El sprijinul lor.6M 251.2

Stilul îmbrăcăminții medicului, trăsura sau mașina lui, mobilierul lui nu au nici o valoare înaintea lui Dumnezeu. El nu poate să lucreze prin Duhul Său Cel Sfânt cu aceia care încearcă să se ia la întrecere cu lumea în îmbrăcăminte și în fală. Acela care urmează lui Hristos trebuie să se lepede de sine și să-și ia crucea.6M 251.3

Medicul care-L iubește pe Dumnezeu și se teme de El nu trebuie să se fălească, să facă “paradă” în comportarea sa pentru a se distinge, deoarece Soarele neprihănirii strălucește în inima lui și se descoperă în viața lui — și aceasta este ceea ce îl face să fie deosebit. Aceia care lucrează după metodele lui Hristos vor fi epistole vii, cunoscute și citite de toți oamenii. Prin exemplul și influența lor, oamenii bogați și talentați vor fi întorși de la lucrurile materiale ce n-au nici o valoare veșnică la posedarea realităților veșnice. Cel mai mare respect va fi arătat medicului care lasă să se vadă faptul că El primește de la Dumnezeu îndrumările Sale. Nimic nu va lucra atât de puternic pentru înaintarea lucrării lui Dumnezeu ca faptul că aceia care sunt uniți cu ea vor sta neclintiți ca servi credincioși ai Lui.6M 251.4

Medicul va vedea că este spre binele său prezent și veșnic să se țină de metodele de lucru ale Domnului. Mintea pe care a făcut-o Dumnezeu poate fi modelată fără să fie nevoie de puterea omului, dar El îi onorează pe oameni, chemându-i să lucreze cu El în marea Lui lucrare.6M 251.5

Mulți consideră propria lor înțelepciune ca fiind îndestulătoare și își aranjează lucrurile după judecata lor, gândind că vor obține rezultate minunate. Dar, dacă ar depinde de Dumnezeu și nu de ei înșiși, ei ar primi înțelepciune cerească. Aceia care sunt atât de mult prinși în lucrarea lor, încât nu pot găsi timp pentru a-și face drum la tronul harului și să obțină sfat de la Dumnezeu vor abate lucrarea pe căi greșite. Tăria noastră stă în unirea noastră cu Dumnezeu prin singurul Său Fiu și în unirea noastră unul cu altul.6M 252.1

Chirurgul care are succes cu adevărat este acela care Îl iubește pe Dumnezeu, care Îl vede pe Dumnezeu în lucrarea creațiunii Lui și care I se închină atunci când urmărește înțeleapta alcătuire făcută de El în organismul omului. Medicul cu cel mai mare succes este acela care se teme de Dumnezeu din tinerețea sa, așa cum a făcut Timotei, care simțea că Hristos era însoțitorul său permanent, un prieten cu care putea sta totdeauna de vorbă. Un astfel de medic nu va schimba poziția sa nici chiar pentru cea mai înaltă slujbă pe care i-ar putea-o da lumea. El este mai doritor să-L onoreze pe Dumnezeu și să-și asigure aprobarea Lui decât să-și asigure sprijinul și onoarea celor mai mari oameni ai lumii.6M 252.2