Capitolul 30 — Egoismul și înălțarea de sine

Natura egocentrică a omului — Prin natura noastră, noi suntem egocentrici și inflexibili în susținerea propriilor noastre păreri. Dar, când ne însușim lecțiile pe care Hristos dorește să le învățăm de la El, devenim părtași ai naturii Sale; astfel, ajungem să trăim viața Sa. Exemplul minunat al lui Hristos, duioșia incomparabilă cu care El a înțeles simțămintele celorlalți, plângând împreună cu cei ce plâng și bucurându-se împreună cu cei ce se bucură, trebuie să aibă o influență profundă asupra caracterului tuturor celor care Îl urmează cu sinceritate. Prin cuvinte amabile și prin fapte binevoitoare, ei se vor strădui să ușureze povara celor obosiți pe cale. — The Ministry of Healing, 157, 158 (1905).1MCP 271.1

Egoismul reduce capacitățile intelectului — Pretențiile egoismului nostru trebuie să fie aduse întotdeauna la tăcere, deoarece, dacă li se oferă satisfacție, ele devin o putere care ne domină, reduce capacitățile noastre intelectuale, ne împietrește inimile și slăbește puterea noastră morală. Apoi, urmează dezamăgirile. Omul care Îi întoarce spatele lui Dumnezeu și se dedică unor obiective lipsite de valoare nu poate fi fericit, deoarece își pierde respectul de sine. El se înjosește în propriii săi ochi, iar dezvoltarea lui intelectuală este sortită eșecului. — Manuscript 21, 1899.1MCP 271.2

Egoismul este cauza vinovăției umane — Egoismul este absența umilinței manifestate de Hristos, iar existența sa înseamnă ruina fericirii pe care omul o poate avea. Egoismul este cauza vinovăției umane și-i conduce pe aceia care-l nutresc la naufragiul credinței lor. — Letter 28, 1888.1MCP 271.3

Egoismul aduce confuzie asupra minții — Ca și în timpul Domnului Isus, în zilele noastre, Satana domină mintea multor oameni. Oh, această lucrare teribilă și înspăimântătoare poate fi demascată și împiedicată! Egoismul pervertește principiile și îi face pe oameni incapabili de a raționa în mod logic, tulburându-le judecata. Deși nu manifestă o opoziție deschisă față de întreaga lumină ce strălucește în Cuvântul binecuvântat al lui Dumnezeu, ei ajung să susțină idei ciudate și se îndepărtează de spiritul adevărului și de o corectă aplicare a acestuia în practică.1MCP 272.1

Dorința de a câștiga salarii mari și dispoziția de a-i priva pe alții de drepturile care le-au fost acordate de Dumnezeu își au originea în mintea lui Satana. Lăsându-se conduși de voința lui, unii se așează de bunăvoie sub stindardul celui rău. Dacă cei care s-au lăsat biruiți de această ispită nu sunt pe deplin convertiți și transformați, nu putem avea o deplină încredere în ei; deoarece gândirea lor a fost distorsionată de principii greșite, ale căror efecte distrugătoare nici măcar nu le-au înțeles. — Special Testimonies, Series A 10:26, 6 februarie, 1896. (Testimonies to Ministers and Gospel Workers, 392, 393.)1MCP 272.2

Vorbește mai puțin despre tine însuți (sfat adresat unei persoane dictatoriale) — Inima ta trebuie să fi modelată de influența Duhului lui Dumnezeu și îmblânzită. Nu ar trebui să vorbești atât de mult despre tine însuți. Nu face din propria ta persoană centrul intereselor, imaginându-ți că nu ai altă datorie decât să-i porți de grijă și să-i obligi pe ceilalți să-ți acorde atenție. Îndepărtează-ți mintea de la tine însuți și orienteaz-o într-o direcție mai sănătoasă. Vorbește despre Isus și eul personal va dispărea. Eul tău personal trebuie să fie ascuns în Hristos, iar inima ta să spună: “Trăiesc, dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine”. (Galateni 2, 20.) Domnul Isus va fi pentru tine un ajutor care nu lipsește în vreme de nevoie. El nu te va lăsa singur în lupta cu puterile întunericului. Oh, nu; pune-ți încrederea în ajutorul Celui care poate să aducă o biruință deplină. — Testimonies for the Church 2:320, 321 (1869).1MCP 272.3

Atenție la iubirea de sine — Pune capăt iubirii de sine și adu-ți aminte de Răscumpărătorul lumii. Meditează la sacrificiul infinit pe care l-a făcut El în locul omului și gândește-te la dezamăgirea pe care a suferit-o când, după ce a adus o asemenea jertfă, omul a ales să se asocieze cu aceia care Îl urăsc pe Hristos și neprihănirea Sa și să se alăture celor care se lasă în voia apetitului lor pervertit, provocând ruina veșnică a sufletului lor. — Testimonies for the Church 5:508 (1889).1MCP 273.1

Trăirea pentru sine Îl dezonorează pe Dumnezeu — Timpul marilor încercări ale sfârșitului a sosit. Aceia care trăiesc cu scopul de a satisface dorințele eului Îl dezonorează pe Dumnezeu. El nu poate lucra prin ei, deoarece ei Îl reprezintă în mod greșit înaintea celor care nu cunosc adevărul.... Dumnezeu vede faptul că tu cultivi mândria și este posibil să considere că trebuie să îndepărteze de la tine binecuvântările pe care, în loc de a le administra pentru binele altora, le-ai folosit în scopul mulțumirii eului și a mândriei tale egoiste. — Manuscript 24, 1904. (Selected Messages 1:87).1MCP 273.2

Mulțumirea de sine indică sărăcia spirituală — Unii nu sunt dispuși să se angajeze într-o lucrare care presupune sacrificiu de sine. Ei se simt foarte tulburați când li se cere să-și asume anumite responsabilități. “De ce să fie nevoie de mai multă experiență și pregătire?” întreabă ei.1MCP 273.3

Aceste cuvinte vorbesc de la sine. Ei consideră că sunt suficient de “bogați, s-au îmbogățit și nu duc lipsă de nimic”, în timp ce Cerul îi declară ticăloși, nenorociți, orbi și goi. Acestora, Martorul credincios le spune: “Te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur curățit prin foc, ca să te îmbogățești, și haine albe, ca să te îmbraci cu ele și să nu ți se vadă rușinea goliciunii tale; și doftorie pentru ochi, ca să-ți ungi ochii și să vezi”. (Apocalipsa 3, 17.18.) Tocmai mulțumirea de sine pe care o manifestă dovedește că au nevoie de toate acestea. Ei sunt bolnavi spiritual și au nevoie ca Isus să devină medicul lor. — Testimonies for the Church 5:265 (1882).1MCP 273.4

Pericolele laudei de sine — Este dificil să ne înțelegem pe noi înșine și să deținem o cunoaștere corectă a propriilor noastre caractere. Cuvântul lui Dumnezeu este clar, dar adesea aplicarea lui la propria noastră situație este greșită. Există o tendință de autoînșelare, considerând că avertismentele și mustrările lui nu ne sunt adresate nouă. “Inima este nespus de înșelătoare și de deznădăjduit de rea; cine poate s-o cunoască?” (Ieremia 17, 9.) Lauda și încrederea în sine pot să ne confere siguranța că suntem buni, în timp ce, în realitate, suntem departe de așteptările și cerințele lui Dumnezeu. — Testimonies for the Church 5:332 (1885).1MCP 273.5

Influența distrugătoare a înălțării de sine asupra minții — Înălțarea de sine este atât de adânc înrădăcinată în inima omenească și dorința de a deține putere este atât de intensă, încât multe minți, inimi și suflete ajung să fie absorbite de ideea de a-i domina și de a-i comanda pe alții. Această influență distrugătoare asupra minții nu poate fi învinsă decât cerând de la Domnul o înțelegere sfântă cu privire la sine. Numai puterea harului divin poate să-l ajute pe om să înțeleagă adevărata stare în care se află și să producă schimbarea care trebuie să aibă loc în inima lui. — Letter 412, 1907.1MCP 274.1

Evitarea extremelor în încrederea în sine (sfat adresat unui conducător) — Dacă îți faci o părere prea înaltă despre tine însuți, vei considera că lucrătorii pe care îi ai în subordine sunt lipsiți de importanță și vei trata independența lor personală ca fiind o dovadă de aroganță. Dacă abordezi cealaltă extremă, formându-ți o imagine de sine prea slabă, te vei simți inferior, și acest simțământ îți va limita în mare măsură influența pe care ar trebui să o ai în determinarea lucrurilor bune. Trebuie să eviți ambele extreme; să nu te lași condus de simțăminte și să nu te lași afectat de circumstanțe. O corectă imagine de sine te va feri de a aluneca în extremă. Tu poți fi demn, fără a avea o falsă încredere în tine însuți; tu poți fi înțelegător și flexibil, fără a-ți sacrifica respectul față de tine sau independența personală, iar viața ta poate avea o mare influență atât asupra celor care îți sunt superiori, cât și asupra celor care sunt umili din punct de vedere al statutului social. — Testimonies for the Church 3:506 (1875).1MCP 274.2

Egocentrismul favorizează apariția bolilor (un mesaj personal) — Dacă dorești să ai succes, eforturile tale trebuie să fie intense și deosebit de perseverente. Ca urmaș al lui Hristos, trebuie să înveți să-ți stăpânești orice manifestare de nerăbdare și pasiune. Gândurile tale sunt prea ocupate cu propria ta persoană. Vorbești prea mult despre tine însuți și despre infirmitățile trupului tău.1MCP 275.1

Conduita ta zilnică și obiceiurile greșite sunt cauza bolilor tale. Apostolul îi sfătuiește pe frații săi să își consacre trupurile lui Dumnezeu. “Vă îndemn dar, fraților, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceți trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu; aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească. Să nu vă potriviți chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceți, prin înnoirea minții voastre, ca să puteți deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută și desăvârșită” (Romani 12, 1.2). — Letter 27, 1872.1MCP 275.2

Egocentrismul afectează înțelegerea Cuvântului (un alt mesaj personal) — Tu ne poți fi de folos, fratele meu, în multe feluri. Dar sunt însărcinată de Domnul să îți spun că nu ar trebui să fii egoist. Fii cu băgare de seamă la modul în care asculți, înțelegi și aplici Cuvântul lui Dumnezeu. Domnul te va binecuvânta în asocierea cu frații tăi din toate punctele de vedere. Cei pe care îi trimite El ca să proclame întreita solie îngerească lucrează în unitate și armonie cu inteligențele cerești. Domnul nu îți încredințează o lucrare care să producă discordie în rândul credincioșilor. Repet, El nu conduce pe nimeni prin Duhul Sfânt în formularea unei teorii care să afecteze încrederea în mesajele solemne pe care le-a încredințat poporului Său, pentru a le duce întregii lumi. — Manuscript 32, 1896. (Selected Messages 2:115.)1MCP 275.3

Lecția uitării de sine prezentată tuturor copiilor — Una dintre trăsăturile care trebuie în mod special cultivate și stimulate în caracterul copiilor este acea dispoziție de a se uita pe sine, care conferă vieții un har neprețuit. Această trăsătură de caracter, altruismul, este cea mai importantă, cea mai semnificativă și mai frumoasă dintre toate calitățile necesare caracterului pentru viață. — Education, 237 (1903).1MCP 275.4

Uitarea de sine este temelia adevăratei măreții — Nu era suficient ca ucenicii să fie învățați cu privire la natura Împărăției lui Dumnezeu. Ei aveau nevoie de o schimbare a inimii, care să îi aducă în armonie cu principiile acestei împărății. Domnul a chemat un copil și l-a așezat în mijlocul lor; apoi, l-a luat cu duioșie în brațele Sale și a spus: “Dacă nu vă veți face asemenea unuia dintre acești micuți, nu veți intra în Împărăția cerurilor”. Simplitatea, uitarea de sine și iubirea fidelă a copiilor sunt calitățile pe care le prețuiește Cerul. Acestea sunt caracteristicile adevăratei măreții. — The Desire of Ages, 437 (1898).1MCP 276.1

Iertarea pe baza meritelor personale, principiul rugăciunii în religiile false — Păgânii privesc rugăciunile ca fiind, prin ele însele, un merit pentru ispășirea păcatului. Prin urmare, cu cât rugăciunea este mai lungă, cu atât meritul este mai mare. Considerând că pot fi sfințiți prin intermediul propriilor lor eforturi, ei își făuresc singuri motivele de bucurie și își construiesc un piedestal al înălțării de sine. Această concepție cu privire la rugăciune este un rezultat al principiului ispășirii prin merite personale, care constituie temelia tuturor sistemelor false de închinare religioasă. Fariseii au adoptat ideea păgână cu privire la rugăciune, iar această idee a persistat până în zilele noastre chiar și printre aceia care pretind că sunt creștini. Repetarea unui set de propoziții moștenite prin tradiție, în timp ce inima nu simte nici o nevoie de Dumnezeu, are același caracter cu “incantațiile inutile” ale păgânilor. — Thoughts from the Mount of Blessing, 86 (1896).1MCP 276.2

Nici o îndreptățire de sine în viața lui Hristos — În viața lui Hristos nu a existat nici o declarație care să sugereze îndreptățirea de sine. Fiul lui Dumnezeu a fost întru totul străin de cinstea pe care lumea o acordă poziției sociale, bogăției sau talentelor. El nu a folosit nici un mijloc omenesc de atragere sau de impunere a respectului. Renunțarea la sine pe care a manifestat-o Mântuitorul este exprimată în mod explicit în cuvintele: “El nu va striga, nu-și va ridica glasul, și nu-l va face să se audă pe ulițe. Trestia frântă n-o va zdrobi, și mucul care mai arde încă, nu-l va stinge.” — Prophets and Kings, 692, 693 (1917).1MCP 276.3

Remediul lui Dumnezeu pentru egoism și înălțare de sine — În om există o tendință care îl determină să se considere pe sine mai presus de fratele său, să urmărească satisfacerea eului și să caute locurile cele mai înalte; iar adesea, acest fapt conduce la bănuieli rele și la cultivarea unui spirit răutăcios. Rânduiala [spălării picioarelor] care precedă Cina Domnului are rolul de a alunga aceste neînțelegeri, de a smulge omul din egoismul său, de a-l coborî de pe picioroangele înălțării de sine la umilința inimii care îl va îndemna să slujească fratelui său.1MCP 277.1

Acela care veghează în cer este prezent în această lucrare pentru a o transforma într-o ocazie de cercetare de sine, pentru a aduce convingerea cu privire la păcat și asigurarea binecuvântată a iertării. Domnul Hristos este prezent în toată plinătatea harului Său, pentru a schimba cursul gândurilor care se îndreaptă pe căi egoiste. Duhul Sfânt trezește conștiințele celor care urmează exemplul Domnului lor.1MCP 277.2

În timp ce comemorăm umilința manifestată față de noi de către Mântuitorul, gândurile se leagă între ele; un întreg lanț de amintiri se trezește, amintiri cu privire la marea bunătate a lui Dumnezeu și cu privire la amabilitatea și favoarea prietenilor noștri de pe pământ. Binecuvântări uitate, daruri nemeritate, gesturi de amabilitate peste care am trecut cu vederea ne revin în memorie. Rădăcinile amărăciunii, care au înăbușit floarea prețioasă a iubirii, sunt conștientizate. Defectele de caracter, datoriile neglijate, nerecunoștința față de Dumnezeu, atitudinea rece față de frați ne sunt descoperite cu claritate. Gândurile noastre nu sunt marcate de înălțare de sine și autocompătimire, ci de o severă remușcare și umilință. Mintea este motivată să înlăture orice barieră care a produs înstrăinarea. Vorbirea de rău și gândurile răutăcioase sunt alungate. Păcatele sunt mărturisite și iertate. Harul lui Hristos pătrunde în suflet și preia conducerea, iar iubirea Sa atrage inimile una spre alta, într-o unitate binecuvântată. — The Desire of Ages, 650, 651 (1898).1MCP 277.3