Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents

Mărturii pentru comunitate, vol. 7

 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Autorul

    Dumnezeu dorește să-i aducă pe oameni în directă legătură cu Sine. În toate procedeele Sale cu ființele omenești, El recunoaște principiul răspunderii personale. El caută să încurajeze un simț al dependenței personale și să imprime nevoia de călăuzire personală. Darurile sale sunt date oamenilor în mod individual. Fiecare om a fost făcut un econom al unor bunuri sacre încredințate lui; fiecare trebuie să dea socoteală de însărcinările sale potrivit cu îndrumările Dătătorului; și fiecare va trebui să dea seama înaintea lui Dumnezeu de isprăvnicia sa.7M 176.1

    În toate acestea, Dumnezeu caută să aducă natura omenească în legătură cu natura dumnezeiască, pentru ca prin legătura aceasta omul să poată fi transformat după chipul divin. Atunci principiul iubirii și al bunătății va fi o parte din natura sa. Satana, căutând să împiedice realizarea planului Său, caută fără încetare să încurajeze dependența de om, să-i facă pe oameni sclavii oamenilor. Astfel izbutește să abată mintea de la Dumnezeu și își infiltrează propriile sale principii de egoism, ură și ceartă.7M 176.2

    În toate legăturile noastre unii cu alții, Dumnezeu dorește să păstrăm cu grijă principiul responsabilității și dependenței personale de El. Este un principiu care ar trebui să fie în mod deosebit avut în vedere de casele noastre de editură în relațiile lor cu autorii.7M 176.3

    Unii susțin că autorii n-ar trebui să dețină dreptul de administrator asupra lucrărilor lor, ci ei trebuie să pună lucrările lor sub controlul casei de editură sau al conferinței; și că peste cheltuielile cauzate de producerea manuscrisului, ei nu trebuie să pretindă nici o parte din profit; că acesta trebuie să fie lăsat pe seama conferinței sau a editurii, ca să fie folosit după cum vor considera ei, pentru diferitele nevoi ale lucrării. În felul acesta, administrarea drepturilor de autor să fie pe deplin transferate de la persoana sa la altele.7M 176.4

    Dar nu așa privește Dumnezeu problema. Iscusința de a scrie o carte este, ca oricare alt talent, un dar de la El, pentru sporirea căruia are să dea seamă înaintea lui Dumnezeu; iar el trebuie să investească veniturile potrivit cu îndrumările Lui. Să nu uităm că el nu este proprietatea noastră pe care ne-a încredințat-o ca să o investim. Dacă ar fi așa, am putea pretinde putere discreționară; am putea să transferăm răspunderea asupra altuia și să-i încredințăm lui obligațiile noastre de administrator. Dar lucrul acesta nu se poate face, deoarece Domnul ne-a făcut în mod individual economi ai Săi. Suntem răspunzători să facem noi înșine investiția acestor mijloace. Propriile noastre inimi trebuie să fie sfințite; mâinile noastre trebuie să aibă ceva de dat, așa cum cere împrejurarea, din venitul pe care ni l-a încredințat Dumnezeu.7M 177.1

    Ar fi tot atât de drept ca editura sau conferința să-și asume controlul venitului pe care un frate îl are de la casele sau terenurile sale, ca și atunci când își însușește ceva gândit și făcut de el.7M 177.2

    Nu este dreptate nici în pretenția că, deoarece un lucrător al casei de editură primește un salariu pentru munca sa, puterile trupului, ale minții și ale sufletului aparțin în totul instituției, și ea are drept asupra tuturor produselor scrisului său. În afară de perioada de muncă în instituție, timpul lucrătorului este sub propriul său control, să-l folosească așa cum găsește de cuviință, atâta timp cât folosirea aceasta nu e în conflict cu obligația sa față de instituție. Pentru ceea ce el ar produce în orele acestea, el este răspunzător față de propria sa conștiință și față de Dumnezeu.7M 177.3

    Nu se poate arăta mai mare dezonoare față de Dumnezeu decât ca un om să aducă talentele altui om sub controlul său absolut. Răul nu este prevenit prin faptul că profitul tranzacției urmează să fie devotat lucrării lui Dumnezeu. Într-un astfel de aranjament, omul care îngăduie ca mintea lui să fie stăpânită de mintea altuia este despărțit în felul acesta de Dumnezeu și expus ispitei. Când transferă răspunderea obligației sale asupra altor oameni și depinde de înțelepciunea lor, el așează pe om acolo unde ar trebui să fie Dumnezeu. Cei care caută să realizeze acest transfer de răspunderi nu văd rezultatele acțiunii lor; dar Dumnezeu ni le-a pus clar în față. El zice: “Blestemat să fie omul care se încrede în om, care se sprijine pe un muritor”. (Ieremia 17, 5.)7M 177.4

    Autorii să nu fie solicitați să dăruiască sau să vândă dreptul lor asupra cărților pe care le-au scris. Ei să primească o parte dreaptă din profitul lucrării lor; apoi ei să considere mijloacele lor ca un tezaur încredințat lor de Dumnezeu pentru a fi administrat potrivit cu înțelepciunea pe care o va da El.7M 178.1

    Aceia care posedă capacitatea de a scrie cărți ar trebui să-și dea seama că ei posedă și abilitatea de a investi veniturile pe care le primesc. Deși este drept ca ei să așeze o parte în tezaur, pentru a contribui la nevoile generale ale lucrării, ei ar trebui să considere că e datoria lor să facă personal cunoștință cu nevoile lucrării și, rugându-se lui Dumnezeu pentru înțelepciune, ei ar trebui să folosească veniturile lor acolo unde nevoia este mai mare. Să pornească o lucrare care cere dărnicie, dând un bun exemplu. Dacă mintea lor e sub controlul Duhului Sfânt, ei vor avea înțelepciune pentru a pricepe unde sunt necesare mijloacele lor, iar când satisfac nevoia aceea, vor fi mult binecuvântați.7M 178.2

    Dacă ar fi fost urmat planul Domnului, ar fi existat acum o altă stare de lucruri. Nu s-ar fi cheltuit atât de mulți bani în câteva localități, lăsând atât de puțini pentru a fi investiți în multe, multe localități unde stindardul adevărului încă n-a fost înălțat.7M 178.3

    Casele noastre de editură trebuie să fie atente ca nu cumva, în relațiile lor cu lucrătorii lui Dumnezeu, să îngăduie să fie conduși de principii rele sau nedrepte. Dacă sunt legați de instituțiile noastre, oamenii a căror inimă nu este sub îndrumarea Duhului Sfânt vor duce cu siguranță lucrarea pe drumuri greșite. Unii care se dau drept creștini consideră afacerile legate de lucrarea lui Dumnezeu ca fiind ceva cu totul aparte de serviciul religios. Ei zic: “Religia este religie, și afacerile sunt afaceri. Suntem hotărâți să facem să aibă succes partea de care ne ocupăm și vom pune mâna pe orice avantaj cu putință pentru a promova această ramură specială a lucrării.” În felul acesta, sunt introduse planuri contrarii adevărului și neprihănirii, susținându-se că aceasta sau aceea trebuie să fie făcută deoarece este o lucrare bună și că ajută la înaintarea lucrării lui Dumnezeu.7M 179.1

    Oameni care din cauza egoismului au devenit strâmți și miopi la vedere consideră că e privilegiul lor să-i doboare la pământ chiar pe aceia pe care Dumnezeu îi folosește să difuzeze lumina pe care El le-a dat-o. Prin planuri opresive, lucrători care ar fi trebuit să stea liberi în Dumnezeu au fost împiedicați prin restricții din partea acelora care nu erau decât colegi în lucrare. Toate acestea poartă semnul firii omenești, și nu al celei dumnezeiești. Născocirea omului duce la nedreptate și oprimare. Cauza lui Dumnezeu e liberă de orice urmă de injustiție. Ea nu caută să obțină avantaje, lipsindu-i pe membrii familiei Sale de individualitatea lor sau de drepturile lor. Domnul nu aprobă autoritatea arbitrară și nici nu Se servește de cel mai mic egoism sau de cea mai mică înșelăciune. Pentru El, toate practicile acestea sunt dezgustătoare.7M 179.2

    El declară: “Eu urăsc jaful pentru aducerea de jertfe”. “Să n-ai în casă două feluri de efă, una mare și alta mică. Ci să ai o greutate adevărată și dreaptă, să ai o efă adevărată și dreaptă ... căci oricine săvârșește o nedreptate este o urâciune înaintea Domnului, Dumnezeului tău”. (Isaia 61, 8; Deuteronom 25, 14-16.)7M 179.3

    “Ți s-a arătat, omule, ce este bine, și ce alta cere Domnul de la tine, decât să faci dreptate, să iubești mila și să umbli smerit cu Dumnezeul tău”. (Mica 6, 8.)7M 180.1

    Una dintre aplicațiile cele mai înalte ale acestor principii se află în recunoașterea dreptului omului asupra lui însuși, asupra controlului propriei sale minți, asupra administrării talanților săi, dreptul de a primi și a distribui fructele ostenelilor sale. În instituțiile noastre va fi tărie și putere numai în măsura în care, în legătura lor cu semenii, se recunosc principiile acestea — numai în măsura în care, în procedeele lor, țin seama de instrucțiunile Cuvântului lui Dumnezeu.7M 180.2

    *****

    Fiecare putere împrumutată nouă de Dumnezeu, fie ea fizică, mintală sau spirituală, trebuie să fie cultivată cu sfințenie pentru a face lucrarea încredințată nouă pentru semenii noștri, care pier în neștiința lor. Fiecare om urmează să stea la postul datoriei sale neîmpiedicat, fiecare servind Domnului în umilință, fiecare fiind răspunzător pentru propria sa lucrare. “Orice faceți, să faceți din toată inima, ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni, ca unii care știți că veți primi de la Domnul răsplata moștenirii. Voi slujiți Domnului Hristos”. El “va răsplăti fiecăruia după faptele lui”. (Coloseni 3, 23.24; Romani 2, 6.)7M 180.3

    *****

    Iscusința lui Satana este exercitată pentru a născoci planuri și metode nenumărate pentru a-și realiza scopurile. El lucrează la restrângerea libertății religioase și la introducerea în lumea religioasă a unui soi de sclavie. Organizații și instituții, dacă nu sunt susținute de puterea lui Dumnezeu, vor lucra sub îndrumarea lui Satana pentru a aduce oameni sub controlul oamenilor, iar frauda și șiretenia vor lua înfățișarea râvnei pentru adevăr și pentru înaintarea Împărăției lui Dumnezeu. Tot ceea ce în practicile noastre nu este clar ca lumina zilei aparține metodelor prințului răului.7M 180.4

    *****

    Oamenii greșesc, pornind de la premise false și făcând apoi totul ca să demonstreze că eroarea este adevăr. În unele cazuri, primele principii au o măsură de adevăr întrețesut cu eroarea; dar aceasta nu duce la acțiuni drepte; și de aceea oamenii sunt duși în rătăcire. Ei doresc să stăpânească și să ajungă puternici și, în efortul de a-și îndreptăți principiile, ei adoptă metodele lui Satana.7M 181.1

    *****

    Dacă se împotrivesc avertizărilor pe care li le trimite Domnul, oamenii devin chiar conducători în practici rele; asemenea oameni își asumă exercitarea prerogativelor lui Dumnezeu — ei se încumetă să facă ceea ce nici Dumnezeu Însuși nu face, adică să caute să stăpânească mintea oamenilor. În felul acesta ei o iau pe urmele romanismului. Ei introduc propriile lor metode și planuri și, prin greșitele lor concepții despre Dumnezeu, slăbesc credința altora în adevăr și introduc principii false care lucrează ca un ferment ca să întineze și să corupă instituții și biserici.7M 181.2

    Tot ceea ce scade concepția omului cu privire la neprihănire, echitate și judecată imparțială, orice plan sau precept care aduce instrumentele omenești ale lui Dumnezeu sub controlul unor minți omenești, toate acestea slăbesc credința în Dumnezeu și separă sufletul de El.7M 181.3

    Dumnezeu nu va susține nici un plan prin care omul să stăpânească sau să oprime chiar și în cea mai mică măsură pe semenul său, om ca și el. Îndată ce un om începe să facă o regulă de fier pentru alți oameni, Îl dezonorează pe Dumnezeu și-și primejduiește propriul său suflet și sufletele fraților săi.7M 181.4

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents