Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents

Mărturii pentru comunitate, vol. 7

 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Lucrătorii, pionierii noștri înaintați în vârstă

    Lucrătorilor pionieri înaintați în vârstă, care au fost în legătură cu lucrarea îngerului al treilea aproape de la începuturile ei, a căror experiență în lucrare datează aproape de la trecerea timpului în 1844, Domnul le spune: “Ajutorul vostru e necesar. Nu luați asupra voastră poveri pe care le pot purta alții mai tineri. E datoria voastră să fie atenți la deprinderile voastre de trai. Trebuie să fiți înțelepți în folosirea puterilor voastre fizice, mintale și spirituale. Voi, care ați trecut prin atât de multe și atât de variate experiențe, trebuie să faceți tot ce este cu putință pentru a vă păstra puterile, ca să puteți lucra pentru Domnul atâta timp cât El îngăduie ca voi să stați în partea și locul vostru pentru a ajuta la înaintarea lucrării Sale.”7M 286.1

    Împreună cu Ioan, acești purtători de poveri pot spune: “Ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noștri, ce am privit și ce am pipăit cu mâinile noastre, cu privire la Cuvântul vieții — pentru că viața a fost arătată, și noi am văzut-o, și mărturisim despre ea, și vă vestim viața veșnică, viață care era de la Tatăl, și care ne-a fost arătată; deci, ce am văzut și am auzit, aceea vă vestim și vouă, ca și voi să aveți părtășie unii cu alții; și sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curățește de orice nelegiuire”. (1 Ioan 1, 1-7.)7M 286.2

    Lucrarea are nevoie de mâinile veteranilor, de lucrătorii înaintați în vârstă, care au avut ani de experiențe în lucrarea lui Dumnezeu; care au vegheat la dezvoltarea și înaintarea soliei în diferitele ei ramuri; care i-au văzut pe mulți căzând în fanatism, cultivând înșelăciunea teoriilor false, opunându-se tuturor eforturilor făcute pentru a îngădui luminii adevărului să dea la iveală superstițiile care se furișau cu scopul de a zăpăci mintea și a face fără efect solia care în zilele acestea de pe urmă trebuie să fie dată în curăția ei rămășiței poporului lui Dumnezeu.7M 286.3

    Mulți dintre încercații slujitori ai lui Dumnezeu au adormit în Isus. Să fie apreciat ajutorul acelora care au fost lăsați în viață până în timpul de față. Mărturia lor să fie prețuită. Mâna cea bună a Domnului a fost cu acești lucrători credincioși. El îi va susține cu brațul Său puternic, zicând: “Rezemați-vă de Mine. Eu voi fi tăria voastră și răsplătirea voastră cea nespus de mare”. Aceia care au fost în cadrul soliei la începuturile ei, care au luptat cu curaj pe vremea când lupta era dârză, nu trebuie să se dea bătuți acum.7M 287.1

    Grija cea mai duioasă trebuie să fie cultivată față de aceia a căror viață este împletită cu lucrarea lui Dumnezeu. În ciuda multelor lor infirmități, lucrătorii aceștia încă mai posedă talente care îi califică să stea în partea și locul lor. Dumnezeu dorește ca ei să ocupe locuri de conducere în lucrarea Lui. Ei au stat credincioși în mijlocul furtunii și încercării și sunt dintre cei mai valoroși consilieri ai noștri. Cât de recunoscători ar trebui să fim noi că ei încă își mai pot folosi darurile în slujba Domnului!7M 287.2

    Să nu se piardă din vedere faptul că, în trecut, acești zeloși luptători au jertfit totul pentru înaintarea lucrării. Faptul că ei au îmbătrânit și au încărunțit în lucrarea lui Dumnezeu nu constituie un motiv ca ei să înceteze să mai exercite o influență superioară influenței bărbaților care au avut mult mai puțină cunoaștere a lucrării și mult mai puțină experiență în lucrurile divine. Deși obosiți și neînstare să poarte poveri grele, pe care le pot duce și ar trebui să le ducă bărbații mai tineri, valoarea lor ca sfetnici e de cel mai înalt grad. Ei au făcut greșeli, dar au câștigat înțelepciune de pe urma greșelilor; ei au învățat să evite erorile și primejdiile, și atunci nu sunt ei competenți să dea un sfat înțelept? Ei au trecut prin tot felul de încercări și, cu toate că au pierdut ceva din vigoarea lor, nu trebuie să fie împinși la o parte de lucrători mai puțin experimentați, care știu prea puțin din lucrarea și jertfirea de sine a acestor pionieri. Domnul nu-i dă în felul acesta la o parte. El le dă har și cunoștințe speciale.7M 287.3

    Când Ioan era bătrân și încărunțit, i s-a dat o solie pe care să o ducă bisericii persecutate. Iudeii făcuseră mai multe încercări de a-i lua viața, dar Domnul a zis: “Să trăiască. Eu, care l-am creat, voi fi cu el și îl voi ocroti.” Fără întrerupere, ucenicul acesta înaintat în vârstă a dat mărturie pentru Domnul. Într-un limbaj plăcut, cu glas melodios, vorbind într-un chip care impresiona inima tuturor celor care-l ascultau, el povestea ce a spus și a făcut Domnul Hristos. El a fost trimis ca un exilat pe insula Patmos, dar Hristos l-a vizitat în exilul lui și i-a comunicat marile adevăruri care se găsesc în Apocalipsa.7M 288.1

    Când aceia care și-au cheltuit viața în slujba lui Dumnezeu se apropie de încheierea istoriei lor pământești, ei vor fi inspirați de Duhul Sfânt să povestească experiențele pe care le-au avut în legătură cu lucrarea Lui. Amintirea modului minunat în care El a procedat cu poporul Său, a marii Lui bunătăți, scăpându-i din încercări, ar trebui să fie repetată celor nou veniți la credință. De asemenea, ar trebui să fie povestite încercările care au venit asupra slujitorilor lui Dumnezeu, prin apostazia unora care cândva fuseseră uniți cu ei în lucrare, și intervenția Duhului Sfânt pentru a face fără efect neadevărurile povestite contra acelora care țineau cu tărie până la capăt începutul încrederii lor.7M 288.2

    Vechii stegari care încă mai sunt în viață n-ar trebui să fie puși în locuri grele. Aceia care L-au servit pe Domnul lor atunci când lucrarea mergea greu, care au îndurat sărăcie, și au rămas credincioși adevărului atunci când numărul nostru era mic, trebuie să fie totdeauna respectați și onorați. Sunt instruită să spun: Fiecare credincios să-i respecte pe pionierii înaintați în vârstă care au suportat încercări și greutăți și multe lipsuri. Ei sunt lucrătorii lui Dumnezeu și au îndeplinit o parte de seamă în zidirea lucrării Sale.7M 289.1

    Domnul dorește ca lucrătorii mai tineri să capete înțelepciune, putere și maturitate prin asocierea cu lucrătorii în vârstă care au fost păstrați pentru lucrare. Bărbații mai tineri să-și dea seama că, prin faptul că au printre ei astfel de lucrători, sunt foarte favorizați. Ei să arate mult respect pentru cei cu părul încărunțit, care au o îndelungată experiență în dezvoltarea lucrării. Să le dea un loc de onoare în consiliile lor. Dumnezeu dorește ca aceia care au venit la adevăr mai de curând să ia seama la cuvintele acestea.7M 289.2

    Domnul să-i binecuvânteze și să-i susțină pe bătrânii și încercații noștri lucrători. El să-i ajute să fie înțelepți cu privire la păstrarea puterilor lor fizice, mintale și spirituale. Domnul m-a instruit să spun acelora care au dat mărturia lor la începuturile acestei solii: “Dumnezeu v-a înzestrat cu puterea rațiunii și El dorește ca voi să înțelegeți și să ascultați de legile care au de a face cu sănătatea ființei. Nu fiți imprudenți. Nu lucrați peste măsură. Luați-vă timp de odihnă. Dumnezeu dorește ca voi să stați în partea și locul vostru, făcându-vă partea în a salva bărbați și femei, ca nu cumva să fie târâți în jos de puternicul curent al răului. El dorește ca voi să purtați armura până când vă va invita El să o scoateți. Nu peste multă vreme veți primi răsplata”.7M 289.3

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents