Puterea dată apostolilor

În Ziua Cincizecimii, Cel Nemărginit S-a descoperit cu putere bisericii. Prin Duhul Său cel Sfânt, El S-a coborât din înălțimile cerului ca un vânt puternic, vâjâitor, în odaia în care erau adunați apostolii. Era ca și cum, de veacuri, puterea fusese ținută în frâu, iar acum, cerul se bucura că poate fi în stare să reverse asupra bisericii bogățiile puterii Duhului Sfânt. Iar sub influența Duhului, cuvinte de pocăință și de mărturisire se amestecau cu cântări de laudă pentru păcatele iertate. Se auzeau cuvinte de mulțumire și cuvinte profetice. Tot cerul s-a plecat jos de tot, pentru a privi cu uimire și pentru a adora înțelepciunea Iubirii nemărginite și de necuprins. Pierduți în admirație, apostolii și ucenicii au strigat: “Iată ce iubire!” (1 Ioan 4, 10.) Ei au apucat darul împărțit. Și care a fost urmarea? Mii s-au convertit într-o singură zi. Spada Duhului, proaspăt ascuțită cu putere și scăldată în fulgerele cerului, își tăia drum prin necredință.7M 31.2

Inima ucenicilor era supraîncărcată de o generozitate atât de deplină, atât de profundă, atât de larg cuprinzătoare, încât i-a constrâns să meargă până la marginile pământului, mărturisind: să ferească Dumnezeu să ne lăudăm, cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Hristos. Ei erau plini de o dorință vie de a adăuga la biserică pe cei care erau mântuiți. Ei îi invitau pe credincioși să se ridice și să-și facă partea, pentru ca toate națiunile să poată auzi adevărul, iar pământul să se umple de slava Domnului.7M 31.3