Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents

Mărturii pentru comunitate, vol. 6

 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    “Strângeți rândurile”

    Lucrarea Domnului este una singură și poporul Său trebuie să fie unul singur. El n-a dat îndrumarea ca vreo ramură a soliei să fie adusă la îndeplinire în mod independent sau să absoarbă totul. În toate lucrările Sale, El a unit lucrarea misionară medicală cu lucrarea de predicare a cuvântului. El a trimis pe cei doisprezece apostoli și după aceea pe cei șaptezeci, ca să predice oamenilor Evanghelia, și le-a dat putere să-i vindece pe bolnavi și să scoată afară demoni în Numele Lui. Așa ar trebui să facă astăzi lucrarea solii Domnului. Astăzi ni se prezintă solia: “Cum M-a trimis pe Mine Tatăl, așa vă trimit și Eu pe voi. După aceste vorbe, a suflat peste ei și le-a zis: ‘Luați Duh Sfânt!’” (Ioan 20, 21-22.)6M 292.1

    Satana va inventa orice plan cu putință pentru a-i separa pe aceia pe care Dumnezeu caută să-i facă una. Dar noi nu trebuie să fim mânați pe căi greșite prin uneltirile lui. Dacă lucrarea misionară medicală este săvârșită ca o parte a Evangheliei, oameni din lume vor vedea lucrarea bună ce se săvârșește; ei vor fi convinși de sinceritatea ei și o vor sprijini.6M 292.2

    Noi ne apropiem de sfârșitul istoriei acestui pământ și Dumnezeu îi invită pe toți să înalțe stindardul care poartă inscripția: “Aici sunt aceia care păzesc poruncile lui Dumnezeu și credința lui Isus”. El invită pe poporul Său să lucreze în perfectă armonie. El îi invită pe cei angajați în lucrarea noastră medicală să se unească cu slujitorii Evangheliei; El îi invită pe slujitorii Evangheliei să conlucreze cu lucrătorii misionari medicali, iar biserica să ia asupră-și lucrarea ce i-a fost încredințată, ținând sus stindardul adevăratei reforme în câmpul lor, lăsând pe lucrătorii formați și cu experiență să înainteze în câmpuri noi. Nici un cuvânt care ar descuraja pe cineva nu trebuie să fie rostit, deoarece aceasta întristează inima lui Hristos și face o foarte mare plăcere adversarului. Toți au nevoie să fie botezați cu Duhul Sfânt; toți trebuie să se rețină de la observații mustrătoare și dezonorante, și să se apropie de Hristos pentru a putea aprecia greaua răspundere pe care o poartă cei care sunt împreună lucrători cu El. “Strângeți rândurile; strângeți rândurile”, sunt cuvintele dumnezeiescului nostru Învățător. Unirea este putere; dezbinarea este slăbiciune și înfrângere.6M 292.3

    *****

    În lucrarea noastră pentru cei săraci și nenorociți, noi vom avea nevoie să ne păzim, ca nu cumva să ne asumăm răspunderi pe care nu vom fi în stare să le purtăm. Înainte de a adopta planuri și metode care cer o mare cheltuială de mijloace, noi trebuie să luăm seama dacă ele poartă semnătura divină. Dumnezeu nu aprobă dezvoltarea unei ramuri a lucrării fără a ține seama de celelalte ramuri. El intenționează ca lucrarea misionară medicală să pregătească drumul pentru prezentarea adevărului prezent — proclamarea soliei îngerului al treilea. Dacă scopul acesta este realizat, solia nu va fi nici eclipsată și nici înaintarea ei împiedicată.6M 293.1

    *****

    Dumnezeu nu cere instituții numeroase, clădiri mari sau o desfășurare ostentativă, ci o acțiune armonioasă a unui popor aparte, un popor ales de Dumnezeu și scump. Fiecare om urmează să stea în locul și în partea sa, gândind, vorbind și acționând în armonie cu Duhul lui Dumnezeu. Atunci, și numai atunci, lucrarea va fi un tot întreg și simetric.6M 293.2

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents