Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents

Mărturii pentru comunitate, vol. 6

 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Călătoria în Sabat

    Dacă dorim binecuvântarea făgăduită celui ascultător, trebuie să ținem Sabatul în mod mult mai strict. Mă tem că noi călătorim în ziua aceasta, când de fapt lucrul acesta s-ar putea evita. În armonie cu lumina pe care a dat-o Domnul cu privire la ținerea Sabatului, noi ar trebui să fim mai atenți cu privire la călătoria cu vaporul sau mașina în ziua aceasta. În privința aceasta, ar trebui să dăm un bun exemplu copiilor și tinerilor noștri. Pentru a ajunge la comunitățile care au nevoie de ajutorul nostru și pentru a le prezenta solia pe care Dumnezeu dorește ca ei să o audă, poate că va fi necesar să călătorim în Sabat; dar, pe cât este cu putință noi ar trebui să ne procurăm biletele și să facem toate aranjamentele necesare în altă zi. Când pornim la un drum, ar trebui să facem toate eforturile cu putință și să plănuim în așa fel, încât să evităm ajungerea noastră la destinație în ziua Sabatului.6M 359.4

    Când suntem constrânși să călătorim în Sabat, ar trebui să evităm tovărășia acelora care ne-ar atrage atenția la lucruri lumești. Noi ar trebui să ne păstrăm mintea ațintită la Dumnezeu și să avem comuniune cu El. Ori de câte ori este cu putință, ar trebui să vorbim altora despre adevăr. Ar trebui să fim totdeauna gata să alinăm suferințele și să-i ajutăm pe cei în nevoie. În asemenea cazuri, Dumnezeu dorește ca înțelepciunea și cunoștința pe care El ni le-a dat să fie puse la lucru. Dar nu ar trebui să vorbim despre probleme de afaceri sau ne angajăm în convorbiri obișnuite și lumești. Totdeauna și în tot locul, Dumnezeu dorește ca noi să dovedim loialitate față de El, onorând Sabatul.6M 360.1

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents