Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents

Mărturii pentru comunitate, vol. 6

 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Profesori misionari

    Profesorii ar trebui să fie formați pentru lucrare misionară. Pretutindeni se ivesc ocazii pentru lucrarea misionară și nu va fi posibil să se procure lucrători din una, din două sau trei țări pentru a răspunde la toate apelurile după ajutor. Pe lângă educarea acelora care urmează să fie trimiși din conferințele noastre mai vechi ca misionari, persoane din diferite țări ale lumii ar trebui să fie pregătite să lucreze pentru propriii lor concetățeni, pentru propriii lor vecini; și, pe cât este cu putință, e mai bine și mai sigur ca ei să-și primească educația în câmpul unde urmează să lucreze. Rareori este lucrul cel mai bun, atât pentru lucrător, cât și pentru înaintarea lucrării, ca el să meargă în țări depărtate pentru educația lui. Domnul vrea să se ia toate măsurile pentru a face față acestor nevoi, iar dacă comunitățile se trezesc la răspunderile lor, ele vor ști cum să procedeze în orice situație critică.6M 136.3

    Pentru a satisface nevoia de lucrători, Dumnezeu dorește să se înființeze centre de educație în diferite țări, în care elevi promițători să fie educați în ramurile practice ale științei, cât și în adevărul biblic. Atunci când persoanele acestea se angajează în lucrare, ele vor da tărie lucrării adevărului prezent în câmpurile noi. Ele vor trezi un interes printre necredincioși și vor da ajutor la salvarea de suflete din robia păcatului. Profesorii cei mai buni ar trebui să fie trimiși în diferite țări unde urmează să se înființeze școli pentru a săvârși lucrarea de educație.6M 137.1

    E cu putință să avem într-un singur loc concentrate prea multe facilități educaționale. Ar fi o binecuvântare mult mai mare să avem școli mai mici, conduse după planul școlilor profeților. Banii care s-au investit pentru dezvoltarea Colegiului din Battle Creek, în vederea adăpostirii școlii pentru pregătirea predicatorilor, ar fi fost mai bine să fie investiți în înființarea de școli în districtele rurale din America și din regiunile îndepărtate. Nu mai era nevoie de alte clădiri în Battle Creek; înlesniri bogate erau deja procurate pentru educația atâtor elevi cât puteau să se adune la un loc. N-a fost lucrul cel mai bun ca atât de mulți elevi să frecventeze această școală, deoarece acolo erau talente și înțelepciune pentru a te putea ocupa numai de un anumit număr de elevi. Institutele de predicatori s-ar fi putut ține în clădirile deja construite, iar banii folosiți pentru dezvoltarea colegiului ar fi putut să fie mai bine investiți la construirea de școli în alte localități.6M 137.2

    Noi clădiri în Battle Creek înseamnă încurajarea multor familii să se mute acolo pentru a face educația copiilor lor la colegiu. Dar ar fi fost o binecuvântare mult mai mare pentru toți cei în cauză, dacă elevii ar fi fost educați în altă localitate și în număr mult mai mic. Îngrămădirea oamenilor la Battle Creek este tot atât de mult o greșeală a acelora care sunt în poziții de conducere, ca și a celor care s-au mutat în acest loc. Există câmpuri mai bune pentru întreprinderi misionare ca Battle Creek, și, cu toate acestea, cei cu funcții de răspundere au plănuit să facă tot ceea ce este acolo cu cât mai comod cu putință; iar marile clădiri și facilități spun oamenilor: “Veniți la Battle Creek; mutați-vă aici cu familiile voastre și educați-vă copiii aici”.6M 138.1

    Dacă unele din marile noastre instituții de educație ar fi despărțite în câteva mai mici și dacă s-ar înființa școli în diferite locuri, s-ar putea face un progres mai mare în cultura fizică, mintală și morală. Domnul nu a spus să fie clădiri mai puține, ci ca aceste clădiri să nu fie concentrate prea multe într-un singur loc. Suma mare de mijloace financiare, investită în câteva localități, ar fi trebuit folosită pentru a procura înlesniri unui câmp mai întins, așa încât să se poată face loc pentru un număr cât mai mare de elevi.6M 138.2

    A sosit timpul ca să se înalțe standardul adevărului în multe locuri, să se trezească un interes și să se extindă câmpul misionar până ce va cuprinde toată lumea. A sosit timpul când mult mai mulți ar trebui să cunoască solia adevărului. În direcția aceasta se poate face mai mult decât s-a făcut. În timp ce bisericile sunt răspunzătoare pentru ținerea propriilor lor candele pregătite și arzând, tineri devotați trebuie să fie educați în propriile lor țări pentru a duce mai departe lucrarea aceasta. Ar trebui să fie înființate școli, nu sofisticate ca acelea din Battle Creek și College View, ci mult mai simple, cu clădiri mai modeste și cu profesori care vor adopta aceleași planuri care erau urmate în școlile profeților. În loc de a concentra lumina într-un singur loc, unde mulți nu o apreciază și nici nu se folosesc de ceea ce li se dă, lumina ar trebui să fie dusă în multe locuri de pe fața pământului. Dacă profesori consacrați, temători de Dumnezeu, cu mintea echilibrată și cu idei practice ar merge în câmpuri misionare și ar lucra în chip umil, dând și altora din ceea ce au primit, Dumnezeu ar da Duhul Său cel Sfânt la mulți din cei care sunt lipsiți de harul Său.6M 138.3

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents