Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents

Mărturii pentru comunitate, vol. 6

 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Iubire între frați

    Caracteristicile cele mai necesare, pentru a fi cultivate de poporul care ține poruncile lui Dumnezeu, sunt: răbdarea și îndelunga îndurare, pacea și iubirea. Când lipsește iubirea, are loc o pierdere de neînlocuit, deoarece atunci sufletele sunt îndepărtate de la adevăr, chiar după ce au fost legate de lucrarea lui Dumnezeu. Frații noștri din locuri de răspundere, care au puterea influenței, ar trebui să-și aducă aminte de cuvintele apostolului Pavel, rostite prin Duhul Sfânt: “Noi, care suntem tari, suntem datori să răbdăm slăbiciunile celor slabi și să nu ne plăcem nouă înșine. Fiecare dintre noi să placă aproapelui în ce este bine, în vederea zidirii altora. Căci și Hristos nu și-a plăcut Lui Însuși, ci, după cum este scris: ‘Ocările celor ce Te ocărăsc pe Tine au căzut peste Mine’”. (Romani 15, 1-3.) “Iarăși zice: Fraților, chiar dacă un om ar cădea deodată în vreo greșeală, voi, care sunteți duhovnicești, să-l ridicați cu duhul blândeții. și ia seama la tine însuți, ca să nu fii ispitit și tu. Purtați-vă sarcinile unii altora, și veți împlini astfel legea lui Hristos”. (Galateni 6, 1.2.)6M 398.1

    Să nu uităm că lucrarea de refacere trebuie să fie sarcina noastră. Lucrarea aceasta nu trebuie să fie făcută cu îngâmfare, în mod oficial, stăpânitor. Nu spuneți prin felul vostru de purtare: “Am puterea și o voi folosi” și nu aruncați acuzații asupra celui greșit. Lucrarea de îndreptare faceți-o “în spiritul blândeții; luând seama la tine însuți, ca nu cumva și tu să fii ispitit”. Lucrarea pusă înaintea noastră, ca să o facem pentru frații noștri, nu este aceea de a-i da la o parte, de a-i împinge la descurajare sau disperare, spunându-le: “M-ați dezamăgit, și nu am să mai încerc să vă ajut”. Acela care-și dă aere de om plin de înțelepciune și putere, și calcă în picioare pe cel apăsat și tulburat, și care tânjește după ajutor, manifestă spiritul fariseului și se înfășoară în mantia propriei sale demnități, fabricate de el însuși. În spiritul său el Îi mulțumește lui Dumnezeu pentru faptul că nu este ca alți oameni, presupunând că purtarea sa este vrednică de cinste și că el este prea tare pentru a fi ispitit. Dar, “dacă vreunul crede că este ceva, măcar că nu este nimic, se înșeală singur”. (Galateni 6, 3.) El însuși este într-o continuă primejdie. Acela care nu vrea să știe de marea nevoie a fratelui său, prin providența lui Dumnezeu, va fi trecut prin aceleași împrejurări prin care a trecut fratele său în încercări și necazuri, și printr-o experiență amară i se va dovedi că e tot atât de fără putere și de nevoiaș cum a fost suferindul pe care el l-a respins. “Nu vă înșelați; Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit. Ce seamănă omul, aceea va și secera”. (Galateni 6, 7.)6M 398.2

    “Deci, dacă este vreo îndemnare în Hristos, dacă este vreo mângâiere în dragoste, dacă este vreo legătură a Duhului, dacă este vreo milostivire și vreo îndurare, faceți-mi bucuria deplină și aveți o simțire, o dragoste, un suflet și un gând. Nu faceți nimic din duh de ceartă sau din slavă deșartă; ci în smerenie fiecare să privească pe altul mai pe sus de el însuși. Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci și la foloasele altora. Să aveți în voi gândul acesta, care era în Hristos Isus”. (Filipeni 2,1-5.)6M 399.1

    Cu cât ne ținem mai strâns de Hristos și cu cât suntem mai blânzi, mai smeriți și mai lipsiți de încredere în noi înșine, cu atât mai puternică va fi legătura noastră cu Hristos și cu atât mai mare va fi puterea noastră, prin Hristos, de a-i converti pe păcătoși, pentru că nu instrumentul omenesc este cel care mișcă sufletul. Ființe cerești conlucrează cu instrumentul omenesc și imprimă adevărul în inimă. Rămânând în Hristos, noi suntem în stare să exercităm o influență asupra altora; dar aceasta se datorează prezenței Aceluia care zice: “Iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului”. (Matei 28, 20.) Puterea pe care o avem de a-l birui pe Satana este rezultatul lucrării lui Hristos în noi de a voi și de a face după buna Lui plăcere.6M 399.2

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents