Datoria noastră față de lume

“Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea încât a dat pe singurul Lui Fiu”. El “n-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El”. (Ioan 3, 16-17.) Iubirea lui Dumnezeu cuprinde întreaga omenire. Hristos, dând însărcinare ucenicilor Săi, a spus: “Duceți-vă în toată lumea și propovăduiți Evanghelia la toată făptura”. (Marcu 16, 15.)6M 273.1

Hristos intenționa să se facă o lucrare mai mare în favoarea oamenilor. El nu intenționa ca un număr atât de mare să aleagă să stea sub steagul lui Satana și să fie înrolați ca rebeli împotriva cârmuirii lui Dumnezeu. Răscumpărătorul lumii nu a intenționat ca moștenirea Lui răscumpărată să trăiască și să moară în păcatele lor. Atunci, pentru ce atât de puțini sunt mișcați și mântuiți? Aceasta se datorează faptului că mulți dintre aceia care pretind că sunt creștini lucrează pe aceleași căi ca și marele apostat. Mii de oameni, care nu-L cunosc pe Dumnezeu, s-ar putea bucura azi în iubirea Lui, dacă aceia care pretind că-I servesc ar lucra așa cum a lucrat Hristos.6M 273.2

Binecuvântările mântuirii, atât cele materiale, cât și cele spirituale, sunt pentru toată omenirea. Sunt mulți aceia care se plâng lui Dumnezeu pentru faptul că lumea este atât de plină de lipsă și suferință, dar Dumnezeu nu a intenționat niciodată ca mizeria aceasta să existe. El nu a avut niciodată de gând ca un om să aibă belșug de bunătăți ale vieții, în timp ce copiii altora plâng că nu au pâine. Domnul este un Dumnezeu al binefacerii. El a luat măsuri ample pentru acoperirea lipsurilor tuturor și, prin reprezentanții Săi, cărora El le-a încredințat bunurile Sale, El intenționează ca nevoile tuturor făpturilor Sale să fie satisfăcute.6M 273.3

Aceia care cred Cuvântul Domnului, să citească instrucțiunile expuse în Levitic și în Deuteronom. De acolo, ei vor afla ce fel de educație s-a dat familiilor lui Israel. În timp ce poporul ales al lui Dumnezeu trebuia să stea distinct și sfânt, separat de națiunile care nu-L cunoșteau, ei trebuia să-l trateze cu bunătate pe străin. Acesta nu trebuia să fie privit cu dispreț, pentru că nu era din Israel. Israeliții trebuia să-i iubească pe străini, pentru că Hristos a murit ca să-i mântuiască, atât pe ei, cât și pe cei din Israel. La sărbătorile lor de mulțumire, când povesteau din nou îndurările lui Dumnezeu, străinul trebuia să fie binevenit. La vremea strângerii roadelor, ei urmau să lase pe câmp o parte pentru străin și pentru cel sărac. În același fel, străinii urmau să se împărtășească și de binecuvântările spirituale ale lui Dumnezeu. Domnul Dumnezeul lui Israel poruncea ca ei să fie primiți, dacă alegeau societatea acelora care-L cunoșteau și Îl recunoșteau. În felul acesta, ei urmau să cunoască Legea lui Dumnezeu și să-L proslăvească prin ascultare.6M 273.4

Tot la fel și astăzi, Dumnezeu dorește ca fiii Săi, atât în cele spirituale, cât și în cele materiale, să împartă lumii binecuvântări. Pentru fiecare ucenic al lui Hristos, din fiecare veac, s-au rostit aceste cuvinte prețioase ale Mântuitorului: “Din el vor curge râuri de apă vie”.6M 274.1

Dar, în loc să împartă darurile lui Dumnezeu, mulți care pretind că sunt creștini sunt învăluiți în propriile lor interese strâmte și ei rețin în chip egoist, de la semenii lor, binecuvântările lui Dumnezeu.6M 274.2

În timp ce Dumnezeu, în providența Lui, a încărcat pământul cu belșugul Său și hambarele cu bunătățile vieții, pretutindeni se vede lipsă și mizerie. Providența darnică a pus în mâinile uneltelor Sale pământești daruri bogate pentru a împlini nevoile tuturor; dar ispravnicii lui Dumnezeu sunt necredincioși. În lumea zisă creștină se cheltuiește destul de mult, în manifestări pline de extravaganță, sume ce ar fi suficiente pentru a acoperi lipsurile tuturor celor flămânzi și a îmbrăca pe cei goi. Mulți din cei care au luat asupra lor Numele lui Hristos cheltuiesc banii Lui pentru plăceri egoiste, pentru satisfacerea apetitului, pentru băuturi tari și delicatese scumpe, pentru case, mobile și haine extravagante, în timp ce ființelor omenești în suferință de-abia dacă le aruncă o privire de compătimire sau un cuvânt de simpatie.6M 274.3

Ce mizerie există chiar în inima așa-numitelor noastre țări creștine! Gândiți-vă la starea săracilor din marile orașe. În orașele acestea sunt mulțimi de ființe omenești care nu primesc îngrijire și considerație nici cât se dă dobitoacelor. Sunt mii de copii nenorociți, zdrențăroși și aproape morți de foame, pe al căror chip este însemnat viciul și stricăciunea. Familii sunt îngrămădite în încăperi mizerabile, dintre care multe pivnițe întunecoase, pline de umezeală și murdărie. Copiii se nasc în aceste locuri îngrozitoare. Copiii și tinerii nu au înaintea ochilor lor nimic atrăgător, nimic din frumusețea lucrurilor naturale pe care Dumnezeu le-a făcut pentru ca să ne încânte. Copiii aceștia sunt lăsați să crească modelați și fasonați în caracterul lor de către niște precepte de nimic, prin stricăciunea și exemplul nelegiuit din jurul lor. Ei aud Numele lui Dumnezeu numai când este profanat. Cuvinte murdare, duhoarea alcoolului și a tutunului, degradarea morală de tot felul întâmpină privirea și pervertește simțurile. Iar din locașurile acestea ale ruinei se înalță țipete sfâșietoare de inimă după hrană și îmbrăcăminte de la mulți care nu știu nimic cu privire la rugăciune.6M 275.1

E o lucrare de făcut de către comunitățile noastre și despre care mulți aproape nici nu au idee, o lucrare ce aproape nici nu a fost atinsă. “Am fost flămând”, zice Hristos, “și Mi-ați dat de mâncat; Mi-a fost sete și Mi-ați dat de băut; am fost străin și M-ați primit; am fost gol și M-ați îmbrăcat; am fost bolnav și ați venit să Mă vedeți; am fost în temniță și ați venit pe la Mine”. (Matei 25, 35-36.) Unii cred că, dacă dau bani pentru această lucrare, e tot ce li se cere să facă; dar a gândi astfel este o greșeală. Donarea de bani nu poate lua locul servirii personale. Este numai drept a da din mijloacele noastre și mult mai mulți ar trebui să facă lucrul acesta; dar, potrivit cu puterea și ocaziile lor, se cere de la toți o slujire personală.6M 275.2

Lucrarea de a aduce la adăpost pe cei lipsiți, pe cei apăsați, pe cei suferinzi, pe cei dezmoșteniți, este lucrarea pe care de multă vreme ar fi trebuit să o facă fiecare comunitate care crede adevărul prezent. Noi trebuie să dăm pe față simpatia duioasă a samariteanului, împlinind nevoile fizice, hrănindu-i pe cei flămânzi, aducând în casele noastre pe săracul care a fost aruncat în stradă, aducând de la Dumnezeu în fiecare zi putere și har care ne vor face în stare să ajungem chiar până în adâncurile mizeriei omenești și să-i ajutăm pe aceia care nu se pot ajuta singuri. Făcând lucrarea aceasta, noi vom avea ocazia favorabilă de a-L prezenta pe Hristos cel răstignit.6M 276.1

Fiecare membru al bisericii ar trebui să considere ca fiind o datorie deosebită a lui aceea de a lucra pentru cei care trăiesc în vecinătatea lui. Cercetați cum puteți ajuta mai bine pe cei care nu se interesează de cele religioase. Când stați de vorbă cu prietenii și vecinii voștri, arătați interes față de buna lor stare spirituală și materială. Prezentați-L pe Hristos ca pe Mântuitorul care iartă păcatele. Invitați-i pe vecini în familia voastră și citiți împreună cu ei din valoroasa Biblie și din cărțile care tâlcuiesc adevărurile ei. Lucrul acesta, însoțit de cântări simple și de rugăciuni arzătoare, le va mișca inima. Membrii comunității să se deprindă să facă această lucrare. Lucrul acesta este tot atât de esențial ca și acela de a salva sufletele întunecate din țările străine. În timp ce unii simt povară pentru sufletele celor din locuri depărtate, cei mulți, care sunt acasă, să simtă povara pentru sufletele prețioase din jurul lor și să lucreze sârguincios pentru salvarea lor.6M 276.2

Orele folosite deseori în distracții care nu înviorează nici trupul, nici sufletul, ar trebui să fie folosite pentru vizitarea săracilor, a bolnavilor și a suferinzilor sau pentru a ajuta pe cineva care este în lipsă.6M 276.3

Când căutați să-i ajutați pe săraci, pe cei disprețuiți și pe cei părăsiți, nu lucrați pentru ei urcați pe picioroangele demnității și superiorității voastre, pentru că în felul acesta nu veți realiza nimic. Pocăiți-vă cu adevărat și învățați de la Acela care este blând și smerit cu inima. Noi trebuie să-L așezăm pururea pe Domnul în fața noastră. Ca servi ai lui Hristos, ca să nu uitați, spuneți-vă mereu lucrul acesta: “Am fost cumpărat cu un preț”.6M 277.1

Dumnezeu cere nu numai dărnicie din partea voastră, dar și o față veselă, cuvinte pline de nădejde, strângerea de mână. Când îi vizitați pe nevoiașii Domnului, veți găsi pe unii de la care nădejdea s-a depărtat; aduceți-le iarăși lumina soarelui. Sunt unii care au nevoie de pâinea vieții; citiți-le din Cuvântul lui Dumnezeu. Alții sunt loviți de o boală sufletească pe care nici un leac pământesc nu o poate trata și nici un medic nu o poate tămădui; rugați-vă pentru aceștia și aduceți-i la Isus.6M 277.2

La ocazii speciale, unii se lasă în voia pornirii sentimentale, care duce la mișcări impulsive. Ei își închipuie că, în felul acesta, fac o mare slujbă pentru Hristos, dar, în realitate, nu este așa. Zelul lor dispare curând și atunci slujirea lui Hristos este neglijată. Nu o slujire schimbăcioasă este ceea ce acceptă Dumnezeu; nu printr-o activitate emoțională — spasmodică — putem face bine semenilor noștri. Eforturile spasmodice de a face bine aduc adesea ca rezultat mai multă pagubă decât folos.6M 277.3

Metodele de a-i ajuta pe cei lipsiți ar trebui să fie analizate cu multă grijă și cu rugăciune. Noi trebuie să-L căutăm pe Dumnezeu spre a primi de la El înțelepciune, deoarece El știe mai bine decât muritorii cu vederi scurte cum să poarte de grijă făpturilor pe care le-a făcut. Există unii care dau fără nici o socoteală oricui le cere ajutor. În privința aceasta, ei greșesc. Căutând să ajutăm pe cei în lipsă, noi ar trebui să avem grijă să le dăm ajutorul cel mai bun. Sunt unii care, atunci când sunt ajutați, vor continua să facă din persoana lor obiectul special al lipsei. Ei vor sta agățați atâta vreme cât este cineva de care să se agațe. Luându-ne timp și dând o atenție necuvenită acestora, putem încuraja lenevia, neajutorarea, extravaganța și necumpătarea.6M 277.4

Atunci când dăm celor săraci, ar trebui să ne întrebăm: “Nu încurajez eu risipa? Îi ajut sau le dăunez?” Nici un om care poate să-și câștige singur pâinea nu are drept să depindă de alții.6M 278.1

Proverbul: “Lumea e datoare să-mi dea să mănânc”, are în sine esența minciunii, a înșelăciunii și a hoției. Lumea nu datorează nimănui să-i dea de mâncare, dacă e capabil să lucreze și să-și câștige singur mâncarea. Dar, dacă vine cineva la ușa noastră și cere de mâncare, fiind flămând, nu trebuie să-l alungăm. Sărăcia lui poate că e rezultatul nenorocirii.6M 278.2

Noi ar trebui să-i ajutăm pe aceia care, având de întreținut familii numeroase, trebuie să se lupte fără încetare cu slăbiciunea și sărăcia. Multe mame văduve, cu copii lipsiți de tată, lucrează peste măsura puterilor lor pentru a-i ține pe micuții lor lângă ele, și a le asigura hrană și îmbrăcăminte. Multe astfel de mame au murit de extenuare. Fiecare văduvă are nevoie de mângâierea unor cuvinte de nădejde și încurajare și sunt foarte multe care ar trebui să primească un ajutor substanțial.6M 278.3

Bărbați și femei ai lui Dumnezeu, persoane cu judecată și înțelepciune, ar trebui să fie rânduite ca să-i cerceteze pe cei săraci și lipsiți, mai întâi pe cei din rândul credincioșilor. Aceștia ar trebui să dea un raport comunității și să se consfătuiască cu privire la ceea ce ar trebui făcut.6M 278.4

În loc să-i încurajăm pe săraci să considere că lor li se asigură hrana pe gratis sau aproape pe gratis, noi ar trebui să-i aducem în situația de a se ajuta singuri. Noi ar trebui să ne străduim pentru a le procura de lucru, și, dacă e necesar, să-i învățăm cum să lucreze. Membrii familiilor sărace să fie învățați cum să gătească, cum să-și lucreze și să-și cârpească propriile lor haine, cum să îngrijească bine locuința lor. Băieții și fetele să fie învățați temeinic o meserie sau o ocupație folositoare. Noi trebuie să-i educăm pe săraci să ajungă de sine stătători. Aceasta va fi un adevărat ajutor, deoarece nu numai că îi va face să se întrețină singuri, dar îi va face în stare să ajute și pe alții.6M 278.5

Este planul lui Dumnezeu ca bogații și săracii să fie strâns legați prin legături de simpatie și ajutorare. El ne îndeamnă să ne interesăm de fiecare caz de suferință și lipsă ce ne-ar veni la cunoștință.6M 279.1

Să nu considerați că e îngrozitor pentru demnitatea voastră de a sluji omenirii suferinde. Nu priviți cu nepăsare sau cu dispreț la aceia care și-au adus la ruină templul sufletului. Aceștia sunt obiecte ale milei divine. Acela care i-a creat pe toți se îngrijește de toți. Chiar și aceia care au căzut la treapta cea mai de jos nu au trecut dincolo de marginile iubirii și milei Sale. Dacă suntem cu adevărat ucenici ai Lui, vom da pe față același spirit. Iubirea care este inspirată de iubirea noastră pentru Isus va vedea în fiecare suflet, bogat sau sărac, o valoare ce nu poate fi măsurată prin aprecieri omenești. Lăsați ca viața voastră să dea pe față o iubire ce e mai presus decât o puteți voi exprima prin cuvinte.6M 279.2

Adesea, inima oamenilor se va înăspri când e mustrată, dar ei nu pot să se împotrivească unei iubiri manifestate față de ei în Hristos. Noi ar trebui să-l îndemnăm pe păcătos să nu se considere ca un lepădat de la fața lui Dumnezeu. Îndemnați-l pe păcătos să privească la Hristos, singurul care poate să vindece sufletul lepros din cauza păcatului. Faceți-i cunoscut suferindului, disperat și descurajat, că el este un prizonier al nădejdii. Solia voastră să fie: “Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii!”6M 279.3

Mi-au fost date instrucțiuni cum că lucrarea misionară medicală va descoperi, chiar în străfundurile ticăloșiei, oameni care, deși s-au dedat la obiceiuri de necumpătare și desfrânare, vor răspunde la un mod corect de lucrare. Dar ei trebuie să fie recunoscuți și încurajați. Se vor cere eforturi puternice, pline de răbdare și stăruitoare pentru a-i ridica. Ei nu se pot reface singuri. S-ar putea ca ei să audă chemarea lui Hristos, dar urechile lor sunt prea slabe pentru a prinde înțelesul ei; ochii le sunt prea orbiți ca să mai vadă că ceva bun este păstrat și pentru ei. Ei sunt morți în nelegiuirea și păcatele lor. Dar nici aceștia nu trebuie să fie excluși de la praznicul Evangheliei. Lor trebuie să li se facă invitația: “Veniți”. Chiar dacă sunt netrebnici, Domnul spune: “Silește-i să intre”. Nu ascultați la nici un fel de scuze. Prin iubire și bunătate, prindeți-i bine. “Voi prea iubiților, zidiți-vă sufletește pe credința voastră prea sfântă, rugați-vă prin Duhul Sfânt, țineți-vă în dragostea lui Dumnezeu și așteptați îndurarea Domnului nostru Isus Hristos pentru viața veșnică. Mustrați-i pe cei ce se despart de voi; căutați să mântuiți pe unii, smulgându-i din foc”. (Iuda 20-23.) Înscrieți adânc în conștiință rezultatele teribile ale călcării Legii lui Dumnezeu. Arătați-le că nu Dumnezeu este Cel care pricinuiește durerea și suferința, ci omul care prin propria sa neștiință și prin propriul său păcat, a adus starea aceasta asupra sa.6M 279.4

Lucrarea aceasta, bine condusă, va salva multe suflete care au fost neglijate de către biserici. Mulți care nu sunt de credința noastră tânjesc după ajutorul acela pe care creștinii sunt datori să-l dea. Dacă poporul lui Dumnezeu ar dovedi un adevărat interes față de vecinii lor, mulți ar fi influențați de adevărurile speciale pentru acest timp. Nimic altceva nu poate da prestigiu lucrării ca ajutorarea oamenilor chiar în situația în care se găsesc. Mii de suflete s-ar putea bucura astăzi de solie, dacă aceia care pretind că-L iubesc pe Dumnezeu și țin poruncile Lui ar lucra așa cum a lucrat Hristos.6M 280.1

Atunci când lucrarea misionară medicală câștigă în felul acesta bărbați și femei la o cunoaștere salvatoare a lui Hristos și a adevărului Lui, atunci, bani și o muncă plină de zel pot fi investite în deplină siguranță în ea, pentru că acolo este o lucrare care va dăinui.6M 280.2